Cum adică “ai carte, ai parte”?

Claca, la români – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

*

Frazeologismele sau locuţiunile, cum numea Eminescu expresiile proverbiale, de genul “ai carte, ai parte”, reprezintă mărturii istorice, insuficient cercetate, deşi Eminescu, T. Robeanu şi contemporanul nostru, universitarul Gheorghe Colţun, din Chişinău, s-au ocupat de multe dintre ele. “Ai carte, ai parte” ţine de perioada de ieşire din indiviziunile obşteşti, deci de prin vremea lui Alexandru cel Bun, când mulţi “boiarini” încep să ceară “alegerea” părţilor lor din proprietatea obştească, părtăşiile fiind confirmate prin “cărţi” voievodale. Deci, leniniştii entuziaşti, de tipul Iuliana Fuior, trebuie să înţeleagă faptul că, astăzi – de pildă, dacă “ai carte, n-ai parte”, dar expresia nu se referă nici la merituoşii dobânditori de diplome, nici la cumpărătorii lor, ci la vremurile vrechi, când individualizarea unor jirebii (părţi) din anumite “ocini strămoşeşti” se făcea doar cu “carte” domnească.