Lăsaţi orice speranţă: varvaroi e genial!

geniile culturii judeţene: analfabeţii lipitori de afişe psd varvaroi şi băiţan

*

Îi cam strânsesem cu uşa, gândisem eu, obligându-i la organizarea unui concurs pentru ocuparea posturilor de directori corect, ceea ce ar fi însemnat o premieră absolută în istoria culturală a sucevei. Ce-i drept, prezenţa în comisia varvaroistică de-a şmecheria examinatorică a unui nimeni de la Botoşani şi a lunecosului nefăcător de nimic buzincu (papă lefuri grase de peste tot, dar nimic n-a rămas după el) mă cam pusese pe gânduri, dar tot eram sigur că epoca tractoriştilor se va termina definitiv. Nici prin cap nu-mi trecuse că, la Şcoala de Arte, acolo unde varvaroi ţine cu dinţii de turul nădragilor lui băiţan să nu-l scape de pe scaun, cărţile sunt făcute: se declară toţi respinşi şi rămâne băiţan încă 36 de luni!

*

Genial, varvaroi! Te-ai scos. Ştii şi cu ce preţ?

Ion Siminiceanu, omul înnăscut pentru a trăi frumos

*

Aflu îndurerat că ne-a mai părăsit un om: Ion Siminiceanu (n. 18.02. 1930, în Corni). O personalitate, un ctitor, care a durat, în goana vieţii, manifestări culturale de prestigiu, precum Concursul Naţional de Poezie „Nicolae Labiş” sau Concursul Naţional de Interpretare „Lira de Aur”, dar şi zidiri temeinice, precum biblioteca Universităţii din Suceava sau cele 12.000 de apartamente din Zamca, George Enescu, Areni şi Cuza Vodă, ale mandatului său de primar al Sucevei.

*

Ion Siminiceanu ne-a fost dascăl, ne-a fost rector, ne-a fost lider cultural cu remarcabile realizări, ne-a fost primar, ne-a fost ambasador şi, mai presus de toate, ne-a fost un exemplu de demnitate şi de umanism. A fost comunist pentru că în comunism i-a fost dat să pornească pe drumul primejdios al vieţii, dar dacă toţi comuniştii ar fi fost precum Ion Siminiceanu, atunci orânduirea aceea nu ar mai fi căzut vreodată.

*

Filosof, şi prin formaţia universitară, şi prin atitudini faţă de viaţă, Ion Siminiceanu s-a întors cu capul sus în Suceava, în 1990, după ce-şi terminase mandatul de ambasador în Cuba, intenţionând să scrie o carte. Trăise intens, avea ce mărturisi.

*

Ion Siminiceanu, omul înnăscut pentru a trăi frumos, păşeşte în amintire. Ar trebui să ridicăm ochii spre cer şi să băgăm de seamă că s-a mai ivit o stea, aşa cum se întâmplă de veacuri, atunci când un om-om se întoarce în veşnicie. Fie-ţi senină odihna, domnule Ion Siminiceanu! (I. D.).

Intrare gratuită la Concertul ZICĂLAŞILOR

Duminică, 7 iunie, orele 17-19, în Cetatea Sucevei

*

Managerul Muzeului Bucovinei, Constantin-Emil Ursu, m-a informat că, duminică, 7 iunie 2015, între orele 16,30 – 19,00, accesul în Cetatea de Scaun a Moldovei din Suceava se va face cu bilete… gratuite.

*

Cum ZICĂLAŞII, ca formulă inedită de revoltă culturală, nu pretind bani, ţelul nostru fiind doar o renaştere identitară, puteţi participa la lansarea-audiţia primului volum al Fonotecii muzicii vechi româneşti “Walachische Tanze und Lieder” şi la noua premieră de muzică medievală est-europeană “Chemarea Străbunilor” fără cheltuială de bani, ci doar păşind cu sufletele, împreună cu noi, pe potecile de pe care se aud, curate şi pline de prospeţime, respiraţiile străbunilor.

Basarabia: “Bravo, Petrică, suntem mândri de tine!”

Duminică – 7 iunie 2015, în Cetatea de Scaun a Moldovei

*

Un text simplu de pe acest site, “Muzicianul muzician Petru Oloieru, la 41 de ani”, a strâns, deja, 277 de aprecieri şi 14.448 de vizualizări. Comentariile la text îmi probează că noul aflux de cititori provine, majoritar, din Republica Moldova, acolo unde Petrică Oloieru este pe cale să devină, ca şi în Suceava, un simbol.

*

Şi-mi amintesc, printre altele multe, o opţiune interpretativă pentru duminică, “La Romanesca”, dans din secolul XVI, o “formulă melodico-armonică populară” specifică ţărilor europene de limbă latină, care ţine de barocul timpuriu, şi pe care, împreună, dar fiecare cu alt domeniu de analiză, am luat-o în discuţie.

*

Din punctul meu de vedere, cântecul cu care vom încheia spectacolul era prea european (şi italian, şi spaniol, şi francez), dar putea fi folosit, aşa cum folosim şi câteva cântece ucrainene, ţigăneşti, maghiare, polone, pentru a-i oferi auditorului posibilitatea de a înţelege muzica medievală românească într-un context est-european. În fond, nu prin comparaţie cu folclorul de astăzi, ci cu muzica de odinioară a neamurilor, putem sesize influenţele şi descifra matricea noastră stilistică.

*

Scriind orchestraţia, Petrică Oloieru a remarcat finalul caracteristic lăutarilor ţigani de pe teritoriul ţărilor române, mi-a spus asta şi s-a uitat întrebător la mine. Exista, deci, o amprentă valahă (lăutarii ţigani erau un fel de prestatori de servicii, care slujeau interesele unei anume culturi, chiar dacă nu se putea vorbi, pe atunci decât de un anume tip de opţiune estetică) pe o melodie de dans care ajunsese în celelalte ţări latine ale Europei pe la jumătatea secolului al XVI-lea, o amprentă care proba că, măcar pe la anul 1500, cântecul acesta circulase şi pe la noi, în ciuda faptului că nu proba temeinice înrudiri cu cântecul nostru îndătinat, inclusiv cu cel de curte domnească.

*

Explicaţia, pe fondul “amprentelor” muzicale sesizate de Petrică Oloieru, e simplă: Ştefan cel Mare fusese căsătorit cu Maria de Mangop, iar prinţesa italiană sosise, la Suceava, nu doar cu veşminte din catifea, cu croiuri occidentale şi cu un plus de meşteşug în ornamentaţii şi în bijuterii, ci şi cu un grup restrâns de muzicieni, aşa cum făceau toate prinţesele care, prin căsnicie, se mutau în ţări îndepărtate de cele ale naşterii lor. Nu vom şti niciodată dacă muzicienii Mariei de Mangop au creat melodia dansului fără nume (Romanesca defineşte o formulă interpretativă, nu o anume piesă) sau dacă au adaptat, acolo unde or fi plecat după moartea timpurie a voievodesei, vreun cântec de curtea domnească moldavă, păstrând doar formula de final specifică lăutarilor ţigani din toate teritoriile româneşti.

*

Şi nici nu prea mă interesează chestiunea aceasta, dar am menţionat-o doar pentru a proba că muzicianul muzician Petru Oloieru nu înseamnă, pentru Basarabia şi pentru Bucovina, doar o izbândă, ci şi un uriaş potenţial, pe care îl veţi desluşi cu toţii. Eu i-am văzut sufletul şi mintea, aşa că vorbesc în deplină cunoaştere de cauză.