1831: „Valzer”, împreună cu popa

„Plecând din Sibiu, până la amiază abia am ajuns la Turnu-Roşu, după-amiază, însă, am zărit întâiul sat românesc, unde se află şi vama românească, şi regiunea aceasta am şi desenat-o, cu munţii de pe malurile Oltului. La vamă, am zăbovit multă vreme, aşa că numai spre seară am pornit înainte, ca să ajungem la întâia cârciumă pentru înnoptat. Cârciuma aceasta nu avea decât două odăi, una mică şi una mai mare, cu trei paturi şi puţine rufe de pat, aşa că eu îmi făcusem culcuşul cu primenelile mele de pat. Abia stinsesem lumânarea, fără să fi adormit încă, când am auzit o zdrăngăneală de vioară, amestecată, din când în când, cu nişte glasuri răguşite de cântec. Deodată au început să-mi bată la uşă, care, fiind deschisă de către cârciumăreasă, cu lumânarea în mână, au intrat doi bărbaţi, unul pitic, de-abia de patru picioare, îmbrăcat turceşte, iar celălalt un popă român, în anteriu, slăbuţ şi înalt de şase picioare, urmaţi de doi ţigani, aşa că se prezentau ca îmblăciul cu hădăragul, vara, la treierat. Unul dintre ţigani avea o vioară, celălalt un ciur de piele, de forma unei tamburine, din care scotea, cu degetul umezit cu scuipat, nişte glasuri de „rum, rum” asemănătoare aproape unui bas.

Musafirii aceştia de noapte, nechemaţi, poruncind vin, s-au pus să bea, iar piticul (care era un băcan), la cântecul lăutarilor a început să joace valzer, împreună cu popa, pe care-l învăţaseră în Ardeal şi în „contumaţia” (carantina) de la Turnu-Roşu, unde trebuiau să zăbovească zece zile, înainte de a putea intra în ţară. La aceasta, croitorul neamţ sări din pat şi, trăgându-şi în grabă cizmele, a început şi el să joace, aşa cum se afla, în cămaşă şi izmene, întâi cu băcanul şi apoi cu popa. Aceştia, fireşte, l-au îmbiat cu vin, până n-a mai putut să bea. Aşa petrecură până aproape de miazănoapte. Băcanul a venit şi la patul meu, să-mi dea vin, dar eu mă prefăcusem că dorm; atunci popa l-a tras de haine, zicând: „Lasă, să doarmă”. Adormise şi dascălul, aşa că noi doi n-am luat parte la petrecere. Dimineaţa, însă, croitorului i se făcuse rău de vinul prost, aşa că, toată ziua, s-a zvârcolit în pat, dar noi râdeam de el, zicând să suferă pentru cinstea că jucase jocul naţiei sale”[1].

Lăutarii lui Raffet

[1] Barabás, Miklós, Viaţa bucureşteană între anii 1831-1833 (Traducere după memoriile pictorului Barabás), în Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea, Serie nouă – vol. III, Bucureşti 2006,  p. 54