Nicolae Tăutu: Prietene Cernăuţi

Un poet uitat la răscruci de drumuri şi stele,

Cernăuţi, prietene vechi al nopţilor mele,

Trupul tău de piatră l-am sărutat de-atâtea ori

Când ne uitase pe rând aici cârdurile de cocori.

*

Eram după prima iubire într-o noapte cu vânt, ceaţă şi ploaie

Miroseam a vânt când l-ai cunoscut pe Tăutu Nicolae,
M-ai invitat în grădina ta amiră ca-ntr-o odaie.

Eram flămând, dar tu n-aveai decât vânt, ceaţă şi ploaie.

*

Oamenii nu mai aveau pentru mine nici un cuvânt;

Tu mi-ai dat tot ce aveai: ploaie, ceaţă şi vânt,

Eu ţi-am întins, prieten, ultimul pahar cu vin

Şi de-atunci ştiu că nu mai sunt atât de străin.

*

Ţi-aduci aminte de-o noapte de iarnă pustie

Când albele tale case lunecau în sicrie

De nunţi am adus vinul cel tare să-nşele

Şi-am băut pentru fiecare mort din ele,

*

Mâine vei fi singur să bei mai departe,

Eu voi fi uitat, un nume vechi pe-o carte,

Dar când va fi o altă toamnă cu vânt, ceaţă şi ploaie

Să-ţi mai aduci aminte de Tăutu Nicolae.

*

(Revista Bucovinei, nr. 7/1944, pg. 251)

Adelina Laerte Cârdei: Plecare în munţi

Cu suflet trist de şesul prea vast azi mă dezleg;

Prea sunt de lut aproape, zenitul prea e sus.

Din lanul alb de zile porni-voi să culeg

Neghina, aruncând-o în agonii de Apus…

*

Pe piscul nins de glorii mi-oi primeni privirea;

Un vis se rotunjeşte din ceaţă tot mai clar.

Şi, în colind cu şoimii, să fur nemărginirea

M-oi scutura de zgură, cenuşă şi amar…

*

            (Revista Bucovinei, nr. 1-2/1945, pg. 36)

Adelina Laerte Cârdei: La Putna

Sub scutul vremii aspre îşi scutură hodina

Îngândurate slove din file de hrisov,

Se plimbă fără urme, melodică, lumina

De-amuguri sângerate şi infinituri mov.

*

Prin ierburi adormite în smirnele de munte

Pornesc molcom colindul şi creierii boemi,

În zare munţii paşnici cu crestele cărunte

Şi luna, luna plină ce-alună prin vremi.

*

Cu palmele-nspre stele ca să culeagă şoapte

Pe vârfuri se înalţă copacii trubaduri.

Adie dinspre coastă parfum de mure coapte

Şi rătăcesc balade sub streşini de păduri.

*

            (Revista Bucovinei, nr. 9/1943, pg. 421)

Dimitrie Vatamaniuc: În poarta de la drum

În poarta de la drum, tata a dăltuit o cruce mare

Şi palmele aspre i-au sângerat adânc şi greu

Purta sub pleoape ude şi-amorţite destrămare.

Plângea. Îşi întorcea ochii să nu-l văd şi eu.

*

I se-mpietriseră în colţul gurii desnădejdi amare,

Iar obrajii i se scăldau în ape tulburi de curcubeu.

În poarta de la drum, tata a dăltuit o cruce mare

Şi palmele aspre i-au sângerat adânc şi greu.

*

Dus pe gânduri, am stat lângă el privind mereu:

– De ce faci, tată, crucea asta când ne urci în care?

– Plecăm în pribegie şi lăsăm stăpân pe Dumnezeu!

Lacrimile mi-au căzut în aşchie de lemn mustrare.

În poarta de la drum, tata a dăltuit o cruce mare.

*

            (Dumitru Vătămanu, pseudonim pentru

Revista Bucovinei, nr. 1-2/1945, pg. 29)

Gruia Bodnărescu: Rămas bun

Autograf

Pentru Doina

S-au tulburat vremile, năpădind ceaţă

peste tot ce în noi se numeşte viaţă.

În mine simt azi

că viaţa mi-e-n creştet de-amiazi

şi că răsăritul vieţii nu l-am pipăit,

ci doar spre-un apus am de pornit…

*

Mâine, poimâine, merg

să iau flinta hotare nedrepte să şterg…

*

Mă doare atâta amar de aşteptare!

Cu sânge, din temelie, o să clădesc hotare,

voi pleca la luptă de răzbunare încins

hotare clădind pe aspre drumuri spre soarele aprins.

Voi sângera, dar n-oi muri – o ştiu prea bine –

căci cel ce luptă nu se teme de nime…

Pornit mâine, poimâine, pe drumul cel mare,

dincolo de casa noastră muta-voi hotare.

Voi trece pe-acasă, pe glodosul drum,

s-adulmec copilăria prin fum,

să plâng o clipă lângă-un morman de scrum!…

*

Rămas bun, copilărie trecută,

şi voi, idealuri cu vreme pierdută;

rămas bun, visuri neîmplinite,

năzuinţi astăzi zdrobite!…

*

Rămas bun, mamă, tată şi fraţilor mei,

rămas bun, plopilor gingaşi şi-nalţilor tei!

Rămas bun, lume banală,

chinuită în hăul cu smoală!

Rămas bun, copilă mică şi albă

ce-ţi strângi iubirea în salbă,

şi să m-aştepţi, căci voi veni odată

când ţara va fi de alt soare scăldată!…

*

Vor creşte vieţile din apă, cer şi moină…

Numai fata albă mă va aştepta cu cânt de doină,

cu aceiaşi ochi verzi-căprui

ca ai nimănui!…

*

Rămas bun!… Pe drum aspru, dar trist,

trebuie să sânger pe urme de Crist,

mâine, poimâine, când merg

hotare nedrepte să şterg!…

*

August 1944 (Revista Bucovinei, nr. 1-2/1945, pp. 21-22)