Jurnalism | Dragusanul.ro

Învierea, în Ardeal

 

Pentru că niciunul dintre membrii familiei mele nu putea veni, de Sărbătoarea Fericirii, la Suceava, să luăm iluminare împreună, am plecat în Ardeal, la Cluj-Napoca, cu sufletul împrospătat de spunerile unui teolog ardelean de pe la 1860, care susţinea că familia înseamnă concreteţea Dumnezeirii pe pământ. „Fără familie, nu există Dumnezeu”, zicea teologul acela, cu trimitere tranşantă spre cea dintâi poruncă: „Creşteţi şi vă înmulţiţi”, o poruncă în care „păcatul original” nu mai înseamnă o infracţiune astrală, ci o datorie şi un sens al perenităţii omenirii.

 

 

Sărbătoarea, numită încă din zorii religioşi ai omenirii „Sărbătoarea Fericirii”, trăită ca atare şi de Iisus Hristos, şi din perspectiva libertăţii, a eliberării, este una a reînvierii cosmice, iar preotul de la biserica Adormirii Maicii Domnului, din Cluj-Napoca, a şi conturat-o ca atare, prin un surprinzător, pentru mine, „Bucuraţi-vă, petreceţi, veseliţi-vă”, îndemn adresat enoriaşilor după încheierea ceremoniilor dedicate Învierii lui Hristos. La Suceava, nu se fac astfel de îndemnuri. Anul trecut, un tinerel în sutană, plin de el şi de ură, devenise biciul apocalipsei, pe treptele Catedralei: „Sigur, acum veţi merge prin cluburi sau acasă, în jurul meselor cu bucate şi cu băutură, ca să vă faceţi de cap!”. Nu ştiu ce a perorat mai departe, pentru că am fost luat de valul enoriaşilor, care s-au delimitat repede şi aproape panicat de tânărul de sub sutana urii şi a parvenitismului religios.

 

 

Şi la Cluj-Napoca s-au spus vorbe parvenite, şi tot de către un tânăr în sutană, care compara Bucuria Învierii cu bucuria englezilor, la aflarea veştii victoriei din 18 iulie 1815 de la Waterloo. Disperarea francezilor nu i se aburea prin preajmă. Mlaştina de sânge şi de demenţă istorică nu-l deranja, pentru că tânărul în sutană trăieşte într-o ideologie a sângelui, care obligă la suferinţă. Nu l-am mai ascultat, pentru că întregul meu clan clujean plănuise depunerea luminilor la mormântul cuscrului meu, Pavel Ignat, fost ofiţer în Marina Română, o singură lumânare fiind păstrată pentru acasă. Am ajuns greu, păşind pe rame de morminte, până la Pavel, pentru că Biserica Adormirea Maicii Domnului este cea de-a treia poartă, cea din vale, a celei mai rentabile afaceri imobiliare din istorie: cimitirul. O afacere în care mormântul trebuie reînchiriat din 5 în 5 ani (altminteri, mormântul se închiriază altcuiva), iar întreg Dealul Mănăşturului e un fagure din pietre mormântale, prin care nu se poate răzbi, dar arată bine din depărtare.

 

La mormântul lui Pavel, mi-am rememorat cu migală antecesorii. Şi cred că am sporovăit şi cu Pavel, şi cu antecesorii mei, fără să o iau razna decât în măsura în care îi scoteam, unul câte unul, din suflet şi din memorie, şi le lustruiam contururile cu pleoapele, înainte de a-i re-aşeza în sfinţenie. Cam atât a fost, cam aşa a fost. De parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.


RELATIVE la tabloul lui Lucian Francisc Csibi

 

Aseară, pentru că una dintre trupele „stâlp” ale Festivalului „Bucovina Rock Castle”, admirabila „Relative”, avea concert la „Motor’s Pub”, în Suceava, am mers să-mi iau tabloul pe care chitaristul solo al trupei, Lucian Francisc Csibi, îl făcuse, special pentru mine, prin ianuarie, în ziua în care mi s-a întâmplat naşterea. Mi l-a înmânat afară, în noapte, unde ieşisem la păcătuială tabacică, împreună cu câţiva dintre voluntarii fenomenului rock din Suceava şi cu noua toboşară de la „Relative”, Iulia, o unguroaică plină de personalitate, absolventă de Conservator – percuţie, pe care o ştiu şi-i preţuiesc talentul inconfundabil încă din vremea în care cânta cu „FronT”.

 

 

Lucy arată extraordinar, chiar dacă poartă o haină de revoluţionar latino, plină de medalii şi decoraţii, pe care a găsit-o prin maşină, rămasă de la una dintre seriile lor de concerte „cu mască”, iar tabloul, dincolo de frumuseţea lui, datorată unor inspirate transparenţe şi siguranţei penelului, clocoteşte de lumină, de seninătate, de linişte interioară, semn că băieţelul de aproape un an, dar care şi-a exprimat deja intenţia de a participa la „Bucovina Rock Castle 2019″, are acelaşi efect miraculos asupra tatălui său, pe care îl descoperisem, cu câţiva ani în urmă, la Marcel Bostan, de la „Alternosfera” (tare m-aş bucura, la această ultimă ediţie pe care o mai fac în calitate de salariat, dacă şi Marcel ar veni cu crăişorul lui!).

 

 

Suntem o familie minunată sub aura „Bucovina Rock Castle”, iar sutele, ba chiar miile de copii ai sufletului meu, înfiaţi cu mintea şi cu inima – pentru că merită, îmi dă o dumnezeiască stabilitate. Nu pierd niciodată probele de sunet, pentru că atunci, dacă ţi-ai format o experienţă detectivistică, poţi desluşi frumuseţea reală a temei muzicale, care trece năvalnic, aidoma unui izvor curat, în ceea ce se cheamă muzică rock. La probele de sunet, Ionuţ Dărămuş, basistul, vine în sală, atât cât îi permite cablul de microfon, şi, în vreme ce cântă, desluşeşte ce intensităţi au nevoie de potenţare sau de diminuare, astfel ca armonia comună a concertului să atingă un nivel cât mai apropiat de maxim. Îmi place vocea solistului Gagyi Botond, un băiat de o fineţe care te obligă la delicateţe.

 

 

Fac poze, cu aparatul meu fără bliţ, în jocul capricios al luminilor din club, cu speranţa că măcar unele dintre ele vor fi folosite. Iar când „Relative” are treabă, discut pe îndelete cu voluntarii – şi suntem vreo opt prezenţi la datorie.

 

 

Mă simt bine în cea mai dumnezeiască stare de sacralitate, pe care o reprezintă tinereţea, şi-abia când frigul nopţii mă alungă, îmi iau tabloul, din care îmi zâmbesc suflete dragi lui Lucian Francisc Csibi. Pictor pe pânze şi pictor de armonii în miraculosul „Relative”.

 


Monumente medievale religioase din judeţul Neamţ

Casă moldovenească, în munţii Bistriţei, prin zona Dorna Arini – Broşteni

 

Rugat de către un tânăr prieten să-i pun la dispoziţie iconografie cu monumente medievale religioase din judeţul Neamţ, mă conformez, deşi nu le-am căutat anume, recomandându-i şi următoarea bibliografie:

 

Iorga, Nicolae, Gheorghe Asachi ca tipograf şi editor / După catalogul lui din 1847, Bucureşti 1912

 

 

Mary Adelaide Walker, Untrodden paths in Roumania, London, 1888; illustrations by the Authors

 

1888, Mary Adelaide Walker: Agapia

1888, Mary Adelaide Walker, Durău

 

Alexandru Antoniu (1860-1925), „Album general al României: compus din 300 tablouri reprezentînd monumentele istorice şi contimporane, posiţiuni pitoresci, Domeniul Coroanei şi costume naţionale cu descrierea istorică şi pitorească”, Dresden, C. G. Röder, 1901-1904

 

Broşteni

Antoniu, Neamţ – Pe Ceahlău

Antoniu, Agapia

Antoniu, mănăstirea Hangu

Antoniu, Mănăstirea Neamţ

Antoniu, mănăstirea Războieni

Antoniou, mănăstirea Secu

Antoniu, mănăstirea Văratic

Antoniu, Piatra Neamţ în 1901

Antoniu, Piatra Neamţ, Biserica Sf. Ioan

 

Hielscher, Kurt, Roumanie: son paysage, ses monuments, son people, Paris 1933

 

Kurt Hielscher: Roumanie, Mănăstirea Neamţ

Kurt Hielscher: Roumanie, Arhimandrit

Kurt Hielscher: Roumanie, călugăriţe de la Agapia

 


Un cont fals al Președintelui Klaus Iohannis

 

Ieri, am primit o cerere de prietenie din partea unei pagini de facebook Klaus Iohannis. Nu mă interesează personajul (dacă m-ar fi interesat, i-aș fi cerut eu prietenia), dar am dat acceptul, presupunând că pagina reprezintă fie o șmecherie a echipei lui de propagandă, fie un cont fals. Astăzi, însă, am primit un mesaj, în care „Klaus Iohannis” mă întreabă „Ce mai faci?”, și nu „Ce mai faceți?”, cum s-ar exprima un președinte, dar tot nu eram sigur dacă am de-a face cu un propagandist sau cu un impostor. Așa că am răspuns în doi peri:

 

 

Ultima replică, înainte ca falsul Klaus Iohannis să se șteargă din lista mea de prieteni, reprezintă o grosolană traducere automată, deși „acesta este foarte mult Președintele României” cam oscilează spre româneasca din câlți neîndemânatic răsuciți a vremelnicului locatar de la Cotroceni. Răspunsul meu l-a oprit pe falsificator să-mi propună un împrumut avantajos, așa cum făcuse „generalul Miller, comandantul trupelor din Afganistan” – deci tot un cont fals.

 

Fiind vorba de o prestigioasă instituție a României, cred că este de datoria mea să atenționez asupra falsei pagini de facebook Klaus Iohannis, încropită cu siguranță de un străin, care nu știe românește nici măcar cât Președintele României de acum.


Pastor de oi şi, apoi, de oameni

 

Fost pastor de oi, actual pastor de oameni

Astăzi, împreună cu Managerul Centrului Cultural „Bucovina”, Sorin Vasile Filip, am fost la Consiliul Judeţean Suceava, cu o puzderie de probleme, care au nevoie măcar de lămuriri, dacă nu de rezolvări urgente. Discuţii lungi şi persuasive cu domnul Vicepreşedinte Gheorghe Niţă, apoi cu domnul Preşedinte Gheorghe Flutur (numai domnia sa ar putea găsi tabloul lui Ştefan cel Mare, pictat în 1494, deci în timpul vieţii, şi căruia i s-a pierdut urma, după 1919, la Przemysł) şi cu Administratorul Public, doamna Irina Vasilciuc. Vreo două ceasuri de obositoare demersuri s-au dus ca o clipă, iar când coboram, gândind să dau o raită de la Arhivele Statului, mă abordează tânărul din imagine, om cu tradiţie în a nega şi tradiţia ortodoxiei româneşti, dar şi tradiţia „Bucovina Rock Castle”, care mă întreabă direct:

 

– Domnu’ Drăguşanul, dumneavoastră de ce nu credeţi în Dumnezeu?

 

Îi răspund fără ezitări:

 

– Cine-ţi spune ţie că nu cred? Cred, şi încă din tot sufletul, dar în tradiţia creştin-ortodoxă a neamului meu…

 

– E depăşită, decide el. Adevărata credinţă…

 

Mă prind, deşi cu întârziere: e unul dintre „cruciaţii” care ţin strâns pe lângă Consiliul Judeţean (tocmai mi se povestise despre agasările lor zilnice, care nu vor înceta sub nici o formă), cerând Casa de Cultură şi niscaiva diavoleşti biştari, ca să îngăduie… „Bucovina Rock Castle”, şi îl abordez direct:

 

– Mă, ce ştii tu despre dumnezeire şi despre libertatea omului de a decide cum anume să creadă? Cine şi ce te îndreptăţeşte să hotărăşti cum trebuie să creadă fiecare în parte?

 

– Am citit. Cât am umblat cu oile, numai „Biblia” am citit-o, din scoarţă în scoarţă; o ştiu aproape pe de rost…

 

– Bine, dar ai înţeles ceva din „Biblie”? Sau te crezi un nou Mesia, pe care trebuie să-l urmăm fără crâcnire…

 

Şi începem o lungă discuţie, care include şi încălcarea tradiţiei creştine ortodoxe, prin refuzarea imnelor bizantine (catavasii, irmoase, priceasne etc.), compuse de Sfântul Ioan Damaschin şi rămase, de secole, în tradiţia creştină a răsăritului european. Insul strâmbă din nas şi-mi spune numele unor compozitori religioşi contemporani, ale căror opere se cântă în biserica lui. Şi i-am mai explicat flăcăului că un imn prost scris înseamnă un sacrilegiu adevărat, mult mai grav decât o înjurătură neaoşă, scăpată inconştient pe gură. Discutăm, îl duc prin cărţile religioase ale omenirii, cu două milenii mai vechi decât „Biblia”, în intenţia de a-i desluşi ideile pe care „Biblia” le conţine doar ca pilde, pentru că până şi bunului Iisus îi era greu să explice ideile unui neam de păstori, fără a apela la pilde. Dar pastorul de oi, care se vrea pastor de oameni, vine cu un argument năucitor:

 

– Dumneavoastră nu credeţi în Dumnezeu, pentru că nu credeţi şi în Satana!

 

Îi arăt, cu ochii, ba chiar şi cu mâinile, frumuseţea din jur, întrupările dumnezeirii în tot ceea ce ne înconjoară:

 

– Unde vezi tu altceva decât dumnezeire în tot ceea ce ne înconjoară?

 

– Vedeţi, nu credeţi în iad… (Nu-mi poate arăta, totuşi, vreo întruchipare satanică, iar minţişoarele nu le scoate la iveală).

 

– Nu, în iad nu cred. Cred doar în fericirea oamenilor şi în dreptul lor la fericire; de asta nu înţeleg cum puteţi voi urî, cu atâta sălbăticie, fericirea tinerilor care se bucură dumnezeieşte de Bucovina Rock Castle.

 

Şi am plecat, fără să îl trimit la oi pe pastorul de oameni din Prelipca. În fond, e dreptul lui să creadă în iad, aşa cum dreptul meu şi al tuturor rockerilor este de a crede în lumină, în dumnezeire.


Pagina 1 din 22512345...102030...Ultima »