ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI | Dragusanul.ro

1921: Patroni bisericeşti la Congresul din 3 octombrie

1915, februarie 27, La Revue hebdomadaire: Reşedinţa mitropolitană din Cernăuţi; foto: Edme Vielliard

 

„Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc orto­dox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres:

 

1). Balasinovici Ioan, Iulian, Vasilău, şi Eugen, prim-consilier la Direcţia generală a bunurilor fondului bisericesc Cernăuţi, Piaţa Vasile Alexandri Nr. 1 (Vasilău) compatroni.

2). Baloşescu Ioan de, Slobozia Comareşti (Jadova).

3). Bigot de St. Quentin Elena, contesă, Jadova (Mihova, Jadova).

4). Bzovei Vasile, Părăul Negru.

5). Calmuţchi Alfred cav. de, notar public, Stăneşti pe Ceremuş (Băiaşeşti).

6). Calmuţchi George de, erezii (Constantin Calmuţchi, Hărlău, Dimitrie Calmuţchi), funcţi­onar la fabrica de zahăr Roman, şi Vasile Calmuţchi, inspector la C. F. R. Cernăuţi, (Părhăuţi), compatroni.

7). Centrala însoţirilor economice române, Cernăuţi, (Pătrăuţii de Jos pe Siret).

8). Centrala însoţirilor economice rutene (Pătrăuţi de Sus pe Siret).

9). Cercavschi Gavril şi Teofil, Gogolina, com­patroni.

10). Comuna politică Volcineţ (Volcineţ).

11). Flondor, născută Grigorcea Elena de, Slobozia Comăreşti.

12). Flondor Emanuil Dr. cav. de, Hliniţa.

13). Flondor Iancu Dr., Strojineţ, (Strojineţ, Broscăuţii-Vechi).

14). Flondor Nicu Dr. cav. de, Cernăuţi, strada Eugen Nr. 4 (Ropcea).

15). Flondor Olto cav. de, Cernăuţi, strada Iancu Zotta No. 17 (Milie).

16). Flondor Tudor cav. de, erezii (Constantin, George şi Florica de Flondor, Rogojeşti) Rogojeşti, compatroni.

17). Giurumia Ilie, Lucaviţa.

18). Giurumia, născută Păunel Olga, Botuşăniţa.

19). Goian Dimitrie cav. de, Storojineţ (Jadova).

20). Grecul Teofil şi Ioana de, Poieni (Stăneşti pe Siret), compatroni.

21). Grigorcea Alexandru cav. de, Cernăuţi, strada Iancu Zotta 19 (Şerăuţi de jos).

22). Grigorcea Ana de şi Stefania Mavrocordato, Cernăuţi, strada Vasilco No. 4 (Cireş, Opaiţeni şi Davideni), compatroni.

23). Grigorcea Alexie şi Dr. Radu cav. de, Prisăcăreni, compatroni.

24). Grigorcea Iancu cav. de, Carapciu pe Siret (Iordăneşti).

25). Grigorcea Vasile cav. de, Cernăuţi, str. Iancu Flondor No. 17 (Sinăuţii de Sus).

26). Hormuzachi Alexandru, Dr. baron, Cer­năuţi, strada Iancu Zotta No. 8 (Ropcea).

27). Hormuzachi Constantin baron, Ischi (Ropcea).

28). Iacoviţa Teodor, Igeşti.

29). Ianoş Isidor cav. de, Panca.

30). Isopescul Eugenia, Cernăuţi, str. Gregor No. 11, şi Andriciuc Iulita, Cernăuţi, strada 11 Noemvrie No. 12 (Valeva) compatroni.

31). Kraigher Maria, Slobodzia-Comareşti.

32). Kruzliewska, născută Mănescu Modesta, Tărăşeni.

33). Miculi Alice de, Lucaviţa.

34). Mustatza Xenofon baron, erezii a) Egon baron Mustatza, consilier de administraţie, str. Eminescu 4; b) Otto baron Mustatza, Sadagura şi c) Elena barona Mustatza, Viena, strada Elisaveta No. 22 (Rohozna, Sadagura), compatroni.

35). Niculiţa Constantin cav. de, Cernăuţi, strada Petrino 5 (Stăneştii pe Siret, Mihalcea).

36). Niculiţa Dimitrie cav. de, Costâna, (Costâna, Parhăuţi).

37). Niculiţa Nicolai Dr. cav. de, Costâna (Stroeşti).

38). Padura Dimitrie şi Olimpia, Boianceni (Verbăuţi), compatroni.

39). Popovici Alecu cav. de, erezii (Magda de Niculiţa, Costâna), Stupca.

40). Popovici Dori Dr., Cernăuţi, palatul administrativ (Mihalcea).

41). Preda de Ioan, Mircea şi Visarion, Văşcăuţi pe Siret, compatroni.

42). Rey Petru de, Igeşti.

43). Sachnovici Victor, Banila pe Siret (Cireş-Opaiţeni).

44). Samson Dionisie cav. de, Zelenău.

45). Dela Scala Eugenia contesa, Zelenău.

46). Stârcea Ion baron, Cernăuţi str. Petrino 5 (Valea Seacă).

47). Sturza Mihai, Iaşi, strada Carol 19 (Bosancea, Ruşii-Mănăstioarei, Uideşti).

48). Szydlowska, născută de Grecul Pulcheria, Mihalcea.

49). Szymonowicz, născută de Grigorcea Ema baroană, strada Iancu Zotta 13 (Dubăuţi).

50). Alma de Volcinschi, Budeniţ.

51). Wassilko-Serecki Alexandru conte, Şipeniţ (Cincău).

52). Wassilko-Serecki Anisia contesa, Şipeniţ.

53). Wassilko-Serecki Ecaterina baroană, ere­zii, a) George conte Wassilko-Serecki, Cernăuţi strada Flondor Nr. 38., b) Victor Wassilko-Serecki, Cernăuţi str. Iancu Zotta 16, (Mihova), compatroni.

54). Wassilko Elena de, Panca.

55). Wassilko-Serecki Elisaveta contesa, Cer­năuţi strada Flondor 38, Lucavăţul de Jos pe Siret.

56). Wassilko-Serecki George conte, strada Flondor 38, Berhomet pe Prut, Banila pe Siret.

57). Wassilko Ruxanda de, Panca.

58). Zotta Margareta de, Iaşi strada Cuza Vodă Nr. 12, Davideni.

59). Zotta Maria, Panca.

 

Eventuale reclamări contra admiterii unor persoane neîndreptăţite la alegere sau în contra trecerii cu vederea a altor persoane cu dreptul de alegere sunt a se înainta, în termen de 8 zile, începând cu ziua de 1 August 1921, către dl. Preşedinte al  Comisiunii de Unificare, în Cernăuţi. Care decide asupra reclamărilor făcute definitiv. Reclamările înaintate după acest termen se vor respinge, conf. Art. 23, ca întârziate / No. 3448/21 / (pentru) Preşedintele Comusiunii de unificare / (ss) Stefanelli”[1].

 

 

[1] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66


1793: Prea Înaltă Guvernare a Bucovinei

Antoniu: Pe Rarău

 

O prea negândită schimbare a vremilor şi neaş­teptată întâmpinare, ce ne sileşte pe noi, pe toţi locuitorii munţilor din Câmpulungul mol­dovenesc, această prea plecată jalobă a noastră, înaintea prea înaltelor locuri, cu prea adâncă sme­renie a o aduce! O prea nevăzută schimbare a vremilor ne sileşte, că de s-ar fi putut vedea mai dinainte vreme una ca aceasta, de care suntem traşi acum la întrebare, cu bună seamă toată si­linţa noastră am fi pus, ca nici odinioară la în­doială n-am fi încăput, şi de care am crezut că ne este de apărare, dar şi neaşteptată întâmpinare este pricina, că nici odinioară frică ori grijă n-am avut, cum şi mila aceea ce am avut până acuma de la luminaţii domni şi împăraţi, întărită cu atâtea privilegii ce le avem la mână, oarecând poate răsuflată să rămână.

 

Toată pricina jalobei noastre într-aceste următoare se cuprinde: De într-al treilea sută de ani şi mai bine acum, după cum am înţeles de la moşii şi strămoşii noştri, de când s-au început a aşeza bă­trânii şi rădăcina neamurilor noastre, într-aceşti munţi carpaticeşti, sau, precum zic nemţii, alpi, pe la apa şi pe la izvorâte apelor Dorna, Bis­triţa şi Moldova, pe la locuri sălbatece, pe unde mai înainte vreme n-au putut străbate prin codrurile cele dese nici fiare, doară necum oamenii, şi lăzuind codrul verde cu multă sudoare şi muncă, scoţând rădăcinile copacilor verzi, am lărgit loc, încet, încet, de s-au făcut satele: Câm­pulungul, Dorna, Fundul Moldovei şi, mai pe urmă, Pojorâta şi Sadova, cum şi alte sate, în partea Moldovei, care acum peste cordunul împărătesc au căzut. Această silinţă a noastră văzând luminaţii domni ai Moldaviei şi ştiind şi greutatea vieţii noastre, ce avem într-un loc săl­batic ca acesta, s-au milostivit şi nu ne-au în­cărcat cu altă cu nimica, fără numai cu sfer­turile, pocloane, după cum arată aceste aice ani­nate mărturii de la boierii care au fost vornici în­tre noi, era şi fulărit, care toate erau dăjdiile Domnitorului ţării, precum astăzi este contribuţia împărătească, şi ca să ţinem străji, pe unde s-au făcut cărări sau plaiuri din ţara Ar­dealului, şi ţara ungurească. Iar cu alte cele Domnii Moldovii, nici ca principii ţării, nici ca Stăpânii locului acestuia, nu ne-au încărcat, şi aşa am trăit nenumărată vreme sub principii Moldovei, nefiind supăraţi, afară de aceste mai sus pomenite, cu nimica; căci schimbându-se prin­cipii Moldovei, unul după altul, care cum au venit, privilegiile celui ce era mai înaintea lui n-au rădicat, ci mai vârtos le-au întărit, până din puternica orânduială a lui Dumnezeu s-au schimbat vremea, de au căzut acest loc al locuinţei noastre sub stăpânirea prea luminatei Case a Austriei. Domnii Generali, ce erau într-acea vreme povăţuitori ţinutului Bucovinei, au cerce­tat, îndată după cuprinderea ţinutului, precum în ţară, între apele Nistrului, Prutului, Siretului şi Sucevei, până în munţi, aşa şi aice în­tre munţi, toate dăjdiile, atât domneşti sau a prinţului ţării, cât şi boiereşti sau a stăpânului de loc, şi, după cum au aflat, făcându-se numai puţintea schimbare la dajdia ţării, adică la con­tribuţie, altele  toate  au lăsat  într-aceea stare, în care era Bucovina atunce când au cuprins-o, şi văzând şi privilegiile şi dreptăţile noastre, care aici în cinci sureturi cu prea adâncă plecăciune am aninat, afară din contribuţia dreaptă până la o vreme, adecă la anul 1782, cu altă cu nimica nu ne-au mai însărcinat, căci greutatea traiului nostru aice, ceea ce era în vremea prin­cipilor Moldovei, au rămas la vremea Generalilor şi până astăzi, din pricină că norodul, din zi în zi, se înmulţeşte, iară locul strâmt nu se mai întinde, nici piatra neroditoare nu se mai face mai bună.

 

Sinţirea Tunelului Mestecăniş, la Valea Putnei

 

La anul 1782 s-au aflat, din prea luminata poroncă împărătească, a fi de trebuinţă să se facă drum de cară, peste munţii pustii, în ţara Ardealului, şi la aceasta îndată am fost si­liţi a lucra cu trăsuri şi cu mâinile, dar nesoco­tind cum că această datorie în veci se va întemeia, şi văzând atât folosinţa şi trebuinţa drumului, nici cu un cuvânt nu ne-am împotrivit, dar acum vedem cum că de acolo datorie vecinică ni s-au născut. Au mai aflat aceşti domni generali, peste aceasta, împotriva privilegiilor noastre, şi aceia, să mai dăm cai de forşpont, şi purtăm o greutate a forşpontului ca aceia care nici în Bucovina, nici într-alte ţări împărăteşti nu se pomeneşte, căci Câmpulungul moldovenesc trebuia să poarte poşta de la Câmpulung, până în Dorna, peste muntele Mestecăneşti, 5 mile de 1oc, iară Dorna trebuia să dea forşpont la Bis­triţa, peste munţi, 13,5 mile. Am socotit noi cum că această greutate, care am primit-o peste dreptăţile noastre, fără de a ne jelui oareunde, a fi destulă încărcătură asupra noastră, dar cu cât îngăduitori ne-am făcut, cu atâta mai mult alte greutăţi s-au aflat, căci acum diregătorii boiereşti tot chipul de silinţă au pus, ca să ne însarcine cu tot felul de datorii, cu care însăr­cinat este un ţăran, cel ce şede în tară, pe loc neted şi roditor, care însuşi înaintea unei co­misii, ce s-au făcut într-aceste zile, din gura domnului Director de la St. Ilie însuşi ni s-au dat răspuns, cum că privilegiile noastre, ce le avem, nu ne învolnicesc nici de adetul casei, nici de dejma, şi aşa de va rămânea pe voia dregătorilor, Dumnezeu ştie cu câte greutăţi ne vor însărcina, precum şi pân-acum multe au făcut, care nu erau; aceşti dregători mai sus numiţi nu cumpănesc, aici, cum că noi puţintea pâinea noastră o facem departe, în ţară, şi mulţi o facem peste cordon, în Moldova, 10 şi 12 mile de loc de departe, ca să ne putem hrăni aice, între munţi, ce ne caută numai aici că suntem sudiţi, călcând peste privilegiile noastre; cele mai multe chivernisele a noastre sub numele veniturilor boiereşti ni ie închid şi trag la dânşii, aşa ni s-au poprit crâşmele şi s-au dat în orănda străinilor, care după vo­ia lor rădicând preţul băuturii, din munca noastră se îmbogăţesc; aşa s-au scornit taxele pădurii, care, până la vremea comisiei de îndreptare, nu s-au auzit nici odinioară, măcar că aice prea multă pădure se află şi îndemnare a o tăia şi a deschide locuri mai multă folosinţă va face decât popreală.

 

Aşa ni s-au închis văile şi păscăriile, care acum de la aceşti deregători cu bani le cum­părăm, aşa s-au închis şi vânătoria, pentru care asemene siliţi suntem a plăti orănda; aşa vor să ne încarce şi morile cu osăbit adet, după cum vor socoti  dumnealor, nesocotind cum că aceste mori, cu morile cele ce se află în ţară, pe loc neted, nici odinioară nu se vor putea întruchipa, căci acestea, fiind făcute pe nişte păraie ce izvorăsc dintre munţi şi nu ţin totdeauna matca lor, adeseori se schimbă pe alte locuri şi, uneori, din pricina îngheţului, alte ori din schimbarea apei pe alt loc, rămânând morile pe loc uscat, nu umblă, nici atâtea venituri nu aduc, cât pe jumătate de una din cele ce sunt în ţară; toate acestea nu primesc la socoteală, ba nici acelea nu se caută, cum că un ţăran, ce şede în ţară, pe loc neted, găseşte chiverniseala vieţii sale în verdeţurile grădinilor şi din semănătura câmpului, fiindcă se face: mazăre, fasole, linte, bob, hrişcă, păsat; se află şi roade pomătului: cireşe, prune, perje, pere, mere, care toate aceste în locul locuinţei noastre nu sunt şi stânca nu le mai rodeşte, şi toată hrana noastră, o zi ca alta, în toată viaţa noastră; la vreme de post, mămăligă uscată (mulţi sunt cari nici aceea n-au), iar, în vreme de frupt, o zi ca alta, mămăligă şi brânză, şi acei mai mulţi n-au nici aceea. Iar găini, gâşte şi raţe, cum şi râmă­tori de tăiat, la noi foarte rar se află, fiindcă nu este cu ce să le ţinem; toate acestea nu se primesc la socoteală de către numiţii dregători. Dar cu aceea vor să ne apese, să ne dove­dească cum că avem plodul vitelor prea mare, că la dânşii prea mare numărul oilor este, la un gospodar 200, şi acest fel de gospodari poate s-ar găsi 4 sau 5 în tot ocolul Câmpu­lungului, la dânşii prea mare număr este: 10 sau 12 vaci la un gospodar, şi de aceştia poate s-ar găsi unul sau doi, la Dorna. Aceste sunt cu care vor să ne dovedească, dar nu caută cum că, pe lângă unii ca aceştia, care au câte 100 şi 200 de oi, ori câteva vaci, mai mulţi săraci se găsesc, şi cei mai mulţi sunt, care cu totul nu au nimica şi trăiesc numai de la aceşti mai cu putere; iară ce se atinge de cei mai cu putere şi de ploada lor cea de vite, nu caută cum că această ploadă cu nenumărată greutate este, căci iarna se începe de la luna lui octombrie şi, după starea locului, până la jumătatea lui mai, şi adeseori până la sfârşit ţine, şi omenii cu ploada lor cea de vite sunt siliţi a merge în ţară, la loc neted, şi caută fân pentru vitele lor, precum şi aceasta ştiut este şi dovedit cum că cele mai multe vite, câmpulungenii le iernează în partea Moldovei, pe la Iaşi, şi mai în jos de la Iaşi, pe apa Prutului şi Siretului.

 

Aceasta este starea locului nostru şi acesta cea adevărată închipuirea lui, la care, de nu vom avea apărare de cătră prea înălţata împărăţie şi prea înalte locuri, nu-i cu putinţă ca să putem trăi. Si aceste pricini şi greutăţi ne silesc prea plecată jaloba noastră aceasta înaintea înaltei Guvernări cu prea adâncă smerenie a o aduce şi a ne ruga ca să se milostivească înalta Guvernare, după mai sus arătate privilegiile noastre, împotriva însărcinării boiereşti, a ne apăra şi a porunci ca cele ce ni s-au luat şi ni s-au poprit de cătră dregători să ni se sloboadă şi înapoi să ni se dea.

 

Câmpulungul-Moldovenesc, 1793. Iulie, 1. // Simion Papuşa vornic, / Simion Şandru, giurat, / Ioniţă Crăciunescul, / Ioniţă Sabie, / Gheorgie Pitacariul / Iosif Gligore a popii / Costandin Sabie //. Şi noi, împreună cu toate satele Câmpulungului adeverim. Şi pentru credinţă s-au pus şi pecetea vetrei Câmpului, ce se numeşte târg, şi noi suntem sub ascultarea lor”[1] (Codrescu, Theodor, Uricarul cuprinzător de hrisoave, anaforale şi alte acte ale Moldovei, Tomul al VI, Iaşi 1875, pp. 164-170).

 

 

[1] Acest document, prin care se descrie apăsarea românilor din Bucovina, l-am reprodus dintr-un volum imprimat la Viena, la 1861, traducerea în nemţeşte a tuturor privilegiilor ce au de la feluriţi Domni câmpulungenii Moldovei din Bucovina – n. T. C.


Povestea arheologiei bucovinene (VII, final)

 

  1. Volumul 17, nota 245, pagina 251 (Biserica veche din Revna). Pe Prutul de sus, la o distanță de aproximativ zece kilometri de Cernăuți, aproape de munții împăduriţi şi de râul care se apropie, se află satul Revna, înființat în urmă cu un secol, în vecinătatea unei mănăstiri care aparţinea Schitului Mare, din Galiţia, pentru care a fost construită biserica de lemn în cauză. O inscripție pe stâlpii ușii principale și inscripția în slavonă a bisericii pictate spun, conform traducerii preotului local: „În 1744, această biserică a fost construită şi închinată Sfântului Nicolae, prin grija și şi îngrijirea venerabilului ieromonah Isaia, proegumen la Schitul Mare, ctitorul acestui lăcaş, pentru iertarea păcatelor sale. Amin. Mai târziu, această biserică a fost renovată în 1764“. Sub clădirea menționată, zidirea cu chiliile mănăstirii, deja dispărută, poate fi identificată. De la desființarea mănăstirii, în 1784, biserica a servit ca biserică parohială, până în 1889, an în care a fost construită o biserică parohială nouă, ceva mai mare, lângă biserica veche, care a devenit mănăstire. Fosta biserică este unul dintre cele mai vechi monumente din lemn din Bucovina și, probabil datorită formei și designului, cea mai interesantă construcție de acest fel. Fără adăugirile ulterioare și pridvorul complet interconectat, biserica are doar 13 m lungime, în timp ce lățimea cea mai mare se ridică la 8 m.

 

Planșa, complet tipică după formatul vechii biserici gr.-or., arată o navă uşor aplecată pe partea de vest, așa-numita clopotniţă, mai departe nava principală, cu două mici apside și cu spațiul altarului (Sanctuarium), care se termină poligonal și lângă care se află o cămară pentru sacramente. Fruntea, acum prea deschisă la nava principală, era, anterior, așa cum se vede clar, despărțită de naosul principal printr-un zid, conținând probabil o ușă închisă. Cele două găuri încă vizibile în podeaua de piatră ar fi putut fi utilizate pentru stâlpii ușii acestui perete. Pe deasupra uşoarei aplecări, galeria trebuie să fi fost deschisă înspre naosul principal, în care există o ușă, în partea de vest, care condue spre un balcon deshis. Nava principală susţinea cupola cu opt fețe, care urcă precum un felinar. Tranziția spre întinerire este realizată, acolo, printr-o cornișă din lemn. Acoperișul este abrupt şi iese în afară doar puțin peste pereți și susţine două turnuri zvelte, şi cupola cu opt feţe; la nivelul inferior, există zone de acoperiș plate, foarte largi, în jur. Pereții, care se sprijină pe fundațiile din piatră de dărâmătură, sunt confecționaţi din bârne cioplite şi nu sunt protejaţi de streşini, dar au acoperişuri de șindrilă. Acoperișul este realizat cu șindrilă, iar turnurile zvelte sunt acoperite cu tablă. Pardoseala este din lespezi fixate cu moloz. Altarul și absida sudică au fost ridicate la un pas ușa principală, care are lățimea de numai 90 cm și înălțimea de 170 cm şi este situată pe partea de vest, în timp ce, pe partea de nord, apare o ușă laterală. Între camera altarului și cea principală se află iconostasul cu trei uși, executat în arhitectura Roccoco, cu sculpturi și auriri bogate, ale căror icoane sunt în general foarte bine pictate. Întrucât partea superioară a altarului are un caracter foarte diferit și nu se potrivește cu partea inferioară, în raport cu dimensiunile, este posibil să fi fost preluat dintr-un vechi altar. În parapet, se găsesc datele 1791 și 1792. În fața peretelui zugrăvit se află patru sfeșnice din lemn, pentru câte trei lumânări fiecare. Altarul conține masa altarului, deasupra căreia, pe tavan, se vede o imagine, sub care este amplasată o altă pictură, cel puțin mai veche, iar în plus, la un colț, se află o vatră de lut. Absida laterală sudică este prevăzută cu cinci strane. Cu excepția contururilor deschiderilor absidelor, care apar tivite cu linii și a unei picturi de suprafață, asemănătoare unui cartuș, în absida principală, pereții sunt lăsați în planuri simple pe interior. La exterior, partea inferioară a faţadei vestice, care a fost bine planificată și protejată de pasajul menționat anterior, este pictată figurat o frescă. Aripa ușii, în frumoasa concepție, conține imaginea unui înger, care conduce un copil, cu stânga, în timp ce cu mâna dreaptă arată spre „ochiul lui Dumnezeu“. Restul tablourilor s-au degradat în cea mai mare parte. Sculpturile din lemn apar într-o manieră foarte corectă, cu multă pricepere și grijă; din păcate, este compromisă întreaga clădire, pentru care s-a folosit, destul de ciudat lemn de tei, iar în iconostas carii au făcut distrugeri însemnate. Ca urmare a consolidării insuficiente și a pământului alunecos, partea de est a bisericii s-a lăsat şi, drept urmare, a devenit în principal dărăpănată și nu mai poate fi folosită (fig. 19, 20 și 21)“.

 

 

1891 Raportul anual, pagina 37 (Privind înființarea Muzeului Ţării). „Conservatorii din Bucovina, consilierul şcolar Isopescul, consilierul şcolar Klauser și profesorul Romstorfer, au informat Comisia Centrală despre rezoluția pronunțată în ședința de studiu, organizată cu privire la înființarea unui muzeu de stat la Cernăuți și au solicitat instituirea unui mandat, prin care să fie împuterniciți să ia măsurile suplimentare în această chestiune. Directorul Comisiei Ilg a dat următorul răspuns: „Comisia Centrală a primit, cu viu interes, scrisoarea nr. 120, din 24 iunie 1891, aşa că acum există speranță pentru crearea unei Asociații Naționale a Muzeelor ​​din Bucovina. Solidarizarea actuală a unor personalități eminente ale țării pare să conțină acele forțe care sunt necesare să conducă la realizarea proiectului, de atât de mult timp aprobat de către Comisia Centrală în acest scop și spre satisfacerea acestei situații. Măsurile luate pentru înființarea unui muzeu al ţării în Bucovina apar, în totalitate, în spiritul Comisiei Centrale, deși nu au adus, până acum, la lumină ceva îmbucurător, deci și Comitetul Central, ca şi comunicarea celor trei domnii conservatori, declară acordul lui complet în acest sens“. Această solicitare a fost făcută pentru aprobarea finală. Ulterior, profesorul Romstorfer a raportat, din nou, despre dezvoltarea favorabilă a problemei înființării acestui Muzeul Național (Raportul anual 1890, pagina 39).

 

  1. Raport anual, pagina 111 (Lucrări de restaurare în biserici gr.or.). „Conservatorul Romstorfer a făcut un raport detaliat asupra fostei biserici mănăstirești din Revna, în Bucovina. De asemenea, a dat un raport despre fosta biserică mănăstirească din Solca și despre cea pe care a studiat-o în Arbore și s-a decis să atragă atenția Ministerului cezaro-crăiesc de culte și instruire asupra acestor monumente. Ulterior, el a făcut şi alte comunicări cu privire la restaurarea bisericii din Solca, distrusă de trăsnet, ulterior. Același conservator a raportat și despre lucrările de restaurare necesare în biserica mănăstirii de la Humor și a fost numit profesorul Luntz să se ocupe de restaurarea menționată în decizia Ministerului cezaro-crăiesc al Cultelor și Instruirii. Mai mult, el a subliniat că, de-a lungul vremii, clădirilor bisericii din Bucovina nu li s-a acordat deloc îngrijirea necesară. Comisia Centrală a recunoscut importanța deosebită a acestui raport, dar și-a menținut punctul de vedere, afirmând că, din păcate, nu primește rapoarte despre puținele renovări din Bucovina, care au loc, deoarece nu se încearcă aproape nimic, în atâtea locuri, pentru a elimina răul structural existent“.

 

1891, Raportul anual, pagina 111 (Lucrări de pământ) „Conservatorul consilier şcolar Klauser a raportat asupra unor lucrări de terasamente de la Gura Humorului, care datează din 1854 și au servit ca fortificații de frontieră“.

 

  1. Volumul 18. Pagina 44 (Bisericile parohiale greco-orientale din Solca și Arbore). De conservatorul Carl A. Romstorfer. Cu o ilustraţie.

 

  1. Volumul 18, nota 50, pagina 116 (Găsirea monedelor și a aurului) „Profesorul corespondent W. Schmidt din Suceava a raportat Comisiei Centrale că, spre sfârșitul lunii mai 1892, s-au găsit, din întâmplare, nişte monedă interesante acolo. Acestea au fost descoperite la capătul de nord-est al orașului, la gura apeductului. Au fost 101 bucăți monede, cu o patină foarte puternică. Examinarea mai atentă a arătat că au de-a face cu monede turcești, poloneze și lituaniene. Monede de bronz, obișnuite. Doar două dintre ele erau demne de remarcat: o monedă piastriană de argint moldovenească, a lui Petru (Aron – n. n.), predecesorul Ștefan cel Mare (înainte de 1456), care a condus ţara o foarte scurtă perioadă de timp, și o a doua, un ban de aramă al orașului Viena, din 1683, o monedă standard. În primele zile ale lunii iunie, la Măreţia au fost găsite câteva obiecte de aur, de două feluri, una evaluată ca aur brut la 9,75 ducați, iar celelalte două, la 2 ducați. Trebuie să fi fost un fel de fibulă, cu un apendice rupt“.

 

 

  1. Volumul 18, nota 141, pagina 240 (Inscripţii în piatră) „Fosta biserică mănăstirească din Humor conține inscripţii în piatră, unele dintre ele fiind prezentate aici în figura (fig. 22). Semnele de la „a“, la „d“ apar, după cum a raportat conservatorul Romstorfer, în bolta arcuită a portalului principal şi, în repetate rânduri, pe piedestale. Fiecare inscripţie are 3 cm înălțime“.

 

  1. Raportul anual, pagina 39 (Muzeul Ţării). „Curatorul Muzeului Ţării Bucovina din Cernăuți are un nou aviz. La cerere Comisiei Centrale, Ministerul cezaro-crăiesc al Culturii și Învățământului din Viena a dat un aviz cu privire la eficacitatea acestui muzeu provincial, exprimându-se în favoarea acestei instituţii de cultură“.

 

  1. Raport anual, pagina 62 (Săpături și descoperiri de monede). „Conservatorul Klauser a raportat despre succesul mai mic al săpăturilor din Horodnicu de Jos, Bucovina, și pe o descoperire de monede la Siret. comentatorul Dr. Kenner a remarcat: Monedele de interes din localitate au ajuns, aparent, la locul descoperirii, pe ruta comercială care leagă Marea Neagră și Dunărea cu Marea Baltică. Ele aparțin unui grup de monede găsite, care indică existența și direcția drumului, și, prin urmare, fiecare sit nou în care se fac astfel de descoperiri este important“.

 

  1. Raport anual, pagina 117 (Biserica gr-catolică din Cernăuți) „Profesorul conservator Romstorfer a raportat despre demolarea bisericii greco-catolice din Cernăuți și despre semnificația arheologică a existenţei sale şi despre raportul consilierului ministerial Lind împotriva demolării. Din mobilierul bisericii, cu excepția altarului și a iconostasului, nimic nu este semnificativ. Acestea ar putea fi folosite, din nou, în biserica nouă. Dintre veșminte sunt două, din secolul precedent, care au o valoare artistică mai mare. Pentru păstrarea acestora, precum și pentru păstrarea altor obiecte mai vechi, care, de exemplu, ar trebui să capete importanță, cu ocazia reconstrucției, ar trebui să se prevadă în scris“.

 

  1. Raport anual, pagina 117 (Biserica Mănăstirii Humor). „Ca răspuns la o solicitare a Ministerului, în ceea ce privește restaurarea fostei biserici mănăstireşti greco-orientale de la Humor, Comisia Centrală a declarat că trebuie să se ia în considerare obiectivul interesant în sine, cu structura sa tipic bizantină, şi conservare şi consolidarea necesare ale acestui monument arhitectural, care trebuie luate în considerare de guvernul provinciei Bucovina şi pot fi recomandate pentru executare. În ceea ce privește fresca exterioară, din care se găsesc urme greu de observat deasupra temeliei, dar restul indică semnele unei decorațiuni colorate, care ar fi fost, odată, depozitară de frescă, s-ar putea lua în considerare contururile ușoară și costurile relativ ridicate ale refacerii. Pe de altă parte, Comisia Centrală consideră că prioritar este să se recomande cea mai etică în restaurarea iconostasului“.

 

  1. Raport anual, pagina 118 (Biserica Romano-Catolică din Gura Humorului). „Comisia Centrală a recomandat proiectul pentru o extindere la Biserica Romano-Catolică din Gura Humorului“.

 

Raportul anual 1892, pagina 118 (Biserica veche de lemn din Revna). „Conservatorul Romstorfer a raportat despre vechea biserică de la Revna, care urmează să fie demolată, din cauza dărăpănării. S-a decis să se facă, mai întâi, fotografii atente ale acestei biserici; dacă se dovedește că o parte din material ar fi reutilizabil, ar fi de dorit ca biserica să fie reamplasată într-un loc mai potrivit, în forma sa actuală“.

 

  1. Raport anual, pagina 118 (Biserica parohială gr. or. din Siret). „La cererea Comisiei Centrale, Ministerul cezaro-crăiesc al Cultelor și Educației și-a dat avizul asupra proiectului prezentat de guvernul provincial pentru restaurarea bisericii parohiale greco-orientale Sf. Ioan din Siret, renovare cauzată de faptul că că acoperișul nou ar trebui ridicat în jurul turnului central. În consecință, proiectul propus a fost clasificat drept admisibil, dar Comisia Centrală va trebui să conceapă un acoperiș de cupolă mult mai mare, care să cuprindă ascuţitul turn central“.

 

1892 al Raportului anual, pagina 118 (Biserica parohială gr. or. din Solca). „Cu referire la proiectul de restaurare a bisericii greco-orientale din Solca, Ministerul cezaro-crăiesc al Cultelor și Educaţiei a aprobat şi recomantat Comisiei Centrale, pentru execuţie, proiectul întocmit“.

 

  1. Raport anual, pagina 118 (Sabia de la Şipot) „Consilierul dr. Kenner s-a referit la găsirea unei monede şi a unei vechi săbii în Şipot-Cameral. Conservatorul Boeheim și-a exprimat opinia, cu privire la acesta din urmă, spunând că această armă provine, cu siguranţă, din perioada Renașterii“.

 

  1. Raport anual, pagina 118 (Teracotă) „Conservatorul Klauser a raportat despre descoperirea unei teracote în relief la Drăgoieşti, care a fost dată Muzeului Ţării din Cernăuţ“.

 

  1. Raportul anual, pagina 119 (Voroneţ). „Conservatorul Romstorfer a raportat despre restaurarea mănăstirii greco-orientale, acum biserică parohială, din Voroneţ, și despre ruinele din apropiere, destinate demolării, probabil rămășițe ale fostelor chilii ale mănăstirii“.

 

  1. Volumul 10, nota 61, pagina 138 (Monedă). „Dr. Kaindl din Cernăuți a adus la cunoștință Comisiei Centrale că, în cabinetul cu monede al Universității, există o monedă de la Lucius Verus (101-72 înainte de Hristos), care se află aici de aproximativ doi ani şi jumătate, când a fost găsită, la adâncime de un metru, odată cu construcţia drumului care leagă Şoseaua Nouă și Cimitirul Catolic. A fost achiziționată de la locație pentru cabinetul numit“.

 

 

Lista conservatorilor și corespondenților

Comisiei Centrale cezaro-crăieşti:

 

a). Conservatori:

 

Mikulitsch Andreas, inginer la Districtul Camerral de Construcţii din Cernăuți, citat deja în 1872.

Isopescul Demeter, consilier şcolar cezaro-crăiesc și director al Institutului de formare a cadrelor didactice din Cernăuți; pentru secțiunea a III-a, prin Ordinul Ministerial nr. 9613 din 14 septembrie 1875.

Petrino Otto, Baron von, președintele Asociației Culturale de Stat din Cernăuți; pentru secțiunea I; 1872-1879.

Schwerdtner Victor, arhitect și Profesor al Şcolii cezaro-crăieşti de afaceri din Cernăuți; pentru secțiunea II; din 1877 până în 1878.

Gutter Josef, Cavaler von, Căpitan în Siret; pentru secțiunea I; din 1880, până în 1885.

Laizner Josef, directorul Școlii cezaro-crăieşti de afaceri din Cernăuți; pentru secțiunea II; din 1880, până în 1887.

Klauser Heinrich, consilier şcolar și directorul Gimnaziului cezaro-crăiesc din Radautz; pentru secțiunea I; conform ordinului Ministerului nr. 25429 din 31 ianuarie 1887, până în 1886.

Romstorfer, Carl A., arhitect și Profesor al Şcolii cezaro-crăieşti de afaceri din Cernăuți; pentru secțiunea II; conform ordinului Ministerului nr. 2686 din 8 mai 1888.

 

b). Corespondenţi:

 

Getzlinger Leopold, Dr. cezaro-crăiesc, Medic de district în Vijniţa, fost în Câmpulung, din 1881.

Kasprzycki Carl, Dr. cezaro-crăiesc, Medic de district în Vijniţă; din 1881, până în 1884.

Loserth Johann, Dr. cezaro-crăiesc, profesor universitar; din 1881; Mutat la Graz, în 1893.

Mikulitsch Andreas, inginer la Districtul Cameral de Construcţii din Cernăuți; din 1881, până în 1884.

Neubauer Ernst Rudolf, directorul Liceului din Rădăuţi; din 1881, până în 1890.

Neumann Ferdinand, inginer la Districtul Cameral de Construcţii din Cernăuți, fost șef al districtului de construcții din Suceava; din 1871.

Wickenhauser Franz Adolf, funcţionar la Consiliul cezaro-crăiesc de Finanțe din Cernăuți; din 1881. până în 1891.

Vasile Kluczenko. Dr. cezaro-crăiesc, Medic în Cernăuți, fost medic de district în Suceava; din 1883.

Stefanelli Theodor, Judecător cezaro-crăiesc de district din Câmpulung, fost ajunct cl Curţii de District din Suceava; din 1886.

Lainzer Josef, Directorul Şcolii cezaro-crăieşti de afaceri din Cernăuți; din 1888.

Schmidt Wilhelm, profesor emerit la Gimnaziul cezaro-crăiesc emerit în Suceava; din 1889.

Olinski-Olinescu Dionys, Concepist cezaro-crăiesc financiar la Cernăuți; din 1891.

Polek Johann, Dr., Custodele Bibliotecii Universitare cezaro-crăieşti din Cernăuți; din 1893“[1].

 

 

[1] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 66-71


Descoperiri din perioada migrației în Bucovina

Piesa de aur din Muzeul cezaro-crăiesc din Viena

 

„În M. C. C. XIX (1893) p. 65, conservatorul Romstorfer a publicat desenul a două piese de bijuterii din aur, încrustate cu granate, aflate la Muzeul de Stat al Bucovinei din Cernăuți, care au fost găsite, cu puțin timp înainte, la Măreţei, în Bucovina. Una este, în general, similară cu cea arătată în Fig. 7, în care bijuteria este redată în mărime naturală şi se află în Muzeul cezaro-crăiesc austriac din Viena; dar bucovineanul găsește o bijuterie care, în loc de patru, are doar trei balamale suspendate de inelul central, iar desenul barelor de aur de pe apendice, care au o formă complet identică, este în parte diferită, deși practic în strânsă legătură. Cea de-a doua descoperire arată aproximativ forma unei semi-luni, cu cei doi lobi, în formă de cioc, care înconjoară un ochi circular central.

 

În 18 iulie 1902, conservatorul Romstorfer a raportat că o bijuterie a primei specii menționate a fost recent descoperită, din nou, pe același loc, piesă care, la momentul raportării sale, nu putea fi încă achiziționată pentru Muzeul Național Bucovina.

 

Aceste piese, consideră conservatorul Romstorfer, au, probabil, origini orientale şi aparțin, fără îndoială, monumentelor depozitelor de granate din aur din secolele V-VII după Hristos, care au fost atât de numeroase în Europa de Est, cu derivări stilistice spre „Romanicul târziu”. Bijuteria de la Muzeul cezaro-crăiesc austriac din Viena, prezentată aici în fig. 7, despre care inventarele, din păcate, nu spun nimic, apare și pe planşa I 3, reprodusă în culori. Descoperirile de la Măreţei merită un interes deosebit, deoarece sunt primele de acest fel care au fost scoase la iveală în Bucovina, în timp ce în România vecină au fost de mult timp descoperite, prin celebra comoară de la Pietroasa, iar în Transilvania, prin piesele găsite la Apahida. Ar fi necesar să se investigheze dacă ar fi adecvate investigații sistematice la locul descoperirii, la care obligă aceste descoperiri repetate / Riegl”[1].

 

Piesa din aur din Muzeul Ţării din Cernăuţi

 

[1] Mittheilungen der k. k. Central-Comision fűe Erforschung und Erhaltung, Band I, Nr. 11, November 1902, p. 408


Tezaurul pre-dacic de la Măriţei sau Merizei

 

În ciuda unor descoperiri accidentale, datorate inundaţiilor din verile anilor 1878 şi 1892, tezaurul pre-dacic de la Măriţei încă nu a fost descoperit, în ciuda eforturilor depuse de pionieri ai arheologiei în Bucovina, precum Josef Ritter von Gutter, Wilhelm Schmidt sau Carl Adolf Romstorfer. Interes, atunci, a existat, dar nu şi posibilităţi tehnice, iar tentativa profesorului sucevean Wilhelm Schmidt de a descoperi sursa pieselor de aur, aduse de aluviuni, pe dealul dinspre vest, unde exista un tumul, iar în preajma lui, morminte prăbuşite, vechi de peste două milenii, era cel puţin fantezistă, pentru că nu din morminte au fost desprinse aluviunile, cu tot cu piese de tezaur, ci de pe versanţi.

 

Ipoteza lui Romstorfer, conform căreia tezaurul ar trebui căutată pe albia superioară a pârâului Hatna, pe dealul dinspre Danila, nu este obligatorie, cum nu este obligatorie nici presupunerea lui despre o posibilă origine asiatică a tezaurului, chiar dacă aparent indic este şi numele pârâului, pentru că „Hatna este inscripţia de sub reprezentările lui Jina“[1], dar Hatna poate contrazice arianismul lui Max Muller, putând fi dus spre Sumer de către „capetele negre“, conduse de către Marele Păstor Enlil, Enlil însemnând „Fiul Muntelui“.

 

E drept, tezaure asemănătoare s-au găsit şi în pusta maghiară, la Bákod, lângă Kalocza, dar şi în apropiere de Curbura Carpaţilor, la Pietroasa, iar posibilitatea existenţei unui tezaur încă nedescoperit, dar şi mai spectaculos, pe coasta dealului „Zamezysz“ (Zamca?), de lângă Măriţei, este mare, în condiţiile în care tehnologiile moderne de căutare au pătruns chiar şi în rândurile cetăţenilor de fiecare zi ai României. Pârâul Hatna poate fi un reper şi nu, neapărat, o locaţie, pentru că, în 1876, se vorbea de două torente, nu despre un pârâu, care s-au format pe două dealuri din vecinătatea satului Măriţei, „de partea dreaptă sau de partea stângă“, şi au cărat aluviunile în albia pârâului Hatna, unde s-au găsit „o brățară masivă din aur, de formă primitivă, în formă de șarpe, și câteva fibule similare“.

 

Faptul că, în 1903, Romstorfer izbutise să localizeze pe dealul Dănilei locul în care se găsite bijuteria pe care el o cumpărase pentru Muzeul Ţării din Cernăuţi nu înseamnă că doar acest deal, imposibil de cercetat pe atunci, poate ascunde comori străvechi bănuite, în condiţiile în care, pe platoul dintre Siret şi Suceava s-au tot ivit, doar din întâmplare, şi alte mărturii, precum mormântul uriaşilor din Dealul Iancului, de lângă Grăniceşti. Romstorfer intenţiona să realizeze o hartă arheologică a Bucovinei (am să o caut, să văd dacă a tipărit-o), de care arheologii şi căutătorii de comori (în care îmi pun mai multe speranţe, deşi descoperirile lor distrug, pentru totdeauna, vestigii mărturisitoare) ar trebui să ţină cont. Nu neapărat pentru a o urma, ci pentru a încerca să desluşească în ea arealul locuirii pre-dacice, caracterizată, printre altele, de cele două mari evenimente echinocţiale, care despart vara de iarnă: intrarea şi ieşirea Şarpelui (îngheţului) în/din pământ, cu reliefări artistico-totemice atât de impresionante, în cadrul omagierii Constelaţiei Dragonului (şarpele), care arată, cu „capul“ triunghiular al celor trei stele, Nordul, deci originea îngheţului.

 

Gara Hatna

 

Mărturii despre descoperirile de la Măriţei

 

,,Corespondentul W. Schmidt raportează asupra satului Măriţei din Bucovina. Cătunul Măriţei formează un loc ciudat, lângă prima stație, Hatna, a căii ferate Lemberg-Cernăuți-Suceava, înfipt între dealuri și mărginit de un torent cu același nume cu Hatna. Descoperirile bogate în aur au atras atenția generală cu atât mai mult asupra acestei așezări, întrucât se știa că mulți țărani au vândut bucată cu bucată bogăţiile aruncate în poala lor prin voia coincidenței capricioase, unor pânditori ai profitului, care aşa au ajuns la prosperitate. Chiar și anchetele oficiale s-au dovedit a fi lipsite de rezultate, în confruntarea cu istețimea vicleană a căutătorului, vânzătorului și a cumpărătorului, până în 1878, când, în cele din urmă, anumite piste, care au fost urmărite, au condus la faptul că, după o puternică rupere de nori, din iulie, torentele care s-au năpustit în Măreţia au scos, din nou, la iveală diverse obiecte de aur, pe care le-au cules ţăranii şi le-au păstrat în secret, până ce le-au vândut, pentru o sumă derizorie, unui comerciant rătăcitor. După finalizarea anchetei, căutătorii și cumpărătorul au fost aduși, împreună cu obiectele găsite, la Căpitănia districtului, pentru cercetare.

 

Au fost înregistrate o brățară masivă din aur, de formă primitivă, în formă de șarpe, și câteva fibule similare. Toate piesele au arătat urme regretabile de frecare cu rocile torentului, deasupra cărora amețitorul curent de apă le-a determinat să se rostogolească. De asemenea, cu această ocazie, a ieșit la iveală un molar al unui Ursus primogenius. Căpitanul de atunci districtului, Anton Heschmann, s-a simțit obligat să meargă cu o comisie la fața locului, în Măreţei, pentru a putea determina proveniența descoperirilor, cercetând cu atenție terenul.

 

Corespondentul Schmidt a fost chemat în această comisie și a urmat cursul torentului, în amonte, pentru a descoperi semne de orientare. Deși a pătruns până la sursă, nu a văzut nimic semnificativ și se poate presupune, cu toată certitudinea, că astfel de aur găsește doar în cursul abundenţei de apă, torentele formându-se, la o distanță considerabilă, de partea dreaptă sau de partea stângă, și probabil că puhoiul realizează spălarea obiectelor și îndepărtarea pământului, de îndată ce valul sălbatic a atins o înălțime suficientă pentru a lăsa curentul să se învolbureze și să sape şi peste locul în care se află obiecte de valoare. Sătenii care au găsit aceste obiecte l-au asigurat că nu au habar de unde provin toate aceste comori.

 

Pe de altă parte, a fost fericit că a făcut o altă descoperire. În timp ce cobora, se uită în jurul zonei, văzând o înălțare spre vest, precipitată, dar ușor înclinată spre vest, de aproximativ douăzeci de metri, al cărei vârf era încununat de un fag bătrân. Când a ajuns în vârf, a observat, de departe, ceea ce doar ochii pricepuți pot vedea, niște denivelări discrete, care pot dezvălui, în orice moment, vremuri pline de viață. Tumulul era aproape în mijlocul platoului, în timp ce în jurul lui se aflau morminte scufundate. În ciuda înserării tot mai pronunţate, căpitanul de district și ceilalţi au urcat pe deal, iar Schmidt le-a arătat spre descoperirea sa; ascultându-l cu neîncredere, ei au răscolit în locurile arătate de el şi au scos la iveală, deocamdată, o secțiune transversală, care l-a încredinţat pe Schmidt despre corectitudinea presupunerii sale, apoi au aflat alte trei astfel de locuri de odihnă, în care se aflau resturi calcinate de coloană vertebrală. Unii au propus adunarea rămăşiţelor, astfel încât să se poată face o înmormântarea creştină a acestor rămășițe umane descoperite din întâmplare. Câțiva medici, prezenţi acolo, au explicat că, pentru a intra în această stare de calcifiere, scheletele umane trebuie să fi stat în pământ cel puțin două mii de ani, ceea ce a dus la decizia ca, în viitorul apropiat, după obținerea permisiunii, de la proprietarul moşiei, baronul Johann Kapri, să se caute cu atenție şi să se săpe pentru a descoperi tumulul. Problemele referitoare la costuri au amânat executarea acestei decizii.

 

De atunci, nu s-au mai făcut raportări ale altor descoperiri de aur în zona Măriţei, dar acest lucru nu înseamnă că astfel de descoperiri ar fi fost făcute și până acum, comorile rămânând ascunse, pentru presupusul avantaj al căutătorului“[2].

 

Bijuteriile din aur de la Măriţei. La fel ca în anuarul din 1893, pagina 70, descris și ilustrat, pe care Muzeul Ţării Bucovinei îl editează, datorită intervenției binevoitoare a membrului său, domnul adjunct cezaro-crăiesc pentru construcţii A. Issecescul, domnul Dr. med. M. Much scrie, în „Anunțurile societății antropologice” 1894, pagina 28: „Conservatorul Romstorfer a raportat Comisiei Centrale cezaro-crăieşti despre descoperirea unor bijuterii din aur, la Măriţei, în Bucovina, descoperire în care obiectele din aur au ieșit singure la lumină. Ceea ce este remarcabil, în legătură cu aceste bijuterii, este realizarea tehnică a ornamentelor, care constă din pietre preţioase inserate în monturi, amintind de tezaurul din aur găsit în pusta maghiară, la Bákod, lângă Kalocza, și de faimoasa descoperire de la Pietroasa, în România“[3].

 

 

Bijuteriile de aur de la Măreţei, în Bucovina. În volumul al 8-lea al comunicărilor Comisiei Centrale cezaro-crăieşti (în 1882), Conservatorul din Siret von Gutter, acum decedat, a raport despre o descoperire de aur făcută la Hatna. În acest an (începutul lunii iunie 1892), alte piese din aur au fost găsite în acea zonă, după cum a semnalat corespondentul W. Schmidt din Suceava (sub nr. 50, din Mittheilungen, 1892). Este vorba despre o piesă, cu valoarea aproximativă a aurului pur, de 50 florini, și de o alta, cu valoarea aurului pur de aproximativ 10 florini. Acestea au fost deja depozitate la Muzeul de Stat din Bucovina, urmând să fie păstrate în țară, în timp ce, în mod obișnuit, alte descoperiri arheologice de monede etc., în special din zona Suceava, trec, prin intermediari, către comercianți, la Jaşi și la București.

 

De la Siret, se întinde, spre sud, un podiș înalt, care se îndreaptă spre Suceava, fiind în mare parte împădurit şi sfâșiat de râurile adânci ale dealurilor. Cea mai semnificativă ruptură a terenului este formată de pârâul Hatna sau Măriţei, care curge, din podișul înalt, și este orientat spre sud, iar pe ambele maluri, în aval, se află localităţile înşirate Măriţei și Hatna, aceasta din urmă pe partea stângă. În cursul mijlociu al pârâului, chiar deasupra satului Măriţei, pe malul înalt opus, se află dealul Zamezysz, al cărui nume indică o fostă tabără de pământ și pe care, potrivit inginerului A. Issecescul, se observă urme de morminte arse.

 

În acest caz, după o inundație, cele două bijuterii din aur, înfățișate la scară completă în Fig. I, au fost găsite întâmplător printre aluviunile aduse la Măriţei, fiind aflate, printre ele, de câţiva ţărani.

 

Cea mai mare dintre piese este un inel masiv, împodobit cu un ornament, de care sunt atârnate trei inele mobile, realizate tot din aur, fiecare fiind acoperit cu ornamente, atașate prin monturi, dar ciocănite, pe partea inferioară, pentru a forma un cârlig, la o distanță de 1,5 mm sub ornament. Este incontestabil faptul că materialul a fost împins în acest spațiu intermediar, din care bijuteria – formând probabil jumătatea unui fermoar – a fost fixată cu cele nouă nituri aurii, care sunt vizibile în desen, prin bucle forjate.

 

A doua bijuterie, de asemenea forjată în aur masiv și împodobită cu pietre preţioase şi perle (piesa din mijloc, în formă de buton) are, pe partea inferioară, o tăietură, de care este prinsă o sârmă de aur rotundă, lipită în mijlocul plăcii de bază, în jos atingând lungimea de 5 mm, iar ferecătura de argint gros fiind de 2 mm. Obiectele decorative descrise sunt destul de similare, prin caracter și execuție, cu cele de origine orientală. / Romstorfer“[4].

 

Romstorfer: În 1893, la Măreţei, nu departe de Suceava, a fost găsit și cumpărat pentru Muzeul de Stat din Bucovina un ornat de aur garnisit, pe care prof. Alois Riegl l-a descris ca provenind din secolul al V-lea, al VII-lea. O piesă similară a fost găsită, în același loc, în 1902, pe care am cumpărat-o pentru Muzeul Ţării din Cernăuţi. Anul acesta, am făcutcercetări la fața locului și am reușit să aflu locaţia exactă a ultimului obiect menționat, în dealul dinspre Danila, pe un teren alunecos şi accidentat de rupturi. Săpături sistematice sunt greu de plănuit; descoperirile au fost, întotdeauna, după un potop puternic de ploaie, care sapă baza malurilor abrupte și aduce parțial prăbușiri“[5].

 

Podul, peste Suceava, de la Dărmăneşti

 

[1] Annual Report of the Mysore Archaeological, Bangalore 1919, p. 21

[2] Romstorfer, Carl A., 1891. Volumul 17. Nota 104, pagina 123 (Măriţei), Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 65. 66

[3] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1894, Czernowitz 1894, p. 121

[4] Mitteilungen der k. k. Central Commission, XIX Jahrgang, Wien 1893, pp. 65, 66

[5] Mitteilungen der Antropologischen Gesellschaft, XXXIV Band, Wien 1904, p. 56


Pagina 1 din 10112345...102030...Ultima »