Dragusanul - Blog - Part 130

doar ca să-mi sufle-n lumânare

 

atâta chin şi suferinţă

şi numai fugă prin deşert

încât cu-ntreaga mea fiinţă

nici nu mai ştiu ce să mai iert,

golite filele din cărţi

nu au să-mi dea nici o povaţă,

pe cer nu desenează hărţi

mai nici o stea şi despre viaţă,

*

doar frunza verde din copaci

atunci când vremea o sloboade

aproape că îmi strigă: Taci,

nu căuta la ce te roade,

căci nu-s răspunsuri să încapă

în numai câteva cuvinte…

dar frunza mi-i de mult o pleoapă

ce-nchide ochiul ce mă minte

*

şi poate-i şi conturul gurii

ce-a refuzat să mai sărute

vâscosul curmeziş al urii

din lumile acestea mute

şi-atunci în filele desprinse

din iluzorii calendare

se-aştern zăpezile prelinse

doar ca să-mi sufle-n lumânare


V. B. Muntenescu, 1900: Crăciunul

 

În sat e mare veselia

că s-au pornit colindători

de mare praznic vestitori –

ni s-a născut astăzi Mesia,

şi glasuri de copii ne spun

că-i numa-n deal moşul Crăciun.

*

E frig pe-afară, dar în casă

la fiecare vatră-i foc

şi lumea-i plină de noroc,

şi duhul Domnului planează,

şi îngeri cântă-n ceruri, sus:

Ni s-a născut dulcele Isus.

*

Şi ce frumosu-i la Crăciun,

de „Lerui, Lerui” satul geme,

parcă ar vrea să mai recheme

la viaţă timpul cel străbun;

o, „haida Ler” din cerul sfânt

că-am rămas singuri pe pământ!

*

Iar moş Crăciun, bătrân ca iarna,

scoboară de pe deal în sat

cu noaptea ce l-a-mpresurat,

bătrân e portul lui şi haina,

şi părul lui e alb şi sur,

şi-i dalb şi câmpul împrejur.

*

Departe se aude-n vale

râs de copii lărmuitori:

sunt Magii cei iscoditori,

conduşi de stea în cale

Şi vin irozi  acolo, pe urmă,

cu păcurarul de la turmă.

*

Şi toţi pe rând îşi spun povestea

şi tu-i asculţi pe gânduri pus

cum s-a născut pruncul Isus –

O, ce frumoase sunt acestea

colinzi, şi le-ascultăm duioşi

că-s pomeniri din moşi-strămoşi;

*

Din leagăn dulce ne încântă

şi sufletul ni l-a cuprins

şi mult le-am auzit prin vis

ca o cântare sfântă,

şi ne-au rămas în suflet vii,

Parcă am fi acum copii.

*

O, zi de sfântă bucurie

ce ne-ai adus din cer, de sus,

pe dulcele copil Isus,

născut în miserie,

Şi-mbogăţitu-ne-ai viaţa

sădind în ea speranţa;

*

revarsă-ţi binecuvântarea

peste iubit poporul tău

şi-l apără de orice rău,

aceasta-mi e oftarea

şi, de acum, până-n vecie,

mila Domnului să fie!

 

Buziaş, decembrie 1899

V. B. Muntenescu

 

(Familia, Anul XXXVI, No. 51-52, 24 decembrie / 6 ianuarie 1900, pp. 609, 610)


Maria Cunţan, 1900: Crăciun

 

Lăsaţi-mă la voi în casă,

nevinovaţi şi dragi copii,

lăsaţi-mă la voi în casă

că-afară-i ger şi vijelii.

*

Mai povestiţi-mi înc-odată

de Moş Crăciun cel aşteptat,

mai povestiţi-mi înc-odată,

să cred că-a împrimăvărat!

 

Decembrie 1900

Maria Cunţan

(Familia, Anul XXXVI, No. 51-52, 24 decembrie / 6 ianuarie 1900, p. 602)


doar ninsoarea din poveste

Doamne, cât de sfântă-i clipa

când te-nfăşuri în omături

şi când îngeri cu aripa

ni te-aduc şi mai alături,

căci şi zborul calm de îngeri

dintr-un larg în celălalt

desluşeşte că mai sângeri

stele umede-n înalt,

*

dar, cuprinşi de-nfăşurare

în ciudata bucurie,

năvălim în sărbătoare

ca drumeţii în pustie

şi prin tălpile rănite

nemilos roade nisipul

presurării de clipite

care-ţi conturează chipul

*

în ninsorile de-acasă

care viscolesc prin vreme

încât vinul de pe masă

îmi dă semne că se teme

ca şi pâinea aburindă

că în iarnă nu mai este

ce a fost; şi ne colindă

doar ninsoarea din poveste


Steagul și stema României (II)

 

Să trecem acum la descrierea stemelor. Cât timp Țările fură despărțite, fiecare și-a avut scutul și emblema sa proprie. Cu alegerea Domnitorului Cuza în ambele Principate, se impunea o modificare a Armăriei țării, precum mai târziu, la 1863, Unirea, recunoscută de Puterile garante, trebuia să impună o altă întocmire a armelor, care să armoniseze cu noua stare de lucruri. Obligațiunea de a modifica armele rezulta din mai multe cauze principale, care au dat și dau naștere așaziselor scartelări (écartelures) astfel:

*

1). Alianțele dădură naștere despicării scuturilor (écu parti), adică împărțirii lor în două părți egale, printr-o linie verticală. Un esemplu îl aflăm în Unirea Muntenieil cu Moldova, unire care crea scutul reprezentat prin figura reprusă și pe drapelele model 1863, despre care am vorbit. Femeile care, deși n-aveaü armării, în vechime, fiindcă nu aveau, ca bărbații, scuturi, căști, cămăși de zale, baniere etc., femeile, zic, adoptară mai târziu armele soților sau părintilor lor, al căror nume și titluri ele purtau, și astfel ajunseră ca să împreune armele lor cu acelea ale bărbaților ce le luau în căsătorie.

*

2). Mulțimea domeniilor sau feudelor (fief) a contribuit, în cel mai mare grad, la propagarea obiceiulul scartelării și azi puțini suverani nu sunt obligați a scartela în raport cu mulțimea domeniilor lor. Ferdinand III, care avea ca domeniu, de la tatăl său, regatul Castilia, (1217), iar de la mama sa pe acela de Leon (1239), le uni pe amândouă, împreunând armoariile prin scartelare. Tot astfel făcu heraldul principelul Cuza cu Moldova și Muntenia, în armoaria reprezentată de (fig. 1).

*

3). Pretențiunile înulțese și ele cartierele armoariilor și obligă, deci, la scartelare. Așa, regii Engliterei, care, chiar pe timpul primelor războaie ale Revoluțiunii franceze, se intitulau și regi al Franței, scartelau scutul lor cu armele Franței și ale Engliterei. Devisa lor: Dieu et mon droit, face și actăzi aluziune la aceasta. Ducii de Savoia scartelau de Cipru și Ierusalim. Către jumătatea secolului al XV, René d’Anjou, regele Siciliei (1417), văzându-se deposedat de regatele asupra cărora el pretindea a avea drepturi, spre a anunța pretențiunile și drepturile lui, scartelă Neapol-Sicilia cu Aragon și Ierusalim. Se pare că de la el s-a început obiceiul scartelăriì.

*

4). Printre cauzele principale se mai citează Demnitățile, mai ales cele bisericești, în care prelații scartelează armele lor cu armele bisericii la care sunt numiți. Concesiunile, prin care o casă are concesiunea de a purta, pe lângă armele-i proprii, și alte arme, ce se concesionează de Suveran. Recunoștința, mai ales a cardinalilor către Papa care i-a numit, făcu pe aceștia a scartela armele lor cu ale Papei. Frații cadeți scartelează pentru a schimba (briser) armele și a se deosebi de primul născut, care moștenește singur titlurile și blazonul tatălui său neschimbate.

*

Unii autori heralzi explică scartelarea scuturilor în chipul următor: scartelările sunt semne onorabile pentru nobilul cavaler. Aceste semne nu sunt altceva decât loviturile, tăieturile și spărturile primite și rămase pe scut, în timpul luptelor crâncene, la care a luat parte cavalerul. Vechii cruciați nu se îndurau să se despartă de asemenea scuturi și le păstrau, cu multă religiozitate, în starea în care se aflau ca niște martori siguri ai curajului și valoarei lor; cu cât numărul loviturilor primite era mai mare, cu atât valoarea cavalerulul era mai ridicată. Azi, scutul armorial nu mai este decât o copie a scutului de răzbel, el nu reprezintă decât suvenirele tăieturilor primite de strămoși. Pavezele brăzdate cu un număr mare de linii aparțin armoariilor celor mai mari războinici. Azi, asemenea vitejii sunt mărturisite de decorațiunile de război, ce se poartă pe piept.

*

Stema reprezentată prin modelul despre care vorbește Înaltul ordin de zi No. 34, din 9 Februarie 1861, este de felul acelora pe care știința blazonului le numește „armăria cu scuturi accolate” (écus accollés) sau lipite unul lângă altul. Acest obicei este exclusiv rezervat femeilor care acolează, cum ziserăm, scuturile lor lângă acelea ale bărbaților. Și cum, după acest obicei, scutul bărbatului ocupă locul de onoare, iar al femeii pe cel din stânga, apoi, în cazul ce ne preocupă, neputând fi vorba despre așaceva, nu putem afla explicarea acolării decât astfel cum am dat-o, la pagina 282 a „Albinei”: chestiune de vechime a Domnului.

*

Eroarea comisă în 1861 se atribuie exclusiv stării de lucruri încă nedesăvârșită a necunoașterii regulilor artei. Acestă eroare fu îndreptată în Martie 1863 și un exemplu de stemă a fost deja descris, când am vorbit despre drapelul model 1863. Figura 2 este stema Principatelor Unite, stema imprimată pe „Desbaterile Adunării Legislative a României, sesiunea 1864-65”. Avem dar a face cu un exemplar oficial.

*

Scutul este despicat (parti); în întâiul tăiat (coupé), pe albastru și aur, figurează o acvilă conturnată cu zborul jos, care broșează peste tot și care reprezintă Muntenia; în al doilea tăiat, pe roșu și albastru, o întâlnire de bour (de argint? naturală?), care broșează peste tot și având între coarne o stea de argint, care este Moldova. O coroană princiară timbrează scutul, iar suporții sunt doi delfini (smalțul?). Totul este sub pavilion domnesc, având drept vârf (cimier) o coroană regală. Încrucișate la spatele pavilionului (passé en sautoir), se văd două însemne în forma celor date de Romani Legiunilor lor, și anume, la dextra, o acvilă conturnată cu cifra romană V, iar la senestra, o întâlnire de bour cu o stea între coarne și cifrele romane XXIV pe cartel.

 

 

Critica ce se poate face acestui model este următoarea: Pentru ca o armărie să fie complet determinată, trebuie trei lucruri esențiale: culoare (smalț, metal sau blănuri); apoi scutul sau câmpul (dacă adică câmpul este plin sau are mai multe cartiere) și, în fine, mobilele sau figurile ori piesele heraldice, emblemele. În exemplul de mai sus nu avem nimic de zis în privința emblemelor, ele sunt perfect arătate: o acvilă și o întâlnire de bour; nu se specifică însă nici în decret, nici pe model, ce culoare au aceste figuri. Cu privire la scut, noi știm că nu poate fi vorba decât de două cartiere, neavând decât două embleme. Neapărat, cei de la 1863 doreaa a avea în marcă și drapelul fiecărui principat, dar această dorință, heraldicească de altfel, au realizat-o tăind fiecare cartier. Despre culoarea emblemelor iarăși nu se vorbește nimic.

*

În Înaltul decret nu se vorbește despre suporți, iar figura îi reprezintă fără a le arăta smalțul; în fine, nu se pomenește nimic despre însemnele încrucișate la spatele pavilionului, cum nu se zice nimic nici despre aceasta. Cifrele romane sunt greșite pe însemne: cifra 5 trebuia la cvartelul Moldovei, iar 24 la al Munteniei. Armăria precedentă este numită de alianță.

*

Erorile semnalate, în marca precedentă (fig. 2), au fost îndreptate în modelul întocmit de un cunoscător, căci desenul se află într-un uvragiu special: Armorial des souverains. Iată stema (fig. 1):

*

Scartelat, în primul și al patrulea, pe albastru, o acvilă de aur cu zborul jos, cruciată și coronată princiar, ținând în dextra o spadă, iar în senestra un sceptru, totul de același (adică coroana, crucea, sceptrul, spada, tot de aur; în blazonare nu se repetă cuvântul, ci se zice „de același”), care reprezintă Muntenia; în al doilea și al treilea, pe roșu, o întâlnire de bour de argint, având între coarne o stea cu șase raze de același (metal), care reprezintă Moldova. Peste totul (scutul cel mic) este tripărțit (tiercé) în fâșii: albastru, aur, roșu, cu o bordură de aur. Scutul, timbrat cu o coroană antică, are ca suporți doi delfini de argint. La spatele scutului se încrucișează însemnele Munteniei și Moldovei, pe ale căror cartele se află cifrele romane V și XXIV. Totul sub pavilion Domnesc, timbrat cu o coroană princiară. O panglică de argint poartă, cu litere de nisip (sable, negre), deviza: TOȚI IN UNUM.

*

Această stemă este aplicată pe mai multe acte oficiale, care se raportează la Domnia principelui Cuza. Ea este, din punct de vedere heraldic, în perfectă concordanță cu regulile stabilite de știința blazonulul. Însă nu se pot trece sub tăcere următoarele puncte:

*

1). În toate vechile sigilii moldovenești, până la jumătatea a doua a secolului al XVII, steaua dintre coarnele bourulul a fost continuu cu cinci raze, dispuse astfel ca una să fie cu vârful în sus, iar nu cu vârful în jos, adică „vărsată”. De la această dată și până la epoca „regulamentară” (1830), steaua are 6 raze și foarte rar se găsește, pe unele peceți, și cu câte 5 raze. Sub Domnia luí Mihaia Vodă Sturdza, steaua se întâlnește de mai multe ori cu câte 5 raze, decât cu 6, iar sub domnia lui Cuza faptul se petrece tot astfel. Nu mai încape vorbă: steaua a avut, în vechime și trebuie să aibă și acum, cinci raze, iar nu șase.

*

2). Peste-totul nu poate fi decât armele casei domnitoare, fiindcă cele patru cartiere sunt ocupate cu armăriile de alianță ale Principatelor. Regulile științei blazonului confirmând, în cazul acesta, că familia domnitoare Cuza poartă, tripărțit în fâșii roșu, galben și albastru, etc., rezultă că tricolorul drapelului nu provenea din contopirea culorilor principatelor, ci erau chiar culorile Suveranului. Această demonstrațiune este perfect științifică și ea nu se poate respinge, pe cuvântul că, la 1842, sub Domnia lui Alesandru Ghica, și la 1848, sub guvernul vremelnicesc, tot acest tricolor figura pe steagul Muntenieí. În adevăr, Alesandru Ion Cuza, în calitatea-i de Suveran, putes să-și ia orice emblemă (cu condițiune ca armăria să nu fie la fel cu a altcuiva); ei bine, el și-a ales tripărțitul. Dar, pentru ca să n-aibă vorbă cu Vodă George D. Bibescu, care, într-unul din cartierele armăriei lui, poartă același tripărțit, Vodă Cuza și-a mai adăugat o piesă onorabilă: bordura de aur. Dar și această schimbare de arme (brisure) nu se face decît în armele aceleiași familii. Nefiind neamuri de sânge Cuzeștii cu Bibeștii, nu se poate explica rostul acelui peste-tot decât tot prin ideia tricolorului!

*

3). Coroana care timbrează Scutul este deschisă. Principele Cuza a vrut să păstreze, desigur, ceea ce era vechi; dar vorba e pentru ce nu a păstrat și steaua cu 5 raze? Aceasta era mai importantă, fiindcă orice schimbări, adăugiri sau scăderi din mobilele unui scut, și chiar înlocuiri de culori, au o însemnătate în heraldică: se schimbă (briser) armele spre a se deosebi de alții din aceiași familie.

*

Încheiem această „perioadă convențională” cu constatarea lipsei de stabilitate a steagului și a armelor, nestabilitate provenită din necunoașterea regulilor științei blazonulul

Colonel Năsturel

(Albina, Abul IV, No. 15-16, 7-14 Ianuarie 1901, pp. 392-397).


Pagina 130 din 1.165« Prima...102030...128129130131132...140150160...Ultima »