Stâlpii de poartă cu totemurile astrale Marte şi Venus (în dreapta), Dumnezeu-Cerul şi Dumnezeu-Timpul sau Creatorul (în stânga)
*
În urmă cu aproape doi ani, când am propus să se facă un muzeu de sculptură în aer liber (cel mai lung din lume, de 200 km), am fost de părere că ar fi bine să valorificăm, pe fondul celor trei ani, petrecuţi de Vlad Ţepeş, în tinereţe, la Suceava, mitul lui Dracula. Dar Calea, ca realizare artistică, urma să fie “Calea Strămoşilor”, cu miturile şi cu totemurile iniţiatice, care aparţin rădăcinilor civilizaţiei universale, dar numai la români şi la huţuli încă păstrată.
*
Calea nu s-a mai făcut. Fără nici o explicaţie, liderul (şi cultural?) numărul unu al judeţului, a tăiat fondurile, care nu erau mai mari decât cele alocate pentru o lălăială liricoidă prin teritoriu.
*
La Câmpulung Moldovenesc, în Muzeul Lemnului, aveam să reîntâlnesc rădăcinile civilizaţiei umane în două ipostaze stâlpice, în care strămoşii sunt redaţi fie la nivelul simbolisticii astrale, fie în ipostaze de viaţă-măşti (poate o vor pricepe şi folcloriştii, fără să citească, după cum li-i obiceiul, nimic), măştile neavând rolul de “a înspăimânta spiritele rele”, ci de a omagia viaţa trăită cu adevărat, dobândind, prin omagiere, şi forţa spiritelor strămoşeşti (precum în anticitatea egipteană, după cum povesteşte Herodot, în care existau 347 de stâlpi totemici din lemn, numiţi piromis – Tecuciul se numea Piroboridava, fiind locul de unde au plecat acei egipteni, care, astăzi, se numesc felahi).
*
Dar chestiunile acestea nu pot fi încredinţate decât printr-o carte, la care, de altfel, lucrez de vreo treisprezece anişori. Totuşi, stâlpii şi totemurile sacre de la Câmpulung Moldovenesc o să vi le înfăţişez, aşa cum a izbutit să le memoreze aparatul de fotografiat din dotare, care nu are bliţ, ci doar un simulacru de bliţ:
*
Stâlp viaţă-măşti
*
Stâlp iniţiatic, de D. Filipescu
*
Stâlp totemic
*
Stâlpi totemici – creaţii culte
*
Stâlp totemic, în variantă modernă
*
Există o infinitate de posibilităţi de a realiza stâlpi totemici, deci omagieri ale strămoşilor (chiar şi pe uşile dulapurilor ţărăneşti şi pe jilţuri tot stâlpi totemici sunt disimulaţi), iar fondul de elemente simbolistice este uriaş, după cum veţi constata (în mănăstirile pictate în vremea lui Petru Rareş, un simbol nu lipseşte, deşi predomină Dumnezeu-Cerul, Dumnezeu-Timpul, Venus şi Marte, ca divinităţi ale Muntelui, deci ale Locului Sacru în care s-au născut: simbolistica astrală şi hărţile Cerurilor, muzica, dansul şi religia).
*
Simolistică astrală
*
Pe stâlpii mari (uşile mari), este redat Dumnezeu-Timpul (creatorul), în două grafii simbolice diferite. Pe stâlpii mici (încheietura uşilor, de sus, în jos): Dumnezeu-Cerul şi Dumnezeu-Soarele, în alternanţă.
*
Planeta Venus, în limitele Orizontului
*
Ansamblul “limbajului ritmicităţii”, cum îl numea Guenon, este amplu şi complex: pătratele tăiate de diagonale înseamnă Paradesha, Cetatea, Pământul Ales; romburile – calea spre Sfinţenie şi spre biruirea Timpului, prin cunoaşterea Sinelui Particular etc.
*
Cerurile Sfinte
*
Lucrarea înseamnă o adevărată naraţiune cosmică, începută, în partea de sus, cu Paradesha, continuată cu cele trei ceruri (apropiat, mijlociu şi îndepărtat), suprapuse peste “Cerul Necunoscut, al Zeilor”, reprezentări în dublă grafie, şi se încheie cu Paradesha (semn de durată sau de vremelnicie?). Partea de jos, şi din pricina calităţii slabe a fotografiei, e greu de descifrat, fără sprijinul textelor din cărţile sacre ale umanităţii, anterioare “Bibliei”.
*
“Tronul Ceresc”
*
Minunăţia de mai sus face trimitere la “Tronul Ceresc” nu doar prin formă, ci şi prin limbajul simbolic (“luga surryanna”, adică “limbajul iluminării”). Sus, întâlnim atributele principale ale lui Dumnezeu (Cer, Timp, Univers), iar în planul efemerităţii pământeşti, alternanţa Venus – Sfântul Soare.
*
Detaliu al “Tronului Ceresc”
*
Mesajul: Între strămoşii din cer (stâlpii cu crucea dreaptă în orizontul lor), protejaţi de Sfântul Soare (rozetele mijlocii, cu steaua în opt colţuri încadrată în romb), se desăvârşeşte destinul Omului Sfânt (Fiul Cerului) – rozeta centrală.
*
Venus, Planetă şi Zeitate a Muntelui
*
Simbolul Raiului Ceresc şi al Zeiţei Muntelui (Steaua Ciobanului)
*
Coloanele Cerului
*
Pe cele două uşi, în care Dumnezeu-Cerul, în stilizări grafice diferite, este încadrat de orizontul timpurilor zodiacale, înseamnă, iarăşi, o naraţiune astrală. Sus, grafia e mai complicată: primul desen înseamnă “Taurul lui Anu” (identic cu Taurul lui Osiris, care este şi un simbol al vieţii, al înfrunzirii), apoi urmează orizontul dumnezeiesc al Vieţii, după care, simbolul timpului zodiacal al Peştilor.
*
Universul Zodiacal
*
Pe barele spătarului alternanţa “Strămoşii din Ceruri” – Timpul zodiacal al Peştilor probează faptul că “frazarea” din ultimele două fotografii este din timpul lui Ostrea Novac Jidovul, cum i se spunea, drept Osiris (Sesostris, în greacă), şi lui Rhamses al II-lea, ultimul Novac, cel care a durat “Calea cea demnă de admiraţiune, a Zeilor”, din Banat, pe paralela 45, pe la Piroboridava (Tecuci), prin Basarabia (Cheile Bâcului, cum le numea Cantemir), până la Don, drept “Pytr-Yana” (Calea sau Poarta Părinţilor), ca să poată muta “Polul Spiritual” dincoace de “Deva-Yana” (Calea sau Poarta Zeilor), cum era denumit, în toate cărţile sacre antice, Cercul Polar.
*
Cât mai curând posibil, împreună cu Victor T. Rusu, care îmi poate face fotografii de calitate, va trebuie să mă întorc la Muzeul Lemnului din Câmpulung Moldovenesc.
