ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI | Dragusanul.ro

Cu ce se ocupau străbunii consilierului domnului Flutur?

Domnul Nicolae Barbă, universitar sucevean şi consilierul Preşedintelui Gheorghe Flutur, cu un buchet de flori în braţe, destinat inegalabilei Sofia Vicoveanca

 

Pentru că ţin dezarmat de sincer la Nicu Barbă (studenţii domniei sale mi-au transmis această afecţiune), haideţi să vă arăt cu ce se ocupau antecesorii săi (bunicul? tatăl?) din partea de sus a satului Moara, numită, până la înfiinţarea comunei, Bulai. Ca material documentar de necontestat, folosesc o sentinţă a Tribunalului Suceava din 1936, prin care se dovedeşte faptul că, încă din 17 iunie 1934, Gheorghe al lui Sava Barbă, împreună cu consătenii săi, înfiinţase o bibliotecă rurală, cu cabinet de lectură, pe care a numit-o, cât se poate de sugestiv, „Lumina Satului”. Iată sentinţa:

 

„Tribunalul Suceava. Extras din statutele şi actul constitutiv al societăţii Cabinetul de lectură „Lumina Satului” din cătuna Bulai, com. Bosancea, jud. Suceava, recunoscută persoană juridică la 22 iunie 1936, prin sentinţa Nr. 184/936.

 

I). Denumirea societăţii: Cabinetul de lectură „Lumina Satului”.

II). Sediul: cătuna Bulai, com. Bosancea, jud. Suceava.

III). Data constituirii: 17 iunie 1934.

IV). Scopul societăţii: Scopul societăţii este: a). îmbunătăţirea stării morale şi materiale a membrilor săi, şi b). dezvoltarea membrilor săi pe terenul cultural şi social naţional.

 

V). Comitetul de conducere al societăţii: 1). Gheorghe Sava Barbă; 2). Ion Mihai Lungu; 3). Pavel a lui Ion Blându; 4). Titus a lui Nicolae Blându; 5). Toader a lui Costan Naharniac; 6). Anton a lui Mihai David, şi 7). Gheorghe a lui Mihai Spoială.

 

Comisiunea de control: 1). Vasile Stroeşteanu; 2). Alexandru Ion Cârlan şi 3). Ion Mihai Spoială.

 

Juriul societăţii: 1). Constantin Ostrovan; 2). Simion Ion Blându; 3). Toader Mihai Cocolas; 4). Nicolae Simion Blându, şi 5) Conon Mireuţi, toţi agricultori din cătuna Bulai, comuna Bosancea, jud. Suceava” (Monitorul Oficial al Regatului României, nr. 72, 27 martie 1937, p. 3233).

 


Cum petreceau sucevenii odinioară

 

Suceava, în iunie 1868. Reuniunea cantorală. Ziua din 20 mai / 1 iunie a. c.. a fost, pentru Suceava, una din cele mai sărbătoreşti. Timpul fu frumos şi plăcut. Prin sărbătoarea Sfânta Treime, se sfinţi ziua, dară ea îşi rezerva a fi înălţată încă şi prin o faptă ne-ndătinată. Către amiază, se văzură o căruţă curând după alta, într-un număr însemnat, către podul cel vechi şi acoperit al râului Suceava. Costumarea cea elegantă a damelor şi a bărbaţilor anunţa fiecăruia că este o călătorie sărbătorească de petrecere. Ţinta călătoriei a fost vechea monastire Dragomirna, întemeiată de prea fericitul mitropolit al Moldovei Anastasiu Crimca.

 

Curgerea trăsurilor fu impozantă; de la 12, până la 2 ore după-amiază, gemeau podul şi drumul de greutatea trăsurilor. Cauza acestui fenomen rar este următoarea: Reuniunea cantorală suceveană serba întâia producţiune publică, şi ca arenă şi-alese pădurea de brazi din jurul Dragomirnei, care este martora multor întâmplări belice din evurile trecute.

 

Dragomirna, mănăstirea, în 1832 – desen de I. Schubirsz

 

Reuniunea aceasta s-a ivit către finea anului trecut. Statutele ei sunt aprobate de regim şi ea însăşi se constitui şi-şi începu activitatea sa nobilă în primele zile ale lui decemvrie. Scopul ei, amăsurat statutelor, este cultivarea cântării bisericeşti şi lumeşti de către dame şi bărbaţi. Membrii ei sunt parte actuali, parte sprijinitori, iar o parte onorari. Drept recunoştinţă şi mulţămire pentru înfiinţarea acestui institut nobil datorăm profesorului gimnazial de aici, dl Ştefan Nosievici, şi proprietarului mare de la Buneşti, dl Adalbert de Berzorad; cu deosebire însă celui dintâi, care, alegându-se cu unanimitate de conductor al muzicii corale şi de vice-preşedinte al reuniunii, se făcu şi sufletul acesteia. Domnia sa înţelese adică de a înăduşi îndoielile care în regulă se nasc faţă cu o atare întreprindere şi la noi, în Suceava, până acuma încă necunoscută. Domnia sa ştiu, prin metoda sa cea bună şi prin tactul său, de a încuraja pe auditori şi de a sădi amoarea sa către acest obiect într-atâta în inimile acestora, că, de curând, se născu o emulaţiune nobilă între dânşii.

 

Timpul între înfiinţarea reuniunii şi între producţiunea publică este, de bună seamă, prea scurt; dar dacă este adevărat că conducătorul Nosievici a compus o şcoală specială pentru membrii reuniunii, dacă persoane, între cele multe chiar şi dame, cu toate că erau cu două ore depărtate de locul cântării, nu se reţinură, nici prin frig şi ploaie, de a cerceta reuniunea, de două ori în săptămână, în urmă, dacă membrii actuali de ambele sexe nu pierdură nici atuncea voia, când cercetarea în cântarea, ce începu cu rudimentele, dura, de multe ori, peste două ore, apoi numai şi numai cu privire la aceste împrejurări este esplicabil că, în decurs numai de şase luni, s-a prelucrat atât material, care de altmintrelea ar fi recerut un an întreg.

 

Dragomirna, mănăstirea, în 1860 – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

 

Considerând această stare a lucrului, este lesne de conchis că reuniunea nu putea să nu înrâurească, cultivând şi nobilitând asupra vieţii sociale. O cugetăm aceasta sub împrejurările noastre într-atâta, încât membrii respectivi, pentru ca să ţină concursul cu cei progresaţi, fură nevoiţi a se exercita în privat.

 

Dară reuniunea aceasta este de însemnătate specială şi din punctul de vedere al naţionalităţii. Se ştie cum că gimnaziul sucevean este al românilor din Bucovina, dotându-se profesorii din fondul religionar, care este semnul celei mai părinteşti îngrijiri a străbunilor noştri pentru fiii lor. Conducătorul prezent al cântării, dl Şt. Nosievici, după ce-şi absolvă studiile la Universitatea din Viena, luă asupra-şi, la gimnaziu, pe lângă obiectele sale cele ordinare, încă si cântarea, ca obiect extraordinar, şi, în decemvrie 1864, aranjă, cu ajutorul mai multor binevoitori, un concert în folosul studinţilor celor săraci de la gimnaziu, împărţindu-se din venitul curat de 700 fl. v. a. o parte între aceia, iar cu o parte însemnată se puse fundamentul la înfiinţarea unei biblioteci pentru învăţăcei. La concertul acela produse compoziţiunea ariei la „Drum bun”, de dl Nosievici, atât efect, încât, în scurt timp, se făcu cântecul acesta unul din cele mai poporale, auzindu-se răsunând, în serile de repaus, de către junimea lucrătoare orăşeană. Un concert, aranjat în anul trecut, în favoarea unor lipsiţi, ne dete ocaziune a ne desfăta de auzirea altor două compoziţiuni prea frumoase, şi adică „Tătarul” şi „Cântecul Mărgăritei”, unice în felul lor şi de un efect pătrunzător.

 

Însă reuniunea cantorală de acuma seamănă a fi acel pământ roditor, pe care cântarea naţională va prinde rădăcină şi va înflori. Să ne cugetăm numai, reuniunea aceasta, constatatoare din 70 de dame şi 50 de bărbaţi, dintre care mulţi sunt de naţionalitate străină şi n-avură ocaziune de a cunoaşte melodia cântecelor noastre şi a se îndemna la studiul limbii româneşti. De aceea, cântecele româneşti învăţate până acuma trebuiră, faţă cu cei străini, să fie pertratate după încheieturi, cuvinte şi şire în mod limbistic, şi tocmai apoi se putură ele cânta cu conştiinţă.

 

Dragomirna, mănăstirea – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

 

Însă să ne întoarcem îndărăpt, la Dragomirna, locul petrecerii din sus numita zi. Nobilimea, preoţimea, amploiaţii, breslaşul şi ţăranul au fost reprezentaţi. O poieniţă prea frumoasă şi destul de spaţioasă, în mijlocul părţii de miazăzi a pădurii de brazi, a fost locul adunării, ţi reuniunea îşi începu producţiunile sale înainte de 4 ore, înconjuraţi fiind membrii ei de mulţimea ascultătorilor. Intonarea primului cântec născu atâta curiozitate în publicul de faţă, că mulţi din cei de clasa de jos, neavând loc de a căuta de aproape, se urcară sus, pe rămuroşii brazi, privind din înălţime şi făcând şi publicului plăcere prin dexteritatea în urcare.

 

Programul însuşi a fost mulţămitor, cuprinzând el nu mai puţin decât 15 numere, în trei despărţituri, producându-se toate, spre deplina mulţămire a tuturora, ba unele trebuiră să se repete, la cererea cea zgomotoasă a oaspeţilor. Dintre cele româneşti, plăcură cu deosebire „Sub o culme de cetate” şi „În zadar vuieşte”, de V. Alecsandri, ambele în muzica regulată corală, compusă de dl Şt. Nosievici. Din cvartetele bărbaţilor sunt mai ales de amintit Dl Ulrich de Reissman, „Cântecul piraţilor”, de F. Otto, cor şi solo din opera „Freischütz”, de C. M. Weber, cu orchestră, pentru că şi fiii cei liberi ai naturii, muzica naţională din Suceava, în frunte-şi cu dirigintele său, badea Gregori Vindereu, trebui să aducă tributul său progresului timpului prezent.

 

După finitul cântării, se deschise jocul cu o horă impozantă. După cină, se ridică un toast, în limba românească, în onoarea membrilor reuniunii şi a conducătorilor nemijlociţi, a preşedintelui, dl Dr. Marek, şi a vicepreşedintelui, dl Şt. Nosievici; ambii răspunseră cu căldura, unindu-se întru dorinţa ca reuniunea să progreseze şi să înflorească.

 

După o scurtă şi plăcută petrecere, în decursul căreia eram nedependenţi de cele 5 linii şi de cele 4 spaţii, îngânându-se ziua cu noaptea, se fini festivitatea, şi luna, cu argintiile-şi raze îi petrecu pe călători acasă, mângâindu-se fiecare cu dulcea-şi conştiinţă de a fi petrecut bine şi cu plăcere. Dorim ca memoria acestei petreceri sărbătoreşti şi prea plăcute să fie un îndemn puternic pentru toţi membrii reuniunii, ca să propăşească cu zelul cel de până acuma ăn ramul nobilitor de inimă al cântării. spre folosul lor propriu, al familiilor, al omenimii întregi, şi spre folosul ţării şi al poporului (Albina, III, nr. 60, vineri 7/19 iunie 1868 – materialul, deşi nesemnat, aparţine lui I. G. Sbiera, care l-a folosit şi în cartea „Amintiri din viaţa autorului”).

 


Iraclie Porumbescu: Înmormântarea lui Ştefan Nosievici

01.12.1833, Boian – 12.11.1869, Suceava

 

Şcolit la Cernăuţi (teologie, 1853-1856) şi Viena (fizică şi matematici, 1856-1860), profesor la gimnaziile din Cernăuţi (1860-1863) şi din Suceava (1863-1869), fondator al Societăţii Filarmonice din Suceava şi dirijor al corului (1867-1869), autor al primului studiu folcloric bucovinean, „Despre cântecul poporal român” (1865), Nosievici a compus „Drum bun, toba bate”, „Sub o culme de cetate”, toate publicate, în 1885, de Societatea „Armonia”. M-a surprins să găsesc, în „Albina” 1876, un reportaj al înmormântării lui Nosievici scris şi semnat de Iraclie Porumbescu, un reportaj în care Chir Grigore Vindereu şi „cei doisprezece” par să fie, în viziunea primului prozator modern al Bucovinei, o întrupare cosmică a sufletului lui Ştefan Nosievici. Un mare îndreptăpţit la neuitare, dar căruia Suceava nu-i păstrează nici măcar mormântul (I. D.).

 

Iraclie Porumbescu

 

„Suceava, 16 noiembrie 1869. Ieri am petrecut la groapă pe un bărbat pe cât de erudit şi înzestrat cu multă scânteie literară şi clasică, pe atât de onest şi integru la caracterul său – şi acel bărbat e Ştefan Nosievici, profesor de matematică, geometrie, limba şi literatura germană şi cântarea corală la Gimnaziul plenar, aşa-zis „naţional-românesc” de aici. Bravul şi stimatul acest profesor repauză într-o vârstă abia de 35 de ani, fiind încă holtei, răpus de un morb îndelungat de piept, pe care şi-l atrase prin zelul către studii şi litere, în mare parte şi către cântarea clasică. Era, la timpul din urmă, şi prin unele profunde supărări, ce şi le-a atras fără altă a sa vină decât că era, cum ziserăm, de un caracter ferm şi nedependent de capriciile şi arbitrariul altora, fie măcar ca aceştia să fi fost chiar şi superiorii lui.

 

Profesorul Nosievici era de origine slavon, însă el era totodată şi un exact filoromân, cum sunt toţi bucovinenii de altă gintă decât română, când ei posedă oareşicare cultură şi ştiu ţi pricep reclamaţiunile fireşti şi istorice ale Bucovinei. Dovadă despre expresul şi căldurosul filo-românism al repausatului profesor Şt. Nosievici este frumoasa şi pătrunzătoarea dizertaţiune analitică a renumitului cântec naţional „Măi Tătare!”, publicat în numărul din noiembrie anul trecut al „Foii Societăţii pentru cultura română din Bucovina”. Iar pe cine stima junimea studioasă, profesorii şi toţi cetăţenii inteligenţi ai Sucevei, ba şi toată împrejurimea acestui oraş în persoana repausatului Şt. Nosievici se văzu ieri, la înmormântarea lui, care, cu toate că era timpul cam nefavorabil şi calea, spre a putea veni, de la ţară (din Stupca – n. n.), la oraş, numai greu practicabilă, fu una din cele mai pompoase, din câte văzu Suceava în timpii din urmă, şi la care înmormântare luară parte, afara de vreo 16 preoţi, cu mult demnul şi venerabilul protosingel al Sucevii. Georgie Gregorovici în frunte, toţi profesorii, toţi studinţii (inclusiv Ciprian Porumbescu – n. n.) şi mai întreaga onorabilitate a Sucevei şi de primprejur, de toate confesiunile şi naţionalităţile.

 

Cuvinte funebrale se ţinură patru. Unul, în biserica română orăşenească „Sfântul Dimitrie”, de parohul respectiv şi catihetul supl. gimnasial G. Grigoroviţa; altul, la groapă, de profesorul de teologie C. Andrievici (Morariu – n. n.), care anume veni din Cernăuţi, spre ultima petrecere a fostului său coleg şi amic; al treilea, îl ţinu un amic şi coleg al repausatului, profesorul supl. Marian Nagl, în limba germană, şi tot la groapă (în cimitirul bisericii mănăstirii Sfântului Ioan, dar mormântul lui Nosievici nu mai există, cimitirul vechi fiind ras de pe suprafaţa pământului, pentru a face loc, în spiritul memoriei tradiţionale româneşti, unei livezi cu fânaţ – n. n.); iar al patrulea cuvânt funebral îl ţinu, la sfârşitul întregii ceremonii, tot un coleg şi amic al repausatului, profesorul supl. gimnazial Ieronim Munteanu. Toate cuvintele au fost frumoase, bine cugetate şi compuse, şi foarte potrivit rostite.

 

Corul studinţilor gimnasiali cântă, foarte armonios, toate melodiile de înmormântare, pe care repausatul singur pe iubiţii săi învăţăcei îi înăţase, iar „Reuniunea cantorală a Sucevei” (prima societate muzicală românească din istoria Sucevei – n. n.), pe care repausatul Nosievici a întemeiat-o şi o conducea artistic, fiindu-i magistrul coral, până la moartea sa, reuniunea cantorală zic, atât damele, cât şi domnii, executară două imne duioase şi foarte pătrunzătoare, drept semn de onoare şi recunoştinţă „demnului şi neuitaverului” (se folosea „lătinismul”, pe care eu, copiind textul, l-am evitat, ca să şi puteţi citi – n. n.) sau magistru (dirijor – n. n.) de artă cantorală, pe care îl pierdură în repausatul.

 

Nu putem să finim, fără a pomeni aicea şi nobila şi drept romana faptă a cetăţeanului sucevean, a Dlui Vasilică Popoviciu, care, fără de nici un interes material, l-a adăpostit pe repausatul profesor Nosievici, în întreg timpul morbului său, în casa sa, asigurându-i, prin aceasta, în mare parte greaua-i şi îndelungata-i pătimire, fiindcă repausatul, ca un bărbat neaspirator la cele materiale, şi pe lângă aceea şi sprijinitor al bătrânei sale mame şi al unei surori văduve, în ultimele timpuri devenise în neînstare a-şi procura, din mijloacele sale proprii, necesităţile îndemânatice pentru unu morb greu şi duratoriu de mai bine de 8 săptămâni.

 

Toţi amicii şi cunoscuţii repausatului îi sunt Dumisale, dlui Vasilică Popoviciu, pentru frumoasa-i filantropie şi umanitate, mulţămitori!

 

Chir Grigorie Vindereu

 

 

Nu putem, în urmă, să nu pomenim, cu mulţumire, şi de renumitul viorar al Sucevei, Chir Grigore, care, cu societatea sa muzicală îl petrecu pe profesorul Nosievici, până la groapă, cu doine de cele mai duioase şi mai străbătătoare de inimi; aşa încât, trecând conductul, prin poartă, în cimitir, unde în fine se postă, Chir Grigore, cu con-soţii săi „doisprezece”, şi „lăcrima” repausatului încă o ultimă „de gele”, cu lacrimi de acorduri, şi încă de acordurile cele mai apucătoare de inimi, cum sunt ele în doinele noastre, şi încă în doinele cântate de Chiru Grigore; mai că nu vedeai în întregul public alta, decât ochi plini de lacrimi!

 

Fie-i „gelitului” Ştefan Nosievici ţărâna uşoară şi memoria-i eternă! / I. P. (Albina, IV, nr. 96, miercuri 1 decembrie / 19 noiembrie 1869, pp. 2, 3).

 


Cum a luat fiinţă GAZETA BUCOVINENILOR

 

Desigur că entuziaştii cari au format Cercul Bucovinenilor de la Bucureşti, cu un program atât de vast, din care cităm numai două: susţinerea unui cămin al studenţilor bucovineni şi zidirea unei Case a Bucovinenilor, la Bucureşti, s-au izbit de primul şi esenţialul impediment: lipsa de bani. Dar cine îţi dă bani, dacă nu te cunoaşte? Încercările de a populariza Cercul, prin ziarele bucureştene şi cele din Bucovina, s-au izbit de indiferenţă. Trebuia găsit un mijloc la dispoziţia noastră, cu care să putem comunica cu marele public. Aşa s-a născut ideea unei gazete a Cercului Bucovinenilor de la Bucureşti.

*

Toată vara şi toamna anului 1934, secretarul general al Cercului, domnul Grigore D. Grecul, a căutat să-şi popularizeze ideea şi să-şi câştige aderenţi. Totuşi, membrii Cercului rezistau. În primul rând, Cercul nu vroia să jertfească puţinii bani, adunaţi cu trudă, într-o afacere care nu avea sorţi de izbândă, iar în al doilea rând, prestigiul Cercului ar fi fost diminuat prin nereuşita gazetei. Totuşi, o voinţă tenace nu se sperie de obstacole şi, deci, în scurt timp, au fost găsite şapte persoane, cari se ofereau să pună la dispoziţie câte o sumă de 5.000 lei, ca fond iniţial. Deci, un obstacol părea înlăturat, rămânea celălalt.

*

În adunarea Cercului, din 3 Octombrie 1934, între alte chestiuni, s-a pus în discuţie şi chestia gazetei. După discuţiuni, la care au participat şi domnul Ministru Ion Nistor, preşedintele de onoare al Cercului, s-a admis ca această gazetă să fie scoasă de domnul Grecul, ca organ al Cercului, fără, însă, ca Cercul să participe cu bani, cari trebuiau să fie puşi la dispoziţie de comitetul „financiarilor”. Pe această bază, primul număr s-a pus în lucru şi, ca dată a apariţiei, s-a fixat ziua de 4 Noiembrie 1934.

*

Primul care a plătit un acont asupra cotizaţiei sale a fost domnul docent dr. I. Bistriceanu, vicepreşedinte al Cercului, şi, apoi, domnul dr. veterinar căpitan Ştefan Piersic, care şi-a vărsat cota întreagă. Numărul prim apăruse, deci obligaţiunea morală era luată faţă de public, cu toate că ceilalţi domni nu s-au mai executat să-şi plătească cotizaţiile. Au urmat alergături după bani şi tot ce nu ajungea desigur că trebuia să complecteze directorul. În aceste zile grele ale începutului, nu putem trece cu vederea sprijinul ce ni s-a dat de către domnii: V. Dimitriuc, care a obţinut cinci abonamente de una mie lei de la Banca Naţională, Ministru I. Nistor, avocat Vasile Pavel (Iaşi), Maior Zaharia Moroşanu, senatorul Teofil Lupu, inspector general Ştefan Zoppa; cari au plătit abonamente de sprijin de 500-1.000 lei.

 

 

Dr. Ştefan Piersic

 

Odată cu trecerea anului nou, situaţia gazetei s-a ameliorat şi şi-a continuat apariţia regulată îmbunătăţind atât conţinutul, cât şi hârtia şi, mai ales, înmulţind clişeele, astfel că, astăzi, a devenit cea mai citită gazetă din Bucovina. Atât personalul redacţional, cât şi cel administrativ nu este plătit. Administraţia este făcută, cu un rar devotament şi pricepere, de doamna Afrodita Grecul, căreia trebuie să-i aducem mulţumirile noastre.

*

În ce priveşte redacţia, în primul rând trebuie să menţionăm pe domnul Constantin Vicol, ale cărui articole de fond, din fiecare număr, l-au situat printre ziariştii de frunte. De altfel, Domnia sa este un vechi ziarist, scriindu-şi articolul de fond, în mod regulat, de opt ani, la ziarul săptămânal „Profit şi pierdere”. Secretarul de redacţie este domnul George Turtureanu, un tânăr avocat plin de viitor şi căruia îi cerem scuze că împrejurările îl silesc să fie „fată la toate” ale gazetei. Un valoros element, mai ales în materia turismului, îl avem pe domnul Mircea Sârbu. Printre corespondenţii noştri mai harnici, amintim pe domnii Aurel T. Popescu, Ion Negură, Emilean Popinciuc şi Octav Rusu.

*

Printre colaboratorii noştri, numărăm pe domnii consilier Corneliu Gheorghian, prim-preşedinte Ilie Ţabrea şi preşedinte Gheorghe Cramariuc, distinşi publicişti, cari, însă, din cauza cunoscutei deciziuni a Ministerului Justiţiei, în calitate de magistraţi, nu au voie să colaboreze la ziare. Noi, însă, le mulţumim pentru sprijinul ce ce ni l-au dat. Nu este posibil să amintim pe toţi colaboratorii noştri ocazionali, însă le mulţumim tuturor. Gazeta a cetitorilor şi, deci, îi rugăm ca, pe lângă sprijinul material ce ni-l dau, să colaboreze şi pentru ridicarea ei. / LICURG („Gazeta Bucovinenilor”, Anul II, Nr. 23, 15 noiembrie 1935, pg. 3).


1.648 bucovineni cuceresc Bucureştii

Începând cu ziua de 25 august vechi (7 septembrie nou) 1906, la Bucureşti s.a desfăşurat, cu ocazia Expoziţiei Naţionale, Marele Festival al Cântăreţilor – cum numea Valeriu Branişte concursul celor 12 coruri româneşti, cele bănăţene fiind „fruncea”, concurs care a adunat interpreţi „din toate părţile locuite de Români”, inclusiv din Bucovina (corul Societăţii studenţeşti „Dacia”, şi în care „au unit în cântare dorul sfânt al inimii româneşti”. Senzaţia evenimentului de „unitate culturală naţională” a fost portul ţăranilor bucovineni („Uite plăieşii lui Ştefan!”, a strigat un licean, pe Calea Victoriei, văzându-i), majoritatea celor 1.648 excursionişti din Bucovina purtând straiele neamului lor. Întâmplarea de atunci este, în general, pierdută în uitare, aşa că o voi aduce lângă sufletele contemporanilor, mărturie cu mărturie, folosindu-mă şi de ilustraţii din cartea lui Valeriu Branişte (Cântăreţii noştri la Bucureşti, Lugoj 1907), până va fi să găsesc şi altele.

„Duminică 27 august (9 septembrie 1906… Pauza de amiază a fost foarte scurtă, căci programul zilei se reîncepea deja la orele 3.

Prima privelişte mişcătoare ne-a oferit-o intrarea în Arene a celor o mie trei sute de Români din Bucovina, care veneau, înşiraţi după districte şi comune, purtând tăblii care indicau aparţinerea lor. Toţi purtau cocarde tricolor, combinate cu negru-galben – culoarea Casei Domnitoare austriene. Pe port şi statură, diferite după regiuni, se putea vedea situaţia etnică a poporului român din grădina ruptă de la corpul mamei şi alăturată imperiului habsburgic. Era mare contrastul între figurile amărâte de pe valea Siretului şi pletoşii voinici din munţii Câmpulungului, între cei din districtul Cernăuţilor şi Storojineţului, unde avansează rusificarea cu paşi gigantici, şi între cei din districtele Rădăuţilor şi Sucevei, pe care îi susţine încă mândria conştiinţei naţionale moldoveneşti. Ţi se rupe inima de durere, privind la aceşti urmaşi ai leilor lui Ştefan cel Mare şi gândindu-te la amarnica soartă ce i-a ajuns ( Ioţa lu Toboc – pseudonim al lui Valeriu Branişte, Cântăreţii noştri la Bucureşti, Lugoj 1907, p. 41).

Sosirea Bucovinenilor în Capitală

*

Ieri, la amiază (26 august – n. n.), au sosit în Capitală cei aproape 1.700 de ţărani şi orăşeni bucovineni, veniţi să viziteze expoziţia şi ţara. Încă de dimineaţă, oraşul avea o înfăţişare de sărbătoare; principalele străzi din centru erau frumos pavoazate cu drapele tricolore. La gara de nord sunt reprezentanţii diferitelor societăţi culturale din Capitală, mulţi studenţi, societatea macedo-română şi numeroase persoane oficiale şi neoficiale.

*

Trenul intră în gară la orele 12 şi 50, în aclamaţiunile publicului de pe peron. Bucovinenii sunt obiectul unei entuziaste manifestaţii de iubire frăţească. Cel dintâi le urează bun sosit dl Ciurcu, locţiitor de primar al Capitalei. Vorbeşte, apoi, din partea ministerului instrucţiunii dl Em. Grogoroviţa, profesor. Apoi, dl Alexandru D. Florescu, secretarul general al „Ligii pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor”, rosteşte următoarele cuvinte:

*

„Iubiţi fraţi bucovineni, ne simţim cuprinşi de o adâncă emoţiune, venind înaintea voastră să vă urăm bun-venit… Fiţi bineveniţi între noi! Ţara noastră e şi a voastră, precum azi voi sunteţi ai noştri!”. Din partea Bucovinenilor vorbeşte cel dintâi dl Filaret Doboş, preşedintele Societăţii „Dacia”, care a organizat excursiunea… A vorbit apoi preotul bucovinean Bucevski, ale cărui cuvinte au provocat un entuziasm de nedescris: „Dacă, acum un secol, am fost depărtaţi de patria mumă, n-am uitat, însă, că suntem români şi aci, pe pământul României libere strigăm: Sângele apă nu se face!”…

*

Ţăranul Alecu Burlă a vorbit din partea ţărănimii bucovinene. Au mai vorbit domnii Taşcu Purcerea, din partea macedo-românilor, şi Donar Munteanu, din partea studenţilor universitari.

*

S-a format, apoi, un impunător cortegiu, care a străbătut calea riviţei şi Victoriei, până la biserica Doamna Bălaşa. Un public numeros şi însufleţit de cel mai curat şi entuziast sentiment patriotic salută, pretutindeni, cu dragoste pe preoţii venerabili, pe voinicii şi cuminţii ţărani, îmbrăcaţi în frumoase haine naţionale, pe ţărăncile harnice şi curate. De prin balcoane, lumea arunca flori şi agita batistele, cu ochii umezi de emoţiune. În faţa Palatului Regal, ţăranii s-au descoperit cu respect.

*

La orele 2 şi 10, a sosit al doilea tren special, cu restul de bucovineni, cărora li s-a făcut aceeaşi entuziastă şi frăţească primire. Au vorbit domnii Donar Munteanu, Grigoroviţă şi Covată, din partea studenţilor macedoneni. A răspuns profesorul Tofan din Cernăuţi, spunând că cei din patria lui Ştefan cel Mare vor continua să se gândească totdeauna cu drag la ţara românească. S-a format un al doilea cortegiu, care a străbătut străzile, în mijlocul aceleiaşi patriotice însufleţiri. Bucovinenii au fost găzduiţi pe la cazărmi şi diferite institute particulare. Fiind obosiţi de călătorie, ei au preferat să se odihnească şi numai o mică parte dintr-înşii au vizitat, ieri, după-amiază, oraşul şi expoziţia.

*

Ieri, vineri, la orele 1 şi 41 p. m., a plecat de la gara principală din Cernăuţi Societatea muzicală „Armonia”, cu vreo 120 membri, spre Bucureşti, unde va lua parte la Festivalul coral al societăţilor române de cântare. Societatea a sosit, ieri, la orele 4 şi 35, la Burdujeni, unde a fost întâmpinată de un delegat al Societăţii corale „Carmen” din Bucureşti. „Armonia” va sosi în Capitală sâmbătă dimineaţa şi va petrece aici patru zile (Voinţa naţională, Anul XXIII, nr. 6386, 27 august / 9 septembrie 1906, p. 2).

Zile de sărbătoare

*

Inimile parcă bat mai tare, sufletele se simt mai libere şi mai înălţate, orizonturi mari se deschid ochilor noştri şi speranţe tainice şi scumpe frământă firea tuturor românilor. Fraţii noştri din Bucovina şi Ardeal sunt în mijlocul nostru şi dânşii sunt cei care ne deşteaptă aceste sfinte emoţiuni. Când s-au pornit, ieri, din gara de Nord, bucovinenii, cu tricolorul românesc în frunte, purtat de românii din Macedonia, a fost un singur fior în mulţimea de mii şi mii de români, ce ieşiseră să ureze bună-venire acestor fraţi din „frumoasa Bucovină, veselă grădină”!…

Portul popular al românilor bucovineni

Sunt momente de fericire naţională acelea prin care trecem şi parcă şi soarele şi cerul şi-au spus că trebuie să fie senine şi zâmbitoare deasupra Capitalei Patriei-Mume! Cuvinte înfocate au fost rostite, ieri, în gara de Nord, de reprezentanţii oraşului, ai Ligii pentru Unitatea culturală a tuturor românilor, ai ministerului instrucţiunii, dar poate că cele mai elocvente au fost cele câteva vorbe simple ale ţăranului Alecu Burlă din Bucovina – dacă nu greşim, un frate al răposatului filolog Vasile Burlă din Iaşi:

Portul huţulilor din Bucovina

„Am venit aici ca să dăm mâna celor cu inima română şi să învârtim hora cu ţăranii de aci, pe care îi socotim ca fraţi ai noştri”.

Fie ca aceste zile de sărbătoare să înfrăţească inimile şi cugetele româneşti în aşa fel ca, pe urma lor, conştiinţa naţională să se întărească şi mai mult şi românii de pretutindeni, privind opera de muncă şi cultură a geniului românesc, întrupată în Expoziţia naţională, să-şi spună cu toţii: „In hoc signo vinces”! (Adevărul, Anul XVIII, No. 6113, duminică 27 august 1906 stil vechi, p. 1).

Portul lăutarilor ţigani din Bucovina

Sosirea bucovinenilor

*

Bucovinenii, fiindcă erau neodihniţi, în urma lungului drum şi a plăcutelor, dar totuşi obositoarelor ovaţii, ce li s-au făcut pe la gări, atât în timpul zilei, cât şi al nopţii, au preferat să se odihnească. După ce au luat masa în comun, la Regimentul II, unii au făcut baie, la duşurile cazărmii, alţii s-au culcat şi numai o mică parte a vizitat oraşul şi Expoziţia. Ţăranii şi ţărăncile din Bucovina sunt, mai toţi, înalţi şi bine făcuţi, făcând o excelentă impresie. Un grup dintre dânşii, cu pieptarele şi bondiţele lor îmblănite, trecând pe calea Victoriei, un şcolar a exclamat: „Uite plăieşii lui Ştefan!”. Era cel mai mişcător omagiu ce li se putea face.

Convorbire cu dl Doboş. Am putut avea, ieri, o scurtă convorbire cu dl Filaret Doboş, student în litere de la facultatea din Cernăuţi, preşedintele societăţii „Dacia”, care a organizat această excursie.

– Suntem foarte mişcaţi de primirea grandioasă ce ni s-a făcut. Nu ne aşteptam la atât… şi nu vom uita niciodată aceste clipe, pe care le socotim ca pe cele mai fericite din viaţa noastră…

– Care este scopul societăţii „Dacia”?, am întrebat pe dl Doboş.

– Societatea „Dacia” e o societate studenţească. Dintr-însa nu fac parte relativ decât puţini studenţi. Aici suntem numai douăzeci şi cinci. Dar, pe lângă apărarea intereselor noastre studenţeşti, urmărim şi răspândirea culturii în popor. Suntem un fel de societate poporanistă. Această excursie mostră am organizat-o cu scop de a instrui poporul român din Bucovina, de a-l face să cunoască ţara românească, să vadă progresele pe care le-a realizat regatul liber, în curs de aproape jumătate de veac.

Ştiind că dl Filaret Doboş e şi conducătorul excursiei, l-am rugat să-mi dea câteva amănunte în această privinţă. Domnia sa a avut amabilitatea de a mă informa că, în urma unei înţelegeri avute cu Regimentul VI, excursioniştii vor mânca acolo, plătind câte 60 de bani de om. Astăzi şi mâine, bucovinenii vor rămâne în Capitală. Luni vor pleca probabil la Constanţa, dacă li se vor face înlesniri de drum, iar marţi vor părăsi ţara. Numărul exact al excursioniştilor  e de 1.648 (Adevărul, Anul XVIII, No. 6113, duminică 27 august 1906 stil vechi, p. 3).

„Ziua de 28 August 1906 a fost rezervată pentru o vizită la Sinaia. Aci, o delegaţie de 60 de persoane a fost primită de Majestăţile Lor, iar corurile au defilat, în faţa Suveranilor, pe terasa Castelului Peleş. La sfârşit, un cor imens, de peste 2.000 de glasuri, a intonat Imnul Regal. Pe feţele Suveranilor, zice un ziar, se vedea o imensă bucurie faţă de sincerele omagii ce le aduceau Românit din ţară şi Românii de peste fruntarii, uniţi, într-acel moment, într-o singură gândire şi într-un singur simţământ” (Albina, IX, nr. 49, 3 septembrie 1906, p. 1280).


Pagina 1 din 8912345...102030...Ultima »