Ionică Băiţan
*
Chiar că a avut de ce fi mândru Ionică Băiţan, directorul Şcolii de Arte “Ion Irimescu” din Suceava, din moment ce, pe Munceii Pojorâtei, catedra de la Poiana Ştampei, a instituţiei de cultură pe care o conduce, s-a produs cu un spectacol de excepţie, cel al Ansamblului “Poieniţa”.
“Chemarea străbunilor”
*
Festivalul “Comorile Muntelui”, în componenta spectacolului folcloric organizat de colegul meu Călin Brăteanu, mereu secondat de prietenii noştri comuni, Constantin Irimia, Dănuţ Lungu şi Corina Scântei, a avut, în primul rând, un scenariu, o scenografie şi o regie. În debutul spectacolului, printr-o ingenioasă îngemănare a ecourilor de buciume, de fluiere, de cobză şi de tălănci, dispuse într-o insolită… orgă, o incantaţie ciudată a cuprins munţii şi s-a auzit “Chemarea străbunilor”, deci o invocaţie plină de inefabil şi de sfinţenie, de arhaic, de ritualic şi de mit.
*
Orga… tălăncilor
*
Călin Brăteanu
*
Constantin Irimia
*
Dănuţ Lungu şi Corina Scîntei
*
Buciumaşilor câmpulungeni, într-o impresionantă desfăşurare de generaţii, li s-au alăturat, apoi, tulnicesele din Apuseni, Călin Brăteanu gândind sărbătoarea Rarăului într-o frăţietate cu Munţii Bistriţei şi cu Apusenii.
*
Tulnicesele din Apuseni
*
Bistriţenii
*
Apoi au urmat redutabilii artişti ai Ansamblului (cu adevărat profesionist, madame Ansamblu!) “Arcanul” din Fundu Moldovei, care l-au secondat şi pe Călin Brăteanu, care, inspirat (a fost ziua lui de inspiraţie, asta e!), a cântat doar “Căciula” şi “Ciobăneasca”, piese bune, şi ele ritualice, armonios integrate scenariului de spectacol gândit, mai întâi, şi abia după aceea făcut.
*
“Arcanul” din Fundu Moldovei sau o lecţie vie de profesionism şi de înnăscut
*
Artişti ai satelor de munte, admirând “Arcanul”
*
Călin Brăteanu şi “Arcanul”
*
Omagierea “tezaurului uman viu” Dorin Cocârţă
*
“Poieniţa”, din Poiana Ştampei, dar al Şcolii de Arte “Ion Irimescu” din Suceava, cu un copil-trompetist, aflat la o adevărată maturitate artistică, a ridicat, cumva, ştacheta festivalului. Cumva, adică prin întrezărirea şi a unui viitor sigur al folclorului românesc, cel de dincolo de manelismul folcloros din ultima vreme.
*
Ansamblul “Poieniţa”, din Poiana Ştampei
*
Micul trompetist, un mare interpret
*
“Poieniţa”, înainte de a începe dezastrul deşănţării patriotarde de tip UTC
*
Rarăul
*
Împărăţia Cerului
*
“Grădina Maicii Domnului”
*
Asaltul civilizaţiei asupra Muntelui Sfânt
Momente de profundă trăire patriotică şi naţională
*
Aleşii dumneavoastră, de la preşedinte şi prefect (ales indirect), până la vicepreşedinte (al opoziţiei nu a fost invitat), consilieri şi la toţi primarii din satele de munte, au sosit pe Munceii Pojorâtei doar pentru a asista la sfinţirea Tricolorului şi la anevoioasa (se blocaseră tuburile din metal şi din plastic) lui urcare pe catarg.
*
Aleşii dumneavoastră, vibrând de patriotism, de dragoste de ţară (mai puţin de dragoste de popor, deloc de dragoste faţă de folclor), de ortodoxism autentic şi de grijă faţă de viitorul măreţ (nu spun al cui, ca să nu mă exprim pleonastic), au fost acolo, iar peisajul şi festivalul i-au privit cu toată admiraţia. Mai, mai, să îngenuncheze Rarăul la picioarele lor, plin de recunoştinţă!
*
Adevărata comoară a Muntelui Rarău: aleşii dumneavoastră!
*
În centru, imaculata negură a Câmpulungului
*
Evlavie şi patriotism
Publicul: Artişti în costume populare, ţărani în blugi, preoţi şi miliţioneri
*
Pojorâta bombei ecologice a primarului Bogdan nu a avut, niciodată, un astfel festival, dar nici că i-a păsat că îl are. În public: politruci, de la prefect şi preşedinte, până la primari, comercianţi, artişti amatori, preoţi, pompieri, puzderie de ştirişti (doar peisajul îi aştepta pe aleşii judeţeni, ca să-i admire!), ceva gospodari de prin Stulpicani, Fundu Moldovei, Sadova, Câmpulung şi Breaza, câţiva suceveni (inclusiv domnul Ion Nedelea, cu doamna, care fuseseră după bureţi), câţiva turişti, aflaţi în drum spre Rarău, cai, bucate şi poşirci cât încape.
*
Public, pentru care s-a jertfit un miliard şi jumătate
*
Publicul, văzut de lângă arcul lui Nechifor
*
Ce-a văzut Rarăul: un festival… confidenţial
*
Publicul, admirând frumuseţea peisajului
*
Filmacii ştirişti şi publicul
*
Păzea, că te calcă armăsarul!
*
El şi calul: Noi suntem, aici, stăpâni!
*
Ei au ales Ansamblul; ceilalţi, berea şi mititeii
*
Pustietatea Muntelui
Veta Biriş, o mare interpretă a ardelenizatelor cântece, scrise de moldovenii Gavril Muzicescu, Isidor şi George Mandicevschi
*
Exceptând cădelniţările la adresa “domnului primar Bogdan” şi a “domnului preşedinte” (numele lui Nechifor nu-l reţinuse), Veta Biriş, şi prin câteva piese ardeleneşti, dar mai ales prin cele paşoptiste, care au tot migrat spre Ardeal şi s-au înrădăcinat drept folclor, până în 1904, şi-a probat încă o dată indiscutabilele ei calităţi de mare interpretă a melosului transilvan.
*
*
