ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI | Dragusanul.ro

Cum a luat fiinţă GAZETA BUCOVINENILOR

 

Desigur că entuziaştii cari au format Cercul Bucovinenilor de la Bucureşti, cu un program atât de vast, din care cităm numai două: susţinerea unui cămin al studenţilor bucovineni şi zidirea unei Case a Bucovinenilor, la Bucureşti, s-au izbit de primul şi esenţialul impediment: lipsa de bani. Dar cine îţi dă bani, dacă nu te cunoaşte? Încercările de a populariza Cercul, prin ziarele bucureştene şi cele din Bucovina, s-au izbit de indiferenţă. Trebuia găsit un mijloc la dispoziţia noastră, cu care să putem comunica cu marele public. Aşa s-a născut ideea unei gazete a Cercului Bucovinenilor de la Bucureşti.

*

Toată vara şi toamna anului 1934, secretarul general al Cercului, domnul Grigore D. Grecul, a căutat să-şi popularizeze ideea şi să-şi câştige aderenţi. Totuşi, membrii Cercului rezistau. În primul rând, Cercul nu vroia să jertfească puţinii bani, adunaţi cu trudă, într-o afacere care nu avea sorţi de izbândă, iar în al doilea rând, prestigiul Cercului ar fi fost diminuat prin nereuşita gazetei. Totuşi, o voinţă tenace nu se sperie de obstacole şi, deci, în scurt timp, au fost găsite şapte persoane, cari se ofereau să pună la dispoziţie câte o sumă de 5.000 lei, ca fond iniţial. Deci, un obstacol părea înlăturat, rămânea celălalt.

*

În adunarea Cercului, din 3 Octombrie 1934, între alte chestiuni, s-a pus în discuţie şi chestia gazetei. După discuţiuni, la care au participat şi domnul Ministru Ion Nistor, preşedintele de onoare al Cercului, s-a admis ca această gazetă să fie scoasă de domnul Grecul, ca organ al Cercului, fără, însă, ca Cercul să participe cu bani, cari trebuiau să fie puşi la dispoziţie de comitetul „financiarilor”. Pe această bază, primul număr s-a pus în lucru şi, ca dată a apariţiei, s-a fixat ziua de 4 Noiembrie 1934.

*

Primul care a plătit un acont asupra cotizaţiei sale a fost domnul docent dr. I. Bistriceanu, vicepreşedinte al Cercului, şi, apoi, domnul dr. veterinar căpitan Ştefan Piersic, care şi-a vărsat cota întreagă. Numărul prim apăruse, deci obligaţiunea morală era luată faţă de public, cu toate că ceilalţi domni nu s-au mai executat să-şi plătească cotizaţiile. Au urmat alergături după bani şi tot ce nu ajungea desigur că trebuia să complecteze directorul. În aceste zile grele ale începutului, nu putem trece cu vederea sprijinul ce ni s-a dat de către domnii: V. Dimitriuc, care a obţinut cinci abonamente de una mie lei de la Banca Naţională, Ministru I. Nistor, avocat Vasile Pavel (Iaşi), Maior Zaharia Moroşanu, senatorul Teofil Lupu, inspector general Ştefan Zoppa; cari au plătit abonamente de sprijin de 500-1.000 lei.

 

 

Dr. Ştefan Piersic

 

Odată cu trecerea anului nou, situaţia gazetei s-a ameliorat şi şi-a continuat apariţia regulată îmbunătăţind atât conţinutul, cât şi hârtia şi, mai ales, înmulţind clişeele, astfel că, astăzi, a devenit cea mai citită gazetă din Bucovina. Atât personalul redacţional, cât şi cel administrativ nu este plătit. Administraţia este făcută, cu un rar devotament şi pricepere, de doamna Afrodita Grecul, căreia trebuie să-i aducem mulţumirile noastre.

*

În ce priveşte redacţia, în primul rând trebuie să menţionăm pe domnul Constantin Vicol, ale cărui articole de fond, din fiecare număr, l-au situat printre ziariştii de frunte. De altfel, Domnia sa este un vechi ziarist, scriindu-şi articolul de fond, în mod regulat, de opt ani, la ziarul săptămânal „Profit şi pierdere”. Secretarul de redacţie este domnul George Turtureanu, un tânăr avocat plin de viitor şi căruia îi cerem scuze că împrejurările îl silesc să fie „fată la toate” ale gazetei. Un valoros element, mai ales în materia turismului, îl avem pe domnul Mircea Sârbu. Printre corespondenţii noştri mai harnici, amintim pe domnii Aurel T. Popescu, Ion Negură, Emilean Popinciuc şi Octav Rusu.

*

Printre colaboratorii noştri, numărăm pe domnii consilier Corneliu Gheorghian, prim-preşedinte Ilie Ţabrea şi preşedinte Gheorghe Cramariuc, distinşi publicişti, cari, însă, din cauza cunoscutei deciziuni a Ministerului Justiţiei, în calitate de magistraţi, nu au voie să colaboreze la ziare. Noi, însă, le mulţumim pentru sprijinul ce ce ni l-au dat. Nu este posibil să amintim pe toţi colaboratorii noştri ocazionali, însă le mulţumim tuturor. Gazeta a cetitorilor şi, deci, îi rugăm ca, pe lângă sprijinul material ce ni-l dau, să colaboreze şi pentru ridicarea ei. / LICURG („Gazeta Bucovinenilor”, Anul II, Nr. 23, 15 noiembrie 1935, pg. 3).


1.648 bucovineni cuceresc Bucureştii

Începând cu ziua de 25 august vechi (7 septembrie nou) 1906, la Bucureşti s.a desfăşurat, cu ocazia Expoziţiei Naţionale, Marele Festival al Cântăreţilor – cum numea Valeriu Branişte concursul celor 12 coruri româneşti, cele bănăţene fiind „fruncea”, concurs care a adunat interpreţi „din toate părţile locuite de Români”, inclusiv din Bucovina (corul Societăţii studenţeşti „Dacia”, şi în care „au unit în cântare dorul sfânt al inimii româneşti”. Senzaţia evenimentului de „unitate culturală naţională” a fost portul ţăranilor bucovineni („Uite plăieşii lui Ştefan!”, a strigat un licean, pe Calea Victoriei, văzându-i), majoritatea celor 1.648 excursionişti din Bucovina purtând straiele neamului lor. Întâmplarea de atunci este, în general, pierdută în uitare, aşa că o voi aduce lângă sufletele contemporanilor, mărturie cu mărturie, folosindu-mă şi de ilustraţii din cartea lui Valeriu Branişte (Cântăreţii noştri la Bucureşti, Lugoj 1907), până va fi să găsesc şi altele.

„Duminică 27 august (9 septembrie 1906… Pauza de amiază a fost foarte scurtă, căci programul zilei se reîncepea deja la orele 3.

Prima privelişte mişcătoare ne-a oferit-o intrarea în Arene a celor o mie trei sute de Români din Bucovina, care veneau, înşiraţi după districte şi comune, purtând tăblii care indicau aparţinerea lor. Toţi purtau cocarde tricolor, combinate cu negru-galben – culoarea Casei Domnitoare austriene. Pe port şi statură, diferite după regiuni, se putea vedea situaţia etnică a poporului român din grădina ruptă de la corpul mamei şi alăturată imperiului habsburgic. Era mare contrastul între figurile amărâte de pe valea Siretului şi pletoşii voinici din munţii Câmpulungului, între cei din districtul Cernăuţilor şi Storojineţului, unde avansează rusificarea cu paşi gigantici, şi între cei din districtele Rădăuţilor şi Sucevei, pe care îi susţine încă mândria conştiinţei naţionale moldoveneşti. Ţi se rupe inima de durere, privind la aceşti urmaşi ai leilor lui Ştefan cel Mare şi gândindu-te la amarnica soartă ce i-a ajuns ( Ioţa lu Toboc – pseudonim al lui Valeriu Branişte, Cântăreţii noştri la Bucureşti, Lugoj 1907, p. 41).

Sosirea Bucovinenilor în Capitală

*

Ieri, la amiază (26 august – n. n.), au sosit în Capitală cei aproape 1.700 de ţărani şi orăşeni bucovineni, veniţi să viziteze expoziţia şi ţara. Încă de dimineaţă, oraşul avea o înfăţişare de sărbătoare; principalele străzi din centru erau frumos pavoazate cu drapele tricolore. La gara de nord sunt reprezentanţii diferitelor societăţi culturale din Capitală, mulţi studenţi, societatea macedo-română şi numeroase persoane oficiale şi neoficiale.

*

Trenul intră în gară la orele 12 şi 50, în aclamaţiunile publicului de pe peron. Bucovinenii sunt obiectul unei entuziaste manifestaţii de iubire frăţească. Cel dintâi le urează bun sosit dl Ciurcu, locţiitor de primar al Capitalei. Vorbeşte, apoi, din partea ministerului instrucţiunii dl Em. Grogoroviţa, profesor. Apoi, dl Alexandru D. Florescu, secretarul general al „Ligii pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor”, rosteşte următoarele cuvinte:

*

„Iubiţi fraţi bucovineni, ne simţim cuprinşi de o adâncă emoţiune, venind înaintea voastră să vă urăm bun-venit… Fiţi bineveniţi între noi! Ţara noastră e şi a voastră, precum azi voi sunteţi ai noştri!”. Din partea Bucovinenilor vorbeşte cel dintâi dl Filaret Doboş, preşedintele Societăţii „Dacia”, care a organizat excursiunea… A vorbit apoi preotul bucovinean Bucevski, ale cărui cuvinte au provocat un entuziasm de nedescris: „Dacă, acum un secol, am fost depărtaţi de patria mumă, n-am uitat, însă, că suntem români şi aci, pe pământul României libere strigăm: Sângele apă nu se face!”…

*

Ţăranul Alecu Burlă a vorbit din partea ţărănimii bucovinene. Au mai vorbit domnii Taşcu Purcerea, din partea macedo-românilor, şi Donar Munteanu, din partea studenţilor universitari.

*

S-a format, apoi, un impunător cortegiu, care a străbătut calea riviţei şi Victoriei, până la biserica Doamna Bălaşa. Un public numeros şi însufleţit de cel mai curat şi entuziast sentiment patriotic salută, pretutindeni, cu dragoste pe preoţii venerabili, pe voinicii şi cuminţii ţărani, îmbrăcaţi în frumoase haine naţionale, pe ţărăncile harnice şi curate. De prin balcoane, lumea arunca flori şi agita batistele, cu ochii umezi de emoţiune. În faţa Palatului Regal, ţăranii s-au descoperit cu respect.

*

La orele 2 şi 10, a sosit al doilea tren special, cu restul de bucovineni, cărora li s-a făcut aceeaşi entuziastă şi frăţească primire. Au vorbit domnii Donar Munteanu, Grigoroviţă şi Covată, din partea studenţilor macedoneni. A răspuns profesorul Tofan din Cernăuţi, spunând că cei din patria lui Ştefan cel Mare vor continua să se gândească totdeauna cu drag la ţara românească. S-a format un al doilea cortegiu, care a străbătut străzile, în mijlocul aceleiaşi patriotice însufleţiri. Bucovinenii au fost găzduiţi pe la cazărmi şi diferite institute particulare. Fiind obosiţi de călătorie, ei au preferat să se odihnească şi numai o mică parte dintr-înşii au vizitat, ieri, după-amiază, oraşul şi expoziţia.

*

Ieri, vineri, la orele 1 şi 41 p. m., a plecat de la gara principală din Cernăuţi Societatea muzicală „Armonia”, cu vreo 120 membri, spre Bucureşti, unde va lua parte la Festivalul coral al societăţilor române de cântare. Societatea a sosit, ieri, la orele 4 şi 35, la Burdujeni, unde a fost întâmpinată de un delegat al Societăţii corale „Carmen” din Bucureşti. „Armonia” va sosi în Capitală sâmbătă dimineaţa şi va petrece aici patru zile (Voinţa naţională, Anul XXIII, nr. 6386, 27 august / 9 septembrie 1906, p. 2).

Zile de sărbătoare

*

Inimile parcă bat mai tare, sufletele se simt mai libere şi mai înălţate, orizonturi mari se deschid ochilor noştri şi speranţe tainice şi scumpe frământă firea tuturor românilor. Fraţii noştri din Bucovina şi Ardeal sunt în mijlocul nostru şi dânşii sunt cei care ne deşteaptă aceste sfinte emoţiuni. Când s-au pornit, ieri, din gara de Nord, bucovinenii, cu tricolorul românesc în frunte, purtat de românii din Macedonia, a fost un singur fior în mulţimea de mii şi mii de români, ce ieşiseră să ureze bună-venire acestor fraţi din „frumoasa Bucovină, veselă grădină”!…

Portul popular al românilor bucovineni

Sunt momente de fericire naţională acelea prin care trecem şi parcă şi soarele şi cerul şi-au spus că trebuie să fie senine şi zâmbitoare deasupra Capitalei Patriei-Mume! Cuvinte înfocate au fost rostite, ieri, în gara de Nord, de reprezentanţii oraşului, ai Ligii pentru Unitatea culturală a tuturor românilor, ai ministerului instrucţiunii, dar poate că cele mai elocvente au fost cele câteva vorbe simple ale ţăranului Alecu Burlă din Bucovina – dacă nu greşim, un frate al răposatului filolog Vasile Burlă din Iaşi:

Portul huţulilor din Bucovina

„Am venit aici ca să dăm mâna celor cu inima română şi să învârtim hora cu ţăranii de aci, pe care îi socotim ca fraţi ai noştri”.

Fie ca aceste zile de sărbătoare să înfrăţească inimile şi cugetele româneşti în aşa fel ca, pe urma lor, conştiinţa naţională să se întărească şi mai mult şi românii de pretutindeni, privind opera de muncă şi cultură a geniului românesc, întrupată în Expoziţia naţională, să-şi spună cu toţii: „In hoc signo vinces”! (Adevărul, Anul XVIII, No. 6113, duminică 27 august 1906 stil vechi, p. 1).

Portul lăutarilor ţigani din Bucovina

Sosirea bucovinenilor

*

Bucovinenii, fiindcă erau neodihniţi, în urma lungului drum şi a plăcutelor, dar totuşi obositoarelor ovaţii, ce li s-au făcut pe la gări, atât în timpul zilei, cât şi al nopţii, au preferat să se odihnească. După ce au luat masa în comun, la Regimentul II, unii au făcut baie, la duşurile cazărmii, alţii s-au culcat şi numai o mică parte a vizitat oraşul şi Expoziţia. Ţăranii şi ţărăncile din Bucovina sunt, mai toţi, înalţi şi bine făcuţi, făcând o excelentă impresie. Un grup dintre dânşii, cu pieptarele şi bondiţele lor îmblănite, trecând pe calea Victoriei, un şcolar a exclamat: „Uite plăieşii lui Ştefan!”. Era cel mai mişcător omagiu ce li se putea face.

Convorbire cu dl Doboş. Am putut avea, ieri, o scurtă convorbire cu dl Filaret Doboş, student în litere de la facultatea din Cernăuţi, preşedintele societăţii „Dacia”, care a organizat această excursie.

– Suntem foarte mişcaţi de primirea grandioasă ce ni s-a făcut. Nu ne aşteptam la atât… şi nu vom uita niciodată aceste clipe, pe care le socotim ca pe cele mai fericite din viaţa noastră…

– Care este scopul societăţii „Dacia”?, am întrebat pe dl Doboş.

– Societatea „Dacia” e o societate studenţească. Dintr-însa nu fac parte relativ decât puţini studenţi. Aici suntem numai douăzeci şi cinci. Dar, pe lângă apărarea intereselor noastre studenţeşti, urmărim şi răspândirea culturii în popor. Suntem un fel de societate poporanistă. Această excursie mostră am organizat-o cu scop de a instrui poporul român din Bucovina, de a-l face să cunoască ţara românească, să vadă progresele pe care le-a realizat regatul liber, în curs de aproape jumătate de veac.

Ştiind că dl Filaret Doboş e şi conducătorul excursiei, l-am rugat să-mi dea câteva amănunte în această privinţă. Domnia sa a avut amabilitatea de a mă informa că, în urma unei înţelegeri avute cu Regimentul VI, excursioniştii vor mânca acolo, plătind câte 60 de bani de om. Astăzi şi mâine, bucovinenii vor rămâne în Capitală. Luni vor pleca probabil la Constanţa, dacă li se vor face înlesniri de drum, iar marţi vor părăsi ţara. Numărul exact al excursioniştilor  e de 1.648 (Adevărul, Anul XVIII, No. 6113, duminică 27 august 1906 stil vechi, p. 3).

„Ziua de 28 August 1906 a fost rezervată pentru o vizită la Sinaia. Aci, o delegaţie de 60 de persoane a fost primită de Majestăţile Lor, iar corurile au defilat, în faţa Suveranilor, pe terasa Castelului Peleş. La sfârşit, un cor imens, de peste 2.000 de glasuri, a intonat Imnul Regal. Pe feţele Suveranilor, zice un ziar, se vedea o imensă bucurie faţă de sincerele omagii ce le aduceau Românit din ţară şi Românii de peste fruntarii, uniţi, într-acel moment, într-o singură gândire şi într-un singur simţământ” (Albina, IX, nr. 49, 3 septembrie 1906, p. 1280).


1893: Serbarea din Bucovina

La începutul lunii iulie a anului 1893, românii bucovineni trăiau o adevărată sărbătoare naţională, preluată şi de românii din celelalte ţinuturi, inclusiv din Regat, cu ocazia jubileului lui Silvestru Morariu, lider spiritual incontestabil şi demn de luat ca model al întregii istorii bucovinene. Preluând un material din ziarul bucureştean „Adevărul”, pentru a atenţiona asupra amplorii sărbătoririi, îl voi prefaţa cu ce am scris în „Mărturisitorii. O istorie a scrisului bucovinean” despre această personalitate bucovineană emblematică.

*

Samuil Andrievici – Silvestru Morariu (14.11.1818-03.04.1895), viitorul mitropolit de luminoasă ulterioară aducere aminte, Silvestru Morariu, obligă la respectul memoriei. Ca versificator al Calendarului, dovedeşte o oarecare îndemânare („Astăzi dară te zoreşte / Alte zori nu aştepta, / Că nădejdea ameţeşte / Şi norocul te-a-nşela“), dar textele lui, scrise după ortografiile vremii, chiar şi adaptate de Constantin Loghin la ortografia unică, stabilită de Academia Română şi acceptată în 1904, rămân tot la nivelul versificării. „Mai importantă este fabula, devenită azi istorică, „Cucoşu curcănit“, scrisă în 1864. Aici poetul ne descrie pe „prinţul paserilor“, un cucoş „mândru şi frumos“, „cu coada încordată în şepte văpsele ca un curcubău“ şi cu glasul său puternic, care noaptea este un „oarnic bun“. Dar acest cucoş ambiţios, văzând pe curcani „rotindu-se şi urlucând“, s-a însoţit cu ei. Şi atunci curcanii au început a-l preface pe noul tovarăş după chipul şi asemănarea lor. „Curcanii-ndată creasta i-au ciupit / Penele i-au smuls şi… l-au păclişit“ de au făcut dintr-însul o simplă „caricatură“. Iar naivul cucoş se bucura că s-a uşurat „de straiul cel vechiu“. Şi, ca să placă şi mai mult curcilor, strângea pene ce cădeau de pe curci şi curcani şi şi le înfigea pe trup. Dar ce folos? „… când să răschira / El în pene ca curcanii, penele pica“. Ba chiar şi-a pierdut şi glasul. Şi poetul continuă: „În acest chip cucoşul cel mărit, / Vrând a fi curcan, s-au păclişit. / Smult, ciupit şi amorţit între curcani umbla / Şi cine îl videa râdea şi să mira“.

*

Iar morala acestei fabule? „Soiul tău păzeşte, nu te fă curcan, / Limba ta cinsteşte, de eşti moldovan! / Nu te urî însuşi, nu te depărta / De obiceiul tău şi de limba ta; // Că nici german, nici francez vei fi / Alt naţional nu vei dobăndi. / Şi, de laşi aice, pre ai tăi strămoşi, / Te prefaci în altul ca acel cucoş“.

*

Este această dojană foarte caracteristică, pentru că o aruncă un preot mai ales colegilor săi, pe atunci singura categorie de intelectuali români, cărora le plăcea să se umfle în penele împrumutate ale culturii germane şi care preferau să fie preoţi internaţionali ortodocşi, un tip creat de episcopul de tristă memorie Eugeniu Hacman“ (Loghin, op.cit., pp. 60, 61).

Samuil Andrievici, fiul parohului Gherasim din Mitocu Dragomirnei (la bătrâneţe, ieromonah al mănăstirii) şi al Zamfirei, fiica preotului Grigorovici din aceeaşi localitate, a făcut şcoala primară la Suceava, iar gimnaziul şi teologia la Cernăuţi (până în 1843). În al treilea an de teologie s-a căsătorit cu Ileana Ceahovschi, fata răposatului preot din Ceahor, care se trăgea din familia răzeşească Şcraba din Stăneştii de Sus (pe Ceremuş) şi a fost rânduit preot la Ceahor, după absolvirea seminarului teologic. La Ceahor rămâne vreme de două decenii, timp în care este numit şi protosviter al ţinutului Cernăuţi şi se ocupă, cu hărnicie şi pricepere, de înfiinţarea de şcoli poporale. Din 1862, Samuil Andrievici lucrează la Consistoriu, iar din 1865 a fost înaintat, prin decret imperial, consilier consistorial. S-a călugărit în 1874, luând numele Silvestru şi fiind numit, tot prin decret imperial, arhimandrit. Silvestru Morariu (numele, revendicat drept cel adevărat, îl obţine în 10 mai 1871, prin decret al guvernului) era preţuit de împăratul Francisc Iosif, pe care îl vizita adesea la Viena, după cum rezultă din comunicatele din presa bucovineană, iar prietenia aceasta slujeşte şi Bucovinei, Silvestru Morariu fiind desemnat Arhiepiscop şi Mitropolit al Bucovinei, curând după îmbrăcarea straiului monahal, în 1880.

*

După Silvestru Morariu au rămas 28 lucrări teologice, cele mai multe dintre ele publicate, începând cu „Cuvântare spre mângâierea şi îmbărbătarea norodului celui certat prin secetă, lăcustă, răsboi şi choleră în vara anului 1848“, tipărită pe cheltuiala sa, în condiţiile unui an nefericit, despre care vom mai vorbi, şi terminând cu „Apologie der orthodoxen griechisch-orientalischen Kirche der Bucovina“ (Cernăuţi, 1890). De-a lungul întregii sale vieţi, s-a implicat în activităţi sociale (pensii pentru preotesele văduve şi pentru orfanii lor; mărirea lefurilor dascălilor bisericeşti şi a preoţilor cooperatori; burse pentru copiii sărmani etc.) şi culturale (înfiinţarea de şcoli, sprijinirea financiară a publicaţiilor, tipăriturilor şi cărţilor  bucovinene etc.), fiind ales, în mai multe legislaturi, deputat în parlamentul imperial vienez şi-n cel provincial din Cernăuţi. În multe privinţe, Silvestru Morariu a fost, alături de Hurmuzăcheşti şi, mai târziu, după ei, un „Grach al Românilor“, cum obişnuia să spună Iraclie Porumbescu.

*

*

Jubileul 50 ani de preoţie a I. P. S. Silvestru Morariu Andrievici

Arhiepiscop al Cernăuţului şi Mitropolit al Bucovina şi Dalmaţiei.

*

Cernăuţi, 26 iunie 1893.

*

Marţi, 29 iunie (11 iulie, stil nou) 1893, se împlinesc 50 de ani de la hirotonisirea de preot a I. P. S. Silvestru Morariu Andrievici, arhiepiscop al Cernăuţului şi Mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei. Românii bucovineni şi, în genere, toţi creştinii ortodocşi din dieceza Eminenţei Sale au decis a sărbători această zi cu strălucirea cuvenită şi au ales un comitet, care a adresat tuturor credincioşilor ortodocşi următoarea:

Cernăuţi, Palatul Episcopal – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

INVITARE

 

La serbarea jubileului de 50 ani de preoţie a Eminenţei Sale I. P. S Arhiepiscop şi Mitropolit Dr. Silvestru Morariu Andrievici.

*

La 29 iunie (11 Iulie) a. c., Eminenţa Sa Arhipăstorul nostru Silvestru împlineşte 50 ani ai activităţii Sale preoţeşti. Activitatea şi meritele acestui ilustru bărbat pentru biserica noastră ortodoxă-orientală din ţară, marele său devotament pentru luminarea şi dezvoltarea culturală şi religioasă a poporului, stăruinţa sa nemărginită pentru binele ţării şi succesele lucrării sale neobosite ne obligă pe noi, diecezanii ortodocşi-orientali ai Eparhiei a serba cu iubire fiască şi cu solemnitate această zi însemnată şi a aduce I. P. S. Sale cu devotată supunere omagiile noastre de mulţumire şi recunoştinţă.

*

Ne adresăm deci cu tot respectul către toţi diecezanii drept credincioşi de orice stare, ca să binevoiască a adăoga la splendoarea acestei serbări diecezane şi a participa în persoană la toate părţile ei, după următoarea programă:

*

a) În dieceză:

*

Duminică, în 27 iunie (9 Iulie) a. c., în toate bisericile diecezei, serbarea sfintei liturghii, cu doxologie şi predică.

Cernăuţi, Palatul Mitropolitan – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

b) În capitala ţării:

*

Luni, în 28 iunie (10 iulie) a. c.:

*

Seara, la 7 şi jumătate ore, vecernie cu litie în biserica seminarială.

*

Marţi, în 29 iunie (11 iulie) a. c.:

*

  1. Dimineaţa, la 8 şi jumătate ore, serviciu dumnezeiesc în biserica Sfânta Parascheva, cu doxologie.,
  2. La 11 ore, dimineaţa, plecarea in corpore a patronilor bisericeşti, a clerului, a eparhioţilor şi altor deputaţiuni la reşedinţa mitropolitană.
  3. La 12 ore, aducerea felicitărilor omagiale I. P. S. Sale Arhiepiscopului şi Mitropolitului şi predarea adresei din partea diecezanilor.
  4. Publicarea deciziunii de a înfiinţa fundaţiunea „Mitropolitul Silvestru” pentru ajutorarea copiilor de şcoală de confesiunea ortodoxă orientală, care fundaţiune se va forma din contribuirile benevole are diecezanilor.

*

Cernăuţi, în mai 1893.

 

Comitetul festiv: Preşedinte: Cavalerul dr. Ioan de Zotta.

Andronic Maximilian, Bacinschi Nicolai, Berariu Artemie, Calinescu Miron, Calinciuc Gavril, Cantemir Grigorie, Cozub Desiderie, Ciuntuleac Emanuil, Ciuntuleac Artemie, Czechowski Erast, Dimitrovici Ilie, Dracinschi Michail, Filipovici Ilarion, Grigorcea Modest, cav. de Homiuca Ioan, Br. Hormuzachi Eudoxie, Iliuţ Michail, Issecescul Alecu, Jacota Veniamin, Kiriliwicz Leon, Mandrila Ioan, dr. Onciul Dimitrie, Patras Piotrovschi Samuil, Procopovici Grigorie, dr. Seleschi Emanuil, Seleschi Dimitrie, Ştefanovici Constantin, Tabora Ioan, cav. de Thrnovieţchi Georgie, Tyminski Ioan, dr. Voiuţchi Emilian, dr. Volcinschi Ioan, cav. de Worobkiewicz Isidor, Zurcan Dimitrie”.

Cernăuţi, interiorul Bisericii Mitropolitane – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

*

MITROPOLITUL SILVESTRU

*

Eminenta Sa Mitropolitul şi Arhiepiscopul Silvestru Morariu Andrievici este o personalitate care se bucură de dragostea şi admiraţiunea tuturor, atât pentru meritele sale păstoreşti, cât şi pentru înaltele sale sentimente umanitare. Comitetul pentru organizarea festivităţii jubileului proiectase serbări mari populare, însă Eminenţa Sa, văzând că inundaţiile din zilele trecut au adus mizeria în multe comune ale diecezei sale, a rugat pe organizatori ca să simplifice cât se va putea această festivitate, pentru ca să vină în ajutorul victimelor.

*

Pentru a da cititorilor noştri o idee despre meritele acestui înalt prelat, vom face aici o mică schiţă asupra vieţii şi activităţii Înalt Prea Sfinţiei Sale.

Eminenţa Sa Arhiepiscopul şi Mitropolitul Morariu Andrievici s-a născut, la 14 noiembrie 1818, în comuna Mitocul Dragomirnei, din Bucovina, dintr-o familie preoţească, şi a căpătat, la botez, numele de Samuil.

Cernăuţi, Sfinţirea apei, la serbarea Arătării Domnului – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Numele de Andrievici a fost adăogat pe lângă adevăratul nume al familiei sale, Morariu, când părintele său s-a dus să-l înscrie la Şcoala Normală din Suceava. Directorul acelei şcoli, rutean se vede, a declarat că numele de Morariu nu e frumos şi i l-a dat pe cel de Andrievici, după numele străbunului Eminenţei Sale, pe care-l chema Andrei. Urmarea acestei procedări fu că o parte din familia Morariu, care căpătă o instrucţiune, fu numită, în toate actele publice, Andrievici, în vreme ce partea din Mitocul Dragomirnei rămase cu cel de Morariu. Anomaliei acesteia îi puse capăt actualul Mitropolit, care, la 1869 revendică, pe cale legală şi cu documente autentice, adevăratul său nume de familie, Morariu, şi acest exemplu fu urmat de toată familia.

*

Samuil Andrievici (notele acestea sunt extrase din cartea : Culturhistorische und etnographische Skizzen über die Romaenen der Bucovina, de Constatin Morariu, duhovnicul bisericii Sfânta Paraschiva din Cernăuţi), înzestrat cu însuşiri morale superioare, şi-a făcut studiile liceale, filosofice şi teologice în Cernăuţi. După terminarea anului al 3-lea al facultăţii de teologie, în 1842, el se căsători cu fiica văduvei de preot Maria Cehovski, din Ceahor, numită Elena, şi fu hirotonisit diacon, după un an, la 29 iunie 1843. După un alt an, fu numit preot al comunei Ceahor, sat în apropiere de Cernăuţi. Acolo arătă, timp de 20 de ani, un zel aşa de mare, în slujba şi datoriile sale sufleteşti, încât Ceahorul este şi astăzi un model de parohie. În ultimii ani ai facultăţii sale acolo, Samuil Morariu Andrievici îndeplini şi administraţia protopresbiteriei din Cernăuţi, în care calitate izbuti să înfiinţeze mai multe şcoli primare.

Cernăuţi, biserica Sfânta Parascheva – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

La 1862, fu numit referent la Consistoriul din Cernăuţi, unde funcţionase încă din timpul aflării sale la Ceahor, ca profesor de Tipicon şi de muzică religioasă la Seminarul clerical. Cu prilejul reorganizării Consistoriului Bucovinei, în 1865, Morariu fu ridicat la rangul unui consilier consistorial şi de atunci începe activitatea sa decisivă, care-i făcu un loc însemnat în întreaga dieceză.

*

La 1874, rămânând văduv, se călugări sub numele de Silvestru şi obţinu demnitatea de Arhimandrit de scaun. La 1 aprilie 1877, fu numit Arhimandrit consistorial şi vicar general al Arhiepiscopiei; iar la 12 martie 1880, fu înălţat pe scaunul de Arhiepiscop al Cernăuţului şi Mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei.

*

Ca literat, Eminenţa sa ocupă un loc de frunte în literatura română, ceea ce se dovedeşte prin scrierile sale, care sunt următoarele: 1) Elementariu sau carte de cetire; 2) Aritmetica pentru şcoalele săteşti; 3) Metodica calculaciunii în cap; 4) Metodica calculaciunii cu cifre; 5) Die Lantirmethode oder Anleitung zur Erlernung des ersten Unterrichtes mit Benützung von 12 Wandtafeln; 6) O carte de cetire româno-germană pentru Şcoalele primare, sub titlul Comenius; 7) Liturghia, care coprinde scurta tâlcuirea rânduielilor liturgice după tipicul evangheliilor şi învăţătura uneia, sfinte, soborniceşti şi apostoleşti biserici a răsăritului; şi alte 13 opuri, dintre care relevăm Apologia bisericii ortodoxe greco-orientale a Bucovinei.

Pe lângă, acestea, I. P. S. redactă, de la 1850, până la 1863, Calendarul diecezan al Bucovinei; făcu parte, de la 1850-1851, din comisiunea pentru cenzurarea scrierilor bisericeşti la Ministerul de interne din Viena; mijloci tipărirea de cărţi bisericeşti, care, până la dânsul, se aduceau din străinătate; publică, în calitatea sa de vicepreşedinte al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, mai multe lucruri, în Almanahul Calendarului diecezan şi în Foaia Societăţii; făcu, la 1871, un proiect de lege privitor la congresul bisericesc al Bucovinei, care fu sancţionat şi, în fine, aduse la îndeplinire apariţiunea foii bisericeşti „Candela”, la care colaborează.

*

Nu mai puţin mari sunt meritele sale ca arhipăstor. Lui îi datoresc văduvele de preoţi din Bucovina şi orfanii lor obţinerea şi mărirea pensiilor lor, din Fondul religios ortodox oriental; el a îmbunătăţit soarta cântăreţilor bisericeşti; o mulţime de studenţi săraci îşi datoresc cariera mărinimiei I. P. S. Sale şi mulţi săraci îi datoresc pâinea de toate zilele. De aceea, înaltul prelat se bucură de stima şi încrederea generală din partea clerului bucovinean şi, mai ales, din partea poporenilor. Dovadă despre aceasta e că, în mai multe rânduri, primul Colegiu electoral al marii proprietăţi bucovinene l-a ales deputat în Dietă şi în Reichsrath; Emimenţa Sa este şi acum membra al delegaţiunii Dietei Bucovinei şi membru al Camerei magnaţilor din Viena. De asemenea, pe lângă demnitatea de vicepreşedinte al Societăţii pentru Literatura şi Cultura Poporului Român, Eminenţa Sa este şi membru onorific al acestei societăţi, de la 1880.

Cernăuţi, Catedrala ortodoxă – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

Profesorii facultăţii de teologie din Cernăuţi îi dădură titlul de doctor sanclac teologiae honoris causa.

*

Toate cele arătate explică îndeajuns pentru ce serbarea jubileului Eminenţei sale este o adevărată sărbătoare naţională. Dăm în numărul de azi şi portretul I. P. Sfinţiei Sale, copie după portretul pictorului Eugen Maximovici. / I. H. (Adevărul, Anul VI, No. 1566, joi 1 iulie 1893)


„Istoria Sucevei trebuie căutată în Schmidt”

Nicole Iorga în cele trei conferințe bucovinene, rostite la Cernăuți, în 16 august („Bucovina în trecut”) și în 17 august 1919 („Ce este și ce poate fi Bucovina”), și, respectiv, la Suceava, în august 1919 („Menirea Sucevei”), atenționa, în ultima, că „istoria Sucevei e scrisă de Schmidt, care, când a murit, a vândut colecția lui de acte privitoare la istoria Molovei bucovinene, în special a Sucevei, la Nemzeti Muzeum, la Muzeul Național din Budapesta”.

1810: Franz Jaschke, Ansicht von Szutzawa in der Bukowina

„Să mă iertați, dar bine a făcut a făcut”, continua Iorga, fiincă lucrurile acestea trebuiau adunate de un Român, și, mai mult, de un Român care să aibă curajul de a rămânea aici, de a lucra pe pământul Bucovinei pentru scopuri bucovinene”[1].

1807: Franz Jaschke, Ansicht von Szutzawa in der Bukowina

În pagina următoare (74), Nicolae Iorga stigmatizează lenevia tradițională a culturii bucovinene, dar, de o sută de ani, nimănui nu-i pasă că „istoria Sucevei trebuie căutată în Schmidt” și că „nici nu s-a tradus în românește cartea lui”.

Suceava, biserica Mănăstirii Sf. Ioan – de Rudolf Bernt (1844-1914)

În concluzie: nu credeți că, în ultimul meu an de activitate, 2019, va trebui să dau curs imperativului lui Iorga și să public prima traducere în română a primei și singurei istorii a Sucevei?

*

[1] Iorga, Nicolae, Conferințe bucovinene, București, Tipografia „Cultura Neamului Românesc”, 1919, p. 73


Cernăuți, 3/15 August 1871, Mihai Eminescu, Pamfil Dan

 

D-lui DUMITRU BRATIANU

Stimate domnule,

*

Prin articolul d-voastră, publicat în Nr. din 23 Iulie a. c. al jurnalului Românul, ați împrumutat serbării de la Putna acea strălucire pe care prestigiul unui nume ș-a unei inteligențe însemnate i-o dă unei fapte ne-nsemnate chiar.

*

Dacă însă serbarea s-ar întâmpla într-adevăr ca să aibă acea însemnătate istorică, pe care i-o doriți d-voastră, dacă ea ar trebui să însemne piatra de hotar, ce desparte pe planul istoric un trecut nefericit de un viitor frumos, atunci trebuie să constatăm tocmai noi, aranjatorii serbării, cum că meritul acesta, eroismul acestei idei nu ni se cuvine nouă. Dacă o generațiune poate avea un merit, e acela de a fi un credincios agent al istoriei, de a purta sarcinile impuse cu necesitate de locul pe care îl ocupă în lănțuirea timpilor. Și istoria lumii cugetă, deși încet încă, dar just, că istoria omenirii e desfășurarea cugetării lui Dumnezeu. Numai expresiunea exterioară, numai formularea cugetării ș-a faptei constituiesc meritul individului ori al generațiunii; ideea internă a amândurora e latentă în timp, e rezultatul unui lanț întreg de cauze, rezultatul ce atârnă mult mai puțin de voința celor prezenți decât a celor trecuți.

*

Cum la zidirea piramidelor, acelor piedici contra pasurilor vremii, fundamentele cele largi și întinse purtau deja în ele intențiunea unei zidiri monumentale, care e menită d-a ajunge la o culme, astfel în viața unui popor murul generațiuinile trecute, care pun fundamentul, conține în ea ideea întregului. Este ascuns în fiecare secol din viața unui popor complexul de cugetări, care formează idealul lui, cum în sâmburele de ghindă e cuprinsă ideea stejarului întreg. Și oare oamenii cei mari ai României nu-i vedem urmărind cu toții, cu mai multă ori mai puțină claritate, un vis al lor de aur, în esență același la toți și în toți timpii? Crepusculul unui trecut apus aruncă prin întunericul secolelor razele lui cele mai frumoase și noi, agenții unei lumi viitoare, nu suntem decât răsuflul său.

*

De aceea, dacă serbarea întru memoria lui Ștefan va avea însemnătate, aceea va fi o dovadă mai mult cum că ea a fost cuprinsă în sufletul poporului românesc și s-a realizat, pentru că a trebuit să se realizeze; dacă însă va trece neînsemnată, atunci va fi dovadă cum că a fost expresiunea unor voințe individuale, necrescute din sâmburele ideilor prezentului. E o axiomă a istoriei că tot ce e bine e un rezultat al cugetării generale și tot ce e rău e productul celei individuale. De aceea, meritul nostru va consista numai în formularea ideilor și trebuințelor consistente ale poporului, nu în crearea unor altora; ne vom lăsa îndreptați de cugetarea și trebuințele poporului nostru, nu d-ale noastre proprii, recepute poate de la străini, ne vom lăsa conduși de curentul ideilor națiunii, și nu vom pretinde rolul d-a conduce noi, prin ideile noastre individuale.

*

Prin numele și inteligența d-voastră ați auncat asupră-ne razele celei mai curate ale generațiunii căreia îi aparțineți; de aceea, primiți mulțămita noastră – nu pentru noi, ale cărora nu-s nici ideea, nici condițiunile de realizare –, ci pentru sfințenia cauzei, a cărei flamură o urmăm cu toții și al cărei un moment e și serbarea aceasta.

*

Cernăuți, 3 / 15 August 1871

 

Pentru comitet: Mihai Eminescu, Pamfil Dan”.

*

„București, 11 / 23 August 1871

*

Domnilor membri ai comitetului central pentru serbarea de la Putna.

Domnii mei,

*

Permiteți-mi, vă rog, să vă ofer aici expresiunea simțămintelor mele de gratitudine pentru patriotica epistolă cu care ați bucurat inima mea. În frumoasa voastră epistolă îmi ziceți:

*

„Numai expresiunea exterioară, numai formularea cugetării ș-a faptei constituiesc meritul individului ori al generațiunii; ideea internă a amândurora e latentă în timp, e rezultatul unui lanț întreg de cauze”.

*

Așa este, toți câți am fost, câți suntem și câți vom fi, toți facem istoria. Cu credința, cu suferințele, cu luptele, cu cugetările și cu actele noastre, toți Românii răsucim firul vieții noastre naționale; mici și mari, toți luăm parte și fiecare zi, fecare secundă își aduce contingentul său la marea operă ce, de două mii de ani, se urmărește fără întrerupere pe pământul anticei Dacii, cu toate viforele și eclipsurile ce d-atâtea ori au încercat credința noastră. Sunt, însă, epoci în viața popoarelor, epoci mari, în care lucrarea misterioasă a secolelor, ca picătura ce alunecă pe pereții peșterilor, ia o formă, se cristalizează, sub suflarea aleșilor lui Dumnezeu, și apucăturile voastre, junii mei frați, spun inimii mele c-o așa epocă va fi epoca voastră, urzitori ai serbării de la Putna.

*

Îmi mai ziceți:

„Meritul nostru va consista numai în formularea ideilor și trebuințelor consistente ale poporului…”.

*

Inima mea nu m-a înșelat. De aceea am văzut în serbarea comună tuturor țărilor române, proiectată de voi, evenimentul timpilor moderni cel mai însemnat, cel mai fecund la rezultate mărețe pentru Români. De aceea România liberă, pân-aci înmărmurită, deodată tresări în preajma serbării voastre. De aceea chiar fiii cei mai sceptici, oameni care n-au nici cultul trecutului, nici speranțe în viitorul României, și ei, ca magii sfintei scripturi, aleargă să se închine și să ducă daruri la locul sfânt al întâlnirii voastre. Speranțe sau temeri, toată suflarea română este cuprinsă d-un fior ce îl produc doar crizele cele mari, și care au, s-ar putea explica, de n-ar fi presimțit sufletele noastre că e o taină mare, o taină sfântă are să se celebreze în altarul bisericii Sfântului Ștefan al Românilor. Da, ceea ce voi numiți un parastas este celebrarea unei mari nașteri, este pentru întregul Orient învierea poporului mesie. Ochii sufletului meu văd deja columna de foc ce are să înalțe până la cer a voastră cedință. Căldura și lumina inimilor voastre vor încinge inimile tuturor Românilor și le vor arăta calea mântuirii, deschisă urmașilor săi de Ștefan, Domnul tuturor Românilor.

*

Fie lăudat numele tău, Doamne Dumnezeul părinților noștri, care ai dăruit inspirațiuni demne de dânsa junimii școlilor noastre! Fie ca mobilul tuturor actelor ei să fie iubirea patriei și ca tot patria pururea să fie ținta vieții sale!

D. Brătianu”.

(Telegraful, Anul I, Nr. 111, miercuri 18 august stil vechi 1871, p. 2)


Pagina 1 din 8812345...102030...Ultima »