Dragusanul - Blog - Part 1107

“Ce taină poate detrona chiar zeii”?

*

Vasile Gherasim, un mare poet uitat

Vasile Gherasim, un mare poet uitat

Ultimul uriaş al culturii bucovinene, Mircea Streinul, visa să realizeze, în numele Bucovinei,

câte o carte de poezie a celorlalţi doi uriaşi: T. Robeanu şi Vasile Gherasim. Dar n-a izbutit, pentru că s-a prăbuşit şi el în uitare, străjuit doar de lacrimile lui Liviu Robeanu. Un prieten.

*

T. Robeanu încă exista în Ardeal, acolo unde îi adunase şi păstrase opera lirică, pecetluită sacru de omagiul lui Nicolae Iorga, vibrantul poet Şt. O. Iosif. Timp de două decenii am tot mers prin Ardeal, dar n-am mai găsit nici urmă din opera primului nostru mare poet.

*

Vasile Gherasim, invocat doar ca inegalabil eminescolog, inclusiv prin realizarea busturilor de la Cernăuţi şi de la Putna, se prăpădise cu totul.

*

Prin vechea presă bucovineană am întâlnit, ba ici, ba colo, câte un loc de popas şi m-am închinat, culegând din rouă urmele desculţe ale poeţilor T. Robeanu şi Vasile Gherasim, încredinţându-le, apoi, rafturilor bibliotecilor drept mărturii şi drept repere cosmice ale scrisului bucovinean.

*

În primăvara aceasta, am avut noroc, aflând, în aceeaşi zi, şi tezaurizarea săvârşită de Şt. O. Iosif, dar şi o penibilă broşură bucovineană, în care fuseseră aruncate dezordonat poemele uriaşului care a văzut lumina zilei la Marginea.

*

Îmi făceam speranţe că, până în Ziua Bucovinei (cea a unirii cu Ţara, nu cea a primei atestări documentare), voi izbuti să lucrez cărţile cu care Bucovina să îşi împlinească datoria faţă de memoria celor doi uriaşi ai identităţii ei. Prin urmare, lucrez, deşi tot mai fără speranţă. Lucrez ŞI încredinţez şi poezia lui Vasile Gherasim spaţiului virtual, convins fiind că în Bucovina Culturală a arendaşilor Varvaroi, Gonda, Brăteanu şi Băiţan nu mai e loc şi pentru memorie şi spiritualitate.

*

Lucrez şi vă încredinţez ceea ce vă aparţine. În fond, Varvaroi, Gonda, Brăteanu şi Băiţan nu sunt veşnici.

*

*

Primăvara

 *

Zvâcneau de zile-n trupul său puteri,

Titanice puteri ce îl mânau pe micul firicel

De iarbă tot în sus, în sus…

Şi capul îl durea de când se tot lovea

De piedica ce i-o punea

În mersul său, în sus, pământul.

*

Şi-a răzbătut… Era o noapte rece

De Martie – cu neguri grele ca de beznă –

Şi bietul firicel ar fi dorit să se întoarcă

De unde a pornit;

Îl străbăteau fiori de groază

Ştiindu-se atât de singur într-o lume

Străină, rea,

Ce l-a ademenit să vie-n ea

Din lumea-n care-a petrecut în nesimţire…

*

A doua zi, pe cer lucea un soare blând

Şi micul firicel

Văzu în jurul său pe alţi tovarăşi.

O, ce minune! Lumea îi păru frumoasă,

Viaţa, un izvor de farmec.

Un frate mai bătrân îi tălmăcea,

În graiul său ce-nseamnă asta, ici, şi ceea colo.

 *

Aşa trecură zile, săptămâni

Şi îi plăcea să zburde, – el spunea

Că viaţa numai astfel are preţ:

Se-mpotrivea chiar vântului

Ce fluiera în bezna nopţii;

Râdea de ploi şi de zăpadă,

Ştiind că iară o să vie soarele

Cu raze calde şi o să-l sărute,

O să-l dezmierde pe el, copilul…

*

Mă tem că într-o bună zi

Voi merge ca să-l văd cât e de mare

Şi nu l-oi mai găsi.

Mă tem…

Şi-n locul unde el a fost, va fi la anul altul. ..

*

(Poporul, 1921, No. 21)

 *

Lăcrimioarele

 *

Al vostru plâns e nevinovăţie,

Durerea vi-i aromă-mbătătoare;

Sunteţi simbolul jalei, lăcrimioare,

Şi veţi rămâne-ntreaga veşnicie.

*

Dar să-mi vorbiţi, să-mi spuneţi ce vă doare,

Să-mi povestiţi ce blestem, ce urgie v-a urmărit,

Încredeţi-vă mie

Nenorocita dragoste de floare!

*

„Suspine de fecioară ne-ntrupară

Şi din albaştri ochi am fost vărsate;

E mult de-atunci, de când întruna plângem

Şi în parfum durerea ne-o răsfrângem…

 *

Şi vrei să ştii ce dor ne mai străbate?

E dorul mare de lumină clară…

*

(Glasul Bucovinei, 1919, No. 126)

*

Iadul

*

Adesea simt în mine-un foc nestins:

Vârtej de patimi, doruri, de puteri

Titanice şi de blestem, de vreri,

De farmece, ce mintea n-a cuprins…

 *

Izvor de suferinţe, de dureri,

Eşti poate setea zeului învins:

O sete de himere – foc aprins

Să mistui gânduri şi simţiri şi vreri?

 *

Doar Lucifer cu mintea sa a vrut

Lumina s-o răpească şi să fie

El singur diavol, înger, Dumnezeu…

 *

Acelaşi demon e şi-n pieptul meu…

Şi-adeseori îmi picură şi mie

În suflet al său dor nepriceput…

*

(Poporul, 1921, No. 22)

 *

 *

Unde?

*

În orice dimineaţă,

O pasăre-mi cânta

Un cântec de iubire,

Şi inima-mi sălta.

*

Mă uit afară-ntruna

S-o văd, dar nu-i, s-a dus

Şi capăt bucuriei

Şi dragostei a pus.

*

Oh, unde-o să te aflu

Şi liniştea mea – unde?

Zburat-aţi amândouă

În depărtări, dar unde?

*

(Poporul, 1921, No. 23)

 *

*

Stânca

*

Stropi de stropi cădeau pe-un vechi granit

Care se credea etern în timp;

Soarele-i lucea din naltul său zenit

Stâncii din Olimp…

*

Ne-ntrerupt picat-a picuri, picuri,

Apa pe înalta piatră rece

Ce-n sumeţ ecou a râs de-aşa nimicuri:

„Eu rămân, iar stropul mic se trece!”.

*

Stropul mic dar s-a săpat în stâncă:

S-a cutremurat Olimpul şi de spaimă

Jupiter fugit-a, Venus, Amor şi încă

Astăzi fug a toate ştiutorii,

Neştiind ce taină
Poate detrona chiar zeii…

 *

Parcă simt în pieptul meu o stâncă

Neclintită-n viscolul nevoii;

Stropii mici de griji n-o mănâncă?

*

(Poporul, 1921, No. 22)

*

*

 Schimbări

 *

Aşa cum toate-au fost, de-acuma n-or mai fi;

Pe altul dară tu ca mâine vei iubi,

Căci frunzele ce cad, la anul, se-nnoiesc

Şi numai amintiri în suflet stăruiesc.

*

Nu clipele mă dor, ce-au fost şi au zburat,

Comete ce-au lucit pe cerul înstelat,

Mă doare doar ştiind că toate sunt aşa…

Şi cine-al vieţii rost să-l schimbe-ar încerca?

 *

(Poporul, 1926, No. 81)


Un poet poet: muzicianul Paul ARVA

Mina de gânduri existenţiale a muzicianului Paul ARVA

Mina de gânduri existenţiale a muzicianului Paul ARVA

*

L-am cunoscut la Gala Laureaţilor primei ediţii a Festivalului Naţional de Muzică Tânără “La Suceava, în Cetate”, ediţie organizată, în absenţa mea (coordonam un festival european de poezie), de fiul meu Andi şi de colega Oana Sîrbu. În anii care au urmat, Paul Arva a fost principalul meu sfătuitor pe probleme de muzică folk şi, împreună cu Mache şi Dinu Olăraşu, pe care îl diviniza, a dat consistenţă unui juriu de selecţie şi de concurs extrem de profesionist.

*

Muzica şi poezia ne-a unit până la prietenie (pe Dinu Olăraşu îl ştiam şi ca poet, drept pentru care, în timp, am lansat împreună nişte cărţi), iar discuţiile noastre despre viaţă şi despre poezie, din perspectiva neostenitei căutări de sine, au continuat la nesfârşit. În urmă cu vreun an sau poate că mai demult, mi-a citit, la telefon, câteva dintre prozo-poemele sale, care difereau, aparent, de poemele pe care le cânta în scenă, şi m-au tulburat mesajele dramelor existenţiale pe care Paul Arva le trăieşte dintotdeauna. Ca şi muzica lui, prozo-poemele sunt închinări ciudate, dar profunde, pe care doar în “Vede” le-am mai întâlnit. Paul Arva povesteşte, modelând o poveste-idee, Paul Arva este o pasăre captivă în rotundul buimac al planetei Pământ, Paul Arva încearcă evadări îndrăzneţe, dar se prăbuşeşte, de fiecare dată, în sine, acolo unde şi există libertatea şi sfinţenia (“Sinele particular şi Sinele Universal trăiesc împreună, ca lumina cu umbra, în grota inimii” – se spune în “Upanishade”).

*

Recent, am primit şi cartea, care, ca întreg şi numai întreg poate fi, aminteşte şi de “Cântarea Cântărilor”, dar cu o dramă existenţială care insinuează şi senzaţia de sensibilitate, deşi, din punctul meu de vedere, Paul Arva este un om puternic, un arc de oţel care vibrează cosmic în clipa în care îşi sloboade săgeţile-păsări spre veşniciile enigmatice ale Universului. De asta, din respect pentru vocaţia unui poet înnăscut poet, voi reproduce şi prefaţa cărţii, dar şi cinci poeme smulse din sufletul lui Paul Arva. În fond, poetul poet trebuie mereu şi mereu arătat cu degetul.

*

Arva prefata 1

Arva prefata 2

Arva prefata 3

Arva poem 1

Arva poem 2

Arva poem 3

Arva poem 4

Arva poem 5

 


Intrare gratuită la Concertul ZICĂLAŞILOR

Duminică, 7 iunie, orele 17-19, în Cetatea Sucevei

Duminică, 7 iunie, orele 17-19, în Cetatea Sucevei

*

Managerul Muzeului Bucovinei, Constantin-Emil Ursu, m-a informat că, duminică, 7 iunie 2015, între orele 16,30 – 19,00, accesul în Cetatea de Scaun a Moldovei din Suceava se va face cu bilete… gratuite.

*

Cum ZICĂLAŞII, ca formulă inedită de revoltă culturală, nu pretind bani, ţelul nostru fiind doar o renaştere identitară, puteţi participa la lansarea-audiţia primului volum al Fonotecii muzicii vechi româneşti “Walachische Tanze und Lieder” şi la noua premieră de muzică medievală est-europeană “Chemarea Străbunilor” fără cheltuială de bani, ci doar păşind cu sufletele, împreună cu noi, pe potecile de pe care se aud, curate şi pline de prospeţime, respiraţiile străbunilor.


Basarabia: “Bravo, Petrică, suntem mândri de tine!”

Duminică - 7 iunie 2015, în Cetatea de Scaun a Moldovei

Duminică – 7 iunie 2015, în Cetatea de Scaun a Moldovei

*

Un text simplu de pe acest site, “Muzicianul muzician Petru Oloieru, la 41 de ani”, a strâns, deja, 277 de aprecieri şi 14.448 de vizualizări. Comentariile la text îmi probează că noul aflux de cititori provine, majoritar, din Republica Moldova, acolo unde Petrică Oloieru este pe cale să devină, ca şi în Suceava, un simbol.

*

Şi-mi amintesc, printre altele multe, o opţiune interpretativă pentru duminică, “La Romanesca”, dans din secolul XVI, o “formulă melodico-armonică populară” specifică ţărilor europene de limbă latină, care ţine de barocul timpuriu, şi pe care, împreună, dar fiecare cu alt domeniu de analiză, am luat-o în discuţie.

*

Din punctul meu de vedere, cântecul cu care vom încheia spectacolul era prea european (şi italian, şi spaniol, şi francez), dar putea fi folosit, aşa cum folosim şi câteva cântece ucrainene, ţigăneşti, maghiare, polone, pentru a-i oferi auditorului posibilitatea de a înţelege muzica medievală românească într-un context est-european. În fond, nu prin comparaţie cu folclorul de astăzi, ci cu muzica de odinioară a neamurilor, putem sesize influenţele şi descifra matricea noastră stilistică.

*

Scriind orchestraţia, Petrică Oloieru a remarcat finalul caracteristic lăutarilor ţigani de pe teritoriul ţărilor române, mi-a spus asta şi s-a uitat întrebător la mine. Exista, deci, o amprentă valahă (lăutarii ţigani erau un fel de prestatori de servicii, care slujeau interesele unei anume culturi, chiar dacă nu se putea vorbi, pe atunci decât de un anume tip de opţiune estetică) pe o melodie de dans care ajunsese în celelalte ţări latine ale Europei pe la jumătatea secolului al XVI-lea, o amprentă care proba că, măcar pe la anul 1500, cântecul acesta circulase şi pe la noi, în ciuda faptului că nu proba temeinice înrudiri cu cântecul nostru îndătinat, inclusiv cu cel de curte domnească.

*

Explicaţia, pe fondul “amprentelor” muzicale sesizate de Petrică Oloieru, e simplă: Ştefan cel Mare fusese căsătorit cu Maria de Mangop, iar prinţesa italiană sosise, la Suceava, nu doar cu veşminte din catifea, cu croiuri occidentale şi cu un plus de meşteşug în ornamentaţii şi în bijuterii, ci şi cu un grup restrâns de muzicieni, aşa cum făceau toate prinţesele care, prin căsnicie, se mutau în ţări îndepărtate de cele ale naşterii lor. Nu vom şti niciodată dacă muzicienii Mariei de Mangop au creat melodia dansului fără nume (Romanesca defineşte o formulă interpretativă, nu o anume piesă) sau dacă au adaptat, acolo unde or fi plecat după moartea timpurie a voievodesei, vreun cântec de curtea domnească moldavă, păstrând doar formula de final specifică lăutarilor ţigani din toate teritoriile româneşti.

*

Şi nici nu prea mă interesează chestiunea aceasta, dar am menţionat-o doar pentru a proba că muzicianul muzician Petru Oloieru nu înseamnă, pentru Basarabia şi pentru Bucovina, doar o izbândă, ci şi un uriaş potenţial, pe care îl veţi desluşi cu toţii. Eu i-am văzut sufletul şi mintea, aşa că vorbesc în deplină cunoaştere de cauză.


Ce vor cânta ZICĂLAŞII, duminică, în Cetate?

Repetiţia finală

Repetiţia finală

*

Duminică, după lansarea, la ora 17, a albumului audio “Walachische Tanze und Lieder”, Zicălaşii vor cânta, în cadrul premierei “Chemarea Străbunilor”, de la ora 18, următoarele cântece vechi, româneşti şi ale etniilor din acelaşi sfânt teritoriu:

*

Pe o stâncă-naltă (Mikuli, 1848)

Cântecul lui Bujor (Sulzer, 1871)

Haiducky – Banul Mărăcine (Jana z Liublina, 1500)

Walachische Lieder (AMZ, 1814)

Hora Roumaniaska (Demidoff, 1837)

Numai popă să tot fii! (Muzicescu, 1890)

Cossak Dance (Brown, 1801)

Polish Dance – Mazurca (Brown, 1801)

Verbunkos (AMZ, 1814)

Ungarische Tanze (AMZ, 1814)

Russian Air of Ucraina (Brown, 1801)

Russian Dance of Ucraina (Brown, 1801)

Wallachian Air (Murray, 1857)

National airs of Romania II (Murray, 1857)

Munteneasca (Mikuli, 1848)

Corăbeasca (Mikuli, 1848)

La Romanesca (Sartori, XVI)

*

Şi câteva imagini de la repetiţia finală:

*

Repetitie finala 1

Repetitie finala 2

Repetitie finala 3

Repetitie finala 4

Repetitie finala 5

Repetitie finala 6

Repetitie finala 7