Eroismul românesc, o consecinţă a proastelor guvernări

Intrarea trupelor ruseşti în Bucovina

*

Îndată, spre sfârşitul lui noiembrie, vom începe să ne dăm în stambă cu sărbătorile patriotice. Ne vom trufi cu Unirea, uitând cu totul de cei 275.000 de români – bunicii sau străbunicii noştri, care s-au jertfit pentru Întregirea Neamului, fiind îmbrânciţi, după aceea, în platitudinea cinică a “Eroului Necunoscut”.

*

Mormintele eroilor… necunoscuţi (cinste memoriei românilor!)

*

Din Bucovina, au murit pentru Întregirea Neamului doar nouă viteji, Ion Grămadă, Iustin Breabăn, Lascăr Luţia, Ambrozie Micuţariu, Silvestru Micuţariu, Dumitru Mihalaş, Vasile Popescu şi Teodor Turturean, plus cei doi tineri gimnazişti suceveni din armata austriacă, Dumitru Catană şi Zamfir Nicoară, care, având de ales între a trage în “vrăjmaşul” român şi a-şi săpa singuri mormintele, au preferat, la doar nouăsprezece ani, să-şi sape mormintele la Satu-Lung, lângă Săcele (le-am adus ţărâna, împreună cu Emil Ursu şi cu Tibi Cosovan, şi am îngropat-o, fără presă, dar cu o slujbă religioasă, sub o stâncă, adusă anume pentru asta, lângă bisericuţa din Muzeul Satului Bucovinean).

*

Troiţa de pe mormântul lui Ion Grămadă

*

Pe placa de pe mormântul lui Ion Grămadă nu-i veţi găsi menţionaţi pe toţi eroii Întregirii Neamului. Eroi sunt, desigur, şi cei care au căzut, luptând cu admirabilă vitejie, şi pentru apărarea statutului de atunci al Bucovinei, cel de provincie europeană prosperă şi bine administrată.

*

Bucovineni, pe frontul din Galiţia

*

Şi numele lor s-au păstrat în presa vremii, dar şi în evidenţele militare, numai că noi, românii, preferăm Eroul Necunoscut, căruia nu-i datorăm nimic, nici măcar recunoştinţă, dar cu care ne putem lustrui la sărbători electorale.

*

Spuneam, la început, că în mai puţin de doi ani de război, cu un singur front (destul de apatic) deschis, România a pierdut 275.000 de oameni. Austro-Ungaria, care a luptat, timp de patru ani şi mai bine, pe fronturi în Balcani, în Italia, în Polonia şi Galiţia – împotriva ruşilor, în România, ba chiar şi pe anumite fronturi din vest, alături de nemţi, a pierdut doar 300.000 de ostaşi. Cam cât a pierdut România într-un an şi jumătate.

*

Ce înseamnă asta? O palmă pe obrazul măreţilor Ferdinand I şi Brăteanu, o învinovăţire indirectă a incapabilelor guvernări româneşti, care cheltuiau sume uriaşe pentru înzestrări jalnice ale armatei şi care plăteau bine strategi laşi şi prost instruiţi, care îndesau ţăranii în măceluri mai dihai decât avea să o facă, peste vreo două decenii, Stalin.

*

Cu Unirea, noi am nimerit în eroism ca într-o gură de canal uitată fără capac pe stradă. Ştim, deşi ne cam prefacem că am uitat, că Unirea tuturor provinciilor româneşti sub bicisnicul sceptr regal s-a făcut datorită ofiţerilor tineri (coloneii şi maiorii), care au condus armate române, ocupând Chişinăul, Cernăuţii, Transilvania, ba chiar şi Budapesta (şi veţi vedea şi sub ce pretext), context în care “entuziasmul popular unionist” s-a putut manifesta în voie (Slavici a fost atât de violent împotriva unirii Transilvaniei cu România, încât a făcut doi ani de puşcărie în patrie, murind în domiciliu forţat, la Panciu, unde a fost înmormântat şi uitat pentru totdeauna).

*

În Bucovina, datorită curajului generalului Coandă, au intrat, mai întâi (în 6 noiembrie – de unde şi numele neştiut al străzii sucevene), grănicerii maiorului Anton Ionescu, apoi şi Divizia a 8-a a Armatei Regale, condusă de un general ezitant şi duplicitar, căruia eu nu-i respect memoria, Iacob Zadik. Intrat în Cernăuţi, Zadik a dat şi o “Proclamaţiune” care îl caracterizează şi care a fost publicată… doar în ziarele de limbă germană:

*

Ziarul „Czernowitzer Allgemeine Zeitung”, nr. 387, din 10 noiembrie 1918, cu “Proclamaţiunea” bilingvă a generalului Iacob Zadik

*

Iată textul “Proclamaţiunii” (deşi imaginea a fost condensată şi, prin click sau prin salvare, o puteţi vedea în dimensiuni reale):

*

P r o c l a m a ţ i u n e

*

Răspunzând la chemarea Comitetului Naţional Bucovinean, Armata Română din Înaltul ordin al M. S. Regelui Ferdinand I al României – a păşit pe pământul Marelui Voievod Ştefan pentru a ocroti viaţa, avutul şi libertăţile locuitorilor de orice neam şi credinţă împotriva bandelor de criminali, cari au început opera lor de distrugere în frumoasa voastră ţară.

*

Trecând hotarul pus între noi de o soartă vitregă acum o sută şi mai bine de ani, hotar care n’a putut niciodată să ne despartă şi inimele, – trupele româneşti sosesc în mijlocul vostru, aducându-vă dragostea şi sprijinul lor, pentru libera înfăptuire a dorinţelor născute din dreptul legitim al popoarelor, de a dispune de soarta lor.

*

Stăpâniţi de aceste sentimente şi cu credinţă în sinceritatea cererei voastre de ajutor, invităm Poporul Bucovinean ca să nu se abată sub nici un motiv dela viaţa şi ocupaţiunile sale normale.

*

Subsemnatul garantează fiecărui locuitor libera exercitare a drepturilor sale civice şi face cunoscut în acelaşi timp, că se va reprima cu toată severitatea cuvenită orice încercare de desordine, acte de violenţă sau nesupunere la ordonanţele date de noi.

*

General I. Zadik

Comandantul Diviziei 8-a Regale Române

24 Octombrie 1918.

*

Nu mai comentez, aici, prefăcătoriile, ba chiar minciunile din text (Comiteul Naţional Bucovinean, care “solicita” intervenţia înainte de 24 octombrie, avea să se întrunească abia în 27 octombrie, pentru a hotărî… mai bine tac!), precum şi “diplomaţia” ambiguă, aruncată, fără dram de demnitate, peste 275.000 de morminte de români. Toţi: EROI NECUNOSCUŢI! Eu doar mă întreb retoric dacă genocidul românilor, săvârşit de propria lor guvernare, în exerciţiu şi astăzi, nu ar trebui, odată şi odată, condamnat şi aruncat la groapa de gunoi a istoriei.

*

Un trădător de patrie… bucovineană

*

Ştiaţi că, pe lângă Dumitru Catană şi Zamfir Nicoară, împuşcaţi ca trădători de patrie… bucovineană, şi Ion Grămadă, Iustin Breabăn, Lascăr Luţia, Ambrozie Micuţariu, Silvestru Micuţariu, Dumitru Mihalaş, Vasile Popescu şi Teodor Turturean au fost condamnaţi în Bucovina ca trădători? Ce ar fi păţit ei, dacă vreunul ar fi căzut prizonier? Iată ce:

*

Un dezertor din armata austro-ungară

*

De asta tot repet eu, ori de câte ori am ocazia: Trăiţi pentru patrie, trăiţi pentru familiile dumneavoastră! Refuzaţi să muriţi pentru ca nişte trepăduşi politici ai altor vremuri, aburcându-şi opulenţa insolentă în dealul nerecunoştinţei din Suceava, să arunce o coroană de plastic peste crucile fără nume, ca să-i pozeze şi să-i filmeze media locală cum ştiu ei să fie şi patrioţi. Trăiţi, nu muriţi pentru patrie!

De lemn Tănasă judeţeanu’!

Tănasă Judeţeanu’

*

La vernisajul superbei expoziţie de fotografie ROMÂNIA ŞI CHINA PITOREASCĂ şi la lansarea albumului-catalog al expoziţiei respective, ritualuri culturale săvârşite în prezenţa marilor artişti fotografi Ştefan Toth şi Victor T. Rusu, Preşedintele C. J. Suceava, domnul Ioan Cătălin Nechifor, “călcat”, pe neaşteptate şi instantaneu, de nu mai ştiu ce ministresă ponto-electorală, nu a putut veni, aşa că l-a trimis ca mesager instituţional pe un oarecare de lemn Tănasă judeţean, unul scorburos pătruns de propria-i importanţă.

*

Dacă-i şef (n-aş crede, pentru că Nelu Ienceanu, omul de serviciu al Palatului Administrativ Suceava, e un adevărat Andrei Pleşu, Răzvan Teodorescu, C. T. Popescu, Ion Cristoiu, Ilie Sârbu şi Gabriel Liiceanu pe lângă Tănasă ăsta, judeţeanu’!), şi Tănasă a primit cuvântul de la organizatori.

*

Şi dă-i pe rumeguş bucal, Tănasă ăsta, judeţeanu’: că a “văzut un pic din fotografii”, dar că imediat a înţeles că “la Suceava este şi cultură” şi tot aşa, când mai stâng, când mai nătâng, când mai hăis şi când mai cea, de-ţi venea s-apuci ceva, să-l alergi până-n şosea, hop-ş-aşa!

*

Halal mesager! Cu aşa cârpaci judeţeni, viitor de aur ne aşteaptă, bieţi slujbaşi ai culturii!

*

Vorba regretatului poet Gheorghe Lupu:

*

“Amurgul dumneaei de vieţişoară!“.

*

Pictorul Constantin Ungureanu-Box, vizionând expoziţia. Cu creionul în mână, Tănasă!

Româneşte aşa a fost: China rămâne în familie!

Ioan Hanuşteac, primul Preşedinte al Asociaţiei de Prietenie Bucovina-China

*

Cu o modestie sinceră, primul Preşedinte al Asociaţiei de Prietenie Bucovina-China, domnul Ioan Hanuşteac, a mărturisit că, la puţin timp după ce a pus bazele prieteniei, după exemplul lui Ion Milescu-Spătarul, a gândit că e bine să încredinţeze responsabila funcţie unui om tânăr, domnul Ioan Cătălin Nechifor, care numai în mod cu totul şi cu totul întâmplător îi este domnului Hanuşteac ginere.

*

În fond, româneşte aşa a fost, este şi va fi în vecii vecilor:

totul, inclusiv China, rămâne în familie!

Dolheştii Mari: Instantanee de la o sărbătoare a culturii

Mihai Pînzaru-PIM şi Petrică Titianu

*

N-aş fi crezut că e posibil, în România de astăzi, ca un sat, dar unul cu publicaţie lunară de folclor şi de informare locală – cu doi ani de existenţă, Dolheştii Mari, să poată organiza, doar de dragul culturii, o manifestare amplă, în care cărţile, folclorul, muzica folk şi cea clasică să dialogheze trăit, vibrant, fără aroganţe şi fără prefăcătorie.

*

N-aş fi crezut că încrâncenata bătălie electorală din restul ţării, nu va conta nici măcar cât o frunză în curgere lină şi neauzită, desprinsă din crengile nucilor seculari, şi că o să-i hăsesc pe ponta şi pe iohannis bine ferecaţi într-un panou închis de afişaj, ca nu cumva să se prostească şi să tulbure liniştea satului cu hârâitul lor de maidanezi care-şi dispută ciolanul puterii.

*

N-am ştiut câţi prieteni aveam să întâlnesc la Dolheştii Mari, unii – pentru prima dată (în prietenii aceştia, pe care-i simţi şi până a-i întâlni, am eu încredere) şi cât de acasă aveam să mă simt în satul acela, în care n-am mai fost vreodată, dar în care viii sunt pe deplin vii. Tocmai de asta, o să-mi încep lunga relatare-foto, cu câteva instantanee ale firescului duminical.

*

Cătălin Darabă, primarul Dolheştilor Mari

*

Dolheşteanul putnean Mircea Aanei, întâmpinându-l pe PIM

*

Printre nucii Dolheştilor Mari

Dolheştii Mari: Două cărţi şi un cetăţean de onoare

Primarul Cătălin Darabă şi scriitorul Mircea Aanei

*

Departe de zvâcnetul electoral, care stoarce de vlagă acest octombrie, la Dolheştii Mari, un primar inimos şi delicat de să-l atingi cu sufletul, pe nume Cătălin Darabă, împreună cu fruntaşii comunei au pus la cale şi în practică o sărbătoare a culturii de neuitat. Manifestarea a început cu înmânarea diplomei de “Cetăţean de Onoare” al Dolheştilor Noi poetului şi prozatorului Mircea Aanei, născut la Dolheştii Mari, dar “înfiat” de Putna, inclusiv printr-un alt titlu de “Cetăţean de Onoare”.

*

Mircea Aanei îşi lansa al treilea roman, “Unde-i tinereţea mea?…” (un fel de “Cântec al lui Ghilgameş”, în variantă modernă), iar profesorul dolheştean Valeriu Sandovici, bibliografia “Urmând Lumina lumii / Părintele Profesor Gheorghe Saftiuc”. De eveniment am aflat de la doi dintre fruntaşii vieţii culturale de pe valea Şomuzului, scriitorul Costel Bephu şi fostul actor şi artist fotograf Petrică Titianu, care ne-au căutat în bâr-logosul nostru de la Centru Cultural “Bucovina” pentru a ne soma să venim la sărbătoarea pregătită de revista “Erupţii dolheştene”, publicaţie de folclor şi informare locală, înfiinţată în ianuarie 2013 şi care continuă să apară şi să răspândească lumină.

*

Costel Bephu şi Petrică Titianu, în bâr-logos

*

Despre cele două cărţi şi despre autori, au vorbit, elogios (aşa şi trebuia, pentru că meritele sunt reale), Costel Bephu, Alexa Paşcu, Mihai Pînzaru-PIM, Dumitru Brădăţean şi alţi câţiva, iar atmosfera din sala mică a Căminului Cultural din Dolheştii Mari, împodobită cu piese care îşi caută un muzeu (domnul primar Cătălin Darabă îmi povestea că nu vrea improvizaţii, ci un muzeu în toată regula), a fost una irepetabilă.

*

Un prezidiu ad-hoc

*

Cătălin Darabă, Mihai Pînzaru-PIM, Mircea Aanei, Alexa Paşcu, Dumitru Brădăan şi Valeriu Sandovici

*

Vorbeşte PIM

*

Vorbeşte Primarul

*

Masa celor care scriu

*

Parte din public

*

Dolheştii Mari