La 95 de ani, îngrijitor de carte

Chinuit precum Iisus prin temnițele bolșevice, în urma unui denunț răuvoitor, publicistul și scriitorul Eugen Dimitriu a fost răsplătit de către bunul Dumnezeu cu tinerețe fără de bătrânețe. La 95 de ani, tocmai a fost îngrijitorul unei cărți voluminoase și complexe, cu caracter științific, un exemplar fiind pus deoparte pentru mine, fericitul care se bucură de prietenia acestui om exemplar.

*

În ziua lansării cărții „Luntrea de ceară”, de Roman Istrati, deci în 31 ianuarie 2018, voi trece pe la Eugen Dimitriu, nu atât pentru cartea îngrijită de el, cât pentru prilejul de a mai sfătui cu un om înzestrat cu sfințenie.

Mihai Hrincescu va înregistra un album

Ultimul interpret de folclor care îşi mai caută cântecele prin satele izolate ale munţilor, prin arhivele naţionale sau prin ignoratele culegeri vechi de cântece naţionale româneşti, Mihai Hrincescu, din Arbore, a venit, astăzi, în Suceava, ca să întrebe de ofertele de preţ ale unor prestigioase studiouri de înregistrare. Bietul băiat, aflat la început de strălucitoare carieră artistică, a izbutit să adune nişte părăluţe din sponsorizări şi a venit în Suceava, cu gândul să le depună ofrandă pentru împlinirea unui vis. Spre surpriza lui, însă, nici Viorel Leancă, nici Răzvan Mitoceanu, care conduc astfel de studiouri şi formulele instrumentale de acompaniament, nu s-au arătat interesaţi de bani, ci de materiale, cu gândul mărturisit de a-l ajuta pe tânărul artist din Arbore, şi prin două formule orchestrale de taraf, una dintre ele fiind, desigur, cea a “Zicălaşilor”. Nu s-a văzut cu Petrică Oloieru, care avea zi liberă, nici cu Adrian Pulpă, Narcis Rotariu şi Ionuţ Chitic, dar presimt eu că, din zona asta, se vor desprinde doar fârtaţi, adică exponenţi ai prieteniei duse la apogeu.

*

În linii mari, ştiu ce va cânta Mihai Hrincescu şi îi aştept opera cu mare interes. La drept vorbind, înregistrările acestea îmi vor proba dacă şi pe viitor le sunt dator cu sufletul muzicienilor Viorel Leancă, Răzvan Mitoceanu, Petrică Oloieru, Ionuţ Chitic, Narcis Rotaru şi Adrian Pulpă sau, deşi îmi displace teribil Dragnea, mă voi vedea obligat să recunosc, aidoma lui, că… n-am mână bună la oameni. Nu am temeri, dar cum în viaţa asta orice este posibil, aştept.

Ce se întâmpla în 15 ianuarie 1850?

îCernăuţi, Sfinţirea apei, la serbarea Arătării Domnului – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

În ciuda faptului că e greu de găsit mărturii, o curiozitate elementară mă obligă la o călătorie în timp, pe care, în mod firesc, o încep cu presa românească a vremii. Ordinea alfabetică oferă întâietate gazetei „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, nr. 3, de luni, 16 ianuarie 1850, dumirindu-mă că Eminescu s-a născut în Ziua Domnului, duminică.

*

Când s-a născut Eminescu, „oameni de încredere ai naţiunii române”, Petru Mocioni, P. Cermena şi Ioan Dobran, „ai Maiestăţii Tale credincioşi supuşi”, tocmai triumfau, după primirea răspunsului împăratului: „Primesc cu mulţumire de la Dumneavoastră asigurările de credinţă şi supunere cătră mine. Grelele cercetări, care le-au adus răzbelul civil peste nenorociţii voştri conaţionali, au meritat tot dreptul de compătimire şi de mulţămită din partea împăratului vostru. Constituţiunea împărăţiei garantează românilor drepturi asemine de mari şi valoare asemine de mare ca şi tuturor celorlalte popoare ale împărăţiei mele. Guvernul meu se va strădui a înfiinţa acest principiu prin instituţiuni organice amăsurate trebuinţelor celor adevărate ale poporului acestuia şi consunătoare cu unitatea Monarhiei. Eu socotesc că toâi romanii adevărat-patrioţi vor conlucra la aceasta cu înţelepciune şi cu cumpătare; în înţelesul acesta am şi dat la consilierii mei poruncile cuvenite”.

Se publica raportul prefectului Avram Iancu, memoriul despre reorganizarea Transilvaniei şi scrisoarea episcopului Andrei Şaguna către patriarhul Iosif Raiacici.

*

„Gazeta de Transilvania” nu apărea în 1850, încetându-şi activitatea în 1847 şi reluând-o abia spre sfârşitul anului 1851. Dar apărea, la Bucureşti, în anul XIV, „Vestitorul românesc”, cu numere în 14 (sâmbătă) şi 17 (marţi) ianuarie 1850, în care Barbu Dimitrie Ştirbei publica „acte oficiale”. Dar ştirile externe (şi nu prea) vesteau că noul comisar turc în principatele Dunărene era Excelenţa Sa Ahmet Vefic Efendi, avându-l ca secretar pe Haidar Efendi, amploaiat la cancelaria traducătorilor pe lângă Înalta Poartă.

Mitropolitul Neofit adormi întru Domnul, moşia Sârbeni, cu pădure în Vlaşca, aproape de mănăstirea Câşcioarele, se arenda doctorului Anastasie Caragici; o parte din locul din mahalaua Brezoianului, care fusese a vătafului Alecsandri, era revendicată şi de clucerul Steriadi. Şi aşa mai departe, mai ales prin Vlaşca, unde erau moşii multe de arendat.

*

„De la Cernoviţi anunţă gazeta „Bucovina” că un comitet compus de oameni cu încredere şi de funcţionari k. k. sub preşedinţa şefului ţării se chibzueşte asupra proectului ministerial pentru noua lege  a gvardiei cetăţene. Această lege, zice „Bucovina”, este dreaptă, însă multe lucruri mai însemnate trebuie să se facă pentru provincia de acest nume; judecătoriile, organizaţia autorităţilor administrative, şcolile au toate trebuinţă de o energică reformaţie. Asupra şcolilor se face băgarea de seamă că Bucovina, cu o populaţie de 400000 de oameni şi cu 338 comune n-are decât 36 şcoli populare, din care o parte este numai pe hârtie. Negoţul şi toate trebile sunt foarte strâmtorate. Creditul privat este foarte căzut şi dobânda banilor se schimbă, de la 12, până la 18 la sută.

Un stabiliment de credit este pentru Bucovina o facere de bine de mult dorită, încă neînfiinţată.

*

Tot acel jurnal, de la care am tras cele de sus însemnări asupra stării lucrurilor îm Bucovina, cuprinde următoarea caracteristică de Iancu, şefului locuitorilor munteni români în Transilvania: Avram Iancu, tânăr avocat, ce-şi trage neamul într-o bună familie română, care avea destulă stare ca să-i dea fiului ei o creştere şi învăţătură potrivită, împreună cu cunoştinţele ştiinţifice cu caracter atrăgător. Iancu este de o talie mai mult înaltă decât de mijloc, are faţa bălană şi proporţionată, o căutătură mai mult straşnică decât dulce, însă măreaţă, un glas tare ca acel al unui bărbat cu piept tare – pe lângă acestea are cunoştinţă prea exactă a naturii şi înclinaţiilor românilor. Înzestrat cu asemenea calităţi şi cunoscut mai înainte pentru nobilele şi patrioticele sale gânduri şi printr-o curată inspiraţie pentru cauza naţiunii sale, trebuia negreşit să capete de mult dragostea şi încrederea neamului cu care el trăieţte”.

În Bucureşti, colonelul Voinescu semn o „publicaţie” referitoare la „îndeplinirea formalităţilor începute de la cei ce prin jalbă către Înălţimea Sa a cerut înrolarea lor la slujba oştirii”.

Fantastică solidarizare cu Roman Istrati!

Astăzi, începând cu ora 15, în sala “Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei “I. G. Sbiera”, s-au adunat oameni ale căror chipuri au căpătat aura sfinţeniei în sufletul meu. S-au adunat chiar şi fără prezenţă fizică. Mihaela Siminiceanu, de pildă, de la mii de kilometri depărtare, a trimis banii pentru patru tablouri. Gheorghe David, geniul meu protector, m-a rugat să depun o sumă importantă de bani din partea lui, fără să îl intereseze dacă îi aduc sau nu un tablou. Soţia regretatului nostru coleg Didi Ciubotaru, Viorica, tot aşa, a donat o sumă importantă, în memoria prietenie de o viaţă dintre Didi şi Romică. Directorul Bibliotecii Bucovinei, Gabriel Cărăbuş, la fel. Familia Alexandra şi Florin “Maghi” Pascal, care sunt, de ani buni, sprijinitori ai lui Roman Istrati, au fost, iarăşi, magnifici şi copleşitori. Poetul Ioan Manole, ca achizitor al unui prieten de-al lui, iarăşi a adus o sumă importantă de bani pentru punerea în practică a proiectului cultural gândit de Roman Istrati pentru posteritatea lui. Şi toţi cei care au venit pentru a se solidariza, nu pentru a lua o lucrare sau alta, care au mai mult o valoare sentimentală, m-au cucerit definitiv prin staturile lor spirituale. Iar Tiberiu Cosovan, care trece printr-o perioadă grea a vieţii sale, m-a tulburat prin acelaşi tip de eroism umanitar, pe care, în fond, l-am recunoscut şi în solidarizarea poetesei Viorica Petrovici, a pictorilor Lucia Puşcaşu, Radu Bercea, Constantin Ungureanu-Box şi Mihai Pânzaru-PIM, a sculptorului Toader Ignătescu şi aşa mai departe. Lista o s-o public mâine, când o să mi-o aducă executorul testamentar al lui Roman Istrati, tânărul lui discipol Florin Marius Bruja.

*

Scriitorimea suceveană, implicată major în depunerea de coroane artizanale la busturile şi mai jalnice ale lui Eminescu nu a putut participa. Doar cei amintiţi deja. La fel, artiştii plastici. Ziariştii – înghesuială, prin Relu Gavril şi atât. Politicienii, care au şi centenarul pe cap, şi veghea să nu ne vindem ţara… din buzunarele lor, aşijderea. Dar oameni au fost acolo şi tare m-am mai bucurat eu să constat că Suceava nu-i chiar pustie, că mai are, în afară de populaţie, şi câteva zeci de oameni. Oameni oameni, croiţi cu adevărat după chipul şi asemănarea bunului Dumnezeu.

*

Poze am făcut puţine, începând cu truda colegului meu Gheorghe Senciuc în organizarea expoziţiei. Puţine, pentru că în Sala “Elena Greculesi” nu s-a întâmplat ceea ce trebuie să vadă oamenii, ci doar Tatăl nostru cel ceresc şi, dacă îngăduie El, şi Roman Istrati. Dar, cum îl ştiu eu pe Roman Itrati, cu sau fără îngăduire divină, lui nimic nu putea să-i scape. Am dreptate, Romi?

*

Centenarul Eroilor interziși ai Unirii

Centenarul Unirii nu-i decât un pretext de lăfăire triumfalistă a tuturor înzestraților cu diagonală tricoloră de către naivul vot universal românesc. Sângele vărsat de eroica generație a Întregirii Neamului Românesc nu valorează nici cât o ceapă degerată în ochii parveniților administrării clipitei, în ale căror creierașe primitive nu există nici o aparență de rid al memoriei. Așa se explică de ce, pe frontispiciul Casei de Cultură din Suceava, tronează doi antiunioniști, în vreme ce un personaj emblematic al Unirii Bucovinei cu Țara, Dimitrie Marmeliuc, nu doar că este „omis”, ci chiar îmbrâncit în mlaștina triumfalismului zilei, un monument al Eroilor, plătit de veterani ai Armatei Române, fiind refuzat în Litenii Bucovinei, satul lui de naștere, și de administrație, și de noua secție de propagandă și de îndoctrinare în beznă, preoțimea.

*

Dimitrie Marmeliuc, doctor în litere la Universitatea din Viena, profesor gimnazial la Cernăuți, a fost unul dintre puținii tineri care, supunându-se oprobiului public bucovinean și condamnării la moarte prin spânzurătoare, a trecut pârâul Hranița și s-a pus la dispoziția Armatei Române, solicitând, ca și Ion Grămadă, să fie trimis în linia întâi a frontului. A fost rănit la Mărășești, la începutul lunii august 1917 și decorat, pe patul de spital din Iași, de însuși Regele, apoi, în convalescența de după spitalizare, a plecat în Basarabia, pentru ca, împreună cu George Tofan și alți români bucovineni instruiți, să pună bazele învățământului în limba română pe teritoriul primei provincii care s-a întors sub stindardele neamului.

*

În toamna anului 1918, Eroul rezervist Dimitrie Marmeliuc a fost chemat din nou sub arme și trimis de generalul Coandă la Cernăuți, cu misiunea de a-i sprijini pe Ion I. Nistor și George Tofan în convingerea elitelor bucovinene ale vremii, total antiunioniste, că nimeni și nimic nu se mai pot împotrivi cursului firesc al istoriei. În noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1918, Dimitrie Marmeliuc, sfințitorul de ideal național cu propriul sânge, a scris proclamația unirii, care, după ce a fost vizată de Ion Nistor, a devenit unul dintre documentele glorioase ale Neamului nostru. Și?

*

Nimic nu înseamnă în ochii purtătorilor de diagonale tricolore o astfel de biografie a demnității românești reale. Primarul din Moara și popa din Liteni se împotrivesc violent amplasării unui monument al Eroilor (un obelisc purtând Sfânta Cruce în vârf și numele eroilor pe soclu) de către veteranii Armatei Române. Consiliul Județean Suceava strânge din umeri, fiind atât de preocupat de reușita Centenarului Unirii în Haida-dâra-dâr-dâr-da, încât îl apucă stresul stropșit față de astfel de inițiative. Și o face pe bună dreptate. În fond, patria sărbătorește Centenarul celor aflați la putere pe toate glorioasele sale paliere prezente și nu memoria celor care-s, de mult amar de vreme, oale și ulcele.