Nicolae Tăutu: Prietene Cernăuţi
Un poet uitat la răscruci de drumuri şi stele,
Cernăuţi, prietene vechi al nopţilor mele,
Trupul tău de piatră l-am sărutat de-atâtea ori
Când ne uitase pe rând aici cârdurile de cocori.
*
Eram după prima iubire într-o noapte cu vânt, ceaţă şi ploaie
Miroseam a vânt când l-ai cunoscut pe Tăutu Nicolae,
M-ai invitat în grădina ta amiră ca-ntr-o odaie.
Eram flămând, dar tu n-aveai decât vânt, ceaţă şi ploaie.
*
Oamenii nu mai aveau pentru mine nici un cuvânt;
Tu mi-ai dat tot ce aveai: ploaie, ceaţă şi vânt,
Eu ţi-am întins, prieten, ultimul pahar cu vin
Şi de-atunci ştiu că nu mai sunt atât de străin.
*
Ţi-aduci aminte de-o noapte de iarnă pustie
Când albele tale case lunecau în sicrie
De nunţi am adus vinul cel tare să-nşele
Şi-am băut pentru fiecare mort din ele,
*
Mâine vei fi singur să bei mai departe,
Eu voi fi uitat, un nume vechi pe-o carte,
Dar când va fi o altă toamnă cu vânt, ceaţă şi ploaie
Să-ţi mai aduci aminte de Tăutu Nicolae.
*
(Revista Bucovinei, nr. 7/1944, pg. 251)