viaţa

iubirea e o tainică vioară

ce slobozeştze-n larguri armonii

să am puterea să te-aştept să vii

din stelele ce încă te-mpresoară

ca roua dimineţilor curate

cu care să îţi vindeci peste pleoape

să poţi vedea cum te aştept aproape

în vremile ce-ţi sunt îndepărtate:

vioara cântă, cântă şi se-nchină

cuvintelor ce-mi poposesc în filă,

iar viaţa-mi pare pururi ostilă

cu vinovaţii fără nici o vină

pe care îi iubesc şi nu îi tac

când simt vioara cum mă tot apasă

precum un cer ce peste lumi se lasă

ca să-mi desprindă sufletul de veac

Spiţa Poetului Cezar Baltag

Cezar Baltag – foto: AgerPres

„Cel mai vechi ni să dă unul Baltag, care ar fi trăit pe la 1600, şi care poate fi chiar acesta din documentul de faţă, Ionaşco Baltag. El a avut 3 feciori: Nicolai, pârcălab de Lăpuşna, Costachi, clucer (7177 – 1669, Mart 31) şi Petru Baltag, pârcălab de Orhel (7177 – 1669, Septemvrie 1).

Din Costachi Baltag, clucer, se naşte Ştefan, căminar, ce trăieşte la începutul secolului al XVIII. Din Ştefan Baltag se nasc Arhiri, Andrei Baltag şătrar şi Neculai Baltag. Din Andrei Baltag se nasc Iordachi Baltag, preot, Macarie Baltag, ierodiacon şi egumen la Precista din  Roman, Vasile Baltag, protopop, Grigore Baltag, preot, Costachi Baltag, preot, Onofrei Baltag, protoiereu; toţi aceştia au trăit pe la finele secolului al XVIII-lea.

Din Vasile Baltag, protoiereu, s-au născut Gheorghe Baltag, ierodiacon, Andrei Baltag, preot, Sava Baltag, Zamfira, Safta, Andronachi Baltag, serdar şi Constantin Baltag, medelnicer”[1].

*

„Modul după cum erau întocmite proprietăţile ru­rale, urmaşii, nepoţii şi răsnepoţii moşteneau averea strămoşească în mod nehotărât (nedivizat – n. n.). Se ştia de tot satul că, la început, tot acel loc a umblat din hotar până în hotar pe atâţia bătrâni. Fiecare bătrân se cunoştea al cui era, se ştia numele primilor proprietari, care, fiind bătrâni în ochii răsnepoţilor, dădeau numele lor de bătrân la porţiunea de pământ ce o stăpânise. În document se dă numele de bătrân la pământul divizat în prima generaţiune (sublinierea noastră – n. n.). De pildă, Stan Plotun trăieşte pe la 1440, pe locul unde azi sunt Plotuneştii; el stăpânea tot pământul, care, după moartea lui, s-a împărţit la cel 3 feciori ai lui, care formau apoi bătrânii satului. Presupunem că întreaga moşie avea o întindere de 1.000 fălci şi că cu­prindea şi loc de sat, fie selişte, fie vatra de sat; apoi ţarina, pădure, iaz, vreo moară de apă, vreo prisacă, livadă etc. Moşia, împărţindu-se în trei părţi, fiecărui bătrân, urmaş al primului proprietar, i se veneau câte 333 fălci, cuprinzătoare şi la vatră de sat, la ţarină, fânaţ, loc de prisacă, iaz, vad de moară, etc., etc. Dar nici un document vechi nu ne spune hotărât câtă era întinderea bătrânilor, nici chiar a moşiei întregi”[2].

*

[1] Codrescu, Theodor, Uricaru, Volum XXIII, Iași 1895, p. 214

[2] Codrescu, Theodor, Uricaru, Volum XXIII, Iași 1895, pp. 139, 140

Seniori ai Scrisului Bucovinean: Constantin HREHOR

Seniori ai Scrisului Bucovinean: Constantin HREHOR

de câte ori treceau poeții

„iar vouă v-am durat cuvinte

și v-am ursit un câmp curat

spre templul libertății sfinte

să-nsămânțați cu-adevărat,

căci nu umilele spinări

în veșnicie se afundă

și n-am nevoie de-nchinări,

ci de o dragoste profundă,

iar voi sunteți numai iubire

și-ades vă-nfășurați în stele

vestind venirea unui mire

pe calea căilor rebele”…

era un glas ca o părere

ce-l auzeam pe calea vieții

ca pe-un îndemn la înviere

de câte ori treceau poeții

Reţetele lui Kogălniceau: Nr. 135. Babe

Să iei una ocă făină (o oca – un kg şi un sfert, respectiv un litru şi un sfert – n. n.), 50 dramuri unt proaspăt, freacă bine, pune patru ouă gălbenuşurile şi trei întregi, şi, frecându-se bine cu unt, să faci plămădeală; pune un polonic de drojdii, şi-l laşi de dospeşte, pe urmă le baţi cu lingura, amesteci făină cu untul, cu ouăle la un loc, le laşi dospind până se umple (există o tavă rotundă specială, cu gurgui la mijloc, în locul gol al gurguiului punându-se, după ce se răstoarnă tava, de Paşte, un ou roşu; “Babe” se mai fac în munţii judeţului Suceava) şi le dai în cuptor; cuptorul să fie ca de cozonaci, şi, rumenindu-se deasupra, le mai pui câte o hârtie, ca să nu se ardă.