Jurnalism | Dragusanul.ro - Part 104

BĂIŞANU Rock Castle!

Festivalul Internaţional BĂIŞANU Rock Castle

Festivalul Internaţional BĂIŞANU Rock Castle

*

Astăzi, am avut o zi cumplită. A plouat, iar maşinile cu scena s-au împotmolit în şanţul Cetăţii. Drumul de acces spre şanţ nu aparţine nici Muzeului, nici Consiliului Judeţean, nici măcar Primăriei Suceava, aşa că a fost voluntar împotmolit, ca să fie readus la starea… iniţială.

*

Telefoane (norocul nostru că s-au inventat mobilele!), bătaie de cap, dar şi colaborare faptică din partea domnilor Ioan Cătălin Nechifor, Dan Ionuţ Adomniţei, Lucian Harşovschi, Marian Andronache şi aşa mai departe. Încă mai este de luptat cu piedicile birocratice, pentru a ajunge la ceea ce trebuie să însemne locaţia pentru un festival precum Bucovina Rock Castle. Dar, atâta timp cât există oameni cu care se poate colabora, nu-i bai. Trecem împreună peste hopuri.

*

Băişanu-ţiunea Creatorilor

Băişanu-ţiunea Creatorilor

*

Despre Festivalul Internaţional “Naţiunea Creatorilor” nu v-am povestit şi nici poze nu am postat (au făcut-o alţii şi le mulţumesc), pentru că nu am avut şi nu am încă timp. Festivalul acesta însemna o tabără internaţională de pictură, o antologie bilingvă de poezie şi, cu vestirile de concerte acustice, un festival internaţional de rock.

*

D-ale lui Băişanu

D-ale lui Băişanu

Ajuns acasă, aveam să găsesc, în clanţa uşii, o penibilitate politrucă marca Ştefan Alexandru Băişanu, un gest dezgustător de impostură culturală, caracteristic pentru cel care s-a consacrat, de-a lungul timpului, împreună cu minunata-i televiziune, ca dispreţuitor îndătinat de cultură, adică o invitaţie la… teatru, pentru exact ora şi clipa în care începe a doua noapte de spectacole Bucovina Rock Castle.

*

pe verso

pe verso

Simultaneitatea nu mă deranjează, pentru că fanii “Luna Amară”, Dubioza Kolektiv”, “Zdob şi Zdub” sau “Basska” n-au să dea buzna să-l asculte pe Băişanu, vorbind, înainte de spectacol, despre cultură şi despre importanţa lui Ştefan Alexandru Băişanu în viaţa cetăţii, ceva ce nu există. E drept că mă revoltă nesimţirea lui Băişanu de a se folosi, ca întotdeauna, şi de cultură, numai ca să-şi stopeze căderea liberă, care a început din clipa în care a fost ales deputat. Mă deranjează vag şi tupeul cu care încearcă Băişanu să vă tragă, iar, pe sfoară, dar sunteţi oameni maturi, aşa că nu aveţi decât să vi-l asumaţi, ca să-l şi meritaţi.

*

Deşi nu-mi pasă care vor fi ăia de vă vor agasa cu “dragostea” lor, în următoarele zece luni, de până la alegeri, deşi am altele mult mai importante de făcut, nu pot trece cu vederea insolenţa acestui politruc jenant, care îşi permite să se folosească de actele de cultură (inclusiv de “Suceava, capitală culturală europeană”) doar pentru a-şi rezolva cariera, aflată în cea mai neguroasă cădere.

*

Aşa că mi-am spus părerea şi dezgustul.

 Aşa că*

Fără cuvinte

Fără cuvinte


Concertul Naţiunii: Mihnea Blidariu şi Andi Drăguşanul

Andi Drăguşanul (Toy Machines) şi Mihnea Blidariu (Luna Amară), la Câmpulung Mold.

Andi Drăguşanul (Toy Machines) şi Mihnea Blidariu (Luna Amară), la Câmpulung Mold.

*

Pentru că ne aflăm în toiul Festivalului European “Naţiunea Creatorilor”, prin care ne dezicem de cei care, în vara anului 1952 au ars cărţile Bucovinei, în curtea interioară a închisorii din Suceava, postez, în variantă audio, doar o parte din cântecele concertului acustic Mihnea Blidariu (Luna Amară) şi Andi Drăguşanul (Toy Machines) – vestitoare de… Bucovina Rock Castle. Adaog şi câteva imagini, urmând să vă povestesc despre cărţi şi poeţi, după maratonul de cultură europeană, în care intră şi festivalul de rock, pe care tocmai îl derulăm.

*

Sound 1

Sound 2

Sound 3

Sound 4

Sound 5

Sound 6

Sound 7

Sound 8

Sound 9

Sound 10

Sound 11

Sound 12

Sound 13

Sound 14

*

Andi şi Mihnea, la Câmpulung

Andi şi Mihnea, la Câmpulung

Naţiunea Creatorilor, în drum spre Rarău

Naţiunea Creatorilor, în drum spre Rarău

Popas, la poalele Rarăului

Popas, la poalele Rarăului

Naţiunea Creatorilor, acasă, la Nanu Ilisei - pe Rarău

Naţiunea Creatorilor, acasă, la Nanu Ilisei – pe Rarău

Andi şi Mihnea, la Gura Humorului

Andi şi Mihnea, la Gura Humorului

Mihnea Blidariu (Luna Amară), în culisele humorene

Mihnea Blidariu (Luna Amară), în culisele humorene

*


Naţiunea Poeţilor, la o bere

La Otopeni, odată cu debarcarea Poeţilor

La Otopeni, odată cu debarcarea Poeţilor

*

Patru ore de serviciu (“Domnu’ Drăguşanul, dar cărţile “Luna Amară” şi “Toy Machines” nu le am în magazie!”; “Cum adică, la un concert electro-acustic aveţi nevoie de sonorizare?” etc.), apoi şapte ore de drum, pe un trafic înghesuit şi strivit de o caniculă insuportabilă, başca trei ore de aşteptat pe aeroport (şi avioanele internaţionale întâzie, nu-i aşa?), şi iar şapte ore de drum, dar pe timp de noapte, drum încheiat cu un somn “repede”, cum obişnuia să zică, pe vremea copilăriei mele, una dintre surorile tatii, apoi iar servici şi abnegată prestaţie în slujba Naţiunii Poeţilor.

*

La Otopeni, Poeţii Aviva Golan, Lea Taran şi Menachem Mordecai Falek

La Otopeni, Poeţii Aviva Golan, Lea Taran şi Menachem Mordecai Falek

Pentru că sunt prea obosit, şi cu cele şase veacuri pe care le port pe grumaz, duc Poeţii, între Poeţi, la o bere, la care vine, mai mult ca să mă reazăme, cu natura lui de mlădios lăstar, şi publicistul Tiberiu Cosovan. Poeţii se aşează pe o terasă fără pretenţii, dar cu mese lungi şi cu bănci de lemn, răsfoind, mai întâi, cărţi şi reviste, dar şi agende electronice, în care au fotografii cu nepoţi şi copii, domeniu în care, şi Lea Taran, şi Menachem Falek îmi fac o teribilă concurenţă.

*

Tiberiu Cosovan, Menachem Falek, Aviva Golan - în stânga, Roman Istrati, Carmen Veronica Steiciuc, Lea Taran şi Alexandru Ovidiu Vintilă - în dreapta, la o... carte, o revistă, o agendă electronică

Tiberiu Cosovan, Menachem Falek, Aviva Golan – în stânga, Roman Istrati, Carmen Veronica Steiciuc, Lea Taran şi Alexandru Ovidiu Vintilă – în dreapta, la o… carte, o revistă, o agendă electronică

*

Mă uit cu drag la Poeţi, comand berea, dar majoritatea nu vor decât băuturi răcoritoare – nu-i bai, că doar nu doar berea dezleagă limbile. Doi, câte doi, ba doi câte trei şi reciproca, ba chiar şi toţi împreună, Poeţii discută, menţionează nume de sfinţi de-ai lor, ba şi pe Hegel îl trezesc din adâncul somn al raţiunii de dincolo de mesele acelea lungi, cu bănci de lemn, pe care, în cele din urmă, vor poposi şi trei halbe cu bere.

*

Poeţii, la o carte, la o revistă, la trei halbe cu bere

Poeţii, la o carte, la o revistă, la trei halbe cu bere

*

Mâine, ne aşteaptă o zi grea, cu un maraton de pictură, de muzică şi poezie, la Complexul BTT, din Câmpulung Moldovenesc, iar PIM şi Victor Rusu, coordonatorii taberei internaţionale de pictură, abia ne aşteaptă. Eu, naiv şi plin de admiraţie, ascult, ascult şi, deşi, pe lângă română, se vorbeşte, în preajma celor trei beri, în hebraică, în engleză şi în italiană (italiană vorbesc eu, cu Lea: ea, rar, în italiană, eu, rar, în română, şi amândoi “capisci” de minune ce nepoţi năzdrăvani şi câte doi are fiecare dintre noi). Numai că Poezia are efect invers de Turn Babel: nu leagă şi nu încurcă limbile, ci, dimpotrivă, le limpezesc într-un discurs unitar şi minunat precum prima şi singura carte de credinţă a omenirii, din care s-au desprins, alterate şi manipulatoare, celelalte.

*

Ooo, dacă omenirea ar fi condusă nu de o naţiune a politicienilor, ci de  o Naţiune a Poeţilor şi, în general, a Creatorilor, ce destin de rai terestru şi-ar mai recupera!

*

Naţiunea Poeţilor, la o bere

Naţiunea Poeţilor, la o bere

*

Timp de cinci zile, la Câmpulung, Gura Humorului, Calafindeşti, Corlata – capitala europeană a Naţiunii Poeţilor şi la Suceava, limbile, încurcate, pe când cu Turnul Babel, se vor limpezi şi vor căpăta conturul iniţial şi iniţatic de mesaj divin al Naţiunii Creatorilor. În cazul în care judeţul Suceava este şi locuit, concetăţenii mei se pot convinge de adevărul celor spuse mai sus, cu toate simţurile lor. Oricum, prin această imensă pustietate, învăluită în somnul torid al raţiunii, drumeţii vin rar şi trec spre departe, cum zicea Ghedeon Coca, iar pentru ei sau şi pentru ei, mai postez, încă odată afişul general (poate că-i interesează):

*

Afis NATIUNEA POETILOR general


Muntele Rarău, Planeta Venus şi Steaua lui David

 Afis NATIUNEA POETILOR general

*

Festivalul European “Naţiunea Creatorilor“, din care face parte şi conceptul “Bucovina Rock Castle“, şi în care “Naţiunea Poeţilor” va lansa, printre altele, şi o antologie bilingvă de poezie româno-hebraică, mi-a stârnit şi o ciudată revelaţie a simplităţii descifrării simbolisticii ancestrale, pe care v-o încredinţez şi dumneavoastră. Aşadar:

***

În compoziţia mitologică hittită „Cântecul lui Ullikummi”[1], unul dintre cele mai bine păstrate texte literare hurriene (caseta 1), „Kumarbi, tatăl tuturor zeilor”, „Puternicului Dumnezeu”  (p. 147), „zeiţele Soartei şi Mama zeiţelor” (p. 153), „toţi zeii (care) au coborât din cer ca păsările” (p. 153) asistă la naşterea fiului lui Kumarbi, cel „care îi va construi templul de piatră şi statuile” (p. 159) şi căruia trebuia să-i dea un nume, prin care „să-l închine”, ca „să fie văzut”, „Soarelui, Zeul Cerului” şi „Zeiţei Lună” (p. 153), şi să poată locui în „Casa Zeilor” (p. 154), pe care el o va dura.

*

Fiul Cosmic a fost luat de Irsirras (Pământul întunecat – p. 155), care l-a aşezat „pe genunchii lui Enlil”, care, „cândva a fost divinitate vie, dar corpul său din piatră a fost făcut” (p. 157). Apoi, „când Soarele, Zeul Cerului, a văzut templul de piatră din munţi, care îi fusese închinat… a mers la Puternicul Dumnezeu” (p. 159), ca „să-l arunce deoparte”, iar în bătălia cosmică, „puternică este lupta, puternică este lupta!

*

Vacarmul cerului aduce foamete şi moarte pe pământ” (p. 159). Puternicul Dumnezeu acceptă, în finalul confruntării cosmice, ca Soarele să aibă un templu în munte, cu „scaunele şi masa lui” (p. 161), care-l simbolizează (în fond, asta este şi Masa Tăcerii, desluşită de Brâncuşi).

*

În simbolistica drept-liniară a civilizaţiei pre-totemice hurriene, „Soarele, Zeul Cerului” era desenat ca o stea în opt colţuri, simbol atribuit, ulterior, dragostei şi fertilităţii (Ishtar) şi înţelepciunii (Inanna), iar „Zeiţa Lună” – ca o stea în şase colţuri, simbolul fiind atribuit, ulterior, planetei Venus, care, ca ocrotitoare a muntelui, devine şi ocrotitoarea templului solar, pe care îl reprezenta muntele („Împăratul tău este marele munte tată, Enlil”[2].).

*

În limbajul pre-totemic, monosilabic, inclusiv în cel totemic sumerian, numele Sinelui Universal, „Cel care a perceput că ceea ce este fără sunet, fără atingere, fără formă, fără degradare, fără gust, etern, fără miros, fără început, fără sfârşit, dincolo de sine şi de neschimbat, este eliberat din ghearele morţii”[3], este OM, dar se scrie AUM, vocativul pentru invocaţii, pe care au voie să-l folosească doar iniţiaţii, fiind OI („OI, leru-i ler”, adică „Doamne, legea-i lege” se zice în ultimul vestigiu de limbaj de la graniţa dintre pre-totemic şi totemic. Iniţiatului în OI i se zicea, prin inversarea literelor, IO (precum în formula voievodală „Io, Ştefan Voievod).

*

Ulterior, adică la începuturile civilizaţiei totemice, IO vizează şi iniţierile în CER, care era numit ANU, iar unui astfel de iniţiat i se zicea IO ANU (deci, Ioan, primul fiind Ioan Botezătorul, iniţiatorul în ANU YAHVE – tatăl ceresc, din rugăciunea creştină „Tatăl nostru”, pe care ne-a încredinţat-o Iisus).

*

Soarele, în aceleaşi începuturi totemice, se numea RA, iar iniţiatul în religia solară, AR. Conform compoziţiei mitologică hittite „Cântecul lui Ullikummi”, de la care am pornit această demonstraţie, „slujirea Soarelui (însemnă) slujirea lui Dumnezeu”, iar în transcriere monosilabică s-ar traduce locuţiunea „slujirea Soarelui – slujirea lui Dumnezeu” prin AR RA – AR AUM, deci, cumulând locuţiunea într-un cuvânt, ARRAARAUM. DE aici vin, de fapt, toponimele munţilor ARARAT şi ARARAU, cum i se spunea, cândva, Rarăului (valea, rezultată prin prăbuşire, de lângă Piatra Şoimului, încă se numeşte Ararău).

*

Ceea ce înseamnă că legendarul munte biblic, pe care va poposi corabia lui Noe, AR RA – AR AUM, aici ar trebui căutat, mai ales că prăbuşirea „munţilor în formă de ochi”, sub presiunea mării interioare, cuprinse de ei (Ardealul), este menţionată şi în prima carte scrisă a omenirii, cea începută în 2776 înainte de Hristos şi numită „Cartea Shu”.

*

Să părăsim, însă subiectul (îl voi trata cu argumente din belşug, în ediţia în pregătire a cărţii „Datina, Biblia Românilor”), şi să ne întoarcem la steaua în şase colţuri, care, funcţie de civilizaţii religioase, avea să simbolizeze şi Luna, şi planeta Venus – ocrotitoarea Muntelui, ba chiar şi însuşi muntele.

*
2 Venus
*

Planeta Venus – ocrotitoarea Muntelui: linia verticală, care desemnează solstiţiala Cale Astrală („Timpul este Creatorul. Există două căi, de nord şi de sud… calea din sud este Calea Strămoşilor… calea din nord este Calea Astrală, Calea Nemuririi”[1]), se intersectează cu „Crucea Nordului” (Constelaţia „Lebăda”, prezentă în toate religiile nordice).

*

Unul dintre primii mari iniţiaţi ai omenirii, după cum o dovedeşte opera sa lirică, legendarul Rege David, a narat grafic pe simbolul de mai sus, pentru a susţine simboliza, în „luga suriannya”, adică în „limba iluminării cereşti”, care opera cu semnificaţii multiple, „cunoaşteri” („Sinele este cunoaştere”[2]), în condiţiile în care „Sinele individual şi Sinele universal trăiau împreună în grota inimii, ca lumină şi umbră”[3].

*

Regele David a unit, pe rând, cele două extremităţi solstiţiale ale Deva-Yanei, cu capetele opuse ale Crucii Nordului (care simboliza şi cerul înstelat, roata cerului, numită UR ANU, iar de greci Uranus).

*
2 Triunghiuri David
*

Steaua Regelui David: tot o stea în şase colţuri, dar cu marcarea clară a triunghiurilor iniţiatice, conform principiului „Cunoaşterea naturală aduce un rezultat, cunoaşterea supranaturală, altul”[1], delimitează, dar şi suprapune iniţierea în astral, în divinitate, în veşnicie, numită şi cunoaşterea de pe munte sau „cunoaşterea supranaturală” (triunghiul cu vârful în sus), cu iniţierea în pământesc, în viaţă, în efemer, numită şi cunoaşterea „în peşteră” sau „naturală” (triunghiul cu vârful în jos).

*

Există, în Steaua lui Daivid o adevărată şi nouă „iluminare cerească” („suriannya”), dar o să aleg doar una dintre ele, cea a bandei de suprapunere a celor două triunghiuri (pe care o voi marca), peste echinocţiala Cale a Vieţii, numită şi Calea Cea Demnă de Admiraţiune, Calea marcată de „Acolo, de unde răsare soarele, şi acolo, unde soarele apune, toate acestea sunt cuprinse de Deva şi nimeni nu trece dincolo”[2].

*
2 Ou incondeiat
*

Prin marcarea suprapunerii triunghiurilor lui David se obţin şi triunghiurile iniţiatice inversate, dar şi rombul, cu triunghiurile doar cu baza suprapusă, pe echinocţiala Cale a Vieţii.

*

Nu mai reiau demonstraţia cu „hora oamenilor sfinţi, hora strămoşilor”, ştiut fiind că „Părinţii şi Zeii sunt una”, dar se sărbătoresc, „la Luna nouă, părinţii (Pitris), la Luna plină, zeii (Devas)”[1], concept care întăreşte referirea iniţială lunară a simbolului stelei în şase colţuri, pentru că am altceva de observat, şi anume faptul că şi Steaua lui David narează simbolic şi despre Oul Cosmic, deci despre originile lumii şi a zeilor, dacă nu cumva Oul Cosmic este, aşa cum susţineau şi grecii, doar Planeta Pământ (Mama Glie).

*
2 Ou romburi
*
Joaca de-a demonstraţia de mai sus (voi avea, totuşi, o demonstraţie adevărată, în ediţia revăzută şi adăugită a „Datinii, Biblia Românilor”) are un singur scop, şi anume acela de a vă proba că toate religiile lumii se întemeiază pe un limbaj simbolic al iluminării (Solomon îl numea „limba păsărilor”, adică a „îngerilor”), pe care nu-l mai înţelegem, deşi ne tot împopoţonăm artizanal cu el. Păcat, limbajul acela cu semnificaţii multiple pentru fiecare semn grafic, încă ne-ar mai putea înlesni senzorii auzirii şi vederii de Dumnezeu, pentru că „Spiritul se cunoaşte prin revelaţie. Aceasta duce la libertate. Aceasta duce la putere. Revelaţia este biruinţa asupra morţii”[1].
*


[1] Kena-Upanishad, 2, p. 21

[1] Mahabharata,VII, p. 65

[1] Eesha-Upanishad, p. 16

[2] Katha-Upanishad, III, 9, 16

[1] Prashna-Upanidhad, 2, p 40

[2] Katha-Upanishad, III, 13, 13

[3] Katha-Upanishad, I, p. 31

[1] Guterbock, Hans Gustav, The Song of Ullikummi Revised Text of the Hittite Version of a Hurrian Myth, Chicago, 2009

[2] Langdon, Stephen, Sumerian Liturgical Texts, Philadelphia, 1917, p. 114

[3] Katha-Upanishad, III, 15, 14


Cum adică “ai carte, ai parte”?

Claca, la români – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

Claca, la românidesen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

*

Frazeologismele sau locuţiunile, cum numea Eminescu expresiile proverbiale, de genul “ai carte, ai parte”, reprezintă mărturii istorice, insuficient cercetate, deşi Eminescu, T. Robeanu şi contemporanul nostru, universitarul Gheorghe Colţun, din Chişinău, s-au ocupat de multe dintre ele. “Ai carte, ai parte” ţine de perioada de ieşire din indiviziunile obşteşti, deci de prin vremea lui Alexandru cel Bun, când mulţi “boiarini” încep să ceară “alegerea” părţilor lor din proprietatea obştească, părtăşiile fiind confirmate prin “cărţi” voievodale. Deci, leniniştii entuziaşti, de tipul Iuliana Fuior, trebuie să înţeleagă faptul că, astăzi – de pildă, dacă “ai carte, n-ai parte”, dar expresia nu se referă nici la merituoşii dobânditori de diplome, nici la cumpărătorii lor, ci la vremurile vrechi, când individualizarea unor jirebii (părţi) din anumite “ocini strămoşeşti” se făcea doar cu “carte” domnească.


Pagina 104 din 228« Prima...102030...102103104105106...110120130...Ultima »