Jurnalism | Dragusanul.ro - Part 198

Se caută găluştele primarului Lungu

 

 

Lungu maini

primarul sucevei ion lungu – că domn nu-i pot zice, nici să mă picuri

 

De aproape două mandate, primarul sucevei ion lungu – că domn nu-i pot zice, nici să mă picuri – sapă târgul în lung şi-n lat, cu hărnicie de arheolog disperat, pornit în căutarea comorilor lui Decebal. În ajută, desigur, total dezinteresat de banul public, şi frate-său, firmierul (nu ţăranul, că ţăran e primarul, ci firmierul, adică omul cu firma), care sapă şi pune pavele, desface pavele, sapă, mută pavele, apoi iar sapă şi tot aşa.

 

 

Surse sigure (nu din DNA, că ăştia-s mână în mână, precum în “Hora Unirii”, sub sceptrul lui Băsescu) îmi dau de ştire că Lungu nu caută comorile lui Decebal (pentru că cunoştinţele lui de istorie ajung doar până la bunicu-său, şi el primar, dar de Salcea şi doar PNL, că nu se inventase încă PDLeul, monedă grea europeană). Pe de altă parte, nici că ar vrea să răstoarne târgul cu dosul în sus şi reciproca nu pare deloc logic.

 

 

Analizându-i, totuşi, bogata activitate săpătoare, cu toată atenţia, m-am prins ce caută lungu, răscolind târgul în lungu şi în latu: oala cu găluşte, din prima camanie electorală (când era falit-falit, nu ditamai bogătoiul de astăzi!), pe care a uitat unde a pus-o, deşi i-a purtat atâta noroc!


Hăh! Hăh! Hă!… Eu miss România, fraierilor!

 

Udrrea la mare 2

Elena Udrea, motorul mental pentru imaginaţia “miss” sau “mi-s” a deputatului Alin popo-VICIU

Scandalul provocat de propunerea portocaliului Alin Popoviciu, care, stârnit, probabil, de “mişcarea populară” a Elenei Udrea pe şezlon, ar dori o festivală “Mi-s Parlament” sau “Miss Parlament”, cu dilema, aparentă, de rigoare, a provocat un nejustificat scandal politic, toate cadânele listelor electorale protestând osânzos, de parcă minţile lor fenomenale (în sens hegelian) le-ar fi cocoţat acolo unde sunt.

 

Alin Popoviciu

Amuzat şi de trăsnaia pigmeului timişorean, dar şi de puritanismul exagerat al mironosiţelor parlamentare, am zis că e cazul să aflaţi cine este, în clipa de faţă, nu numai “Miss Parlament”, ci, de-a dreptul, prin mulţimi credule şi dezarmant de ierătoare, “Miss România“.

 

Din start, ţin să vă avertizez că, în vreme ce Elena Udrea ciripeşte în urechiuşele marinăreşti ale străbunului ei, Traian, “Eu mi-s România!“, Monica Macovei tunând, ca un comisar sovietic, în Parlamentul Europei, “Ba eu mi-s România!“, realitatea e cu totul şi cu totul alta, Udrea, Anastase, Gorghiu sau Podaşcă (normal să nu ştiţi cine e, dar e faină) pălind, cu toată frumuseţea lor colectivă şi individuală indiscutabilă, în faţa celei mai cea dintre toate prostituatele dâmboviţene. Parol!

 

(Continuarea, în pagina următoare)

 


Miss Socotitoarea Parlamentului României

 

 

Roberta Anastase

Celebră doar prin titlul de “Miss România”, dobândit, în urmă cu mai bine de un deceniu, dar şi prin cel de “Miss Socotitoarea” tăierii pensiilor, prin lege, Roberta Anastase, care pare fină, talentată şi inteligentă pe blogul ei (dacă îl şi scrie ea, tot respectul!) dă cu bombeul scorţoşeniei de ajuns în puria propunere a lui Alin Popoviciu:

 

 

“Nu mă puneţi să comentez aşa ceva, vă rog, astea sunt declaraţii de vară, sper ca toamna să-l răcorească. Deşi nu pare, cred că sunt lucruri mai serioase de făcut în Parlament. Pentru mine, titlul de Miss România a fost o oportunitate atunci să vizitez lumea, aşa Parlamentul îl vizitez zilnic”.

 

 

Iată, deci, o primă agreabilă (şi doar atât) privelişte parlamentară, care se dezice dur de însăşi cheia ascensiunii ei politice. Nu se cade, doamnă!

 

(Continuarea, în pagina următoare)


Puritana Alina Gorghiu

 

Alina Gorghiu

Deputata lui Crin Antonescu, Alina Gorghiu, femeie frumoasă, de altfel, şi, uneori, chiar inteligentă, exagerează limitele negândirii viciosului Alin Popo de Timişoara, care, cât ar fi de pezevenchi şi de pervers, nu cred că le vedea, în ceţoasa lui imaginaţie, pe parlamentare, defilând, cu ţâţele goale, pe podium:

 

 

“E o aberaţie marca Popoviciu. Cred că ar trebui să-şi revină în simţiri odată cu toamna, că trece căldura. Parlamentul nu e un loc în care să defilezi pe un podium, astfel de fantezii sunt doar în capul domnului Popoviciu”.

 

Judecând după fotografie, pe Alina Gorghiu nu o deranjează chiar atât de mult să-şi arate charma… “balconaşelor” de femeie încă în floarea vârstei. Şi-atunci?

 

(Continuarea, în pagina următoare)


Mironosiţa Gabriela Podaşcă

 

Gabriela Podasca

Afişând, de când e mireasa neamului social-democrat românesc, ţinute sobre (fotografia alăturată este din vremea în care îi sucea minţile, cu inteligenţa trupului vaporos, baronului roşu Negoiţă, spre mintea căruia care căta languros pentru un loc eligibil pe listele cu mulţi spini), deputata Gabriela Podaşcă gavareşte, pentru “Gândul”, stârnită în orgoliul ei roşu de comisar guvernamental, de imbecilităţile trivialului Popo-VICIU:

 

 

“Propunerea domnului Popoviciu arată nu doar cât îşi «preţuieşte» dânsul colegele, ci şi ce atitudine retrogradă şi discriminatorie are în general faţă de femei. Ca să vii cu ideea unui concurs de miss în Parlament înseamnă trei lucruri: unu, că te plictiseşti şi că nu te interesează să vii cu propuneri legislative serioase; doi, că nu înţelegi cu ce anume se ocupă un parlamentar; trei, că ai o atitudine vădit superioară şi evident discriminatorie faţă de femei”.

 

 

A dracului mironosiţă!  (Continuarea, în pagina următoare).


Pagina 198 din 228« Prima...102030...196197198199200...210220...Ultima »