Corlata: diplome pentru poeţii din Ierusalim

*

Imediat ce a coborât de pe scenă, primăriţia “Naţiunii Poeţilor”, doamna Violeta Ţăran, s-a apropiat de poeţii Hamutal Bar-Yosef şi Menachem M. Falek, din Ierusalim, pentru a le înmâna câte o diplomă. Firesc, natural, cu delicateţea unui autentic iubitor de poezie. Până atunci, câteva copiliţe din Corlata şi din Berchişeşti împărţiseră cadouri tuturor oaspeţilor, în semn de aducere aminte, dar înmânarea diplomelor Centrului Cultural “Bucovina” a rămas în sarcina primăriţei Violeta Ţăran, pentru că soarta premeditează lucrurile cu mai multă înţelepciune decât o putem face noi, oamenii.

*

La Corlata, în templul poeziei şi al muzicii

*

Pentru că, simultan cu bietul şi încă toleratul festival “Naţiunea Poeţilor”, domnul Preşedinte Gheorghe Flutur şi toate forţele responsabile ale judeţului tocmai pun în practică o amplă poziţionare istorică a Bucovinei pe harta Europei, din echipa Centrului Cultural “Bucovina” nu mă pot ajuta decât Tiberiu Cosovan şi Liviu Velniciuc, iar când scapă de pe baricadele asaltului bucovinean asupra Europei, precum ieri, şi Dănuţ Lungu, şi Gheorghe Senciuc. Practic, în aceste istorice zile, sufletul Bucovinei s-a mutat la Călineşti, unde ciocnitul internaţional de păhărele, urări şi lozinci nu se poate desfăşura fără lăutari la ureche, iar măgăreaţa a picat peste Petrică Oloieru şi elevii lui, şi pe mai toată logistica instituţiilor de cultură ale Consiliului Judeţean Suceava, în frunte cu managerii. Dar, vorba lui Cuza, cu trimitere la nevastă-sa, Bucovina merită totul! Mult succes, tovarăşi deschizători de perspective europene!

*

La Corlata, acolo unde comuniunea, deci solidarizarea spirituală anulează distanţele dintre artişti şi iubitori de artă, poezia şi muzica înseamnă un bun spiritual obştesc, din care toţi ne împărtăşim. Ca manifestare a “Naţiunii Poeţilor”, cu replică imediată din partea “Naţiunii Poeziei”, adică a satului Corlata, festivalul, copertat de două fantastice fragmente de concert ale lui Cornel Angelescu (sucevenii ar trebui să-l vadă şi să-l asculte mai des, până nu e prea târziu – în fond, spre deosebire de creatori, sucevenii mai şi mor) şi consistând din momente ale autorilor suceveni de cărţi, Tiberiu Cosovan şi Constantin Horbovanu, apoi din momente ale poeţilor din Ierusalim, Hamutal Bar-Yosef şi Menachem M. Falek, festivalul nu a avut nimic eroic în el, fiind ursit doar banalului umanism, care caracterizează, dintotdeauna, locuirile de meleaguri moldoveneşti. Vai de noi, că nici bundiţe cu prim de dihor n-am avut pentru a impresiona măreaţa Europă, care, cum simte iz de dihor, cum cade în posterioare de admiraţie!

*

Menachem Falek, “spovedit” de către primăriţa Violeta Ţăran?

,

Corlata, cornul de vânătoare şi poezia

*

Există, în România şi probabil că şi în Europa, un singur loc sacru al poeziei: Corlata. Pentru oamenii din Corlata, sosirea şi întâmpinarea poeţilor înseamnă, de 11 ani de zile, un ritual, o ceremonie sacră şi, deşi eu mă număr printre norocoşii care s-au obişnuit cu ea, de fiecare dată când aud cornul de vântătoare, dând semnal sărbătoresc, simt un nod în gât şi o lacrimă de duioşie cum îmi sfâşie sufletul.

*

Corlata a devenit, încetul cu încetul, patria, dar şi templul neamului meu, în care sacerdoţii oficiază numai întru bucuria iluminării. Şi mă închin Corlatei, pentru că numai aşa îmi poate primi spovedania veşnicia.

*

*

De-i poezia poezie…

*

În anul 2010, când pe Aeropoertul Otopeni se adunaseră poeţi din 8 ţări europene, din Israel şi din Brazilia, pentru a veni la Suceava “Naţiunii Poeţilor”, olandezul Serge van Duijnhoven m-a întrebat câţi oameni are Suceava. Cam o sută cincizeci, i-am răspuns fără ezitare, iar ceilalţi poeţi mă priveau derutaţi. Dacă o capitală de judeţ are doar o sută cincizeci de oameni, înseamnă că urmează să-i duc într-un loc pustiu – gândeau ei, şi-atunci i-am lămurit: oraşul are vreo 90 de mii de locuitori, dar oameni – maximum 150.

*

Poeţii, poeţi fiind, s-au prins repede cum stă treaba şi mi-au pus întrebări despre numărul oamenilor din celelalte localităţi (Vatra Dornei – 150, Gura Humorului – 150, Rădăuţu – 50, Câmpulung – 50; doar despre Corlata nu ştiam mare lucru, aşa că am ridicat din umeri).

*

De şapte ani, de când tot merg la Corlata, însoţit de poeţi şi de muzicieni, constat, în fiecare vară, că satul în care s-a născut doctorul în medicină şi publicistul Ştefan Piersic are peste 500 de oameni. Şi toţi nu ratează nici o şansă de a se întâlni, anual, cu poezia şi cu muzica. Toţi, începând de la copii şi până la o bătrână, care se sprijină într-un vreasc (îl aruncă, însă, când se încinge hora), toţi trăiesc poezia şi muzica precum o adevărată comuniune cu dumnezeirea.

*

Corlata, proclamată Capitala “Naţiunii Poeţilor” la propunerea belgianului Charles Ducal, olandezului Roel Richelieu van Londerselle, nemţoaicei Swantje Lichtenstein, braziliencei Angelica Freitas, evreului Menachem M. Falek şi, desigur, a pitorescului Serge van Duijnhoven, are un suflet, căci numai sufletul poate îndruma şi statornici afecţiunea spre şi în creier: cel al primăriţei Violeta Ţăran. Una dintre cele două minunate Violete ale judeţului Suceava, cealaltă fiind Violeta Codorean din Vatra Dornei.

*

Şi, cum astăzi vom merge la Corlata, am o epigramă proaspătă, cu care s-o omagiez pe Violeta Ţăran, căci:

*

Îmi pun o întrebare mie,

şi-o să vedeţi cu ce temei:

De-i poezia poezie,

atuncea primăriţa ce-i?

Poetesa Hamutal Bar-Yosef şi pictorul Radu Bercea

*

Există la Gura Humorului un singur om cu adevărat nemuritor, pentru că nu a trăit o viaţă, ci un muzeu. Se numeşte Vera Romaniuc şi, timp de o viaţă, a trăit Muzeul Obiceiurilor Populare din Gura Humorului, pe care l-a însufleţit, pentru totdeauna, cu respiraţia, cu visele, cu vremelniciile şi cu toate celelalte pâlpâiri ale sufletului ei. Cât timp va exista acest muzeu, Vera Romaniuc va trăi tinereţea fără de bătrâneţe şi viaţa fără de moarte, de care au parte doar veşnicii vii, cei aleşi de ursită pentru anume împliniri. Operele individuale, oricât de desăvârşite ar fi, tot se dărâmă în timp aidoma unor castele de nisip, dar templele memoriei rămân pentru totdeauna, transformându-şi martirul care le-a ctitorit în legendă.

*

La Gura Humorului, târguşor de o neasemuită frumuseţe, în care trăiesc egal şi Radu Bercea, şi Constantin Logigan, şi Marius Ursaciuc, şi Sorin Poclitar, şi alţi peste o sută de oameni frumoşi, plus populaţia de peste 10-15 mii de locuitori, poetesa din Ierusalim, Hamutal Bar-Yosef, a vrut să îl cunoască pe autorul coertei cărţii ei, pictorul humorean Radu Bercea, dar şi muzeul Verei Romaniuc, despre care nu ştiu de unde aflase. Iar Vera, încântată şi susurând o franceză fără cusur, s-a descheiat la suflet, noi (Menachem M. Falek, Tiberiu Cosovan şi Cornel Angelescu) urmând-o doar pentru a-i admira trăirea sacerdotală, cu care oficia în templul memoriei româneşti, de ea ctitorit, durat şi încredinţat veşniciei. Abia după aceea aveam să ne întâlnim cu grupul restrâns de prieteni humoreni, pentru a prezenta cărţile şi a asculta muzica lui Cornel Angelescu.

*

A fost, în timpul cântării, şi un minut de reculegere în memoria poetesei şi cantautoarei Carmen Agoutin, iar când Cornel Angelescu a interpretat unul dintre cântecele ei, clopotele Catedralei au prins să bată lin, de parcă de acolo, din cer, “sfioasa domnişoară” de odinioară ne-ar fi auzit şi s-ar fi bucurat.

*

În rest, poezie, muzică, un interesant dialog între public şi cei doi poeţi din Ierusalim, o atmosferă frumoasă, în care şi-a făcut loc, spre final, şi poetesa Carmen Veronica Steiciuc, o atmosferă care îţi împrospătează sufletul şi pe care m-am străduit să o narez fotografic, în cele ce urmează:

*