Gata, Răzvan Mitoceanu are imn propriu!

Cântecul de joc, imn pentru Răzvan Mitoceanu

*

Gata, Răzvan Mitoceanu are un imn propriu, de parcă ar fi stat (prea mult prin cele cafenele), iar cântecul de joc din vechime, care l-a ursit pe Răzvan, dăruindu-i patima şi ştiinţa pentru muzică, cred că o să intre printre urgenţele noastre, ale Zicălaşilor. Ce-aţi spune, fraţilor, de o premieră muzicală doar cu hore şi cântece de joc bucovinene, interpretate ca pe la 1860-1900, şi nu ca în moştenirile proletcultiste din ultimii 70 de ani?

Folclorul nu-i creaţie populară, ci a unor lăutari uitaţi

Taraful lui Ionică Ochialbi

*

Lăutarii vechi ai românilor, cu excepţia celor care au avut norocul să le iasă în cale vreun pictor sau vreun scriitor, au fost cu desăvârşire uitaţi, în ciuda unor hore şi sârbe, care le mai poartă straniu numele, dar şi acestea abandonate prin colecţii vechi de folclor, la modă fiind astăzi manelismul folcloros, încropit de tot soiul de netoţi.

*

Dar nici creaţia superbă a lăutarilor de altădată, între timp furată şi atribuită “întregului popor”, prin imbecilul termen “folclor”, născocit, desigur, de englezi, nu le-a mai fost lăsată lor şi memoriei lor anonime. Nimeni nu o să mă facă, vreodată, să-mi închipui cum primarii din Pojorâta, din Frasin şi din Şcheia se adună pe laiţa din holul Consiliului Judeţean şi se pun pe creaţie:

– Bă, hai să compunem Mioriţa!, decide fălosul primar din Pojorâta.

– Ba Meşterul Manole, căprar!, ordonă militărosul primar al Şcheii.

– Eu aş compune cu mucii în batistă, ca să ia cumătru’ Brăteanu exemplu!, se bagă în discuţie şi alesul rural al Frasinului cu mofturi urbane.

*

Niciodată nu s-au compus cântece decât de către muzicienii din breslele orăşeneşti sau de către lăutarii ţigani, precum acel Stănică din Horodniceni, fiul lui Trif, care i-a vândut vioara, pe care i-o dăruise boierul Nicolae Istrati, lui Iraclie Porumbescu.

*

Stănică Trif a compus un cântec delicat şi de o tulburătoare frumuseţe, “Amărâtă turturică”, pe care savanţii l-au întors pe toate părţile, atribuind textul lui Grigore Badiul, din Prundu Bârgăului – ceea ce, de altfel, e posibil -, dar fără a contesta frumuseţea melodică a cântecului lui Stănică din Horodniceni, cântec pe care “Zicălaşii” l-au inclus în al doilea volum al Fonotecii cântecului vechi românesc.

*

Cântecul lui Stănică

*

Acelaşi cântec, cu linia melodică vag modificată şi cu text mai amplu (probabil cel născocit de Grigore Badiul, din Prundu Bârgăului – dar Grigore Badiul nu-i popor, ci Grigore Badiul!), a fost cules, de la Vicovu de Sus, în anii 1900, de Alexandru Voievidca, de la un cântăreţ şi de la un zicător sătesc, pe nedrept substituiţi lui Stănică Trif din Horodniceni.

*

Manuscrisul lui Voievidca

*

De-a lungul vremii, au fost îmbrânciţi în uitare, graţie savanţilor folcloroşi, care încă mai bat în piua “creaţiei întregului popor” nume care ar trebui să facă parte din memoria neamului, precum Andronache, Andreaş, Bărcan, Alexandru Bidirel, Vasile Boghean, Ionică Bordeian, Budişteanu, Cihorean, Colţatu, Catargiu, Christopulo Afhanasie, Chetreanu, Drugănescu, Dobrică, Dobrişan, Tudor Dobrogean, Encea, Filip, Hagiescu, Isvoranu, Barbu Lăutarul, Moceanu, Motoescu, Ionică Ochi Albi, Parepa, Perticaru, Niculae Picu, Pleşoeanu, Vasile Pletosu, Pârjol, Procopiu, Stângu, Stoica, Şerban, Topliceanu, Stănică Trif, Grigore Vindereu, Zavera şi alţii, pe care încă nu i-am identificat în ignoratul nostru patrimoniu de spiritualitate.

*

Concepţia “creaţiei colective a poporului român” ne-a golit de memorie, îngropându-i în anonimatul eroicităţii necunoscute pe toţi cei care au luminat veacurile. Vi se pare drept?

Vai şi-amar de Oloieru şi Mitoceanu!

Desen de pe coperţile culegerilor lui J. A. Wachmann

*

Având, astăzi, ceva vreme, mi-am amintit de “Zicălaşi” şi m-am pus pe treabă. Mai întâi, am găsit culegerile de folclor românesc ale lui J. A. Wachmann, cu 24 de cântece de pe la anul 1800. Apoi am mers la cel mai interesant culegător român de folclor, Alexandru Berdescu, de la care am reţinut 41 de hore.

*

Detaliu de pe cărţile lui Alexandru Berdescu

*

De la Maurice Cohen am reţinut doar 4 cântece şi 3 hore, iar de la Carol Decker, doar două, printre care şi “Brâul popilor”, pe care-l reproduc după copertă (ca imagine, doar):

*

“Brâul Popilor”, cules de Carol Decker

*

De la Alexandru Flechtenmaher m-am ales cu 18 “cântice naţionale”, dar din “culegerea de ariii şi danţuri naţionale” a lui Sigismund Paulmann am strâns, pe lângă o “Boierească”, şi 13 sârbe. În cele din urmă, mi-am scos pârleala cu D. Vulpian, marele uitat, deşi a fost premiat de Academia Română, pentru “Horele noastre”, din care am pus deoparte 500 de piese.

*

Desen la “Horele noastre”, de D. Vulpian

*

În final, am dat şi peste toate manuscrisele lui Alexandru Voievidca, dar m-am mulţumit cu 13 “cântece obscene” şi cu 40 de cântece răzeşeşti şi mazileşti (deşi sunt mult mai multe).

*

Un cântec mazilesc, în manuscrisul Voevidca

*

Ar fi, deci, pe lângă cele 300, pe care le am de multă vreme, încă vreo 700 de cântece vechi, deci un total de circa o mie de hore, sârbe, bătute şi alte cântece româneşti, care nu s-au mai auzit cântate de peste 150 de ani. Aşa că vai şi amar de Petrică Oloieru şi de Răzvan Mitoceanu!

*

Vă daţi seama ce patrimoniu ar însemna cele o mie de cântece vechi (oricând mai fac rost de încă 500!) pentru Ansamblul Artistic “Ciprian Porumbescu”, dacă ar şi exista o astfel de instituţie de cultură, în locul circului folcloros pentru nunţi şi electorale, dus pe râpă de Tamira Gonda Cojocariu şi de spiritul negustoresc al managerului Viorel Varvaroi, care nu pricepe, nici să-l despici ca pe butuc, nimic despre rolul culturii: de a produce cultură, şi nu firfirici de lăutari ieftini şi aflaţi la cheremul tuturor. Păcat de excelenţii instrumentişti din orchestră! Mare păcat!

Roman Istrati, la şase veacuri şi încă o carte!

Luni, 7 septembrie, Roman Istrati va împlini şase veacuri şi încă o carte

*

Poet înnăscut şi publicist de forţă, Roman Istrati va fi sărbătorit de Centrul Cultural “Bucovina”, la împlinirea vârstei de 60 de ani (trăiţi cât alţii în şase veacuri), cu o lansare de carte: “d’istrati: jupânii“.

*

Structurată în două părţi, ambele vizând mai ales perenitatea, cartea lui Roman Istrati le cam obligă la prezenţă, pentru a primi cartea din care ne luminează spiritele, următoarele personalităţi sucevene:

*

jupânii artelor:

Alexandru Arşinel, Victoriţa Paraschiva Batariuc, Radu Bercea, Nadia Boeciko, Mitică Brădăţan, Călin Brăteanu, Emil Burlacu, Tiberiu Cosovan, Ion Cozmei, Iosef Csukat, Mircea A. Diaconu, Vasile Demciuc, Eugen Dimitriu, Niculai Moroşan, Nicolae Oprea, George Ostafi, Ion Paranici, Mihai Pânzaru-PIM, Pegas, spiritul regretatului Ştefan Petrescu, Lucia Puşcaşu, Dumitru Rusu, Romeu Săndulescu, George Sârbu, Vasile Angel Siminiuc, Carmen Veronica Steiciuc, Elena Brânduşa Steiciuc, Paula Şalar, Aida Şuster Boţan, Vasile Tărâţeanu, Mihai Varzari, Sofia Vicoveanca şi Matei Vişniec.

*

…şi alţi jupâni:

Rodica Alexandru, Sanda Maria Ardeleanu, Vasyli Boeciko, Traian Căldare, Gabriel Cărăbuş, Ioan Costea, Dumitru Cucu, Daniela Dungeanu, Adrian Graur, Gheorghe Gutt, spiritul regretatului Florin Hău, Daniel Hrenciuc, Tudoriţa Huţuleac, Mihai Iacobescu, Virginel Iordache, Gheorghe Lazăr, Iurie Levcic, Mykhailo Lienkov, Dan Lohănel, Ghervazen Longher, Melchisedec, Monitorul de Suceava, Rodica Oprea, ÎPS Pimen, Valentin Popa, Dan Popescu, Johann Proschinger, Ştefan Puşcaşu, Vera Romaniuc, Ancuţa Rusu, Simona Sofroni, Oana Şlemco, Maria Teodoreanu, Vasile Tofan, Renato Tronciu, Marius Ursaciuc, Constantin-Emil Ursu, Tatiana Vîntur, Ioan Viorel Vîrlan şi Angela Zarojanu.

Vitraliile lui Franz cav. Des Loges

*

Există în Palatul Administrativ Suceava, construit de Franz cav. Des Loges, o sală, numită… Ştefan cel Mare (consilierii vechi nu cunoşteau decât patru nume: Ştefan cel Mare, Ciprian Porumbescu, Nicolae Labiş şi Ion Irimescu – şi încă nu-i rău!), ornamentată cu superbe vitralii, pe care le-am revăzut şi pozat, recent, cu ocazia omagierii Sofiei Vicoveanca şi în postura de poet, omagiu care i-a prilejuit marii noastre artiste o bucurie năvalnică şi de o dezarmantă sinceritate.

*

Alesesem, pentru manifestarea de final a secţiunii “Naţiunea Poeţilor”, această sală, care ar fi trebuit să poarte numele primarului care a ctitorit Suceava modernă, care încă se mai zăreşte, ici-colo, prin sarcofagele de beton ale lui lungu, şi din dorinţa de a-i oferi Preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, domnul Ioan Cătălin Nechifor, ocazia de a-şi exprima public dragostea profundă pe care i-o poartă Sofiei Vicoveanca, dragoste pe care am descifrat-o, la Bucşoaia, când DOAMNA SOFICA ne şoptea, numai nouă, unul dintre cele mai tulburătoare poeme ale domniei sale.

*

Şi am mai vrut să-i duc pe Mihnea Blidariu, de la “Luna Amară”, şi pe fiul meu, Andi Drăguşanul, de la “Toy Machines” într-un loc sacru pentru sufletul meu, acolo unde avea să oficieze, întru ale cuvântului, Sofia Vicoveanca.

*

*