de primăvară, de copac, de viață

*

ca un copac ce vămuiește flori

sunt prizonierul târgului uitat

fiindcă mă nasc întotdeauna-n zori

să fiu urcat pe cuie-n scăpătat:

de-a lungul zilei, cum rămân copac

și îmi tot scurmă mugurii prin sânge,

culeg lumina proaspătă și tac,

deși-n adâncuri tainice se plânge,

*

iar drept dovadă picură potop

de flori grăbite peste soarta mea

când port pecetea unui singur strop

din roua-n care cântă câte-o stea

ce nu pricepe că a fost să cadă

drept sacrificiu pentru-o nouă zi

în care zămislește câte-o roadă

aceleași rațiuni de a mai fi

*

și-n vremea asta târgul ostenit

pe clopotele sacre se răsfață

și cuiele mă dor în asfințit

de primăvară, de copac, de viață