Ioan Cătălin Nechifor: Îmi pun nădejdea în poporul folcloros, că ălălalt…
*
Nici în săptămâna aceasta nu scăpăm de folcloroase. De data asta, în mediul urban, la mall, timp de trei zile, când iar va urca pe scenă Nechifor, începând de vineri, şi ne va vorbi, până duminică, despre mândria de a fi români. Să sperăm că şi suntem, dar nu ca ponta, ca dragnea, ca nechifor şi ceilalţi.
SOMNUL URNAŢIUNII NAŞTE MONŞTRI. FĂRĂ CUVINTE.
Victor Ponta: Cătăline, eşti sigur că ăla e Băsescu? Dacă-mi nimereşti vreun alegător?
*
Tare mi-aş dori să nu existe nici un român atât de fraier, încât să le dea crezare trepăduşilor ăstora, Ponta, Udrea, Johannis, Tăriceanu şi care s-or mai fi îndesat pe listele electorale. Din nefericire, folcloroasele nechiforilor de pe cuprinsul patriei şi de toate culorile propagandistice, aburcate cu atâta nesimţire, spală creierele mai dihai decât propaganda bolşevică şi le impregnează fetid cu zoaiele partizanatului de tip chibiţard, un partizanat mai periculos decât toate, pentru că ia, adesea, dimensiunea fanatismului. Aşa că, lăsaţi orice speranţă, voi, cei care mai trăiţi aici!
Ioan Cătălin Nechifor: Tocmai am descoperit, în tradiţii, vocaţia pontologică a românilor!
*
Sâmbătă – la Pojorâta, luni – la Volovăţ, sâmbătă şi duminică – la Horodnic şi în mai toate comunele rădăuţene, continuă Festivalul Pontcloric Bucovinean, cu Ioan Cătălin Nechifor la baghetă şi drâmbă.
*
Penibil, nici măcar în vreme bolşevismului nu a fost atât de umilită cultura tradiţională precum în această deşănţată campanie electorală.
Ştefan Alexandru Băişanu: O să revin în opoziţie, dacă opoziţia va ajunge la putere!
*
Îmi făcusem speranţe cu băiatul ăsta, descifrând în Ştefan Alexandru Băişanu un politician atipic: instruit, creator, deşi în limitele unei imaginaţii grăbite, de care părea să se tot scuture, deschis la suflet. S-ar părea că şi el nutrea faţă de mine un oarece respect, fiind, în afară de regretatul Constantin Sofroni, singurul politician care obişnuia să mă mai viziteze şi pe la domiciliu, în “bucătăria micuţă” (după el, nu şi după PIM, care-i sesizează şi insolitul, şi modernismul), în care îmi am biroul de scris (din pricina fumatului), dotat cu toate ustensilele.
*
Veştile de ultimă oră, vehiculate prin presă, prefer să nu le comentez, deşi regret enorm că Ştefan Alexandru Băişanu a eşuat aidoma personajului dintr-un cântec al fiului meu, Andi:
*
Se spune ca mântuirea nu-i chiar atât de dulce,
Am auzit că nu ar mai fi loc şi pentru mine,
Îmi crestez iluziile în ochii străinilor,
Cuprins ca un orb la vânare de îngeri;
Am auzit că n-ar mai fi loc şi pentru mine.