Cântece pentru prieteni

La Cluj Napoca, pe un pat de spital, am început o carte de poezie, închinată în totalitate, prin tehnica acrostihului, prietenilor mei. Sper să o termin într-un an, ca să o public în ianuarie 2015, când voi avea ceva de sărbătorit: prietenia, care mi-a dat, mereu, şi mereu, putere de viaţă.

*

*

Cântecul aproapelui

*

Să-mi fii aproape, zise demiurgul

orbecăind cu palmele pe cer,

rănindu-se în cioburi, în amurgul

irositor de vieţi şi de mister,

numai adâncul ierbilor, îmi zise,

*

Mai poate dăinui neprihănit,

apoi s-a-nfăşurat solemn în vise

râzând desferecat, dar ostenit,

iar râsul lui cu apele se duse

urmând doar calea apei spre izvor;

să-mi fii aproape, încă-o dată spuse

*

Amiezilor cu glasul lui sonor;

vai, ce amiezi şi ce căderi urmară

rostirii lui, ce-l devora pe el,

apoi se prelingea în decuseară

mimându-mi sufletul, de-a pururea rebel.

*

*

Cântecul cununii de spini

*

Răsăritul nopţii fascinant aprinde

ample candelabre până-n nesfârşit,

mi-amintesc de zile, noaptea când cuprinde

orizontul lumii tot mai ostenit;

noaptea-i închinare sacră şi sfioasă,

am văzut lumina în genunchi şezând,

*

Huruia văzduhul peste iarba deasă,

orele drept iarbă pe pământ păşind,

glezne de-ntuneric alergau prin iarbă

neastâmpăr sacru-al sacrelor lumini,

orele, atuncea, începeau să fiarbă

glăsuind în noaptea gata să mă soarbă

iarăşi prin cununa veşnică de spini.