ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI | Dragusanul.ro

1913: Prelegerea lui Ion Nistor la Câmpulung

Ion I. Nistor

 

„Evenimentele care au urmat le avem cu toţii încă prea proaspăt în memorie, încât să fie nevoie de a le releva în cadrul acestei conferinţe. Şi aceasta cu atâta mai vârtos, cu cât am ajuns la hotarul unde se mântuie istoria şi începe politica militantă. Şi apoi nici nu este iertat de a forţa istoria să se pronunţe asupra unor fapte şi împrejurări care se găsesc încă în deplină fermen­taţie. După ce patimile politice se vor fi potolit, abia atunci istoria va fi în măsură de a-şi da verdictul său irevocabil. Din aceste motive, să-mi fie deci permis de a mă opri aici, fiindcă nici nu ne-am întrunit astăzi în adunare politică, pentru a ne oţărî su­fletele, ci în adunare culturală, pentru a ni le primeni şi a ni le înălţa şi pentru a trage din trecut învăţăminte folositoare pentru prezent şi viitor. Am văzut cum au evoluat la noi ideile politice, de la încorporare încoace. La început, eram noi singura naţiune politică în ţară, de aceea politica noastră era absolut iden­tică cu politica ţării. A face politică bucovineană în­semna, pe vremea aceea, a face politică românească. Cu întărirea elementului străin în ţară, se născu însă o deosebire tot mai esenţială între bucovinism şi românism. Bucovinismul ajunse, de pe la anul 1860, încoace, un termen colectiv, care cuprindea toate neamurile locuitoare în Bucovina, nu numai pe români, ca odinioară. Această diferenţă n-a fost băgată în seamă de autonomiştii şi centraliştii noştri. Ei con­tinuau să facă politică teritorială sau provincială, pe când datorinţa lor, ca reprezentanţi ai românilor, era de a face politică naţională. Ei uitaseră cu desăvârşire că, într-o casă cinstită, se face deosebire între cei de casă şi musafiri. Ei nu băgară de seamă că, sub masca bucovinismului, musafirii se răsfăţau ca stăpâni şi se deprinseseră a trata pe cei de casă ca pe slugile lor. Noi deschidem, pe banii noştri, un liceu gr. or. la Suceava şi cerşim, apoi, 20 de ani de-a rândul, ca să ni se îngăduie pe lângă el clase paralele române. Aceasta e numai o pildă, care ilustrează de minune atitudinea noastră politică. Bucovinismul adevărat ar fi trebuit să se mani­festeze în apărarea aprigă a caracterului românesc al acestei ţări, precum au făcut-o polonii în Galiţia. Numai aşa înţeles, buco­vinismul ar fi avut rost. Târziu, pe la anii 1880, se treziră intelec­tualii români, cunoscură primejdia doctrinei bucoviniste, pro­fesată, de la 1861, încoace, de conservatori şi-i declarară război. Războiul acesta ţinu 12 ani, de-a rândul, până ce ruptura între con­servatori şi guvern, pe timpul guvernorului Pace, îl molcomi pentru o vreme. Înţelegerea însă nu ţinu mult, fiindcă conser­vatorii, împăcându-se din nou cu guvernul, intrară iarăşi în apele politicei lor bucoviniste. Abia avântul pe care ideea naţională îl luă, pe vremea lui George Popovici şi Iancu Flondor, îi dezlipi iarăşi, pentru o vreme, de guvern. În momentul hotărâtor, ei părăsesc însă pe naţionalişti şi încheie pactul cu Bourguignon. Persoanele care susţineau aceasta luptă contează puţin, prin­cipiile în numele cărora luptau ele e de interes pentru noi. Principiul naţional se bătea cap în cap cu cel cosmopolit. Primul se rezema pe popor, celalalt pe graţia şi sprijinul guvernului. Principiul naţional a trebuit să învingă, fiindcă se întemeia pe drept şi dreptate, şi fiindcă izvora din adâncimile sufleteşti ale neamului nostru, din acele adâncimi unde se zămis­lesc forţe pe care nici o putere din lume nu le va putea frânge.

 

Ion Nistor, Universul 1938

 

După ce am desfăşurat înaintea ochilor domniilor voastre tabloul posomorât al acestor lupte, să vedem, acuma, ce învăţăminte putem trage din ele. Din cele înşirate mai sus, ne-am putut uşor convinge că politica urmărită, de la 1861, încoace, pe te­meiul bucovinismului, a fost contra intereselor noastre na­ţionale şi culturale şi că ea ne-a pricinuit daune nespus de mari. Din această neclintită convingere, trebuie să se desprindă hotărârea noastră de a combate, cu toată energia, reminiscenţele acestei po­litice dăunătoare şi a griji ca ea să nu se mai încuibe în rândurile noastre. O altă învăţătură, pe care o putem trage din trecut, este că numai răzimându-ne pe propriile noastre puteri ne vom putea apăra şi recuceri drepturile ce ni se cuvin în această ţară. Nici graţia guvernului, nici alianţa cu străinii nu ne vor da ceea ce cerem, dacă noi nu vom fi destul de harnici de a ni le lua cu puterile noastre proprii. Asupra drepturilor unui neam nu se negociază nici cu guvernul, nici cu partidele politice străine. Drepturile aceste sunt sfinte şi inalie­nabile şi se pot cuceri numai de cei ce sunt vred­nici de ele. Nu vom ajunge la izbândă prin com­promisuri, pacte, alianţe şi altele, ci prin munca colectivă a neamului întreg, care trebuie să fie conştient de ceea ce poate şi de ceea ce voieşte.

 

În sfârşit, ultima mare învăţătură, pe care ni-o dă trecutul, este că numai uniţi putem avea un rost în politica ţării acesteia. Dezbinările între autonomişti şi centralişti, apoi între bătrâni şi tineri sau conservatori şi naţionalişti, au dăinuit, între 1861-1900 necontenit. În răstimpul acesta, vedem că, de câte ori românii se apropiau şi se împăcau, postulatele lor erau băgate în samă. Aşa, la 1881, când ni s-au încuviinţat clase paralele, pe lângă liceul de la Suceava, şi Congresul bisericesc, aşa la 1892, când am răsturnat pe guvernorul Pace, aşa la 1898, când am dobândit gimnaziul utracvist de la Cernăuţi. Câtă vreme eram însă dezbinaţi, toata lumea îşi bătea joc de noi şi peste dorinţele şi interesele neamului nostru se trecea la ordinea zilei. Dară, până la 1902, această dezbinare se întemeia cel puţin pe principii, ideea naţională bătându-se cap în cap cu cea cosmopolită.

 

Alois Ziegler loggo Salutări din Câmpulung – Colecţia Vasile Ursache

 

De la 1902, încoace, nu putem susţine nici aceasta. Mişcarea de­mocrată n-a părăsit niciodată principiul naţional, ea nu s-a ră­tăcit nicicând în apele democratismului internaţional. Democraţii noştri rămaseră pe baza ideii naţionale, cucerită cu atâtea jertfe de naţionalişti, în luptă crâncenă cu conservatorii bucovinişti.

 

Fapt este că o deosebire principială între democraţi şi naţionalişti nu există, de vreme  ce ambele partide se manifestează pe bază naţională. Nu principiile sunt deo­sebite, ci tactica şi felul de agitaţie al unora şi al altora.  Aşa fiind, lupta între naţionalişti şi democraţi ni  se prezintă ca o luptă de rivalitate personală, ca luptă de interese, luptă pentru putere, având la baza ei deviza: „De ce tu, şi de ce nu eu?”. Dovada cea mai bună pentru aceasta ni-o dau desele împăcări, care s-au făcut cu mare uşurinţă, între căpiteniile unora şi ale altora, împăcări care tot aşa de uşor se desfăceau în fata alegerilor sau când conducătorii nu se puteau înţelege asupra unor chestiuni de natură particulară. Atunci, lacrimile văr­sate la împăcare se uscau şi îmbrăţişările obişnuite la astfel de ocaziuni erau uitate, şi lupta începea din nou, cu înverşunare şi mai mare decât înainte, scormonind patimi potolite şi demoralizând poporul în modul cel mai detestabil.

 

Aceasta însă nu e politică serioasă, ci un joc frivol cu cele mai scumpe şi mai sfinte interese ale neamului nostru. Duşmăniţi până la cuţite, propagatorii acestei politici se aliază cu duşmanii noştri etnici şi economici sau se închină până la pământ înaintea cârmuirii. Şi isprăvile acestea, patronate de o anumită presă, care nu-şi cunoaşte menirea, nu se fac pentru apărarea limbii, pentru delăturarea utracvismului, pentru încura­jarea şcolilor particulare în comune periclitate, pentru scutirea bisericii contra atacurilor pe care ea are să le îndure, nu ca să se îm­piedece puhoiul disperaţilor care fug peste Ocean cu toiagul în mână – singura amintire din mândra ţară a fagilor, ci dimpotrivă, toate aceste alianţe şi închinăciuni se fac numai cu scopul de a răsturna pe unii din poziţiunile lor înalte şi bănoase, pentru a ridica pe alţii în ele.

 

Câmpulung Moldovenesc, în 1918

 

Duşmănia din sânul unui neam, înăsprită prin amestecul străi­nilor nechemaţi, a săpat groapă falnicei Polonii de odinioară. Duş­mănia internă a frânt puterea Turciei moderne, aruncându-o, ca pe un buştean putred, la picioarele slugilor sale de odinioară. Aceleaşi miasme de putregai se simt şi în tabăra noastră. Pe când neamuri mai înapoiate în cultură decât noi, precum sunt bulgarii, sârbii şi grecii, au avut tăria sufletească de a se avânta până la culmile acelei înălţimi morale, care le-a înarmat braţul pentru dezrobirea fraţilor şi i-a îndemnat să-şi verse sângele pentru întru­chiparea idealului lor naţional, noi, epigonii bicisnici ai unor generaţii mari, ne sfâşiem în lupte fratricide, fără spirit de jertfă şi fără ideal, ca vai de noi. Glasul unui neam răsună din versurile poetului Nicu Dracinschir mustrându-ne cu asprime: „N-avem credinţă, nici avânt, / tăria zilelor trecute, / n-avem nici fapte nici cuvânt, / ci numai lacrimi mute”.

 

Şi dacă nu vom găsi încă destulă vlagă în noi, ca să dăm în lături pe cei ce-şi răzbună patimile şi ura lor personală pe socoteala neamului, şi dacă şi mai departe vom privi cu aceiaşi nepricepere şi nepăsare la toate cele ce se petrec de ani de zile în dauna neamului nostru, atunci, de bună seamă, ne vom îneca ca nişte netrebnici în lacrimile noastre proprii.

 

Port din Câmpulung Moldovenesc

 

Posomorât e orizontul ţării noastre. Propăşirea noastră na­ţionala stagnează pe toată linia. Pe zi ce merge, pierdem tot mai mult teren de supt picioare. Clădirea noastră naţională se clatină din temelie şi e grav ameninţată de a se prăbuşi. Dară să nu desperăm! Şi celor morţi le înfigem crucea nădejdii mântuitoare pe mormânt. E postul mare. Să ne îndreptăm gândul cătră Dum­nezeul străbunilor noştri, care a adumbrit steagul lui Mircea la Rovine, care a oţelit braţul moldovenilor la Răsboieni, care a lu­minat mintea lui Mateiu Basarab şi Vasile Lupu, care a îndemnat pe Cuza la dezrobirea ţăranilor şi care a dăruit izbândă armelor româneşti în şanţurile de la Plevna, către acest Dumnezeu bun şi mare cu lacrimi fierbinţi să ne rugăm ca, în aceste clipe de grea cumpănă pentru neamul românesc din Bucovina, să se îndure de noi, să ne potolească patimile politice, să ne scutească de urgia nefastului politicianism de astăzi şi să ne unească într-o singură tabără naţională, în care să nu se găsească nici naţionalişti, nici democraţi, nici conservatori, nici liberali, nici clericali, nici anticlericali sau cum se vor mai fi chemând unii sau alţii, ci numai simpli români, cinstiţi, destoinici şi muncitori, care doresc să-şi servească neamul cu jertfă şi abnegaţiune, cu dragoste şi în bună înţelegere” (Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Anul II, Nr. 18, Cernăuţi 24 aprilie 1913, pp. 277-281).


Numele austriece ale aşezărilor bucovinene

Iarna, la Vicovu de Jos, în 2 ianuarie 1918

 

Pentru că, mai ales atunci când căutăm prin surse străine, numele aşezărilor bucovinene nu sunt identificabile, în marea lor majoritate, decât cu denumirea germană sau ucraineană, pun la dispoziţia celor interesaţi, în baza „Tabloului numirilor oficiale ale comunelor urbane şi rurale din Bucovina”, publicat în „Monitorul Bucovinei”, Fascicula 56, Cernăuţi, în 19 August nou 1919, numele aşezărilor, pe districte, conform administrării de atunci. La ce folosesc numele austriece ale aşezărilor bucovinene? La identificarea, în spaţiul german, a unor mărturii scrise şi iconografice necunoscute, precum cele cu care voi ilustra această pagină, cu avertizarea că lucrarea lui Knapp, din 1865, nu reprezintă Vatra Moldoviţei, aşa cum scrie sub ea, ci mănăstirea Putna.

 

Putna lui Knapp, notată Vatra Moldoviţei

 

Oraşul Cernăuţi

 

Cernăuţi: Czernowitz, Czerniwci

Caliceanca: Kaliczanka

Clocucica: Klokuczka, Klukiczka

Horecea: Horecza

Mănăstirişte: Manasteriska, Manasteryska

Roşa: Roşoşa, Rosch, Rosz

 

Ruşi şi români, la Marginea, în 1917

 

Districtul Cernăuţilor

 

Bila: Bila

Boian: Bojan, Bojany

Buda: Buda

Camena: Kamena

Cernauca: Czernawka, Czornawka

Ceahor: Czahor

Dumbrava Roşie (Chicera): Kiczera

Corovia: Korowia

Cotul Bainschi: Kotul Bainschi, Kotul Bainskyj

Cuciurul Mare: Cuciurmare, Kuczurmare, Kuczuriw-welekyj

Cotul Ostriţei: Kotul Ostritza, Kotul Ostrycia

Derelui: Derelui

Dobronăuţi: Dobronoutz, Dobryniwci

Codrul Cosminului: Franztal, Franzthal

Gogolina: Gogolina, Gogulina

Liuzii Horecei: Ludi-Horecea, Ludi-Horecza, Ludy-Horecza

Lenţeştii de Sus: Lencăuţi Privat, Lenkoutz Privat, Lenkiwci Prywatni

Lenţeştii de Jos: Lencăuţi Cam., Lencoutz Kam., Lenkiwciy Kam.

Lehăcenii Tăutului: Lehucenii-Teutului, Lehuczeny-Teutului, Lehuczeny-Tewtuluj

Lucaviţa: Lucaviţa, Lukawitza, Lukawycia

Mahala: Mahala

Mămăieştii Noi: Mamaieştie Noi, Mamajestie Nou, Mamajiwci Nowi

Mămăieştii Vechi: Mamaieştie Vechi, Mamajestie Alt, Mamajiwci Stari

Mamorniţa: Mamorniţa, Mamornitza, Mamornycia

Mihalcea: Mihalcea, Michalcze, Michalcze

Cosmin: Molodia

Suliţa Nouă: Nouesuliţa, Nowosielitza, Nowoselycia

Ostriţa: Ostriţa, Ostritza

Rohozna: Rohozna, Rohizna

Rarancea: Rarance, Rarancze

Revna pe Prut: Revna, Rewna

Şerăuţii de Sus: Şerăuţ-de-Sus, Scheroutz-Ober, Szyriwci-Horinszni

Şerăuţii de Jos: Şerăuţ-de-Jos, Scheroutz-Unter, Szyriwci-Doliszni

Sadagura: Sadagura

Şubraneţi: Şubraneţ, Schubranetz, Szubranec

Cutul lui Strileţchi: Strileţchi-Cut, Strilecki-Kut, Strilecky Kut

Cosmin: Staţia M. Derelui, Station M. Derelui, Stacia M. Derelui

Slobozia Rarancei: Slobodia Rarancei, Rarancze Slobozia, Rarancze Slobodzia

Toporăuţi: Toporăuţ, Toporutz, Toporiwci

Voloca pe Derelui: Voloca, Woloka

Vaslăuţi: Vaslăuţ, Wasloutz, Wasliwci

Jucica Veche: Jucica Veche, Zuczka Alt, Zuczka Stara

Jucica Nouă: Jucica Nouă, Zuczka Neu, Zuczka Nowa

Ţureni: Zureni, Zurin, Curyn

Zadobriuca: Zadobriuca, Zadobrouwka, Zadubriwka

 

24 decembrie 1917 sau ultimul Ajun al austriecilor la Vicovu de Jos

 

Districtul Gura Homorului

 

Arbore: Arbore, Arbora

Baiaşeşti: Baiaşeşti, Bajaschestie, Bajaszeszty

Botoşana: Botuşana, Botuschana, Botuszana

Braieşti: Braieşti, Brajestie, Brajeszty

Boureni: Bori

Berchişeşti; Berchişeşti, Berkischestie, Berkiszesty

Braşca: Braşca, Braschka, Braszka

Capu-Codrului: Capucodrului, Kapukorului

Corlata: Corlata, Korlata

Capu-Câmpului: Capucampului, Kapukimpului

Cajvana: Cajvana, Keschwana, Keszwana

Cacica: Cacica, Kaczika, Kaczyka

Dealul-Ederii: Dealul Ederii, Lichtenberg

Dragoieşti: Dragoieşti, Dragojestie, Dragojeszty

Clit: Glit, Glitt

Gura-Homorului: Gura Humorului, Gurahumora

Ilişeşti: Ilişeşti, Illischestie, Iliszeszty

Iaslovăţ: Jasloveţ, Jaslowetz, Jaslowec

Lucăceşti: Lucaceşti, Lukaczestie, Lukaczeszty

Mănăstirea-Homorului: Mănăstirea Humorului, Klosterhumora, Manastyrhumora

Măzănăeşti: Mazaneieşti, Mazanajestie, Mazanajeszty

Părteştii de Sus: Părteşti-de-Sus, Oberpertestie, Perteszty Horiszni

Părteştii de jos: Părteştii-de-Jos, Unterpertestie, Perteszty Doliszni

Poieni: Poieni, Pojeni

Pleşa: Pleş, Plesch, Plesz

Poiana-Micului: Poiana-Miculi, Pojana Mikuli

Solca: Solca, Solka

Soloneţul Nou: Soloneţul, Neusolonetz, Solonec Nowyi

Stupca: Stupca, Stupka

Vorniceni: Tolova, Joseffalva

Valea Sacă: Valea Saca, Walesaka

Voroneţ: Voroneţ, Woronetz, Woronec

 

Bătrân din Vicovu de Jos, în 1917

 

Districtul Câmpulungului

 

Argel: Argel, Ardzel

Breaza: Breaza, Brejaza

Bucşoaia: Bukschoja, Bucszoja

Ciumârna: Ciumerna, Czumurna

Ciocăneşti: Czokanestie, Czokaneszty

Câmpulung: Kimpolung

Cârlibaba: Cirlibaba, Kirlibaba

Dea: Dea

Doroteia: Dorotea Plotoniţa, Dorothea Plotonitza, Dorotea Plotonicia

Dorna Candrenilor:  Dorna Candrenilor, Dorna Kandreny

Frumosul: Frumosu, Frumossa, Frumosa

Frasin: Frasin, Frassin, Frasyn

Fundu Moldovei: Fundul Moldovei, Fundul Moldowi

Gemeni: Gemine, Dzemine, Dzemina

Jacobeni: Iacobeni, Jakobeny

Negrileasa: Negrileasa, Negrilessa, Negrilasa

Floceni: Ostra

Poiana Stampii: Poiana Stampi, Pojana Stampi, Poianasztampi

Pojorâta: Pojorita, Pozoritta, Pozoryta

Ruşii Moldoviţei: Rusii Moldaviţei, Russ Moldawitza, Ruska Moldawicia

Ruşii pe Boul: Ruşii pe Boul, Russ pe Boul, Rus pe Boul

Vadul Negrilesei: Svarţental, Schwarzthal, Szwarctal

Sadova: Sadova, Sadowa

Stulpicani: Stulpicani, Stulpikany, Sztulpikany

Slătioara: Slatioara, Slatiora, Slatora

Vama: Vama, Wama

Vatra Dornei: Vatra Dornei, Dornawatra

Vatra Moldoviţei: Vatra Moldaviţei, Watra Moldawitza, Watra Moldowycia

Valea Putnei: Vale Putnei, Waleputna

 

Pojorâta, munţii Adam şi Eva – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

Districtul Coţmanilor

 

Berhomet pe Prut: Berhomet lângă Prut, Berhometh am Pruth, Berhomet nad Prutom

Cliveşti: Chliveşti, Chliwestie, Chliwszcze

Clivodin: Clivodin, Kliwodyn

Coţmani: Coţmani, Kotzman, Kicman

Davideşti: Davideşti, Dawidestie, Dawydiwci

Dubăuţi: Dubăuţ, Duboutz, Dubiwci

Gavrileşti: Havrileşti, Hawrylestie, Hawryliwci

Ivancăuţi: Ivancăuţ, Iwankoutz, Iwankiwci

Iujineţ: Jujeneţ, Juzynetz, Juzynci

Laşchiuca: Laşchiuca, Laschkowka, Laszkiwka

Lujeni: Lujeni, Luzan, Luzany

Malatineţ: Malatineţ, Malatynetz, Malatynci

Nepolocăuţi: Nepolocăuţ, Nepolokoutz, Nepolokiwci

Orăşeni: Orăşeni, Oroscheny, Orosziwci

Oşehlib: Oşechhlib, Oschechlib, Oszychliby

Piedecăuţi: Piedecăuţ, Piedykoutz, Pjadywci

Revacăuţi: Revacăuţ, Rewakoutz, Rewakiwci

Suhoverca: Suchoverkov, Suchowerchow, Suchowerchiw

Stăuceni: Stauceni, Stawczan, Stawczany

Şipeniţ: Şipeniţ, Schipenitz, Szypynci

Şişcăuţi: Şişcăuţ, Schischkoutz, Szyszkiwci

Valeva: Valava, Walawa

Viteliuca: Viteliuca, Witelowka, Wyteliwka

Zelenău: Zeleneu, Zeleniw

 

Horă la Vicovu de Jos, în martie 1917

 

Districtul Rădăuţilor

 

Măneuţi: Andrasfalva, Andraszfalwa

Bilca: Bilca, Bilka

Burla: Burla

Bădeuţii Noi: Badeuţ German, Deutsch Badeutz, Badeuc Nimeckyj

Bădeuţii Vechi: Badeuţ Român, Rumänisch Badeutz, Badeuc Rumuriskyj

Gura-Putnei: Carlberg, Karlsberg

Costişa: Costişa, Kostischa, Kostysza

Frătăuţii Vechi, comuna germană: Deutsch Alt-Fratautz, Fratiwci Stari Nimecki

Frătăuţii Vechi, comuna română: Rumänisch Alt-Fratautz, Fratiwci Stari Rumunski

Frătăuţii Noi: Neufratautz, Fratiwci Nowi

Gălăneşti: Galaneşti, Galaneschty, Galaneszty

Horodnicul de Jos: Unterhorodnik, Horodnyk Dolisznyj

Horodnicul de Sus: Oberhorodnik, Horodnyk Horisznyj

Marginea: Margina, Mardzina, Mardzyna

Milişăuţii de Sus: Mileşeuţ de Sus, Obermilleschoutz, Mylysziwci Wyszy

Putna: Putna

Rădăuţi: Radauţ, Radautz, Radivci

Satul Mare Nou: Satul Mare German, Desutsch Satulmare, Satulmare Nimecke

Satul Mare Vechi: Satul Mare Român, Rumänisch Staulmare, Satulmare Rumunske

Seletin: Seletyn

Straja: Straza

Şipotele Sucevei: Şipot, Schipoth, Szipot

Suceviţa: Suczawitza, Suczawycia

Vicovul de Jos: Unterwikow, Wikow Dolisznyj

Vicovul de Sus: Oberwikow, Wikiw Horisznyj

Volovăţ: Voloveţi, Wolowetz, Wolowec

Voitinel: Woitinell, Wojtynel

 

Vicovu de Jos, în 1917

Siret – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

 

Districtul Siretului

 

Băhrineşti: Bahrineşti, Bahrinestie, Bahryneszty

Baineţ: Baince

Bălcăuţi: Balcauţ, Balkoutz, Balkiwci

Bănceşti: Banceşti, Banczestie, Banczesty

Botuşăniţa: Botuşaniţa, Botuschanitza, Botuszanitza

Petriceni: Camenca, Kamenka

Calafindeşti: Kalafindestie, Kalafindeszty

Cepercăuţi: Cerepcăuţ, Czerepkoutz, Czerepkiwci

Cândeşti: Chindeşti, Kindestie, Kindeszty

Climăuţi: Climăuţ, Klimoutz, Klymiwci

Fântâna Albă: Fontana Alba, Fontina Alba, Fontyna Alba

Gârbăuţi: Gherbăuţ, Gerboutz, Gerbiwci

Grăniceşti: Graniceşti, Graniczestie, Graniczeszty

Gropeni: Gropana

Dorneşti: Hadic, Hadikfalwa

Hliboca: Hliboka, Hlyboka

Mihuceni: Mihuczeny

Muşeniţa: Muschenitza, Muszenycia

Mănăstioara: St. Onufrey, Sw. Onufryj

Negostina: Negoştina

Oprişeni: Panţir, Oprischeny, Opryszeny

Poieni: Pojeni, Pojeny

Prevorochi: Preworokie, Preworoky

Rogojeşti: Rogozestie, Rogozeszty

Vicşani: Ruda

Siret: Sirete, Sereth, Seret

Slobozia Bârlinţilor: Slobodia Berlince, Slobodzia Berlince, Slobodzija Berlince

Stârcea: Stirce, Styrcze

Sinăuţii de Jos: Sinăuţul de Jos, Untersynoutz, Syniwci Doliszni

Sinăuţii de Sus: Sinăuţul de Sus, Obersynoutz, Syniwci Horiszni

Stăneştii de Jos pe Siret: Unterstannestie a/S, Staniwci Doliszni

Stăneştii de Sus pe Siret: Oberstannestie a/S, Staniwci Horiszni

Şerbăuţi: Şerbăuţ, Scherboutz, Szerbiwci

Tereblecea Nouă: Tereblecea Germană, Deutsch Tereblestie, Terebleszty Nimecki

Tereblecea Veche: Tereblecea Românească, Rumänisch Tereblestie, Terebleszty Rumunski

Tărăşeni: Tereşeni, Terescheny, Tereszeny

Ţibeni: Istensegits, Isztenszegic

Trestiana: Dymka

Văşcăuţii pe Siret: Waschkoutz a/S, Waszkiwci nad/S

Volcineţ: Wolczynetz, Wolczynci

 

Mărgineni, în mai 1918

 

Districtul Storojineţului

 

Banila pe Siret: Banila Moldovenească, Moldauisch Banilla, Banyliw Woloskyj

Bobeşti: Bobestie, Bobiwci

Broscăuţii Vechi: Broscăuţ Vechi, Alt-Broskoutz, Broszkiwci

Boscăuţii Noi: Broscăuţul Nou, Neubroskoutz, Broszkiwci Novi

Budeniţ: Budenitz, Budynci

Carapciu pe Siret: Karapciu am Sereth, Karapcziw nad Seretom

Comăreşti: Comareşti, Komarestie, Komariwci

Corceşti: Korczestie, Korcziwci

Crasna lui Ilschi: Krasna Ilski

Crasna Putnei: Krasna Putna

Cupca: Kupka

Cireş: Cziresz, Czyresz

Ciudei: Czudyn

Davideni: Dawideny, Dawydeny

Crăsnişoara Nouă: Huta Nouă, Neuhüte, Nowa Huta

Crăsnişoara Veche: Huta Veche, Althüte, Stara Huta

Iordăneşti: Jordanestie, Jordaneszty

Igeşti: Idzestie, Idzesty

Mesteceni: Augustendorf

Ostra: Ostra, Oastra

Panca: Panka

Pătrăuţi pe Siret: Petrăuţi p/S, Petroutz a/S, Tetriwci nad/S

Prisăcăreni: Presecăreni, Pressekareny, Presekareny

Ropcea: Ropcze

Slobozia Comăreştilor: Slobodia Comareştilor, Komarestie Slobodzia, Komariwci Slobodzia

Storojineţ: Storozynetz, Storozynec

Suceveni: Suczaweny

Jadova: Jadowa, Zadowa

 

Biserica din Bosanci, cu Romstorfer în planul doi

Altarul bisericii din Bosanci, proiectat de Romstorfer

 

Districtul Sucevei

 

Bălăceana: Balaceana, Blaczana

Bosance: Bosancea, Bossancze, Bosancze

Buneşti: Bunestie, Buneszty

Buninţi: Bunince

Călineştii lui Cuparencu: Kalinestie Kuparenco, Kalyniwci Kuparenko

Călineştii lui Ienachi: Kalinestie Jenaki, Kalyniwci Jenakoho

Chilişeni: Chiloşeni, Chilischeni, Chiliszeny

Comăneşti: Komanestie, Komaneszty

Costâna: Costina, Kostina, Kostyna

Danila: Danila

Găureni: Gaureni, Gawreny

Dărmăneşti: Hatna

Ipoteşti: Ipotestie, Ipoteszty

Iţcanii-Gară: Itzkany Banhof, Itckany Dworec

Iţcanii Noi: Neuitzkany, Itckany Nowi

Iacobeşti: Jakobestie, Jakobeszty

Lipoveni: Lipoweni, Lipoweny

Liaura: Lisawra

Liteni: Liteny

Liuzii Homorului: Ludi Humorului, Ludihumora, Ludyhumora

Mărăţei: Mereţei, Meretzei, Merecey

Mihoveni: Mihoweni, Mihoweny

Mitocul-Dragomirnei: Mitoka Dragomirna

Părhăuţi: Părhăuţ, Parhoutz, Parhiwci

Pătrăuţii pe Suceavă: Petroutz, Petriwci

Răuseni: Reuseni, Reuseny, Rewseni

Româneşti: Romaneşti, Romanestie, Romaneszty

Ruşii Mănăstioarei: Rus-Mănăstioara, Russ-Mănăstioara

Plăvălar: Rus Plavalari, Russ Plawalar

Poienii pe Suceavă: Rus Poieni, Russ Pojeni, Rus Pojeny

St. Ilie: St. Illie, Sw. Ili

Securiceni: Sekuriczeni, Sekuryczeny

Şcheia: Scheia, Skeja

Slobozia Pruncului: Slobodzia, Slobodzija

Soloneţ: Solonetz, Solonec

Stroieşti: Strojestie, Strijeszty

Suceava: Suczawa

Tişăuţi: Teschoutz, Tesziwci

Teodoreşti: Theodorestie, Teodoreszty

Uideşti: Uidestie, Ujdesszty

Zahareşti: Zaharestie, Zacharesoszty

 

Vicovu de Jos, în 1917

Case din Vatra Moldoviţei. în 1894

 

Districtul Vaşcăuţilor

 

Bărbeşti: Berbeşti, Berbestie, Barbiwci

Slobozia Banilei: Banila Slobozia, Banilla Slobodzia, Banyliw Sloboszija

Banila pe Ceremuş: Banila Rusească, Russisch Banilla, Banyliw Ruskyj

Căbeşti: Cabeşti, Kabestie, Kabyn

Călineşti pe Ceremuş: Calineşti p/C, Kalinestie a/Cz, Kaliniwcina d/Cz

Carapciu pe Ceremuş: Karapcziu a/Cz, Karapcziwna s/Cz

Costeşti: Kostestie, Costynci

Ceartoria: Ceartorea, Czartoria, Czartoryja

Dracineţ: Draczynetz, Draczynci

Hliniţa: Hlinitza, Hlynycia

Mănineştii de Jos: Ostra

Stăneştii de Jos pe Ceremuş: Unterstanestie a/Cz, Staniwci Doliszni nad/C

Stăneştii de Sus pe Ceremuş: Oberstanestie a/Cz, Staniwci Horiszni nad/C

Văşcăuţii pe Ceremuş: Văşcăuţ, Waschoutz, Waszkiwci

Vilaucea: Vilauce, Willawce, Wylawcze

Voloca pe Ceremuş: Woloka a/Cz, Woloka nad/C

Zamostea: Zamosti, Zamostie, Zamostije

 

Coloană militară sanitară, la Vicovu de Jos, în 1917

 

Districtul Vijniţei

 

Bahna: Bahna

Berhomet pe Siret: Berhometh a/S, Berhomet nad/S

Chiseliţeni: Chiseliţe, Kisselitze, Kysylyci

Coniatin: Koniatyn

Ciornohuzii: Czornohuzy

Dihtineţ: Dichtineţ, Dichtenitz, Dychtynci

Câmpulungul Rusesc: Dolhopole, Dowhopole

Ispas: Ispas

Iabloniţa: Jablonitza, Jablonycia

Lucavăţul pe Siret: Lucaveţ p/S, Lukawetz s/S, Lukawec nad/S

Măriniceni: Marenice, Marenicze, Marynyci

Mega: Mega

Mihova: Mihowa

Milie: Millie, Mylyjiw

Pătrăşeni: Petrase, Petrasze, Petraszy

Plosca: Ploska

Zăhăriceni: Podzaharice, Podzaharycz, Pidzacharycz

Revna pe Ceremuş: Rivna, Riwna

Răstoace: Rostochi, Rostoki, Rostoky

Sârghieni: Serghie, Sergie, Sergiji

Sălăşeni: Stebne

Putila: Storoneţ Putila, Storonetz Putilla, Storonec Putyliw

Şipotele pe Siret: Şipot, Schipot, Szypit

Torăceni: Torachi, Toraki, Toraky

Gura-Putilei: Uscie Putila, Uscie Putilla, Ustie Putyliw

Vijnicioara: Vijenca, Wizenka

Vijniţa: Wiznitza, Wyznycia

 

Gara din Vicovu de Jos, în 13 mai 1917

 

Districtul Zastavnei

 

Babin: Babin, Babyn

Boianceni: Boianciuc, Bojanczuk

Borăuţi: Boroutz, Boriwci

Vadu-Nistrului: Brodoc, Brodok, Bridok

Cadobeşti: Kadobestie, Kadobiwci

Chisălău: Chisileu, Kisseleu, Kysyliw

Crisceatec: Kryszcatek, Kryszcatyk

Culeuţi: Kuleutz, Kuliwci

Cuciurul Mic: Cuciur Mic, Kukzurmik, Kukzuriw

Cincău: Czinkeu, Czunkiw

Doroşăuţi: Doroşăuţ, Doroschoutz, Dorosziwci

Horoşăuţi: Horoşăuţ, Horoschoutz, Horosziwci

Iurcăuţi: Iurcăuţ, Jurkoutz, Jurkiwci

Luca: Luka

Mitcău: Mitkeu, Mitkiw

Mosoreni: Mosoriuca, Mossorowka, Mosoriwka

Ocna: Okna, Wikno

Onut: Onuth

Pârâul Negru: Czarny Potok, Czornyj Potik

Pohorlăuţi: Pohorlăuţ, Pohorloutz, Pohoryliwka

Prelipcea: Prelipce, Prelipcze, Prylypcze

Răpujineţ: Repujineţ, Repuzynetz, Repuzynci

Samuşeni: Samusin, Samuszyn, Samuszyn

Tăuteni: Toutri, Toutry, Towtry

Vasilău: Vasileu, Wassileu, Wasyliw

Verbăuţi: Verbăuţ, Werboutz, Werbiwci

Vrânceni: Verenceanca, Werenczanka

Zastavna: Zastawna

Zvineace: Zwiniacze, Swyniacze

Ştefăneşti: Stefanowka, Stefaniwka

 

Şcoala din Vicovu de Jos, în 16 noiembrie 1917

 

Acest tablou face parte integrantă din decretul-lege No. 3.099 din 1919 / Ministru de interne: G. G. Mârzescu (Monitorul Bucovinei, Fascicula 56, Cernăuţi, în 19 august nou 1919, pp. 2-31).


1835: Despre pricina Dornii

 

„La clevetirea despre rășluire de acturi însemnătoare din dele, pârătorii pominesc despre pricina Dornii. Pentru a se încredința cineva de adevăr, nu are decât a lua sama la împregiurările atingătoare de această pricină. Satele Dornii în munții Carpați sunt locuite mai bine de trei mii suflete, care din vreme nepovestită bucurându-se în pace de această proprietate, au fost desbrăcați de dânsa de cătră Domnul Constantin Ipsilanti, la 1800, puind stăpânire pe aceste sate, sub pricinuire că se afla o domenie cuvenită țării, Domnul Ipsilanti au făcut-o danie fiului său, mai pe urmă această moșie, prin deosebite tocmele, au trecut, cu prețul de 80.000 lei, în stăpânirea familiei Bălșești (Balș, de la care a „cumpărat-o” Carol I – n. n.), care, sub toate ocârmuirile ce s-au petrecut în Moldova, în curgere de treizeci de ani, au cerut în zadar stăpânirea ei, din pricina statornicei împotriviri a locuitorilor acelor părți, carii, bizuindu-se întru o stăpânire necurmată de multe veacuri și în pozițiea lor prin munți i potice nestrăbătute, s-au ținut în stăpânirea proprietăței lor, ear îndată după numirea Domnului, frații Bălșești au cerut întrebuințarea puterei înarmate, pentru a scoate din stăpânire pe acești trei mii de suflete, și tot cu acest prileju ei au pus înaintea Domnului ca să priimească acele moșii cu preț de de șese mii galbeni, însă Domnul au depărtat o asemine propoziție, având în videre neputința în care s-au aflat toate ocărmuirile de mai înainte de a desbrăca trei mii de suflete în favorul unei singure familii, precum și pribegirea acelor trei mii de suflete în Bucovina, care se află pe marginea aceștii proprietăți, În urmare, dar, înălțimea sa au rânduit, prin cerirea a îmbelor părți, o comisie, îndemnând pe răzăși aș alege vechili, și toată această gâlcevire, care se lănțue de treizeci de ani, s-au curmat printr-o învoire cu bună primire, în puterea căreia douăsprezece mii de galbeni se da familiei Bălșești, de cătră locuitorii Dornii, pentru ca să fie stânsă orice pretenție în sarcina lor.

 

 

După această alcătuire, bieții locuitori neavând de unde plăti cea întâi vadea, la împlinirea ei în sumă de patru mii de galbeni, Domnul au plătit, spre înlesnirea unui norod nenorocit, această sumă de la sine, fără vreo dobândă și în singurul scopos a slobozăniei lor. Din această sumă, care s-au numărat fraților Bălșești, Domnul, pănă în ceasul acesta, are a priimi peste 2.000 galbeni de la răzăși.

 

 

Duhul acel mai rău voitoriu putea oare să găsiască clenciu de răluire de acturi în această pricină, ale căriea împregiurări nu pot fi nicicum tăgăduite? Însă oamenii nedestoinici de un sentiment marinimos se întunecă de ivala unei fapte pe care demoralizațiea lor nu ar pute ca să o înțeleagă” (Codrescu, Theodor, Uricarul sau Colecțiune de diferite acte care pot servi la Istoria Românilor, Întâmpinare la Memoriul Oposițiunei boerilor din 1835, Art. 23 – Despre pricina Dornii, Iassi 1887, pp. 7-10)


Un erou bucovinean uitat: Ioachim Obadă din Corlata

Ioachim Obadă, un personaj necunoscut chiar și în Corlata, acolo unde s-a născut la 27 iunie 1891, este unul dintre eroii anonimi ai Bucovinei, care, pentru că a făcut parte din Comitetul de organizare a legiunii române din Italia, a fost condamnat la moarte de către autoritățile austriece.

 

Licențiat al Facultății de litere a Universității din Cernăuți, Ioachim Obadă și-a dedicat viața cauzei românismului în Basarabia, fie ca director al liceului „Al. Russo” din Chișinău, fie ca inspector ajutor al Regiunii X Școlară, primind, drept însemne ale recunoștinței, Medalia „Ferdinand I” cu spade și panglică, precum și Ordinul „Coroana României” în gradul de Cavaler.

 

Ioachim Obadă a fost și un excelent publicist, dar și autorul unui studiu insolit și interesant, „Ideile morale și religioase în scrierile lui Lucius Annaeus Seneca”. Ioachim Obadă a trăit din plin, dedicat și exponențial, deci e firesc să nu-l mai știe nimeni nici în Bucovina, nici în Corlata lui natală. Eu l-am aflat în enciclopedia „Figuri contemporane din Basarabia” (Volumul I: N-Z, p. 100), realizată și prefațată de Nicolae Dunăreanu (1881-1973) și publicată la Chișinău, Editura „Arpid”, 1939.


„Geografia Moldovei” din 1795

 

O carte ,,pentru învăţătura Gheografiei celorŭ ce voescŭ a şti locurile de fieşte care parte de a pământuluă, înpărăţi, ţări, cetăţi, munţi şi râuri, care să scriu aicé de rândŭ pentru folosinţa tinerilorŭ de a le ţine minte, care în ce parte de locŭ este şi ce anume are, pe câtŭ s-au pututŭ pănă acumŭ de a se cunoaşte asupra acestui globu de pământŭ şi apă”, publicată la Iaşi, în 1795, cu prefaţa lui Amfilohie Hotiniul (tipografi fiind ierodiacon Gherasim şi Pavel Petrov), mi-a atras atenţia prin capitolul „Împărăţia Turcilor din Europa” (capitolul „Geografie moldovenească” doar enunţă definiţii ale geografiei), care nu înseamnă nici geografie, nici istorie (o penibilitate în raport cu „Descrierea Moldovei), ci o mărturi tulburătoare a unor vremi, în care resemnarea sau poate că chiar împăcarea poziţionau Moldova şi neamul creştinilor români din această provincie în cadrul… măreţului imperiu otoman. Există chiar şi un fel de mândrie, care transpare din text, pe justificarea autonomiei boiereşti de care se bucura patriarhul, precum şi „boierii noştri greci”, semn că, atunci, în 1795, românismul se afla într-o periculoasă derivă, ierarhiile bisericeşti şi de administraţie oscilând între bunăstarea din imperiul turcesc şi bunăstarea şi mai balşoi promisă de revărsarea ţarismului peste geografia Europei răsăritene:

 

 

Împărăţia Turcilor din Europa

 

Împărăţia Turcilor s-a aşezat în Europa în vreme când din învrăjbirea Grecilor întru sine şi a sultanilor Egipetului, li s-a risipit împărăţia şi li s-au luat de turci şi scaunele, care, de la acea vreme, de la anul 1452, împărăţeşte cu o deplină stăpânire toată împărăţia, luându-şi titlul de mare împărat.

 

Această împărăţie se întinde în lungime spre răsărit, de la gradul 35 al apusului, până la al 61 (au 62) al răsăritului, iar în lăţime, de la gradul despre amiazăzi 30, ce este în dreptul Egipetului, până la gradul 46, ce este asupra Moldovii, spre amiază-noapte, care, socotindu-se gradele, are în lungime pe aproape de o mie de lege, iar în lăţime, pe lângă patru sute de leghe, dare nu peste tot pământul, căci ca mai a tria parte este peste ape împărăţia. Însă este îndestulată cu noroade, după măsura pământului, nu numai din legea turcească, dară şi din creştini o mare parte se află, şi din jidovi, şi din alte legi şi neamuri, toţi de obşte supuşi împărăţiei, şi nu sunt siliţi ca să-şi mute legile (au credinţa lor) nici unii: şi dau dajdie fieştecare pentru paza slobozeniei lor.

 

Turcii ţin legea care i-au învăţat al lor proroc Mahomed, asupra ţării împrejur, şi poruncile cele mai mari ale legii lor sunt acestea a se opri să nu bea vin, nici alte băuturi beţive, de a face rugăciune, de a da milostenie şi de a călători la închinăciuni, şi li s-au dat voie cel ce va vrea ca să aibă şi mai multe femei de una, cu a lor cununii.

 

Au boieri din a lor lege la trebile împărăţiei lor, întâi este Muftiul, capul Legii lor, cu o deplină stăpânire (după cum, la noi, Patriarhul), al doilea este Vizirul povăţuitor oştilor, al treilea sunt Paşii care chivernisesc ţările şi ţinuturile, cu cetăţile, care sunt în număr de douăzeci şi cinci, şapte în Europa, şi şaptesprezece în Asia, şi unul în Africa, şi aceştia au toţi tuiuri, care mai multe, care mai puţine, după mărirea lor.

 

Sunt şi alţi 9, care se cheamă Bei (sau Behliarbei), cu deosebită stăpânire, după cum Beiul Egipetului şi al Damascului.

 

Au şi creştinii greci cinste de boierii, după obiceiurile vechi, care se ţin de la împărăţie în loc de pravile, întâi se cinsteşte Patriarhul cu deplină cinste şi cu o deplină stăpânire asupra credincioşilor, la cele duhovniceşti, şi nu-l pogoară din scaun niciodată, de nu vor principii credinţei.

 

A doua mare cinste o au Domnii din Moldova şi din Vlahia, cu o deplină stăpânire asupra supuşilor săi, dar nu-i lasă statornici.

Al treilea, dragomanul, care nu se pune dintr-alte neamuri, fără de cât din creştinii greci.

 

Pământul acestei împărăţii este cel mai bun, decât în toate împărăţiile Europei, dar acum nu se lucrează după cum se lucra în vremi când era sub stăpânirea împărăţiei greceşti, căci supuşii acum nu au atâta silinţă, nici stăpânitorii atâta iscusinţă în lucrarea pământului.

 

Stăpânirea acestei împărăţii în Europa se împărţeşte în două, spre amiază-zi şi spre amiază-noapte. În aceasta, dinspre amiază-noapte, sunt nouă ţări, întâi Krâmul şi Basarabia, Moldavia, Ungrovlahia, Bulgaria, Serbia, Bosnia, Croaţia, o parte din Dalmaţia, Rumelia, întru care este Ţarigradul şi Adrianopol.

 

Krâmul, în vremile cele de demult, era scaunul împărătesc al Skidilor, care se numea de greci Hersonul tabrii, în care stăpânea Hagan, împăratul Skidilor, şi cuprindea cu stăpânirea şi o parte din Basarabia, iar pe urmă, luându-se sub purtarea de grijă a turcilor, s-a ţinut până la anul 1791, iar întru aceşti ani, la aşezarea păcii ce s-a făcut cu moscalii, s-a dat cu tot locul său supt stăpânirea moschicească, până în apa Nistrului.

 

Iar o parte din Basarabia (care acum se numeşte Bugeag) se stăpâneşte de turci, cu trei cetăţi care se află într-însa, Smilul, Cetatea Albă şi Tighina, care de turci se numesc Ismail, Akerman şi Bender. Această parte de Basarabie odată era o parte a Moldaviei, după cum arată hrisoavele cele vechi ţi semnul Bour, care este în poarta Cetăţii Albe, între Nistru şi Marea Neagră.

 

Moldova are al său Domn, care se numeşte Voievod, are Scaun târgul Ieşului şi al Sucevei, dar fiind ţara închinată turcilor, dă dajdie. Hotarele Moldovei se încep din vârful munţilor, despre apus, şi despre răsărit era, odată, cu Marea Neagră, iar acum cu Bugeagul. Asemenea şi Ungrovlahia are al său Domn, al cărui scaun este în Bucureşti şi în Ploieşti, cu dajdie la Poarta Ţaringradului”[1].

*

Deşi tipărită la Iaşi, cartea, care conţine şi o „însemnare” cu cronologia domniile moldoveneşti, cam ignoră Moldova, deşi are un capitol „Despre Moldova”, un capitol „platonician”, adică întrebare şi răspunsul maestrului, pe care îl translatez şi reproduc:

*

Întrebare:  Ce trebuie să luăm aminte despre Moldova?

 

Răspuns: 1). Precum Ardeal, aşa şi aceasta are îndestulare de vin, pământul gras, heleştee, bivoli şi munţi îmbogăţiţi cu aur şi argint, aşijderea păduri, pomăt mult, de tot felul de dobitoace şi mulţime de miere, cai turceşti şi rumâneşti. Lungimea este de 35 de mile şi lăţimea de 28. Mai demult această ţară se numea Dakie Ripensască (sau Alpest rasască), după aceea, de la multe feluri de neamuri, se numea Gepidia şi Goţia, iar de unguri Kumania. Partea despre miază-noapte, pentru apa Moldovei şi muntele Ceahlăului, anume Moldova, iar partea despre amiază-zi, anume Valahia de peste munţi, care, până la anul 1449, da bir ungurilor, iar apoi dă turcului, pe fieştecare an: 58.000 galbeni italieneşti, cai 500 şi şoimi 300.

 

2). Norodul ţine legea grecească şi este supus Patriarhului de Ţarigrad.

3). Românii (sau Romanii) sunt amestecaţi cu sârbi, bulgari, armeni şi tătari.

 

4). Locul cel dintâi în Moldova se numeşte Iaş sau Eş, care este Mitropolia a tot Principatul, aproape de apa Prutului, ce se numea mai demult Hierasum, unde este curtea Prinţului, pentru care însuşi Traian împăratul în cărţile sale face arătare că ar fi zidită înainte de naşterea lui Hristos, pentru locuirea comisului romanilor şi a străjilor lui, în care curte se numără 16.000 de odăi. După aceea, nu puţini ani trecând la mijloc, între toate răzmeriţele s-au înnoit şi s-au scăzut la 20.000 de odăi şi mai mult, pentru trebuinţa Principelui şi a ostaşilor lui, care, la anul 1460, împreună cu tot oraşul de foc s-au risipit.

 

5). Iaşul a luat nume de la străjile romanilor, ce se chemau iaziges şi de la şanţul cel de bătaie, întru care oraş este scaunul arhiepiscopiei.

6). La anul 1465, Ştefan, principele mai sus numitei curţi sau cetate de iznoavă o au zidit, de la care nu puţini ani şi Iaşul se numea Ştefanoveţia, iar după ce Leşii pe Ştefan Vodă l-au izgonit, la anul 1491, iarăşi din pricina focului s-a prăpădit şi, după aceea, trecând ani la mijloc, nu s-au numărat, într-acel loc, mai mult decât 600 de odăi.

7). Al doilea, oraşul Soceava (sau Suceava), nu departe de apa Siretului, întru care mai cu dinadins şade Voevodul Moldovei”[2].

 

 

[1] Buffier, Claude, De obşte geografie pe limba moldovenească scoasă de pe Geografie lui Buffier, după orînduiala care acum mai pre urmă s-au aşezat în academie de la Parizi, Iaşi 1795, pp. 8-13

[2] Buffier, Claude, De obşte geografie pe limba moldovenească scoasă de pe Geografie lui Buffier, după orînduiala care acum mai pre urmă s-au aşezat în academie de la Parizi, Iaşi 1795, pp. 28-30


Pagina 1 din 9512345...102030...Ultima »