Primul reportaj despre haiduci şi poteră în Moldova

Arestarea haiducului Teodor Pantelimon, după 80 de ani

În 25 februarie 1835, într-o zi de luni, 9 haiduci au atacat postul militar din Dealul Ocnei, pentru a elibera 16 fârtaţi. Iniţial, curajosul demers a izbutit, dar împuşcăturile au fost auzite de şeful „străjii gropilor ocnelor”, colonelul Milicescu, care, mobilizând târgoveţii (primarul se numea, pe atunci, „smotritev”), a capturat toţi evadaţii, afară de 4 morţi şi un rănit (Ivan Sprânceană, Costake Fuior, Dumitru Hănganu şi Vasile Borcilă, rănit grav fiind Vasile Sirian) ucigând şi 3 haiduci din ceata eliberatorilor (Costea Zaharia, căpitanul cetei de eliberatori, Ioan Ţăţioanu şi Andrei Pojarnicu, „ce-i zic şi Mânzu”). Raportul lui (No. 74 din 25 februarie 1835) înseamnă un formidabil prim reportaj despre bătăliile dintre haiducii şi poterele vremii, numele evadaţilor capturaţi fiind: Iordachi Chicer, Dumitru Doina, Grigore Ciobotaru, Neculai Ciobanu, Neculai Tăut, Opre Ciure, Sandu Buca, Andrei Ioan, Ioan Bondariu, Ioan Ungureanu, Ioan Olteanu, Ioniţă Masalagiul, adică „năierul”.

Dintre târgoveţii care au pierit în luptă, sunt menţionate numele: Avram Focşăneanu, însurat, cu 6 copii; Costake sin (fiul) Ştefan Forăscu, burlac; robii ţigani ai ocnei Toader Pavel, însurat, cu 3 copii, şi Ioniţă Berbeci, însurat, cu 2 copii. Răniţi au fost, dintre târgoveţi şi soldaţi, Toader Husariu, Petre Popa, Simion Streinu şi soldatul Ioan Zota. Dar iată raportul colonelului Milicescu, apoi şi „Anaforaua din partea Adunării către Prea Înălţatul Domn”, datată în 1835, martie 4, sub No. 46:

„Astăzi, luni, la 25 ale următoarei (februarie – n. n.), pe la zece ceasuri turceşti din zi, dinspre seară, au sosit în Dealul Ocnelor nouă făcători de rele tâlhari, pe lângă dânşii având multe focuri, puşti, pistoale, săbii şi iatagane; deodată, fără veste intrând călări în ograda ocnei, pe poarta de la deal, au descălecat aproape de Casa Delăriei, unul repezindu-se la porţi de le-a închis, iar alţii au început a împuşca, năvălind la gura ocnei în care erau închişi tâlharii, cu săbiile în mână; înconjurând cu iuţime pe soldaţii ce erau la ceas, nu le-a mai rămas vreme măcar să-şi mişte puştile din mână, au început a scoate din tâlharii din ocnă, împuşcând în toate părţile, unde nu se putea apropia nimeni de dânşii; au scos 16 tâlhari din ocnă, dându-le armele ce le aveau de prisos cu dânşii. Unde prinzând eu de veste, am alergat cu cea mai mare grăbire, împreună cu soldaţii ce ieşiseră din caraulă, întovărăşit fiind de smotritevul târgului de aice şi de alţi voinici târgoveţi, am bătut război cu focuri din puşti şi săbii, ca un ceas jumătate, unde, înfrângându-i cu morţi, i-am prins pe toţi acei scoşi din ocnă, omorâţi fiind patru şi patru răniţi, iar opt sănătoşi, unde s-au şi pus pe aceştia doisprezece vii în ocnă, afară de cei ce s-au omorât. Din acei nouă tâlhari, ce veniseră să-i scoată din ocnă, s-au omorât, împuşcându-se trei li al patrulea s-a rănit cumplit şi s-a şi prins; iar cinci din acei ce au venit, încălecând pe cai, scăpând, au apucat în codri, unde totodată am făcut cunoscut şi isprăvniciei ca, ridicând potera, să-i poată prinde, iar din soldaţi numai unul s-a rănit cu glonţ, pentru care grăbesc a aduce la ştiinţa Excelenţei Voastre. / Parucicul MILICESCU”

Anaforaua, avea să fie urmată de o „Otnoşenie din partea Adunării către Dumnealui Şeful miliţiei, Hatmanul Teodor Balş”, datată în aceeaşi zi de 4 martie, sub No. 50. Dar iată, mai întâi, anaforaua:

„Obşteasca Obicinuită Adunare a primit cu supunere ofisul Înălţimii Voastre, de la zi întâi a curgătoarei, supt No. 32, pe lângă care aţi binevoit a împărtăşi ei, în copie, raportul Dumisale Şefului miliţiei, Hatmanul Teodor Balş, şi înştiinţarea ofiţerului rânduit cu garnizoana pentru paza vinovaţilor din gropile ocnelor, amândouă cuprinzătoare de prescrierea asupra luptei urmata la 25 a trecutei luni, fevruarie, între militarii garnizoanei pomenite, întovărăşiţi cu unii din târgoveţii Târgului Ocna, şi între nouă făcători de rele tâlhari, ce au fost năvălit spre scoaterea vinovaţilor din gropile ocnelor, uniţi cu 16 din asemene vinovaţi, pe care au fost apucat a-i scoate. Din acea prescriere, Adunarea a avut o vie plăcere a descoperi înţeleptele măsuri întrebuinţate de către Dumnealui Hatmanul Balş asupra întăririi garnizoanei arătate, precum şi asupra îngrădirii Comandirului aceluia cu povăţuire de însufleţire, spre întâmpinare la asemene întâmplări. Nişte asemenea bune chibzuiri ale Dumisale, pornite de la adevărata patriotică râvnă, ce-l caracterizează, vrednicind deplină mulţămire din partea obştiei sin-patrioţilor, Adunarea îndrăzneşte a înnoi, către Înălţimea Voastră, mărturisiri întru aceasta, şi totodată cu acest prilej, a recomanda pe Dumnealui Hatmanul Balş la acea cu osebită a Voastră înaltă bunăvoinţă. Numai puţin ea îndrăzneşte a mijloci, cu plecată rugăminte către Înălţimea Voastră pentru a se face o potrivită răsplătire militarilor şi altora, ce, prin a lor bărbăţie, s-au însemnat în urmarea acestei crunte lupte, precum şi sprijinirea cu cuviinciosul bugetar a casele acelora ce s-au făcut jertfa în această întâmplare, spre a sluji aceasta de îmbărbătare şi altora, pe viitorime, la asemeni.

VENIAMIN, Mitropolit Moldovei.

MELETIE, Episcop Romanului,

SOFRONIE Episcop Huşului,

Costake MAVROCORDAT, Vornic,

Alecu MAVROCORDAT, Postelnic,

Costake BALŞ, Hatman,

Iordake GHIKA, Postelnic,

CATARGIU, Vornic,

Costin CATARGIU, Postelnic,

Ioan JORA, Postelnic,

Iordake GHIKA, Vornic,

CRUPENSKI, Vornic,

Ioan CUZA, Postelnic,

Alecu STURZA, Agă,

Dimitrie CANTA, Spătar,

Ilie COGĂLNICEANU, Agă,

Mihai VEISA, Agă,

Ienacake GHERGHEL, Ban,

Grigore CODREANU, Spătar,

Grigore CUZA, Spătar,

Vasile VEISA, Spătar,

Vasile ALEXANDRI, Spătar,

Iordake MILU, Paharnic,

Iordake CHIRIAC, Paharnic,

Dimitrie BRAN, Ban”.

Otnoşenia, adresată şefului miliţiei, Balş, care, vorba lui Faulkner, căzuse în eroism ca într-o gură de canal uitată deschisă pe stradă, este şi o probă a servilismului tradiţional românesc, dar şi una, ca şi raportul, ca şi anaforaua, a excelentei limbi româneşti, care se folosea în Moldova primei jumătăţi a veacului al XIX-lea, deci înainte ca bătălia „ştiinţifică” dintre etimologişti şi fonetişti să o bulverseze şi să o bulibăşească până la penibil (culmea este că Academia Română de astăzi preia, tot la fel de „ştiinţific”, unele jălnicii etimologiste, pe care le dă drept obligatorii pentru fonetismul de astăzi). Dar iată şi Otnoşenia No. 44/1835:

„Din acele pe lângă ofisul Prea Înălţatului Domn, de la zi întâi a curgătoarei, supt No. 32, împărtăşite Adunării, copii de pe raportul Dumitale şi de pe înştiinţarea ofiţerului rânduit cu garnizoana spre paza vinovaţilor din gropile ocnelor, pentru lupta urmată la 25 a trecutei luni fevruarie, între militarii acelei garnizoane, întovărăşiţi cu unii din târgoveţii Târgului Ocnei, şi între nouă făcători de rele tâlhari, ce au fost năvălit spre scoaterea vinovaţilor din gropile ocnelor, uniţi cu 16 din asemene vinovaţi, pe care au fost apucat a-i scoate, Adunarea a luat deplină lămurire de urmarea acestei întâmplări şi ea a avut acea mai vie plăcere a descoperi înţeleptele măsuri întrebuinţate de către Dumneata asupra întăririi garnizoanei pomenite, precum şi asupra îngrădirii comandirului aceluia cu povăţuiri de însufleţire, spre întâmpinare la asemene. Nişte aşa bune chibzuiri ale Dumitale, pornite de la adevărata patriotică râvnă ce te caracterizează, vrednicind o deplină mulţămire din partea obştii sin-patrioţilor, Adunarea împlineşte o datorie întru a înnoi către Dumneata mărturisirea întru aceasta, pe care binevoieşte, arhon Hatman, a o primi ca un prinos după vrednicia cuvenită ostenelilor Dumitale acelor cu neobosită sârguinţă şi cu acea mai desăvârşită râvnă în slujba patriei.

VENIAMIN, Mitropolit Moldovei.

MELETIE Episcop Romanului,

SOFRONIE, Episcop Huşului,

Costake MAVROCORDAT, Vornic,

Alecu MAVROCORDAT, Postelnic,

Costake BALŞ, Hatman,

Iordake GHIKA, Postelnic,

CATARGIU Vornic,

Ioan JORA, Postelnic,

Ioan CUZA, Postelnic,

Iorgu GHIKA, Vornic,

Costin CATARGIU, Postelnic,

CRUPENSKI, Vornic,

Alecu STURZA, Agă,

Dimitrie CANTA, Spătar,

Ilie COGĂLNICEANU, Agă,

Mihai VEISA, Agă,

Ienacake GHERGHEL, Ban,

Grigore CUZA, Spătar,

Vasile ALEXANDRI, Spătar,

Vasile VEISA, Spătar,

Dimitrie BRAN, Ban,

Iordache MILU, Paharnic,

Iordache CHIRIAK, Serdar”[1].

[1] Obicinuita obştească Adunare a Moldovei / Legislatura I, Sesiunea III / 1834-1835, Iaşi 1835, Anexe, pp. 811-813

Aşa vă place Istoria?, Noi regăţenii No Comments May 6

RĂZBOIUL RUSO-TURC 1877-1878

Războiul ruso-turc a avut loc între 1877-1878 atât în Balcani cât și în Caucaz, și s-a terminat cu victoria rușilor. Pacea a fost semnată la San Stefano (azi Yesilköy, în Turcia) și avea drept consecință creșterea influenței ruse și bulgare în Balcani, care însă a fost limitată de marile puteri din Europa la congresul de la Berlin.

Politica imperiului rus, din partea a doua al secolului 19-lea, avea ca scop expansiunea în partea sudică și sud-vestică a imperiului, mai ales în Balcani, în detrimentul imperiului Otoman. Ei au profitat și de faptul, că țările de sub ocupația turcă își doreau independența: România, Serbia, Grecia, Muntenegru și Bulgaria. La 1876 în Bosnia-Herțegovina și Bulgaria au avut loc revolte împotriva turcilor, care în acel moment era un imperiu extrem de dezorganizat politic și financiar. De exemplu, în Bosnia au încercat de două ori să adune impozitul, dar au dispărut și sume mari pe mâna celor din administrația turcă.

În 29 mai, sultanul Abdul Aziz a fost obligat să demisioneze (după câteva zile a fost ucis) și a fost pus pe tron sultanul al Murad al V-lea, dar în scurt timp și el a fost obligat să abdice. Următorul sultan, Abdul Hamid al II-lea, a obținut câteva succese împotriva sârbilor și a anunțat anumite reforme, dar rușii erau deja deciși să intre în război. La 26 iunie 1876 s-au întâlnit la Wiena împăratul Franz Josef și țarul Alexandru al II-lea. Subiectul întalnirii a fost situația din Balcani. La 13 noiembrie 1877 țarul Alexandru al II-lea a ordonat mobilizarea generală.

La ianuarie 1877 țarul Alexandru al II-lea a semnat un tratat la Budapesta, în care s-a obligat ca acțiunile militare să nu aibă loc în partea vestică a Balcanilor (mica Valahie) și să fie respectate cele stabilite în tratatul de la Reichstadt (la 8 iulie 1876, Monarhia păstrează Bosnia-Herțegovina, iar rușii Basarabia). În aprilie 1877 țarul declară război imperiului Otoman. După multe lupte de uzură, odată cu căderea redutei Plevnei (28 noiembrie), rușii au început marea ofensiva și numai intervenția flotei engleze a făcut să nu ocupe capitala Turciei, Istambul. În acest moment, pe cele două fronturi (Caucaz și Balcani), rușii aveau un efectiv de 800 de mii de soldați, iar împreună cu trupele bulgare, sârbe, române și cele din Muntenegru ajungeau la 1 milion. În 7 ianuarie 1878 turcii au solicitat pacea, armistițiul fiind încheiat la 19 ianuarie. Pacea a fost semnată la 3 martie 1878 la San Stefano (calendarul Gregorian sau 19 februarie, în calendarul Iulian).

Ziarul „Vasárnapi Újság” avea corespondenți de război pe frontul balcanic, dar și la Wiena, St. Petersburg și Constantinopol. Se poate observa, că articolele înclină un pic în favoarea turcilor, fiindcă au trecut mai puțin de 20 de ani, de când revoluția maghiară a fost înfrântă de ruși. Pe teritoriul Ungariei se adunau donații în bani și pansamente pentru armata turcă. La un moment dat se vorbea de un detașament de voluntari maghiari, care să lupte de partea turcilor, fiindcă oficial Ungaria nu avea posibilitate de a se implica în război. Însă acest lucru nu s-a realizat. În articole se vorbește mai ales de actorii principali (turci și ruși) și prea puțin de celelalte armate, care oricum erau minuscule pe lângă cei 800 mii de soldați ruși. Noi știm, că turcii s-au predat armatei romane la Plevna. Da, a fost un ultim gest de sfidare la adresa rușilor.

Desfășurarea războiului

15 aprilie 1877

Rușii au început mobilizarea. La sfârșitul lunii țarul va merge sa inspecteze trupele. Pentru întreținerea și repararea drumurilor din România, acesta a alocat 800 de mii de ruble.

6 mai 1877

O delegație turcă merge în vizită la Budapesta. A intrat în Ungaria la Baziaș, mai departe prin Vârșet, Szeged. Vizita se considera neoficială, dar nu trebuie uitat, că de la înfrângerea revoluției maghiare din 1848-1849 de către ruși, au trecut mai putin de 20 de ani. Circulă anumite idei, că n-ar fi rău ca armata rusă să fie prinsă în menghină între armatele turce și maghiare. La 13 mai delegația vizitează mausoleul lui Gül Baba din Budapesta.

Delegația turcă

20 mai 1877

Armata rusă se desfășoară pe lângă Dunăre. Nu sunt lupte, numai tunurile trag de pe un mal pe celălalt. În Caucaz, rușii au pierdut 4000 de oameni. Gorciakov a informat Monarhia, că maneverele militare vor avea loc și lângă granița cu Transilvania, trupele ruse se vor desfășura în Valahia Mică până la Turnu Severin. După cum se știe Monarhia, a fost împotriva desfășurării trupelor în Valahia Mica.

27 mai 1877

Deocamdată se duce numai o lupta de artilerie între bateriile ruse și navele turcești care înaintează pe Dunăre. De pe urma artileriei turcești, cel mai mult a avut de suferit orașul Brăila. Din Brăila, Giurgiu și celelalte orașe de pe Dunăre, populația fuge în interiorul țării. Acum, cazacii sunt stăpâni în România. Trupele române au numai acțiuni răzlețe în cadrul armatei ruse.

Intrarea cazacilor în Craiova

3 iunie 1877

Turcii au primit un „aliat” neașteptat, inundațiile catastrofale de pe Dunăre, Olt și Siret, care au distrus drumurile și liniile ferate. În 26 mai, la Bacău a deraiat un tren din cauza terasamentului, facând 850 de victime. La Slatina, tot din cauza unei deraieri, 270 de oameni au rămas inapți de luptă. Lângă Brăila, rușii au minat monitorul Abdiul Aziz, scufundândul. Au murit 100 de turci. Principele român a tras cu tunul din Calafat la Vidin, nimerind spitalul. Doi răniți au decedat, ceilalți alegându-se cu alte răni.

10 iunie 1877

Țarul Alexandru, împreună cu moștenitorul tronului, a ajuns în Valahia, și și-a stabilit cartierul general la Ploiești. Acesta este un semnal pentru armata rusă, să înceapă traversarea Dunării.

17 iunie 1877

Cu o neașteaptată intensitate, turcii au atacat în trei locuri Muntenegru. Luptele cele mai sângeroase au fost duse și câștigate de Suleiman pasa în pasul Duga. Dar apare alt pericol pentru turci. Principele sârb Milan, care este vasalul turcilor, merge la Ploiești să-si prezinte omagiile țarului. Dealungul Dunării, luptele se duc numai cu tunurile, torpedourile și minele.

Refugiați din Brăila

24 iunie 1877

Au trecut două luni de zile de la declarația de război, dar lucrurile decurg foarte încet. Traversarea Dunării se amâna, și tot mai multe voci spun, că traversarea se va face undeva între Valahia și Serbia. Auzind acest lucru, Monarhia trimite șapte divizii în Dalmația și Bosnia, la granița cu Muntenegru și Serbia. Se zvonește că Monarhia vrea să împiedice ca problema turcă să fie rezolvată numai între turci și ruși.

La 12 mai, pe brațul Măcin al Dunării, șalupa turcă „Lufti Djelil” a sărit în aer. Rușii susțin că din cauza unei mine, turci că din propria neglijență. În 26 mai au scufundat salupa „Seifi.” Rușii și românii s-au apropiat cu patru bărci mai mari (Xenia, Țarevici, Xjerid și Țarevna). În fiecare barcă încăpeau 12 oameni înarmați. Barca avea un par lung, pe capătul căruia era prinsă mina. Plantonul turc a observat o barcă întrebând:cine ești? Prieten bun, i-a răspuns într-o turcă impecabilă maiorul valah Murgescu. În acel moment au început celelalte mine să explodeze. Turcii nu puteau folosi tunurile, căci bărcile erau lângă șalupă. Lupta s-a dus numai cu puști. Seifi, de 513 de tone și cu 50 de oameni s-a scufundat. Conducătorii expediției, locotenentii ruși Dubasov și Sestakov au fost decorați cu ordinul rus Crucea lui Sf. Gheorghe, iar Murgescu cu ordinul Vladimir (Vladimirescu?).

Scufundarea șalupei Seifi

Torpedouri și bărcile purtătoare

1 iulie 1877

A început traversarea Dunării de către armata rusă. La 22 iunie, în prezența Țarului, rușii au trecut fluviul în Dobrogea, între Galați și Brăila, fiind așteptați de circa 15 mii de turci. În 27 iunie rușii au trecut Dunarea și la Zimnicea. Se duc lupte grele de artilerie în zona Calafat, Vidin și Giurgiu. Turcii s-au retras din Muntenegru în Albania.

Soldat cazac și echipamentul său

8 iulie 1877

Traversarea Dunării la Zimnicea la 27 iunie i-a costat pe ruși 4000 de vieți. Până la 3 iulie doar 40 de mii de ruși au reușit să traverseze podul de lemn de la Zimnicea. Dar s-au găsit într-o situație incomodă, fiindcă legăturile cu malul românesc nu erau sigure, în dreapta era Nicopole în stânga Ruse, în față Balcanii. În Dobrogea, armata rusa a învins doua trupe de cercetași turci, dar din cauza drumurilor și a aprovizionării, se deplasau greu. Cele mai sângeroase bătălii s-au dat la Nicopole, unde rușii încercau să traverseze în două locuri, dar au fost respinși. Din Giurgiu, rusii au bombardat puternic cu artileria Ruse, și mare parte din oras, cladiri, biserici, minarete, spitale au fost distruse.

Trecerea Dunării
Sursa: (https://hu.wikipedia.org/wiki/Orosz%E2%80%93t%C3%B6r%C3%B6k_h%C3%A1bor%C3%BA_(1877%E2%80%9378)#/media/File:Pereprava_cherez_Dunaj.jpg)

15 iulie 1877

Rușii sunt înfrânți pe toate fronturile din Caucaz. La Dunăre, după ce au traversat la Zimnicea s-au oprit, considerând că nu au destulă forță pentru a continua acțiunile și asteptau trupe noi din Rusia. Turcii sunt în defensivă. Un corp de armată rusă a ocupat Trnovo, capitala Bulgariei, unde a început implementarea administrației ruse. Numai creștinii au drepturi civile, de la musulmani se confiscă pământurile. Aprovizionarea armatei suferă și sunt abătuți de cauza înfrângerilor din Asia-Mica.

22 iulie 1877

Rusii au trecut de munții Balcani. Despre principala forță a turcilor nu se știe nimic. Întârzierile lui pașa Abdul Kerim în a acționa au devenit fatale. În Dobrogea, rușii au întâlnit o rezistență slabă, și au ajuns până la Cernavodă. Generalul Gurko a trecut Dunărea la Porțile de Fier, fără să tragă un foc de armă, și de-abia atunci a fost atacat de Liman-bei. Între timp a ajuns și Reuf pașa, dar nu au reușit să-i respingă pe ruși peste Dunăre. Între timp, rușii au traversat și la Nicopole, și au ocupat cetatea. Au făcut 6000 de prizonieri, au capturat 40 de tunuri și două nave de război. Se zvonește, că acest succes s-a datorat trădării lui Ahmed și Hasan pașa, care au căzut și ei prizonieri. După ultimele știri, Rahova a fost părăsită de turci. Numai Vidin, Ruse și Silistra mai sunt apărate. Evenimentele au produs schimbări majore în Turcia: ministrul de externe, Savfet pașa a fost demis, se aștepta eliberarea din funcția a ministrului de război Redif, și a vizirului Edhem. Abdul Kerim a fost demis de la comanda armatei, și până la venirea lui Suleiman pasa interimatul este asigurat de Osman pașa.

Diplomația europeană a fost surprinsă de evenimente și cei care vor sa obțină foloase din căderea Imperiului Otoman încep acțiunile: Anglia vrea să ocupe Constantinopolul, Italia se uită la Albania, Monarhia la Bosnia-Hertegovina iar grecii trimit trupe în Tessalia. Muntenegru își adună trupele împrăștiate, Serbia își arată colții, iar România se așteapta și ea la lucruri favorabile, datorită ospitalității oferite țarului și trupelor ruse.

În Asia-Mică turcii nu profită de avantajul dobândit, acest lucru face ca rușii să-și reorganizeze trupele. De pe toate fronturile vin vești despre masacrele rușilor împotriva mohamedanilor.

Episcopul bulgar își prezintă omagiile țarului la Ploiești.

29 iulie 1877

Noul comandant turc, Mehmet Ali încă nu a intreprins nicio acțiune militară. Cea mai mare bătălie din acestă campanie s-a dat lângă Plevna, la sud de Nicopole, unde turcii au învins categoric, Osman pasa învingându-l pe generalul Schilder-Schuldner. Rușii au pierdut aproape 2000 de oameni. Împotriva rușilor din munții Balcani a venit Suleiman pasa cu 25000 de oameni, care până în acel moment luptau în Muntenegru. Rușii s-ar putea afla în pericol, fiindcă au avansat mult, dar au lăsat în spate redute importante, ocupate încă de turci.

Armata rusă este salutată de locuitorii bulgari din Zistov.

5 august 1877.

Succesele turcilor în Caucaz și la Plevna în 30-31 iulie au surprins diplomația europeană, mai ales că rușii ocupau deja 150 de mile pătrate și toata populatia civilă spiona pentru ei. Armata principală turcă, sub comanda lui Mehemed Ali, încă nu a intrat în luptă. Osman pasa i-a suprins pe ruși, fiindcă aceștia nu stiau de prezența armatei turcești. Au adunat în grabă 70 de mii de oameni, cu soldați chemați și de la Ruse. Acesta armată a fost învinsă de turci în ultimele două zile din iulie. Turcii se aflau în tranșee consolidate, când au fost atacate de două regimente comandate de Schilder-Schuldner, care au fost nimicite. A atacat și corpul de armată comandată de Krüdener, care a fost respins după 6 ore. A doua zi la amiază, rușii au atacat din nou. Luptele au ținut până seara la 8, timp în care un corp de armată a lui Osman pașa i-a ocolit pe ruși și au căzut în spatele lor. Rusii au fugit, lasând în urmî toata înzestrarea. Trupele unite a lui Suleiman pașa și Reuf pașa au încercuit armata comandată de generalul Gurko. Acesta mai avea alimente pentru 8 zile.

Refugiați turci din Ruse

12 august 1877

Bătălia de la Plevna, unde turcii erau foarte calmi și trăgeau ca niște mașini, nu a fost urmată de alta, numai niște mici bătălii purtate de armata principală condusă de Mehemed Ali. Se pare că-l asșteaptau pe Suleiman pașa și apoi să pună presiune pe armata rusă aflată între Plevna și Ruse. Țarul s-a întors pe pământ valah. După înfrângerea de la Plevna, și după o săptămână de pregătire, rușii l-au atacat în 7 august pe Osman pașa la Lovcha. După nouă ore de lupte, rușii au suferit o nouă înfrângere.

Rușii se retrag de la Plevna în noaptea de după bătălie

19 august 1877

Rușii se retrag din Munții Balcani și din Dobrogea. Eșecurile răsunătoare nu au rămas fără ecou în Europa. Corpul de armată a lui Zimermann nu a realizat nimic în Dobrogea, dar efectivul său de 40-50000 de oameni a fost în așa hal diminuat de epidemii, că nu mai poate fi de niciun folos. Administrația rusă din Tarnovo s-a retras la Svichtov, pe malul Dunării. La nord-est de Tarnovo rușii au încercat să opresca unirea armatei lui Mehemet Ali cu a lui Selim pașa, dar nu au reușit. După înfrângerea de la Plevna rușii tot își adună forțele, dar lucrurile decurc foarte încet.

Mehemed Ali, comandantul armatei otomane, pe numele adevărat Charles Detroit, de origine franceză.

26 august 1877

Rușii au avansat, dar au lăsat în spate redutele Ruse, Silistra, Sumen și Varna, ce s-a dovedit o tactică păguboasă. După luptele de la Plevna, rușii au avansat foarte puțin, și au mai pierdut o bătălie la Vezin, lăsând în urmă mii de morți. Ambele armate se aprovizionează puternic, pregătindu-se de o confruntare finală.

2 septembrie 1877

Din 21 august armata lui Suleiman pașa se luptă cu ruși să-i scoată pe aceștia din trecătoarea Sipka (1305 m, între Gabrovo și Kazanlik), ocupată de generalul Gurko la 19 iulie. În a patra zi a bătăliei la ruși a căzut generalul Dorosinsky, Dragomiroff a fost rănit, și au avut noroc cu ajutoarele sosite sub comanda generalului Radetzky. După declarațiile rușilor, până-n 28 august au căzut 93 de ofițeri și au avut 2633 de răniți. Nu comunică numărul celor căzuți.

9 septembrie 1877

Muntenegru nu a obținut nimic până acum, și se vorbește de un armistițiu. Dar sârbii sunt în stare de mobilizare, și în câteva zile vor declara război. Milan însă s-a asigurat, ca în caz de rezultat nefavorabil să se poată stabili la St. Petersburg, unde va primi rangul de mareșal și titlul de prinț. Două corpuri de armată a lui Mehemet Ali au atacat la 6 septembrie corpul 2 rusesc la Kostova. Rușii au pierdut 3000 de oameni și un general de cavalerie. Consulul sârb de la Constantinopol se va retrage în 13 septembrie, iar în 24 sârbii vor declara război Turciei.

16 septembrie 1877

Atacul asupra Plevnei va decide, dacă rușii vor putea ierna pe pământ bulgăresc, sau se vor retrage peste Dunăre. În data de 7 au început rușii și valahii tirul de artilerie. La aceasta mare bătălie armata țarului nu face față fără armata principelui Carol. Două zile s-au auzit numai tunurile. În a treia zi rușii au atacat, dar fără succes. Soldații lui Osman pasa rezistau eroic. În a patra zi era ziua țarului. Tunurile au tras din zori până după-masă, la ora trei, când a început atacul. Rușii au declarat, că până seara au ocupat trei șanțuri și reduta Griviței, unde s-a rănit generalul Badionoff. S-au dus lupte disperate, dar de ziua țarului rușii au raportat 5000 de răniți, nespecificând numărul răniților. Au căzut generalii Schliter și Dobrovolsky. Rușii atacă puternic Plevna, care a suferit o pierdere importanta prin căderea redutei Grivița. Întrebarea este cât va rezista Osman pașa? Suleiman pașa a trimis un corp de armata în ajutor, vine și Mehmet Ali. Dar au sosit în număr mare și regimentele de gardă din Rusia. Pe anul acesta, situația campaniei se va decide la Plevna. Cine învinge acolo, rămâne învingător. În Muntenegru turcii au pierdut cetatea Mksici, ți își retrag armatele către Serbia.

23 septembrie 1877

Lângă Plevna și în trecătoare Sipka durează și acum măcelul. Cad soldații cu miile, fără a obține un succes de pe o parte sau alta. După strategi, nici rușii nici turcii nu folosesc vreo tactică, ci forța brută, ce se concretizează în atacuri în valuri. Însă indiferent cum atacau rușii, erau respinși. Sau retras și au ridicat șanțuri, convinși că ofițerii lor nu au apreciat cum trebuie puterea de apărare a turcilor, și în loc de un atac sistematic, au vrut să ocupe reduta cu ajutorul baionetelor. Se continuă duelul artileriilor. Neputința rușilor i-a liniștit pe sârbi, care au lăsat o parte din soldați la vatră.

30 septembrie 1877

De câteva zile plouă cu găleata, drumurile au devenit impracticabile pentru manevre. Dar în data 23, Sevket pașa a juns la Plevna cu 20000 de soldași. Și la ruși sosesc regimentele de gardă. În data de 25 au atacat Plevna, dar după 9 ore s-au retras, lăsând în urmă 1500 de oameni și multe tunuri. În data de 27 rușii atacă din nou. Au 100 de mii de oameni, inclusiv regimentele de garda. Mehmet Ali s-a retras din fața unei armate ruse, Suleiman nu avansează în trecătoarea Sipka.

Luptele de la șanțurile din Plevna

7 octombrie 1877

Schimbare de comandanți în ambele tabere. La Plevna, lângă principele Carol a fost dat, în locul generalului Zotoff, generalul Tottleben, fostul apărător al Sevastoplului. Lângă principele Nicolae a ajuns generalul Kotzbue. La turci, Mehemet Ali a fost înlocuit de Suleiman pasa, iar în locul acestuia, în pasul Sipka a fost numit Reuf pașa. În rest, este o acalmie pe front. Muntenegrenii s-au oprit, sârbii sunt nehotarâți, să intre sau nu în luptă. Pretendentul la tron, Karageorgevici îl amenință pe Milan, dar și pentru rublele primite acesta ar trebui să facă ceva. Turcii și rușii se acuză reciproc, că și unii și altii lichidează răniții din tabăra adversă. Din această cauză, rușii au trimis un sol la turci.

Solul rus la cortul vizirului

14 octombrie 1877

Vremea a stricat toate strategiile. Plouă, câteodată ninge, a fost furtună pe Dunăre, podurile și pontoanele sunt avariate. Toată lumea aștepta o bătălie decisivă, care ar decide dacă rușii rămân peste iarnă în Bulgaria sau nu. Sârbii promit în fiecare zi, că vor declara război, dar încă nu s-au hotărât. Însă rușii au nevoie de ajutorul lor.

21 octombrie 1877

La 15 octombrie turcii au suferit o mare înfrângere în Asia-Mica. Efectivul lor de 30000 de oameni a fost atacat de 70000 de ruși, care au capturat și șapte pașa și 36 de tunuri. Vestea victoriei a ajuns la Plevna în 16 octombrie, și imediat rușii au început tirurile de artilerie. De pe acest front nu sunt vești importante: rușii suferă cumplit din cauza vremii, ei nefiind la adăpost, ca turcii. Se zvonește, că fiecare își concentrează trupele aproape de Dunăre, pentru o bătălie decisivă.

Osman pașa, comandantul de la Plevna

28 octombrie 1877

Comandamentul rus a decis, că vor continua luptele și peste iarnă. Uniformele de iarnă, și corturile sunt transportate la trupe. Plevna este iarăși sub tirul artileriei. În data de 19 octombrie românii au fost trimiși să cerceteze șanturile de la redute. În această încercare, numai la reduta din Bukova numărul rănitilor și a celor decedați a fost de 1500, ceea ce a mult pentru armata lor de 25000 de soldați. În Valahia cresc nemulțumirile față de ruși. Acțiunile militare de la Plevna sunt conduse de mareșalul Tottleben, care încearcă să încercuiască fortificațiile. Se spune, că generalul Gurko a ocupat un drum de aprovizionare, dar această veste mai trebuie confirmată. Suleiman pașa a renunțat la atac, s-a retras în fortificațiile de la Razgrad.

4 noiembrie 1877.

Norocul a trecut de partea rușilor. Generalul Gurko și-a continuat manevrele de încercuire. Rușii raporteaza o captură de 7000 de prizonieri, printre ei doi pașa. S-ar putea ca numărul acesta să fie exagerat, dar acum s-au închis toate rutele de aprovizionare către Plevna.

Medici pe front

11 noiembrie 1877

Trupele rusești, adunate cu mari eforturi de pe întreg teritoriul imperiului, au ajuns pe front. Pentru turci se va dovedi fatal, că nicăieri nu au profitat de avantajele existente, și au permis rușilor, să-și concentreze trupele. Plevna a fost încercuită total, și nu va rezista, dacă nu vin trupe de eliberare. Dar Suleiman pașa nu poate veni. Mehemet Ali încercă în Sofia să-și formeze o altă armată, dar asta durează. Sefket pașa are 25000 de oameni, dar cu aceștia nu va putea sparge încercuirea organizată de Gurko. Plevna nu e atacată, probabil vor să-i înfometeze. În 4 noiembrie turcii au pierdut o nouă bătălie în Asia-Mica pe înălțimile din Erzerum.

Lupta pe redută

18 noiembrie 1877

Lângă Plevna, înafară de mici lupte, nu s-a întâmplat nimic important. Divizia lui Skobeleff a ocupat o mică redută, apărată numai de două tunuri. Legăturile Constantinopolului cu Plevna s-au întrerupt, și aceștia nu știu cât va mai rezista Osman pașa. Rușii cred că va capitula toată armata turcă, dar observă niște pregătiri, cum că Osman pașa ar dori să spargă încercuirea. După unele surse, Osman pașa a fost somat să capituleze, dar a refuzat, spunând că încă nu și-a făcut datoria. Turcii speră, că armata în formare a lui Mehemet Ali va veni să-i elibereze, dar tocmai pentru a bloca acestă armată, sârbii vor să intre în luptă. Rușii au trimis întăriri și la pasul Sipka și în 11 au atacat puternic cu artileria reduta Nicolae, provocând însemnate distrugeri.

25 noiembrie 1877

La Plevna, rușii nu atacă nici în superioritate numerică. Poate vor să-i înfometeze pe apărători. Sunt vești bune despre armata în formare a lui Mehemet Ali, și ar fi cazul să apară, fiindcă Osman pașa nu poate realiza mai mult decât a făcut din iulie încoace.

Trupe turcești marșând către Karpachevo

2 decembrie 1877

Ploile au desfundat drumurile. Plevna mai rezistă, dar nu se știe cât. Din tabăra rusă se trimit des soli care să solicite capitularea redutei, și le comunică și știri de pe front. Se pare, că eliberarea Plevnei nu se va realiza, deoarece rușii merg cu forțe importante către Sofia, să blocheze armata lui Mehemet Ali, care încă nici nu s-a format definitiv. În fața pericolului acesta s-a retras, fiind acum și mai departe de Plevna. Osman pașa a rămas singur. Rușii speră în căderea fortului, care va fi urmat apoi ori de un armistițiu, ori de un tratat de pace. Dar și amenință, că de-abia după căderea fortului va începe adevăratul războiul și vor prăda teritoriul turc, ducându-i și pe sârbi cu ei în această aventură.

Sultanul Abdul Hamid printre răniți

9 decembrie 1877

În sfârșit, s-au mișcat și turcii. Suleiman pașa și-a surprins adversarul lânga Lom. Au capturat 11 tunuri, și rușii au pierdut 3000 de oameni. Turcii au ocupat șanțurile de la Elena, rușii fug spre Tarnovo. Dacă capturează Tarnovo, îi izolează pe rușii din pasul Sipka, ceea ce ar face ca rușii să fie obligați să dizloce de la Plevna trupe importante împotriva sa. Mehmet Ali nici acum n-a reușit să pună la punct armata din Sofia, dar cu ce are duce lupte răzlețe cu rușii, obligându-i pa aceștia să se retragă de la Vrachesh. Însă vremea îngreunează mișcările tactice.

16 decembrie 1877

A căzut Plevna!

S-au terminat alimentele, iar uniformele de pe soldați nu mei erau bune nici pentru pansamente, ce mai vorbim să-i protejeze pe aceștia de frig? Cu soldați dârdâind de frig și leșinați de foame, Osman pașa a încercat să spargă încercuirea. Degeaba: rubelul rusesc a aflat unde vor încerca să iasă, și-au concentrat trupele acolo, și îi așteptau cu armele pregătite pe turci. Aceștia la un moment dat s-au trezit cu toată artileria rusă în față, și din spate veneau trupele rusești, care au intrat în reduta părăsită. O ghiulea a distrus piciorul lui Osman pașa. Armata turcă, mai mică de patru ori decât cea rusă, care luni de zile a rezistat atacurilor, s-a predat. „Plevna este la picioarele Dumneavoastră!”-au raportat țarului. „Războiul încă nu a luat sfârșit”- a zis țarul.

S-a terminat cu Osman pasa. Cine l-a învins? Vitejia trupelor ruso-valahe? Nu, toate atacurile lor au sfârșit sângeros.

Foametea și frigul? Nu, soldatul turc poate muri de foame, poate îngheța pentru credința și patria sa, și țarul se putea aștepta, că va găsi 40 de mii de morți la Plevna.

Trădarea? Da, se poate afirma și așa ceva. Dar armata lui Osman pașa a fost învinsă de propriul guvern. Safket pașa le-a dus odată 3000 de căruțe de alimente și haine, și mai putea duce încă zece mii de căruțe. Mehemed Ali putea să elibereze Plevna, dacă trupele lui Mahmud Damad nu stăteau degeaba în apărarea Constantinopolului.

Când a văzut Osman pașa, că rușii vor să încercuiască Plevna, a trimis o scrisoare în capitală: puteți apăra măcar drumul de la Orhanie la Sofia, să mă pot retrage în caz de nevoie? Dacă nu, atunci mă pot retrage acum, făcând un bine soldaților mei și pentru apărarea Balcanilor, clădind o altă Plevnă în calea rușilor. Ordinul venit din Constantinopol a fost simplu: rămâi. Și a rămas. Scrisoarea sa nu ajuns niciodată la sultan.

Multi erau invidioși pe rezultatele obținute de Osman pașa și vitejia sa, acesta trebuia să piară. Acesta a fost motivul pentru care a trebuit să cadă cea mai buna armată și comandantul său. În concluzie, turcii s-au bătut singuri.

Sursa: Vasárnapi Újság, Budapesta, numerele 15-51, 1877

Aşa vă place Istoria?, BUCOVINA UNUI MAGHIAR No Comments Apr 3

Bietul meu bunic, bieţii noştri bunici!

Un “izmănar” de la Mărăşeşti: Leon Bîrzu din Plopeni

În vreme ce comisiile ministeriale de anchetă, ba chiar şi presa semită românească stabileau că revoltele din satele sucevene nu erau antisemite, ci se datorau situaţiei economice precare, exacerbată de dobânzile bancare cămătăreşti şi de impozitele mari, Baroul bucovinean se întrunea în păr la Cernăuţi, în Palatul de Justiţie, sub conducerea universitarului Constantin Rădulescu, pentru a se pronunţa „împotriva agitatorilor antisemiţi” şi, în primul rând, împotriva cuziştilor, care „nu pot forma un partid politic, nefiind altceva decât uneltele inconştiente în mâinile partidelor de opoziţie”. Din interese politice, avocaţii bucovineni, stabileau, în dauna românilor, că „turburările antisemite, mişcările şi devastările ce-au avut loc în Maramureş şi în oraşele şi satele Suceava, Câmpulung. Vama, Bosancea, Bălăceana etc. din Bucovina” se pot generaliza şi degenera „în plină revoluţie”.

Avocaţii bucovineni ignorau faptul că, la Suceava, cei peste 2.000 de ţărani, veniseră, joi, 10 iulie 1930, înarmaţi. Nu cu bâte, furci sau topoare, ci cu armele capturate de ei, de la duşmani, pe fronturile primului război mondial. De asta, de fapt, statalitatea românească s-a grăbit, prin emisarii ei bucureşteni, să-i scoată basma curată pe tinerii arestaţi, achitaţi după o săptămână, inclusiv cei care au fost prinşi cu bunuri furate, pe care cică le primiseră de la „nişte necunoscuţi”. Represaliile reale s-au făcut în ascuns, şi doar câţiva ţărani, printre care bunicul meu, Mihai Gâză, au fost asasinaţi prin „rezonanţă” (încercaţi să bateţi cu ciocanul într-o scândură de brad şi veţi simţi o durere fulgerătoare şi insuportabilă până în umăr). Nu putea „marele prestigiu al înţeleptului Rege Carol” să procedeze şi cu supravieţuitorii fronturilor României Mari aşa cum am procedat cu supravieţuitorii de la Plevna, Griviţa, Smârdan, pe care i-au biruit, între anii 1878-1888, jandarmii regali, înecând satele României în sânge. Eroii de la Oituz, Mărăşeşti, Mărăşti erau eliminaţi cu discreţie, de către un stat ca şi baroul bucovinean „martor îndurerat” nu al calvarului ţărănimii eroice şi martire, ci „al turburărilor şi devastărilor din frumoasa Bucovina”, solicitând „tuturor instituţiunilor şi corpurilor constituite, tuturor corporaţiunilor şi asociaţiunilor, ca şi tuturor cetăţenilor patrioţi să condamne, prin atitudinea şi hotărârile lor agitaţiunea cuzistă, cerând cu aceeaşi energie stârpirea agitaţiilor, prin prevenirea, urmărirea şi aplicare severă a legilor penale în fiinţă”[1].

Bietul meu bunic! Iată pentru binele cui şi-a vărsat şi el parte din sânge prin tranşeele României Mari! Măcar dacă şi-ar fi folosit arma automată, capturată de la nemţii care l-au scos din apă în izmene, şi împotriva nedreptăţii proverbului care doar la elitele noastre se referă: „românul, când a ajuns împărat, întâi pe taică-su l-a spânzurat”. Ştiţi proverbul altfel? Înseamnă că nu îl ştiţi bine.

Doar profesorul Victor Cădere, secretarul general al ministerului de interne, părea să-i înţeleagă, oarecum, pe ţăranii care supravieţuiseră bătăliilor României Mari, care nu ar fi scrâşnit din dinţi, prin Suceava zilei de joi, 10 iulie 1930, dacă „n-ar fi avut multe motive de nemulţumire şi nu s-ar fi zbătut în mizerii cumplite. Ţărănimea nu se mişcă uşor şi, în judecata ei elementară, dar sănătoasă, nu se lasă condusă de acte de adevărată răzvrătire numai pentru că o îndeamnă alţii. Trebuie să existe multe suferinţe, adânci şi îndelung răbdate, pentru ca ţăranul să-şi strige durerea în forme violente. Aceste suferinţe trebuiesc ogoite, cauzele care le produc trebuie suprimate”[2].

Ultimul „izmănar” din Plopeni, Leon Bîrzu, căruia îi ziceam „Naş’ Leonache”, pentru că o botezase pe mama, mi-a ţinut loc de bunicul pierdut în laşitatea României Mari, dar care devenise legendă în sufletul meu. Naş’ Leonache a trăit o sută de ani, fără vreo câteva zile, şi îndrăgea curiozitatea mea neastâmpărată. Era eroul meu şi mi-l imaginam, cot la cot cu bunicul, Mihai Gâză, şi el tot sergent, ieşind din râuşorul de la Mărăşeşti, doar în izmene şi năpustindu-se trăsnet cosmic asupra nemţilor. Priveam în ochii albaştri ai lui Naş’ Leonache şi mă minunam de atâta eroism fabulos, iar el, lăsând cartea pe care o citea pe genunchi, cu arătătorul drept semn de carte, îmi zicea cu sfioşenie: „Nu-i eroism, dar ne luaseră nemţii armele şi hainele, iar dacă nu le luam înapoi, ne mutau majurii fălcile!”. Cu frica de palmele majurilor, sergenţii Leon Bîrzu şi Mihai Gâză, au străbătut, luptând, Ardealul şi nu s-au oprit decât în Budapesta. „Straşnici oameni îs maghiarii ăştia, care nu se împacă niciodată cu înfrângerea! Păcat că noi, românii, nu ştim să ne împăcăm cu victoriile!”, zicea Naş’ Leonache, pe care viaţa îl învăţase să aleagă între cele care merită preţuire.

Cu mama

[1] Adevărul, Anul 43, nr. 14285, joi 24 iulie 1930, p. 3

[2] Adevărul, Anul 43, nr. 14289, marţi 29 iulie 1930, p. 1

Aşa vă place Istoria? No Comments Mar 25

Primele procese: Acuzaţii achitaţi

Suceava, 16 (iulie). Ieri a venit în dezbateri procesul a cinci locuitori, acuzaţi că au participat la dezordinile antisemite din ziua de 10 iulie. Ei sunt daţi în judecată după legea micului parchet. Curtea se compune din domnii Leo Wachtel, preşedinte; judecător Ţurcan, asesor, şi procuror Tănase.

Pe banca acuzării figurează tinerii Gheorghe Oniu, Ion Holovăţ, Nicanor Croitor, Gheorghe Drăgoiu şi Ştefan David, toţi din comuna Bosanci. Ei sunt acuzaţi că au aruncat cu pietre asupra caselor locuitorilor evrei Ghingold, Merlaub şi Weber, Se procedează la interogatoriul acuzaţilor. Cu toţii declară că nu au nici o vină şi că au fost indicaţi de evrei ca răzbunare, deoarece sunt cunoscuţi ca nutrind sentimente antisemite.

Dl Nicolau Mandinescu, chemat ca martor, povesteşte cum, în ziua de 10 iulie, încă de la prânz, a aflat că se pregăteşte un atac în contra Poştei. Seara, pe la ora 8, a văzut cum a venit un grup din Suceava şi cum se arunca cu pietre asupra caselor evreieşti. El însă a stat la o depărtare de vreo 20 de paşi, încât nu poate spune că recunoaşte pe acuzaţii de astăzi. Mai sunt ascultaţi, tot în calitate de martori, locuitorii Ghingold, Merlaub, Weber, Maria Eremia, Popadiuc, Oniu şi alţii.

Procurorul, în rechizitoriul său, cere condamnarea acuzaţilor în baza legii Mârzescu. După o scurtă deliberare, Curtea declară pe toţi acuzaţii achitaţi, în lipsă de dovezi. Procurorul a făcut recurs.

Se începe procesul agricultorilor Gheorghe Turculeţ, din comuna Ludie Humorului, acuzat că a împărţit broşuri cu conţinut subversiv. Turculeţ recunoaşte că a împărţit manifeste, pe care spune că le primise de la colonelul Niculcea. Nu ştia însă ce conţin. Procurorul cere amânarea procesului, până când vor sosi manifestele, care, actualmente, se află la postul de jandarmi Ilişeşti, pentru a fi cercetate de instanţă. Cererea este admisă şi procesul este amânat pentru vineri, 18 iulie. Avocatul Iacubovici cere citarea ca martor a domnului ministru Vaida-Voevod şi a domnului prefect Tudoraş.

Urmează procesul tinerilor Ion Alexiuc, Nicolai Hrăciniuc, Eugen Striban, George Leuciuc, Rudolf Stockmayer, Toader Crainiciuc, Ilie Leuciuc, Frantz Stanis şi Ioan Scriba, implicaţi, de asemenea, în devastările de joia trecută. Acuzaţii sunt apăraţi de domnii Jauca şi Iacubovici. Partea civilă este reprezentată prin dl Vogel. Se începe interogarea acuzaţilor. Ion Alexiuc recunoaşte că a luat parte la adunarea ce s-a ţinut, dar nu ştie ce s-a vorbit acolo. Hrenciuc şi Striban, care au fost prinşi cu obicte de furat în mână, declară că au primit aceste lucruri de la nişte necunoscuţi. Frantz Stanis, care se afla în faţa prefecturii, când a avut loc manifestaţia devastatorilor, spune că a fost acolo în exerciţiul funcţiunii, fiind funcţionar al apeductului. Ceilalţi acuzaţi tăgăduiesc, de asemenea, faptele care li se impută.

Domnul avocat Vogel cere citarea ca martori a domnilor comisar Romanovschi, Isac Nussbrauch şi sublocotenent Căldăruş. Cererea este admisă şi procesul se amână pentru vineri.

Noaptea trecută, au fost sparte geamurile de la locuinţa domnului Leon Rottkopf, preşedintele Partidului social-democrat din Suceava. Autorii spargerii nu au fost prinşi[1].

[1] Adevărul, Anul 43, nr. 14279, joi 17 iulie 1930, p. 3

Aşa vă place Istoria? No Comments Mar 25

1930, iulie 17: Ancheta în Bucovina

Ţăranii se plâng de proasta situaţie economică.

Suceava, 16 (iulie). Reprezentanţii autorităţilor, care se află în localitate, domnii Cădere, secretar general la ministerul de interne, general Gavrilescu şi şeful de cabinet Cătuneanu, au vizitat numeroase comune din judeţul nostru: Bălăceana, Liuzii Humorului, Comăneşti, Pârteştii de Jos, Cacica, Păltinoasa, Gura Humorului, Solca etc., etc. Pretutindeni au stat de vorbă cu ţăranii, căutând să le arate că nu trebuie să dea ascultare derbedeilor care îi îndeamnă la dezordini. Ţăranii au răspuns că ei nu vor decât linişte şi nu se gândesc decât să-şi valorifice recolta, dar aşteaptă cu nerăbdare înfiinţarea creditului agricol.

Domnul Cădere a primit diferite delegaţii ale locuitorilor. Astfel, micii morari s-au prezentat împreună cu preşedintele asociaţiei lor, dl Leonte Duracu, şi au cerut sistarea impozitului pe cifra de afaceri, fixarea impozitelor după venitul real al morilor, acceptarea unui delegat al micilor morari în comisiile de impuneri, ieftinirea combustibililor etc. Domnul Cădere a promis că va satisface aceste doleanţe, apoi, de comun acord cu morarii, a fixat următoarele preţuri pentru măcinat: la 100 kg porumb sau orz – 10 kg în natură sau 25 lei. Pentru grâu şi secară la valţ, 80 lei la 100 de kg. A mai hotărât introducerea în mod obligatoriu a cântarelor la toate morile.

De asemenea, domnul Cădere a mai primit pe dl Teich, preşedintele comunităţii evreieşti din Suceava, însoţit de dl Landau, deputat de Chişinău. Secretarul general de la interne le-a cerut să liniştească pe evrei, deoarece, din vizitele ce a făcut în ţară, s-a convins că nu există un curent împotriva evreilor, ci numai din pricina proastei situaţii economice.

Locţiitorul de prefect, dl inspector administrativ Miloceanu, a primit o delegaţie a meseriaşilor din comuna Arbore, care au cerut micşorarea impozitelor pe cifra de afaceri şi încurajarea micilor meseriaşi. Dl Miloceanu a promis că va transmite la Bucureşti aceste doleanţe.

Procurorul general din Cernăuţi, dl Alexandru Teodoru, a primit numeroase delegaţii de locuitori, care i-au spus diverse reclamaţii. Domnia sa a însărcinat să plece în comunele respective, pentru cercetări, pe primul procuror, dl Bendas. Domnia sa a vizitat comunele Bălăceana şi Băişeşti.

La cabinetul de instrucţie continuă cercetările în privinţa dezordinilor recente din Bălăceana şi celelalte localităţi. Se ştie că, pentru mâine, joi, a fost convocată o întrunire publică. O delegaţie din comuna Bosanci, condusă de sătenii Eremia Lazăr şi Ion Tarafine, s-a prezentat la prefectură, cerând libertatea întrunirii şi asigurând că ei nu urmăresc provocarea de dezordini şi nici nu dau ascultare sfaturilor colonelului Niculcea, care vrea să provoace revoluţie. Ei cer numai micşorarea impozitelor.

Ieri se zvonise că, în cursul nopţii, se vor produce demonstraţii antisemite la Arbore şi că, de aici, turburătorii vor merge la Solca. Domnii Cădere şi general Gavrilescu, comandantul Brigăzii 8 de Infanterie, au plecat imediat într-acolo. Ştirile sosite astăzi, în cursul zilei, anunţă că pretutindeni a fost linişte. Totuşi, viligiaturiştii de la Solca sunt foarte îngrijoraţi şi se gândesc să renunţe la restul curei şi să se întoarcă acasă. Astăzi este, la Solca, zi de târg săptămânal. Prefectul judeţului asigură că nu se va petrece aici nici o dezordine[1].

[1] Adevărul, Anul 43, nr. 14279, joi 17 iulie 1930, p. 3

Aşa vă place Istoria? No Comments Mar 25