ion drăguşanul: vestirile

Parlamentul, în 1884 şi în 2018

Al României Parlament

e o maşină cu vapori

din care curge la favori

diurne, pensii şi-alte lefuri

cu care fac adeseori

doar chefuri!

*

Al României parlament

e ca un teatru de păpuşi

cu fracuri negre şi mănuşi,

votează toate cu talent

căci sunt alese-ntr-un moment

de bătăuşi!

*

Al României parlament

e o maşină vorbitoare

ce dă din mâini şi din picioare

şi ea votează la moment

cu ochii-nchişi şi cu plăcere

tot ce se cere!

*

Al României parlament,

Cu Costineşti şi Caradale,

Masalagii cu masalale

Beţi de coniac şi de absent

Umblând în orişice moment

Prin mahalale!

*

Al României parlament,

După-a Vizirului[1] poruncă,

Voieşte să creeze încă

Organicul Regulament,

ş-apoi să sape ţării groapă

cât mai adâncă!

*

(Bobârnacul, No. 41, duminică 11 martie 1884)

*

[1] Porecla lui Brătianu

Paştele în Bucovina lui Î. P. S. Oul kitschiat!

Ce mai pompă şi alai,

Ce mai chef şi ce mai trai

Banda face pe-ntâi mai!

Nu e colţ, nu e grădină

Să nu fie bute plină

Şi bandiţi care închină.

*

De cu seară se strâng cete

Cu stomacuri de burete

Şi cu gâtul fript de sete;

Una trece, alta vine,

Tot voinici care sug bine

Şi trag danţul tot pe vine.

*

În tot locul chef să fie,

Chef, zurbale şi beţie,

Programa-i de la Agie:

În tot locul ţuicăială,

În tot locul păruială

Mestecată cu trânteală.

*

Popa Tache, se-nţelege,

Ca unul ce-i cap de lege,

Cată masa s-o dezlege

Şi molifta să citească

Ca vreun cerc să nu plesnească,

Vinul să se risipească.

*

Iată-l, dar, numai-n papuci,

Cu-un haitic de dalcuci

Croind-o la şapte nuci,

Iar în statul lui major

Este primul procuror

Şi Buzicu, ajutor.

*

În grădină-i masă mare,

Numai sticle şi pahare

Şi puţină demâncare,

Căci de toţi bine se ştie

Că mâncarea-i fudulie

Când e vorba de beţie.

*

Iată popa, volintirul,

Cum îşi pune patrahirul

Şi-nhaţă-n braţe clondirul

Şi începe să citească

O moliftă beţivească

După regula popească

*

Şi citeşte, cât citeşte,

Şi de-odată se opreşte,

Din clondir mai ţuicuieşte,

Iar bandiţii, toţi, în cor,

Ţin isonul din urcior

Gâlgâind încetişor.

*

Ici vestitul Pitpalac

Joacă-n loc, că e turlac

Şi în cap cu basamac,

Iar Purcică, lângă uşă,

Sare-n sus ca o păpuşă

Gâlgâind mereu din guşă.

*

Epistaţii, pe la mese,

Toţi cu mânece sumese

Grămădesc ocale dese

Şi un domn sub-comisar

E de jurnă la grătar

Jucând rol de bucătar.

*

Comisarul, ca mai mare,

Îi tot cată-n buzunare

Să nu piară din pahare,

Iar Bizicu ca un chior

Şi cu primul procuror

Se ceară pentr-un urcior.

*

Lăutarii în neştire

Trag de coarda cea subţire

„Hai, du-i, du-i la Mănăstire!”

Şi părintele, vâlvoi,

Blagoslovind un butoi,

S-o pornit pe torontoi.

Cam aşa arată Bucovina, în zilele pascale de astăzi, când bietul Consiliu Judeţean Suceava pare transfigurat în cea mai mare ospătărie din Europa, iar toţi slujitorii culturii în lăutari lăieţi, care cântă doar la fleţi, care plătesc la o pensiune bucovineană, pentru o noapte, cât la Viena sau Paris pe o săptămână. Stoarce vlaga din salariaţi Crâşma Judeţeană Suceava, condusă de birtaşul  ocoş de mândru, câtă vreme nici un lăutar nu-i cântă de dus la mănăstirea Cernica, acolo unde şi incultura nebunească îşi are locul ei. Numai că povestea rimată de mai sus a fost publicată, ca să afle bucovinenii din ce tradiţie descind cu adevărat, sub titlul „Maiul bandelor”, în „Telegraful” din 1 mai stil vechi 1871 (anul I, No. 25).

Ritualul maial de la Crucea, în Ţara Dornelor

Deşi, în faţa avalanşei de prost-gust şi de contrafaceri „centenare”, nu prea îmi mai vine să vorbesc în pustie despre ritualurile ancestrale, pe care le-a avut întreaga Europă, dar pe care numai noi, românii, le-am păstrat cu mai multă fidelitate, am să vă spun, totuşi, că imaginea de mai sus prezintă o degenerescenţă a ritualurilor maiale, din care au descins şi Misterele Eleusine. Şi asta pentru că omenirea, după cum spunea Polybios, şi-a serbat primul an nou la începutul lunii mai, odată cu răsăritul pleiadelor. Datorită mărturiilor lui Hecateu Abderida şi ale lui Diodor Sicul, reluate de Strabon, ştiu cum se desfăşurau acele ceremonii, în care toate neamurile europene şi-ar putea regăsi rădăcinile. Pe fondul rămăşiţelor de tradiţii de care le mai avem (şi sâmbra oilor, dar şi recent pierduta sâmbra plugului), am putea reface tradiţia primordială, la care să invităm europenii dornici să-şi redescopere străbunii. Dar cu cine s-o faci, când cârmacii au alergie la autentic şi, drept consecinţă, la eficienţă, sporovăind atât de satisfăcuţi centenaristic sub primurile lor de dihor?

„Toţi serbăm ziua de întâi Mai, şi serbarea constă astăzi mai mult într-o petrecere rurală, fără însă să ştim pentru ce şi de ce sărbătorim această zi. Serbarea zilei de Mai se găseşte, ca obicei, pe vremuri, la toate popoarele Europei. Ea celebrează deşteptarea vieţii vegetale. Se deosebeau două părţi: Cea dintâi sărbătorea sfârşitul iernii. Iarna, simbolizată printr-un manechin, reprezentând un bătrân, care era, la urmă înecat, spânzurat sau ars. Această ceremonie lua uneori titlul de gonirea morţii, fiindcă iarna simbolizează tristeţea, boala şi moartea.

*

Adesea, după ce s-a omorât iarna, s-aducea geniul Primăverii. Partea principală a sărbătorii de primăvara era plantarea arborelui de Mai, acoperit cu primele sale foi, împodobite cu panglici, ghirlande şi coroane, care, după ce a fost plimbat din casă în casă, se planta pe piaţa satului şi se juca împrejuru-i.

Aiurea, Mai era reprezentat printr-un manechin sau chiar printr-un tânăr, acoperit în întregime cu ramuri verzi. Jocurile cele mai gustate, la această zi, erau alergările de cai: învingătorul, proclamat regele lunii Mai, îşi alegea o regină, cu care prezida serbările.

*

Un alt obicei foarte răspândit era procesiunea muzicală, străbătând câmpurile. O băutură spirtoasă, parfumată cu flori, avea reputaţia că da celor care o gustau în ziua de întâi Mai, vigoarea şi sănătatea.

Astăzi, aceste serbări istorice au degenerat. Nu ştim dacă undeva, în Europa, se mai sărbătoreşte în modul mai sus citat. Astăzi, lumea celebrează reîntoarcerea primăverii ieşind la câmp, bând şi mâncând.

*

De câţiva ani, socialiştii din Europa au adoptat sărbătoarea zilei de întâi Mai şi o celebrează prin încetarea generală a lucrului, contra voinţei patronilor. S-a văzut în această încetare universală de lucru un mijloc de a manifesta forţa socialismului şi organizaţiunea lucrătorilor; în multe state, însă, ca şi la noi, spre pildă, unde socialismul n-a prins rădăcini puternice, socialiştii amână serbarea de întâi Mai pentru Duminica imediat ce urmează”. / HELDEL (Originea petrecerii de 1 Mai, în Foaia populară, II, No. 17, 28 aprilie 1899, p. 3).