The Dunhuang map from the Tang Dynasty
*
Primul astronom adevărat din istoria umanităţii, înaintea lui Yao, a fost Shu, pe care “cronologiştii îl plasează, totuşi, în timpul domniei lui Hwang Ti, spre sfârşitul secolului 27 înainte de Hristos. Alţi scriitori descriu conflictul dintre el şi Hwang Ti, în care dragoni, neguri şi invenţia busolei joacă roluri izbitoare. Este creditul lui Shu, şi o dovada a existenţei lui că o colecţie de memorii istorice, ca această menţionare trecătoare a lui Khih Yu, este singura menţionare în ea a oricărui nume mai vechi decât cel al lui Yao” (Legge, James, The Sacred Books of China. The Texts of Daoism, Oxford, 1891, p. 61), Yao având şi doi discipoli importanţi, pe Hsi şi Ho.
*
Hărţile cereşti, pe care le reproduc, după ce fiul meu, Andi, mi le-a tradus exact, există, deci, cu evoluţii fireşti, încă din anul 2700 înainte de Hristos, iar simbolistica astrală, prezentă şi în patrimoniul mitic chinez, nu înseamnă o cosmogonie, ci o metafizică astrală riguros şi orientat gândită. Dar, înainte de a-i da cuvântul lui James Legge, haideţi să mai vedem o hartă astronomică străveche, realizată la cumpăna epocilor de piatră şi de bronz:
*
The Dunhuang map from the Tang Dynasty
*
Să vedem, acum, cum se interpretau hărţile cosmice chineze, pe baza sintezei realizate de acelaşi James Legge (nu aţi auzit de el? dacă nu-i daco-roman, aşa-i trebuie: nici măcar Călinescu, Steiciuc şi Cârlan nu-l iau în seamă!):
*
“Această hartă are intenţia de a reprezenta aproximativ aspectul principalelor stele zodiacale, văzute deasupra orizontului din orice loc din China centrală, la orice oră a unei zile, din anul 2300 înainte de Hristos.
*
Harta cerului, făcută de chinezi după anul 2300 î. Hr.
*
Pentru a putea aplica această hartă intr-un scop practic, cititorul este sfătuit să taie o foaie de hârtie (de preferat carton) cu colţul superior potrivindu-se exact cu linia curbată ABOCD, şi pentru a desena, aproape de partea de jos a paginii, o linie ce coincide cu „linia orelor” de pe hartă:
*
Şablonul care se suprapunea peste grafic
*
Acestea fiind îndeplinite, când se pune întrebarea care va fi aspectul cerului, când Soarele apune, la echinoxul de primăvară, cititorul trebuie să mute linia la baza cartonului, de-a lungul liniei orizontale, „linia orelor”, a hărţii, până când poziţia Soarelui pe ecliptică (drumul imaginar al Soarelui pe cer, în decursul unui an), în punctul echinoxului de primăvară 0, atinge linia curbată a părţii superioare a hârtiei. Atunci, toate stelele care nu sunt acoperite se vor afla deasupra orizontului, la timpul apusului respectiv; în acest caz, Aldebaran, Sirius, Spica, etc. Pleiadele tocmai apun, Regulus şi Hydrae Alpha sunt foarte aproape de meridian, Beta Centauri este pe punctul de a răsări, şi Alpha Serpentis este mult deasupra orizontului. Această poziţionare corespunde exact cu starea cerului în care Yao (menţionat în arhivele chinezeşti că ar fi înflorit în aproximativ anul 2300 înainte de Hristos) a arătat astronomilor lui (Hsi şi Ho) că ar găsi steaua ( sau diviziunea stelară) Shun Hwo (corespunzând, se spune, cu Alpha Hydrae) culminând la momentul răsăritului, în punctul echinoxului de primăvară[1].
*
Din nou, dacă se cere să se gâsească ce constelaţie culminează la timpul apusului în Solstiţiul de Vară, cartonul trebuie mişcat, ca înainte, spre mâna dreaptă, până când poziţia Soarelui, la Solstiţiul de Vară, viz, G, abia atinge curba orizontului, când se poate vedea că Alpha Serpentis (cea mai strălucitoare stea din constelaţia Şarpelui, Alfa fiind cea mai strălucitoare, Beta următoarea etc.) şi Antares culminează în acel moment, Regulus şi Beta Centauri apun, pe când constelaţia Aquila (Vulturul) şi Aquarius (Vărsător) răsar. Vega este un obiect izbitor deasupra orizontului estic. Acestea, de asemenea, corespund cu indicaţiile date de Yao astronomilor lui, asupra faptului că ei vor găsi constelaţia Scorpion culminând în acel punct.
*
În al treilea rând, pentru a găsi ce constelaţie culminează, la apus, în Solstiţiul de Iarnă, orizontul de carton trebuie mutat, ca şi înainte, până ce Soarele la F cade asupra lui, când constelaţiile Aries (Berbec) şi Taurus, cu Pleiaele, vor fi văzute aproape de culminarea lor. Aceasta este o a treia corespondenţă cu indicaţiile de o supremaţie astronomică.
*
În final, la apusul Echinocţiului de Toamnă, orizontul mutabil trebuie mutat spre stânga, până când punctul A cade asupra lui, când va fi văzut în această poziţie, încât stelele din Vărsător culminează în acest punct. Există o mică posibilitate ca toate aceste indicaţii de poziţii ale stelelor, în aceste perioade ale anului, să fie simultan corecte în orice altă epocă, şi nu numai undeva, aproape de anul 2300 înainte de Hristos, sau cu un număr mic de secole înainte sau după.
*
Cititorul poate uşor să găsească alte întrebuinţări interesante ale aplicaţiilor acestei hărţi. O menţiune generală asupra efectelor precesiei asupra poziţiilor stelelor poate fi observată atunci când se observă cele trei poziţii ale Pleiadelor, în cele trei epoci: 2300 înainte de Hristos, anul 1 după Hristos şi 1878 după Hristos, marcate în hartă cu literele K, L, M; şi, în timp ce efectul aproximat al precesiei cauzează toate stelele să se mişte paralel cu Ecliptica şi în cadrul aceluiaşi arc, dacă cititorul şi-ar imagina toate stelele ca fiind schimbate paralel cu Ecliptica, în spatii egale, respectiv cu K L, L M, el va obţine aspectul cerurilor în epocile I după Hristos şi 1878 după Hristos.
*
Următorul tabel a fost calculat pentru poziţiile aparente ale principalelor stele în anii 2300 înainte de Hristos, 1500 înainte de Hristos, anul 1 după Hristos şi 1000 după Hristos; o excepţie într-o instanţă, unde va fi găsit să se confirme un calcul similar, făcut de Biot, pentru cele mai timpurii dintre aceste date (Legge, James, The Sacred Books of China. The Texts of Daoism, Oxford, 1891, pp. 61, 62 – traducere de Andi Drăguşanul).
*
Graficul zodiacal, folosit pentru predicţii încă din anul 2300 î. Hr.
*
Aceste “curiozităţi” chineze le-am documentat, pentru cartea în rescriere “Datina, Biblia Românilor”, din necesitatea de a proba că Mitul Cosmic era astronomic şi nicidecum simbolic, simbolistica străveche ţinând de metafizică şi nicicum de astronomie, deşi valorifică elemente astrale. Argumentele din cartea la care lucrez, la timpul potrivit. Dar, oare, nu vă îngândurează şablonul primitiv al “omului preistoric”, atunci când priviţi, de pildă, şi la harta cerească de mai jos, care insinuează un “om metafizic”, un “om universal”, cum argumentau Lucian Blaga şi, respectiv, Vasile Lovinescu?
*
The Dunhuang map from the Tang Dynasty
*
[1] De căutat un memoriu excelent al domnului Williams, ultimul Asistent Secretar al Societăţii Astronomice Regale, asupra Cometelor Chinezeşti, procurabil de la apartamentele Societăţii Regale Astronomice, Casa Burlington, Londra.
