Încălzirea pentru concertul de la Cluj-Napoca

Pentru că marele spectacol rock din Cluj-Napoca se apropie, sucevenii de la TOY MACHINES s-au reunit iar în noua capitală a Moldovei (Cluj-Napoca) şi repetă piesele pe care şi-au propus să le cânte, cu acest fericit prilej.

Andrei “Buzu” Parascan, singurul component al trupei care şi-a găsit un loc de muncă în Suceava, stă la Andi, de câte ori merge la Cluj, pentru că fiul meu are căsuţa lui, în cartierul Mărăşti. Iar dimineaţa, când Andi îşi încălzeşte vocea cu “Arctic Monkeys”, cum o face de obicei, Buzu se joacă, aparent distrat, cu chitara. Aşa le-a şi venit ideea de a înregistra/filma, cu telefonul, Fireside (Arctic Monkeys minimal acoustic cover), deci o joacă a jocului, pe care au postat-o pe youtube, ca să-şi amuze prietenii.

Filmuleţul, cu peste 200 de vizionări, în mai puţin de 24 de ore, poate fi vizionat, făcând click pe oricare dintre fotografiile acestui material, care vă introduce într-un univers mic, dar intim, şi în care sunetele sunt vegheate de lucrări semnate de Carmel Georgescu, Radu Bercea şi Mihai Pânzaru-PIM, adică de prieteni ai lui Andi, care îl tot răsfaţă cu daruri plastice oridecâteori îl întâlnesc.

Jurnalism, Rubrica lui Andi No Comments Jul 12

Pitoresc şi răcoare? Pe Moldova, în sus şi în jos

La coborâre, spre Colacu

În aceste zile, doborâte de caniculă, munţii care străjuiesc apele fundamentale ale Bucovinei înseamnă şi o răcorire a sufletului cu frumuseţe dumnezeiască, dar şi o firească răcorire trupească, apele, încă doldora de lini şi păstrăvi, fiind înfăşurate într-o briză proaspătă şi mângâietoate. Iar una dintre cele mai frumoase văi montane, necunoscută încă pentru locuitorii judeţului nostru, este cea a Moldovei, între Izvoarele Sucevei şi Fundu Moldovei, la Izvoare, pe muntele Bobeica, izvorând, într-o splendidă megieşie, şi Moldova, şi Suceava.

Pe apa Moldovei

Nu mi-am propus să scriu despre parcursul Moldovei între Izvoare şi Fundu Moldovei (am făcut-o, în 1883, în coloanele ziarului judeţean “Zori noi”, ocazie cu care m-am şi însurat, la Breaza), ci doar să postez câteva fotografii, făcute din mersul maşinii, cu râul fundamental al istoriei noastre şi cu munţii Obcinilor Feredeului şi Mestecănişului, care, vătămaţi de efectele mineritului şi, în primul rând, de “scalde” (depozitele de steril), deja şi-au revenit, Sfânta Natură fiind medicul infailibil al planetei Pământ.

Muntele vindecat, de la Braniştea

Moldova, între Botuş şi Colacu

Pe valea Moldovei, într-un amestec armonios de modern şi de tradiţional, veacurile poposesc, adesea, împreună şi sfătuiesc. Dacă te aşezi pe o piatră netedă, de pe malul apei şi asculţi răbdător, cu siguranţă că vei auzi şi şoapta domoală a veacurilor, răzbind cu sufletul, în lină plutire, înspre dintotdeauna. Singurele condiţii ale acestui inefabil: să mergeţi, pe Moldova, în sus, până la Izvoare, iar la întoarcere, din Moldova-Suliţa, să daţi o raită şi pe valea Lucavei, acolo unde, alături de o surprinzătoare floră mediteraniană, veţi găsi şi afinişuri întinse, dar şi stoluri de hribi dolofani, care se arată lumii cu îndrăzneală.

Dacă vi se va face sete, puteţi bea cea mai proaspătă şi mai răcoroasă apă din lume (eu n-am izbutit mai mult decât o jumătate de căniţă), care vine, în ulucele şipotelor, şi ea din veacurile cu buni şi străbuni, întru veşnica pomenire a faptei. Călătorie plăcută!

Jurnalism No Comments Jul 8

Recuperatorii de cântece

14.valachische tanze und lieder

În „Luceafărul” lui Octavian Goga, anul II, nr. 22 din 15 noiembrie 1905, un personaj pe nedrept uitat al culturii române, Dr. Gheorghe Alexici, publica studiul „Din trecutul poeziei poporane române” (pp. 366-371), preciza, încă de la început, că „jocul, ritmul şi melodia sunt strâns înrudite la toate popoarele din răsăritul Europei”, pentru că „aceleaşi condiţii de trai, legăturile geografice, istorice, etnografice şi încrucişările de sânge au lăsat urme neşterse în fiinţa etnică a popoarelor din răsăritul Europei, care urme se vădesc mai lămurit în produsul nefalsificat al geniului lor: în poezia poporană, în muzică şi jocuri”.

Fin cunoscător şi al culturii maghiare, Dr. Gheorghe Alexici, care publicase şi cartea „Texte din literatura populară română” (Budapesta, 1899), izbutea, pe baza lecturilor din opera poetului maghiar Balassa Balint (1551-1594), care îl dansase în 1543, în faţa împăratului Rudol (Ştefan Gerlach), să identifice un vechi cântec românesc, „Cum se văieta fata de român după oile rătăcite”), cântec pe care, conform mărturiilor vremii, „îl cântau muzicanţii călăreţilor lui Constantin Vodă, aliatul lui Rakoczy, când intrau în Oradea-mare”.

„Iată cântecul cel vechi românesc, despre a cărui existenţă avem date sigure. Aceste date mărturisesc că el a trăit deja în veacul XVI şi a fost un cântec lăţit şi frumos. De n-ar fi fost o melodie plăcută, de bună seamă n-ar fi trecut şi la străini”:

În curând, cântecul va putea fi ascultat: prof. Petru Oloieru a scris, deja, orchestraţia

Alexici redă, în grafia veche şi în transcript, şi „Olach Tancz”, un „joc românesc din veacul al XVII… care se găseşte într-un manuscris (200 de feţe), făcut de un diletant, care şi-a notat deosebite cântece poporane” (renumitul „Codex Cajoni”), transcrise, ulterior, de P. Eszterhazy, cântec readus la viaţă de ZICĂLAŞI şi inclus în volumul I al Fonotecii muzicii vechi româneşti, realizat de curând:

1.olach tanz

Cu siguranţă, şi în paginile îngălbenite de vreme ale presei vechi româneşti încă mai zac partituri cu cântece vechi, dar pe care nimeni, până la ZICĂLAŞI, nu le-a mai trezit la viaţă, deşi pământul, ca să-şi păstreze pe deplin identitatea, trebuie, din când în când, să şi respire.

Fonoteca ZICĂLAŞII volumul I, Jurnalism No Comments Jul 7

Dispreţ faţă de memorie: biserica din Ilişeşti

Ctitorită, în 1714, de către fostul vornic Ionaşco Isăcescul şi de către jupâneasa Alexandra, biserica fostei mănăstiri din Ilişeşti, în care s-au închinat, de-a lungul vremii, folcloristul Simion Florea Marian, cărturarul Iraclie Porumbescu, folcloristul Nicolai I. Niculiţă, pictorul Epaminonda Bucevsky, compozitorul şi poetul Ciprian Porumbescu, sculptorul Archip Roşca, prozatorul Liviu Marian, poetul Dimitrie Florea-Rarişte, scriitorul Gheorghe Scripcă, artistul plastic Mihai Pânzaru-PIM, ba chiar şi publicistul Alexandru Mironov, este pe cale să se prăbuşească.

În vremea asta, în care monumentele memoriei se ruinează, tabla aurită transformă banalele sau chiar frumoasele, odinioară, biserici săteşti într-un fel de palate ţigăneşti ale prefăcutei evlavii, ale unei trufii ecleziastice deloc surprinzătoare în astfel de vremuri, o mostră de prost gust bisericesc putând fi zărită, deşi orbeşte, la Botuş, pe valea Moldovei, dincolo de Colacu:

Nu ştiu ce aş mai putea să spun. Poate că nici nu se mai poate spune ceva.

Jurnalism No Comments Jul 4

Dispreţ faţă de memorie: Traian Popovici

Eroul Umanităţii, pe care îl va reînvia, printr-un film, marele actor Dustin Hoffman, Traian Popovici, fost primar al Cernăuţilor şi, din această postură, salvator al câtorva zeci de mii de evrei, s-a născut la Ruşi Mănăstioara, în 17 octombrie 1892.

Cinstit de către statul Israel cu medalia şi diploma de„Drept între popoare”, în 1989, pentru că, în anii 1941 şi 1942, ca primar al Cernăuţilor, a salvat de la deportare peste 20.000 de evrei, dar şi cu publicarea, în 2002, a volumului său de „Spovedanii”, ediţie româno-engleză, finanţată de Fundaţia Dr. Wilhelm Filderman, Traian Popovici, ucis de bolşevici, în 1946, îşi doarme somnul de veci nu în satul natal, ci în Colacu, vegheat de un monument stingher şi enigmatic.

Şi din mormânt, Traian Popovici, ca şi Ioan D. Popescu, ca şi Simion Hâj, ca şi Constantin Hrehorciuc, ca şi Ilie Ilisei, ar putea aduce imense servicii Bucovinei de astăzi şi de mâine, dacă judeţul ăsta nenorocit ar pune în practică, şi cu itinerarii ale memoriei, proiectul “Bucovina, între Holocaust şi Eroism Umanitar”, pe care l-am tot pus sub nasul pasagerilor preşedinţi de consiliu judeţean, cu explicaţia: “Dacă inima nu vă spune nimic, măcar fiţi pragmatici şi deschideţi un itinerariu al memoriei, care poate aduce şi turişti, dar şi un plus de prestigiu Bucovinei”, deşi nu Bucovina, ci Traian Popovici, Ioan D. Popescu, Simion Hâj, Constantin Hrehorciuc, Ilie Ilisei şi alţi câţiva au avut sfinţenia aceea, pe care o numim. umanism.

Traian Popovici încă zace uitat la Colacu, inclusiv în monumentul prost lucrat şi, tocmai de aceea, nefiresc de degradat. Chiar nu pricepe nimeni că dispreţul faţă de memorie înseamnă dispreţ faţă de generaţiile care suntem?

Jurnalism No Comments Jul 4