Cronici sentimentale | Dragusanul.ro - Part 66

Constantin Mândrişteanu, un reper al folclorului

Constantin Mandristeanu

*

Trompetist înnăscut odată cu cântecul, Constantin Mândrişteanu înseamnă mult mai mult, pentru folclorul contemporan românesc, decât îndeobşte se ştie. Pasionat de povestea miraculoasă a cântecului, ştiutor de poveşti din cărţi şi de poveşti de pe prispa caselor Moldovei, dinamic în a înţelege şi a discerne, Constantin Mândrişteanu e însetat de cunoaştere şi, tocmai de aceea, freamătă în căutarea dialogurilor, care să-i desluşească adevărurile care îi alcătuiesc sufletul.

*

Sigur pe arta sa de necontestat de către nimeni, Constantin Mândrişteanu, un reper al folclorului românesc de astăzi, este unul dintre puţinii căutători de caracteristici ale lumii creatoare în care s-a născut. Nu un polemist, pentru că polemica nu duce nicăieri, ci un însetat de adevăr sau măcar de plauzibil, cum puţini mi-a fost dat să întâlnesc în această viaţă.

*

La mulţi ani, Constantin Mândrişteanu, şi Dumnezeu să (ni) te ţie numai întru bucurie!


Ovidiu Şvarţ, o vârstă din vârstele Sucevei

Ovidiu Svart

*

Numărându-se printre puţinii etnici germani ai folclorului românesc din judeţul Suceava, pe care îl omagiază nu doar cu naiul, ci cu o mulţime de alte instrumente, Ovidiu Şvarţ este, din punctul meu de vedere – pe care nu-i obligatoriu să-l împărtăşiţi, un veşnic şi neobosit căutător de sine, iar o astfel de înfruntare a vieţii merită luată în considerare.

*

Instrumentist şi nicidecum lăutar, autodidact în cunoaşterea melosului românesc, egolatru doar atât cât să-i stea bine, Ovidiu Şvarţ împlineşte, astăzi, o vârstă, care face parte, fără îndoială, din vârstele Sucevei. La mulţi ani, Ovidiu, şi Dumnezeu să (ni) te ţie numai întru bucurie!

 


22 februarie: muzicianul muzician Răzvan Mitoceanu

Răzvan Mitoceanu - fotoportret de Ion Drăguşanul

Răzvan Mitoceanu – fotoportret de Ion Drăguşanul

*

Dincolo de tot şi de toate şi, desigur, deasupra tuturor vanităţilor vremelniciei, tânărul muzician Răzvan Mitoceanu  este, în primul rând, un adevărat muzician muzician. Trăieşte arta cântecului în deplinătatea arealului ei expresiv, de la preclasic, la rock, iar dincolo de calităţile lui de violonist, de şef de orchestră, de dirijor al orchestrei Ansamblului Artistic “Ciprian Porumbescu” din Suceava, de orchestrator şi de compozitor, Răzvan Mitoceanu este un dialectician al expresiei, capabil de asocieri şi disocieri care explică evoluţia şi involuţia tehnicilor interpretative în epopeea cântecului naţional românesc. Minte şi suflet şi o năvalnică sete de luminos este Răzvan Mitoceanu, iar o probă în favoarea acestor afirmaţii o constituie faptul că Răzvan a ales să cântăm, de ziua lui de naştere, primul concert din istoria muzicală a umanităţii cu piesele culese de Karol Mikuli, în principal de la vestiţii lăutari bucovineni de odinioară, Nicolae Picu şi Grigori Vindereu. Îşi doreşte, după cum ne mărturisea, astăzi, la repetiţia Zicălaşilor, să-şi dureze o sărbătorire de neuitat (“Cea mai frumoasă sărbătorire a zilei mele de naştere!” – luând în calcul, desigur, şi petrecerea, de după aceea, în sânul familiei), inclusiv prin bucuria de a fi lângă pictorul martir Radu Bercea la lansarea blazonului său artistic, “Confesiuni cromatice”.

*

Geamăn mie prin suflet şi, de aceea, prieten drag, muzicianul muzician Răzvan Mitoceanu îşi retrăieşte ziua naşterii lui prin cea mai importantă ursire: cântecul.

*

La mulţi ani şi Dumnezeu să te ţie numai întru bucurie!

 


22 februarie: Sărbătorita lui Petrică Oloieru

Profesorul Petru Oloieru, starostele ZICĂLAŞILOR

Profesorul Petru Oloieru, starostele ZICĂLAŞILOR

*

În ziua premierei muzicale mondiale Airs Nationaux Roumains, culese din nordul Moldovei de armeanul cernăuţean Karol Mikuli, starostele Zicălaşilor, profesorul Petru Oloieru are de trăit cea mai sacră sărbătoare pentru fiecare pământean, Ziua Mamei.

*

Ziua de naştere, desigur, a profesoarei care l-a adus pe lume, la crescut şi i-a fost, şi îi este, şi îi va fi mereu alături.

*

Îi ştiu pe cei doi băieţi muzicieni ai Doamnei Profesoare, Petrică şi Ion (instrumentist la Botoşani), le cunosc şi familiile, doar pe Doamna Profesoară încă nu am întâlnit-o, ca să-i pot săruta mâinile cu reverenţă.

*

O fac, la figurativ, măcar acum, în preajma zilei de naştere a Domniei Sale, dragă întregii familii a Zicălaşilor, cu speranţa că ne vom întâlni şi în această viaţa, ca să-i urez, din suflet, aşa cum le doresc tuturor prietenilor mei ştiuţi şi neştiuţi:

 

La mulţi ani şi Dumnezeu să vă ţie numai întru bucurie!


Un prieten: Constantin-Emil Ursu

Emil Ursu

*

Arheologul care a scos la lumina zilei locuințele din anul 5000 înainte de Hristos, de la Baia, dublând patrimoniul arheologic al Sucevei, Constantin-Emil Ursu, doctor în istorie și manager al Muzeului Bucovinei, se înfruptă, astăzi, din tinerețea fără de bătrânețe a neastâmpărului. Sunt ceva ani de când Constantin-Emil Ursu făptuiește exemplar, bucurând toate categoriile de vârstă și de civilizație. Suceava nu va pricepe niciodată cât de mult îi datorează acestui om de excepție, pe strădania căruia au fost restaurate și Cetatea Sucevei, și fosta Căpitănie a Sucevei – Muzeul Bucovinei de astăzi.

*

Constantin-Emil Ursu a transformat Muzeul Bucovinei în principala instituție de cultură a județului, expozițiilor remarcabile, organizate, de-a lungul anilor, și lucrărilor științifice de mare valoare, editate de Muzeul Bucovinei și, apoi, premiate adesea de Academia Română, adăugându-li-se, și într-o complementaritate trecut-prezent, dar și ca durări pe sufletul lui, manifestări culturale de largă și copleșitoare audiență, precum Festivalul de Artă Medievală „Ștefan cel Mare și Sfânt” sau Festivalul Internațional „Bucovina Rock Castle”.

*

Constantin-Emil Ursu e un lider în a face prin totală dăruire. Așa îl știu și așa va birui vremurile, prin prisos de îndreptățire la memorie. Când făptuiești zilnic, aidoma lui Emil Ursu, fiecare zi a vieții tale devine un reper inconfundabil al unor nașteri și renașteri irepetabile. La mulți ani, prietene, și Dumnezeu să (ni) te ție numai întru bucurie!


Pagina 66 din 110« Prima...102030...6465666768...8090100...Ultima »