Dragusanul - Blog - Part 132

Reţetele lui Kogălniceanu: Nr. 129. Tort de lengi

 

 

 

Pui într-o strachină 60 dramuri unt proaspăt, îl freacă până se face puhav, 160 dramuri migdale curăţite şi pisate foarte subţire ca făina, şi pe dânsele le tot stropeşti cu apă, pe urmă le pui în unt şi le acoperi un sfert de ceas; 80 dramuri zahăr cernut şi pui iarăşi înăuntru două ouă întregi, coaja şi zeama de la o alămâie, şi frecate trei sferturi; la sfârşit să pui 40 dramuri făină picluită bine, şi pe urmă frecat bine vreo zece minute, şi în urmă ungi tavaua cu unt, şi o dai în cuptor, însă cuptorul să fie ca de alivenci, şi când va fi pe jumătate copt, scoţi tavaua, pui dulceţi deasupra şi iarăşi o dai în cuptor până se coace; însă în cuptor să nu şadă mai mult decât un sfert de ceas.

 


Reţetele lui Kogălniceanu: Nr. 128. Învârtită de raci

 

 

 

Să faci aluatul după cum se face şi la celelalte învârtite, numai să pui unt cât un ou de mare, şi să faci cu făină, apoi să iei de la 40 raci gâturile şi picioarele tăiate, şi posmag mai mult decât jumătate de franzelă, să-l stropeşti cu slifcă dulce; apoi iei o bucată de unt de raci şi-l freci puhav, şi pune un ou întreg şi două gălbenuşuri şi posmag, stropeşti, pune şi patru linguri de smântână dulce, îl amesteci bine, punând şi puţin pătrunjel sau coajă de alămâie, şi, întinzând aluatul tare subţire, îl laşi să se zbicească, apoi stropeşti cu unt de raci, să se presoare acela bine, şi, învelind învârtita, să o pui pe o tăvăluţă unsă cu unt, să o dai în cuptor, unde o laşi de se coace bine.

 


Reţetele lui Kogălniceanu: Nr. 127. Învârtită de jambon

 

 

 

Să faci aluatul după cum se face şi la celelalte învârtite, numai să pui o bucăţică de unt cât un ou de mare şi, frecându-l cu făină, faci aluat după cum trebuie, apoi îl lasă să se odihnească, şi pe urmă îl întinzi şi, întinzându-l, îl stropeşti cu unt, şi baţi două ouă, întinzi ca jumătate litră de smântână şi, ungând aluatul, iei jambon fiert, tăiat mărunt, şi presuri deasupra; şi, învelind învârtita, o pui pe o tavă unsă cu unt şi o dai în cuptor.

 


Reţetele lui Kogălniceanu: Nr. 126: Învârtită de ciocolată

 

 

La jumătate ocă de făină pui un gălbenuş de ou şi unul întreg, şi apă caldă cât socoteşti că trebuie, şi apoi, după ce se odihneşte, întinzi aluatul mai subţire cât se poate, lăsându-l puţin să se răcească, să-l stropeşti cu o lingură de unt cu ciocolată, două bucăţele rase, 40 dramuri (un dram – 3,18-3,23 grame) migdale pisate, şi 15 dramuri zahăr, şi, amestecându-le la un loc, presuri aluatul, şi apoi stropeşti aluatul cu cinci linguri de slifcă, şi, punând slifca de un calmac în calupuri, înveleşti învârtita şi o pui înăuntru; pui jeratic dedesupt şi deasupra şi o laşi să scadă dedesupt.

 


Ţinutul Neamţului: Vadurile

 

 

 

 

Ţinutul Neamţului: Vadurile

 

 

iunie 1774

Ocolul Pietrii

 

 

Vadurile

 

 

Toată suma caselor: 41. Scădere rufeturi, însă 11: 1 popă, 7 văduve, 3 case pustii. Rămân birnici 30.

 

 

Birnici:

 

 

Costantin Ciorobâtcă

Gheorghe nepot Drugăi

Ioniţă, topolician

Iftimi, ciobotar

Ion Păscălinoi

Ion Traistă

One, ungurian

Ioniţă, cojocar

Toader Drugă

Gavril Cosoi

Neculai, cojocar

Dumitru Vicol

Ion Sârmă

Ion Olainiş

Radu, tălmaci

Macsin Guşet

Iftimii, săcui

Simeon

Neculai, cojocar

Toader Crăciun

Ion Guşet

Petre Cotfas

Sandu Cocul

Gafril Cotfas

Vasile Dobre

Ion Croce

Macovei Ţifoi

Lupul Ţifoi

Simeon Ţifoi

Andrieş Tărşitul

 

 

Rufeturi:

 

 

Popa Miron

Nastasia, văduvă

Iliana

Sandală

Ioana

Paraschiva

Gafiţa

Aniţa

 

3 case pustii

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 55, 56

 


Pagina 132 din 1,497« Prima...102030...130131132133134...140150160...Ultima »