ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI | Dragusanul.ro

Hergheliile împărătești din Bucovina

*

Conform unui studiu al lui Johann Polek. „Începuturile hergheliei de stat de la Rădăuți”, problema înființă unei astfel de instituții s-a pus după încheierea Războiul de șapte ani, când s-a constatat că nu era ușor de a acoperi necesarul anual de cai pentru armată, cei crescuți de țărani și care puteau fi rechiziționați sau cumpărați, fiind pur și simplu inutili. În 1774, fuseseră cumpărați 529 cai de remontă, de la evreul galițian  Isaak Hirschl pentru Regimentul de cavalerie Kaiser Joseph II (Regimentul 6, în 1890), plătindu-se 15.000 de florini vienezi, dar două regimente austriece de cavalerie, care staționau în Italia, aveau nevoie de 2.000 de cai, care nu puteau fi procurați lesne de pe piață. Împăratul Joseph II îl însărcinase pe sublocotenentul Cavallar, pe care îl recomandau abilităților sale speciale, precum și cunoștințelor sale despre zonele bogate în cai, dar și el a livrat, în 1774, doar 766, iar în 1775, doar 871 de cai de remontă, necesari regimentelor de cavalerie. Prețul de cumpărare a cailor era relativ mic, în anul 1774,  de 56 de florini, iar în 1775, de 55, iar în aceste condiții Cavallar a fost numit căpitan de cavalerie și trimis în Kabarda, ținut de pe versantul nordic al Caucazului, ca să procure armăsari buni, care au fost trimiși, în 1776, în Bucovina pentru a fi încrucișați cu rase de cai mari. În 1776, în Bucovina existau, în hergheliile împărătești, 539 de cai, 132 la Siret, 107 la Cuciurul Mare, 66 la Iurcăuți, 66 la Tereblecea, 64 la Sadagura, 54 la Volovăț și Sucevița și 50 la Frătăuți.

*

În 1777, pe la mijlocul lunii noiembrie, Cavallar a plecat, de-a lungul văii Siretului, în satele Cerepcăuți și Stârcea, unde construit ocoale acoperite și a adăpostit în ele caii, în părți aproape egale (în Cerepcăuți, 229 cai de remontă și 23 cai de tracțiune, iar în Stârcea 229 cai de remontă și 22 cai pe povară); de întreținerea acestor cai se ocupau câte un caporal, un fruntaș, 16 ostași și 16 slujitori; el însuși și-a luat locuință în orașul din apropiere, Siret. Spera ca, până în 1778, să obțină calul de cavalerie ușoară. În raportul său din 31 decembrie 1777, Cavallar promitea Comandamentului General câte o livrare anuală, în care includea și importuri din Rusia și din Moldova, de câte 1.500 de cai, ceea ce împăratul Joseph II nu a aprobat.

*

În timpul prezenței sale la Viena, în 1778, Cavallar a lucrat un nou plan de remontă, în care recomanda să se cumpere armăsari de rasă, și după obținerea unor rase eficiente, prin încrucișări, să se facă livrări anuale de 1300-1400 cai. Pentru herghliile împărătești din Bucovina, el solicita un comandant, trei locotenenți majorori, trei sergenți, trei furieri, trei cosași, trei fierari, trei potcovari și 24 slujitori. Aceștia purtau, la început, uniformele regimentelor din care făceau parte. Era necesar și un buget de urgență, în care să se prevadă cheltuielile pentru furajarea cailor și celelalte cheltuieli, iclusiv pentru procurarea unui număr de cai buni (iepe) din Podolia, Pocuția și Bucovina, ceea ce împăratul a încuviințat prin decret imperial.

*

În 3 aprilie 1878, cu fondurile necesare la dispoziție, Cavallar a părăsit Viena. Cum piedicile și dificultățile erau multe, inclusiv cele privind subordonarea, Cavallar a solicitat, în 11 iunie, libertate de decizie. Se stabilise, recent, la Coțmam îl lunile iulie și august 1778 a primit o parte din personalul pe care îl solicitase și în bună parte cele necesare pentru organizarea hergheliilor. De asemenea, au sosit în Bucovina, în ianuarie 1779, și membrii personalului solicitat, adică un comandant, doi călăreți, doi locotenenți majori, doi maieștri, opt fierari, 26 slujitori, 309 de oameni obișnuiți și 40 țărani, deci un total de 384 oameni. Numărul de cai, în acel moment, era de 648 de exemplare, din care 512 de remontă și 136 cai de tracțiune. Suprapunerile de costuri, datorate procurării de cai de remontă din regiuni diferite, nu erau în favoarea comenzii de remontă, căci, în viitor, cheltuielile lui Cavallarul ar fi fost mult mai mari, în timp de pace, decât în timpul războiului.

Rădăuţi, hipodromul

Un alt pericol a amenința echipa de remontă a lui Cavallar din partea administrației Bucovinei, aflată la dispoziția zelului pentru bine a generalului Karl Freiherr v. Enzenberg, care vedea, în aplicarea priectelor lui Cavallar, nu numai ca o instituție care apasă puternic populația bucoviniană, exprimând, în repetate rânduri, opinia că Bucovina nu are un flux organizat de fânețe și de pășuni, propice dezvoltării unor herghelii împărătești. Cavallar a încercat să contracareze aceste atacuri, atacând utilizarea scăzută a populației în reconstrucție și subliniind importanța imigrației din Galiția. Cu toate acestea, Cavallar nu ar fi avut câștig de cauză, dacă nu i-ar fi venit ajutor din altă parte. Tocmai se dovedise că regimentele din Ungaria și din Transilvania erau incapabile să-și asigure numărul necesar de cai prin cumpărarea lor. Prin urmare, împăratul Iosif al II-lea a aprobat moțiunea Consiliului de Război, privind extinderea a trei dintre hergheliile de remontă existente, la 14 octombrie 1780, în Ungaria și Transilvania (două pentru Ungaria și una în Transilvania), precum și cea din Galiția, „deocamdată“ achiziție recentă, care „rămâne sub supravegherea căpitanului Cavallar”, dar de îndată ce „nu nu o vor mai permite circumstanțele în Bucovina, Consiliul de remontă“ va fi mutat în Galiția, sub supravegherea căpitanului Cavallar care „cunoaște deja zonele locale, piețe și alte circumstanțe, de cu mult timp în urmă”.

*

Comandamentul General, în acord cu Cavallar, a propus aprobarea propunerii acestuia pentru creșterea celor 246 cai (în cea mai mare parte, ai Regimentului 2 Garnizoană) și 182 de cai utilitari. Pentru a se adapta caii, a aprobat zidirea unor ocoale, pentru câte 300 de cai, la Băișești, Boian și Frătăuți, și a unui grajd pentru 100 de cai, împreună cu un sediu al comandantului, la Vașcăuți. În 31 octobrie 1871, pentru merite în organizarea hergheliilor împărătești, Cavallar avea să fie înaintat la gradul de maior „cu leafă întreagă”. Proliferarea rapidă a calului, produs în noile herghelii, a făcut ca, în anul 1792, Comandamentul să fie mutat, de la Vășcăuți, la Frătăuți (cunoscut și ca Rădăuți), aparținând Fondului Religionar. În 1812, sediul departamentului din Vășcăuți s-a mutat cu totul la Rădăuți, iar Cavallar s-a retras din armată „aidoma unui mareșal încărcat de glorie pe câmpul de luptă”.


1494: „Stephanus Magnus dux Valachorum”

*

Un chip al lui Ştefan cel Mare a fost găsit în catedrala romano-catolică din Przemysl, în Galiţia. Chipul reprezintă în mărime naturală pe Ştefan cel Mare. Icoana se află în dreapta bisericii, la intrare, şi poartă inscripţia următoare „Stephanus Magnus dux Valachorum anno Domini 1494” (Foaia diecezană, Anul XXXIV, Nr. 10, Caransebeş 10/23 martie 1919).

 

 


Măriei Sale Regelui Mihai

*

Noi te slăvim cu toți, Mărite Rege,

Ce duci în veacuri fala lui Mihai.

Din gândul tău ne făcurirăm lege

Sub care neamul falnic înțelege

Să poarte al măririlor alai.

*

Adânc poruncile Măriei Tale

Ne toarnă-n vrere sabie și foc.

Cu ele ne topim străvechea jale

Și adâncim străluminoasă cale

Spre noul nostru voevodal noroc.

*

Pornirăm toți spre răsărit de soare

În luptă cu-al dușmanului puhoi.

Ni-s armele mereu biruitoare,

Ne curge sângele și nu ne doare

Când inima regească e cu noi.

*

Și luptă dreaptă noi mereu vom duce,

Jurând în veac să biruim la fel.

Orice furtuni și vremuri de răscruce

Ne vor găsi tot mai uniți în cruce

Și mai viteji sub falnicul drapel.

*

Luptăm crezând în dreapta Ta Domnie

Și-n sfântul, strămoșescul nostru țel.

Și vom zidi o nouă Românie

Ca un Ceahlău semeț în vijelie,

Cu dăinuiri de stâncă și oțel.

*

Măria Ta, rostește-ne cuvântul.

Menirea noi ne-o știm din fir a păr.

Vom spinteca văzduhul și pământul

Să ridicăm la ceruri neînfrântul

Și pururi românescul adevăr…

*

REDACȚIA

*

(Almanahul ziarelor Basarabia și Bucovina 1943).

*

NOTĂ: Istoria, inclusiv cea literară, are dreptate: ceaușiștii au inventat cultul personalității, la români. Vorba poetului de pe la 1900, Ion Cătină. „Ticăloși, Măria Ta!”.


1908: Cernăuți, la 500 de ani

 

Serbările din Cernăuți, în Almanah 1909 Adevărul și Dimineața, p. 73

*

Serbările din Cernăuți

*

În august trecut (1908 – n. n.)[1], s-au împlinit 500 de ani de la înființarea orașului Cernăuți. Autoritățile au hotărât să serbeze cu mare pompă această aniversare și, cu toate că ploaia torențială, ce a avut loc, serbările au fost cât se poate de pompoase. S-au oficiat te-deumuri, la toate bisericile și de toate confesiunile din oraș. A avut loc, apoi, o recepțiune la Primărie, unde s-au ținut numeroase cuvântări entuziasmate.

*

Seara, a avut loc o reprezentație, la teatrul principal, cu diferite scene alegorice cu privire la Cernăuțul din trecut și la cel din prezent. Orașul a fost întreg pavoazat și instituțiile publice au fost toate ornamentate cu mii de lampioane (Serbările din Cernăuți, în Almanah 1909 Adevărul și Dimineața, p. 73).

*

*

O descriere mai amănunțită a sărbătorii

*

În zilele de 19 şi 20 septembrie 1908, capitala Bucovinei a îmbrăcat haină de serbătoare, pentru a-şi serbători jubileul semi-milenar. Acum se împlinesc 500 de ani, de când a luat naştere acest oraş (în aceeaşi zi, este atestată şi Vama – n. n.), în urma permisiunii date de Alexandru cel Bun, Domnul Moldovei, negustorilor poloni de a-şi transportă mărfurile lor în Moldova, prin punctul de graniţă, de-a lungul Prutului. Pe atunci, fără nici o în­semnătate, punctul acesta, graţie frecvenţei negusto­rilor de toate neamurile, care căutau să-şi desfacă mărfurile în ţările române, a devenit, cu vremea, un loc de importanţă deosebită.

*

Domnii Moldovei n-au neglijat nici ei acest petec de pământ, dând tot sprijinul lor primilor locuitori ai Cernăuţilor: români moldoveni. Au început să zi­dească primele căsuţe, pentru a servi de adăpost au­torităţilor vamale, iar astăzi, după cinci secole, micul petec de pământ românesc e frumoasa capitală a Bucovinei…

*

La acest jubileu rar, au sosit delegaţi din toate provinciile imperiului habsburgic, primiţi cu multă în­sufleţire. Seara, întreg oraşul a fost decorat festiv, iar primăria a fost iluminată feeric. Serbarea comemorativă oficială a avut loc în Sala Sinodală a reşe­dinţei Mitropolitului. Profesorul universitar Kaindl a schiţat istoricul oraşului şi însemnătatea serbării, apoi i s-a predat primarului diploma şi lanţul de aur, făcut în amintirea jubileului.

*

Au avut loc banchete şi reprezentaţii festive, reprezentându-se tablourile istorice: „Cernăuţii, îna­inte cu 500 ani” şi „Cernăuţii, în anul 1908″. S-a dat un concert, la care a fost frenetic aplaudată „Hora Dobrogeană”, cântată de corul „Armonia” din Cer­năuţi… La atât s-a readus rolul românilor, urmaşii „coloniştilor” moldoveni, la jubileul semi-milenar al oraşului lor / S (Luceafărul, Anul VII, Nr. 19, 1 octombrie 1908).

*

*

 

[1] Privilegiul comercial din 6 octombrie 1408 – nu din august, acordat de Alexandru cel Bun, sub formă de tratat „încheiat cu sfetnicii şi cu orăşenii din târgul Liov şi cu tot poporul lor”, prin care voievodul a „făcut aşezăminte despre vămi, în ţara noastră”, reprezintă şi o primă atestare a localităţii Cernăuţi, printr-un paragraf şi o referire la o vamă specială („iar la Cernăuţi vama pentru car”). Existenţa localităţii este confirmată explicit: „Iar în Cernăuţi, vama pentru car nemţesc e de patru groşi, iar pentru un car armenesc şase groşi, pentru o vită un groş, pentru zece porci un groş, pentru zece oi un groş, iar pentru un cal sau iapă câte doi groşi, iar la trecători şi pentru carele nemţeşti încărcate şi pentru cele armeneşti, câte patru groşi. Aceasta e vama Cernăuţilor. Iar în Cernăuţi, carele să nu se scuture, ci neguţătorul să-şi dea cuvântul său că nu are în carul lui marfă oprită: jderi, argint, ceară şi cai buni de ţară”.


Maghiari şi evrei din Hadikfalva şi Ţibeni

*

Printre puţinele date pe care le aveam despre Dorneşti, sat numit, în 1785, în cinstea generalului Andreas Hadik, guvernatorul Galiţiei, care colonizase aşezarea cu secui, Hadikfalva, se aflau şi acestea, pe care le preluasem dintr-o lucrare evreiască, publicată prin America: „În Hadikfalva  s-a stabilit, încet-încet, o importantă comunitate evreiască, prima sinagogă fiind construită de industriaşul Awner Rosenwald. Medicul satului Szabo, era tot evreu, ca şi farmacistul Metsch”. Urmează şi alte nume, convingerea mea fiind că fiecare om din trecutul şi din prezentul Bucovinei este la fel de important ca şi personajele sale reprezentative. Pentru că înseamnă nu doar o poveste individuală, ci o desfăşurare de trăiri din generaţie în generaţie, convingere pe care mi-o întăreşte şi domnul László Gergely Pál, care îmi scrie: „În cartea dvs (Povestea aşezărilor….) la Hadikfalva pomeniţi de un doctor evreu, pe numele de Szabó. Am aflat că se numea Josef Szabó, a terminat facultate la Viena. Figurează pe lista transportaţilor peste Nistru”.

*

Ulterior, domnul László Gergely Pál avea să-mi trimită şi adeverinţa de vaccinare de mai sus, eliberată în 30 august 1927, cu precizarea că un alt personaj al înscrisului, „copilul László Antal e fostul preot din Ţibeni”. Nicolae Iorga avea o vorbă, „istoria măruntă face istoria mare”, care îmi sugerează alte obligaţii pe care trebuie să mi le asum, dar fără a vorbi încă despre intenţii.


Pagina 1 din 8412345...102030...Ultima »