NAŢIUNEA POEŢILOR | Dragusanul.ro - Part 4

Cărţile de la Ierusalim

Carti de la Ierusalim

*

De la Ierusalim, mi-au sosit, astăzi, 6 exemplare ale antologiei de poezie românească de astăzi, “Înger cu aripi de gheaţă”. Între cei 40 de români, cu poezia tradusă şi antologată de Menachem M. Falek, se află nume consacrate ale literaturii române, precum George Vulturescu, Ioana Crăciunescu, Marius Chelaru, Ion Cocora, Jeanette (Ioana) Carp sau Lucian Vasilescu, dar şi un ungur, descendent al scutierului lui Carol Robert de Anjou, Gaál Áron, care preţuieşte atât de mult literatura română, încât a învăţat româneşte şi scrie, şi publică poezie şi în limba noastră. Pe poeţii mai tineri nu-i prea ştiu, din pricina enclavizării culturii române, dar şi din cea a preocupărilor care îmi aglomerează zilele şi nopţile.

*

Menachem Falek la Vatra Dornei 5

*

Suceava e reprezentată nu de 7, cum am mai scris, ci de 8 poeţi, ceea ce înseamnă un unicat, pe care trebuie să-l transformăm într-un precedent, indiferent de culturile cu care vom mai intra în contact. Cartea se va lansa, la Corlata, la Suceava şi în alte două localităţi din judeţ, în prima decadă a lunii august, în prezenţa traducătorului, care, din păcate, nu poate participa şi la secţiunea “Poezia care cântă”, care se va consuma la Vatra Dornei, în 8 şi 9 iulie, prin festivalul “Bucovina Acoustic Park”.

*

Carti de la Ierusalim expuse


Pagina 4 din 41234