October, 2014 | Dragusanul.ro - Part 11

Edecarul de umbre

Am de dus o umbră până-n scăpătat

Am de dus o umbră până-n scăpătat

*

Astăzi, 12 octombrie 2014, la Dolheşti, ieşisem la o ţigară, de la manifestarea culturală la care participam, şi mi-am văzut umbra, străjuită de umbrele coloanei balustradei, şi mi-am amintit, fără să vreau, de ultimele cântece, pe care le tot scriu, de ceva vreme. Instinctual, mi-am fotografiat umbra (Dangăt de aramă, luna de pe cer / iarăşi îmi măsoară paşii cu migală, / noaptea se-nfăşoară-n linişti şi mister, / umbra ei albastră cade ireală / ţintuindu-mi paşii pe un drum ciudat / aşternut pe zarea zărilor înfrântă, // Am de dus o umbră până-n scăpătat / vitregit de umbra-mi dintr-odată frântă, / ruptă lângă dangăt aspru de aramă, / arsă pe sub paşii lumii care cântă / mistuită-n noaptea care mă destramă).

*

Apoi mi-am amintit, vag, de un poem scris în urmă cu doar vreo 30 de ceasuri şi am plecat lângă un nuc bătrân, ca să-mi privesc umbra, aşternută pe frunze uscate, lângă umbra lui (Vezi, asta-i calea sacrei împliniri, / au spus copacii şi-au pornit buimaci, / le culesesem umbrele subţiri / eu, edecarul bieţilor copaci / rămaşi cu umbra doar la rădăcini, / iar înspre cale sărăciţi şi trişti / ca nişte vagi mănunchiuri de lumini / agonizate-n ultimii artişti; // Plecau copacii şi-i vedeam pe cale, / iar frunzele lor galbene aştern / necontenit pe bolţile finale / tristeţile intrării în etern, / istovitoare aură-n cădere / la fel de istovită de plecări, / iar umbrele le duc înspre tăcere / eu, edecarul înspre nicăieri).

*

Eu, edecarul înspre nicăieri

Eu, edecarul înspre nicăieri

*

Şi iarăşi, şi tot instinctual, mi-am fotografiat umbra, mutându-mă ba într-o parte, ba în cealaltă a umbrei bătrânului copac. Înţelegeam că, de fapt, îmi lucrez coperţile cărţii “cântecele despovărării de cântec”, deşi umbra mea reală va fi acolo, în şirele despletite prin paginile albe, şire însemnând, în sanscrită, lumini. Numai că omului nu-i este dat să lase după el lumini, ci numai umbre, umbra fiind, de fapt, lumina creată de către luminile necreate, cum se zice în “Vendidat” (cartea sfântă a antichităţii despre a doua încredinţare de legi pe care o săvârşise Sfântul Cer – Ahura Mazda, în dialog cu Spitama Zarathoustra).

*

Eram doar umbra umbrelor dincoace / mărşăluind pe urme în pustiu

Eram doar umbra umbrelor dincoace / mărşăluind pe urme în pustiu

 


Cântecul răstignirii pe cale: lui Viorel Scutaru

*

Vai mie, mi-am pierdut cărările în pustiu

irosindu-mă în râuri de ierbi şi de stele

orbit de lumină şi de mult prea târziu,

răpus în revolte de gânduri rebele,

erau zei care-au plâns, erau căi care-au dus

luminos doar spre aspra lor veşnicie,

*

Simt că sufletul mi-i de lumină răpus,

cuiele-l ard şi-a-ncetat să mai fie

ultima rouă slobozită spre zări,

tocmai spre zările zării finale,

am de tras după suflet irosite cărări

ruginitele lanţuri, care-n scrâşnet de zale

uneori mă mai dor răstignite pe cale.


Cântecul edecarului de copaci: lui Valerică Pintilie

Umbra 4

*

Vezi, asta-i calea sacrei împliniri,

au spus copacii şi-au pornit buimaci,

le culesesem umbrele subţiri

eu, edecarul bieţilor copaci

rămaşi cu umbra doar la rădăcini,

iar înspre cale sărăciţi şi trişti

ca nişte vagi mănunchiuri de lumini

agonizate-n ultimii artişti;

*

Plecau copacii şi-i vedeam pe cale,

iar frunzele lor galbene aştern

necontenit pe bolţile finale

tristeţile intrării în etern,

istovitoare aură-n cădere

la fel de istovită de plecări,

iar umbrele le duc înspre tăcere

eu, edecarul înspre nicăieri.


Conspiraţia secretă: Prăbuşirea României

Prăbuşirea definitivă a României

Prăbuşirea definitivă a României

*

Jertfită mult prea des zădărniciei

pe calea întinărilor de tot,

urmează prăbuşirea României

definitivă-n urnele de vot!


Mărturii din vremea aducerii moaştelor Sf. Parascheva

Aducerea moaştelor Sintei Parascheva

Aducerea moaştelor Sintei Parascheva

*

În vreme ce Miron Costin este destul de evaziv în a vorbi despre faptele creştine ale lui Vasile Lupu, care încerca să-l… atragă pe Dumnezeu de partea sa, pentru a birui în cele pământeşti, inclusiv prin înscăunarea fiului său pe tronul Valahiei, catolicul Petru Bogdan Baksic lasă mărturii preţioase şi interesante despre Sfânta Parascheva şi despre Aducerea sintelor ei moaşte la Iaşi.

*

„A adus Vasile Vodă moaştele sfintei prepodobnei Paraschevei, în anul 7148 (1640), cărei sfinte viaţa şi de pe ce locuri a fost se citeşte viaţa ei, petrecută cu mare dumnezeire în Minei, în luna lui octombrie, în 14 zile”[1].

*

Pentru „Mănăstirea cea nouă”, cum era numită biserica Trei Ierarhi, pentru că fusese închinată sfinţilor Vasile cel Mare, Ioan Chrisostomul şi Grigorie Teologul, în 1641, Vasile Lupu „a adus de la Constantinopol şi nişte moaşte întregi, anume trupul sfintei Petka bulgară (Petka înseamnă, în slavonă, la fel ca Paraschiva în greacă, „vineri” – n.n.). Grecii o numesc Sfânta Parasciva, şi românii, Sfânta Vineri. Bulgarii şi toate popoarele acestea o cinstesc foarte mult şi o serbează la 14 octombrie.

*

Sfânta Parascheva

Sfânta Parascheva

*

Domnul a cumpărat aceste moaşte, de la patriarhul Constantinopolului, cu 30.000 de scuzi – în afară de alte cheltuieli – şi le-a adus, pe Marea Neagră şi, apoi, pe Dunăre, la Galaţi, unde au fost întâmpinate cu foarte mare evlavie şi cu imnuri de slavă, de către toţi episcopii, stareţii, călugării şi preoţii ţării şi de un mare număr de credincioşi.

*

Şi au fost aduse în această biserică nouă. Şi această sfântă se numeşte Sfânta Petka din Tam, localitate care se află aproape de Sofia, în Bulgaria (în regiunea Târnovo – n.n.).

*

Eu am intrat, odată, să văd biserica şi, printre alte lucruri, am văzut acele moaşte, care erau închise într-o raclă, cu catifea roşie înăuntru, în sfânta sfintelor, unde se află altarul, îm partea dreaptă; am cerut să le văd şi mi s-a spus că nu au cheia, care se găseşte în mâinile egumenului şi că el nu este acasă.

*

Mi s-a spus că trupul acela s-a păstrat întreg, îi lipsesc numai un picior şi o mână, şi este îmbrăcat într-o cămaşă albă bulgărească; se construia un mormânt, în biserică, la un perete, adică un chivot din felurite marmure frumoase, pentru a aşeza sub el trupul acela; se făcea întocmai ca un altar latin, cu coloane, cu podoabe şi cu inscripţii în slavonă, în cinstea acestei sfinte”[2].

*

În documentele de cancelarie ale lui Vasile Lupu, evenimentul creştin este menţionat doar cu ocazia unei dispute târzie pentru posesia unei mori, care ar fi fost dată bisericii, “când s-au adus moaştele cuvioasei Parascheva de la Galaţi”, semn că evlavia trece, dar morile rămân.

*

 


[1] Costin, Miron, Letopiseţul Ţării Moldovei, p. 164

[2] Baksic, Petru Bogdan, Monumenta Spectantia Historiam Slavorum Meridionalium, Zagreb 1887, în Călători străini despre Ţările Române, V, Bucureşti 1973, p. 235

 


Pagina 11 din 17« Prima...910111213...Ultima »