Cronici sentimentale | Dragusanul.ro - Part 55

Grigore Vieru, accesul în mit

DSCN0011

*

Duminică, 24 noiembrie 2013, l-am reîntâlnit pe Grigore Vieru. Mă aştepta, fericit, dar şi uşor îngândurat, în faţa Centrului Cultural „Mihai Eminescu” din Târgu Mureş. Ştiam eu că nu a murit şi că nu va muri niciodată, la vremelnicie fiind condamnaţi doar grigurcii, criticurţii şi celelalte vietăţi la fel de parazitare.

*

Când m-am apropiat, Grigore m-a salutat doar cu licărul din coada ochiului, un licăr bun şi mângâietor, şi-atunci m-am dumirit, privindu-l mai cu atenţie, că el tocmai este personajul unei nesperate ceremonii, cea de investitură în mit.

*

DSCN0010

*

Pare un cavaler de odinioară, care aşteaptă, plin de demnitate şi cu fruntea uşor aplecată, atingerea sacră a spadei pe umărul drept.

*

Voievodul e acolo, la doar câţiva paşi, înfăşurat în mantia-i cosmică. Iar Grigore Vieru îşi vede visul împlinit: El şi „Domnul Eminescu”, faţă în faţă, la fel de îngânduraţi şi suflete pereche în veşnicia memoriei.

*

DSCN0021

*

Am fost fericit, duminică, 24 noiembrie 2013, pentru Grigore Vieru, iar a doua zi, luni, pe o ploaie rece şi deasă, i-am fotografia intrarea în mit din toate unghiurile posibile (voi posta fotografile, la întoarcere, când le voi putea prelucra. Cu greu am descifrat, pe umărul stâng, al fratelui nostru, semnătura sculptorului Radu Adam, autorul bustului şi, probabil, iniţiatorul amplasării provizorii, până la emiterea unei hotărâri a Consiliului Municipal Târgu Mureş.

*DSCN0017

*

Târgu Mureş, un oraş milenar şi încă locuit. Un oraş cu memorie, un oraş care chiar există.


Cu Pilsudski şi Dziubinski, la Ziua Poloniei

Pictorul Iulian Dziubinski, la vernisajul expoziţiei "Flori pentru Libertate"

Pictorul Iulian Dziubinski, la vernisajul expoziţiei „Flori pentru Libertate

*

 

Polonia, stat european cu o zbuciumată, dar eroică istorie, căruia noi, moldovenii şi, în primul rând, bucovinenii, îi datorăm extrem de mult, a împlinit vineri, 15 noiembrie 2013, 95 de ani de nouă existenţă statală, Mareşalul Jozef Pilsudski fiind simbolul făuririi statului polonez modern, cel care desăvârşeşte un prea plin de istorie epopeică, desfăşurată de-a lungul unui mileniu şi mai bine de zadarnică vremelnicie umană.

*

Un etnic polon din Bucovina, artistul plastic Iulian Dzubinski (născut la Cacica, în 13 mai 1958), a adus ofrandă istoriei neamului său o dezlănţuire cromatică armonioasă de „Flori pentru Libertate”, pe care le-a expus în spaţiul Muzeului pentru Ştiinţele Naturii din Suceava, vernisajul expoziţiei săvârşindu-se (pentru sacralitatea momentului, nu puteam să folosesc un alt cuvânt) de Ziua Poloniei, începând cu ora 12 trecute fix, sub bagheta „jupânului” Roman Istrati, care tocmai rămăsese fără glas, din pricina unei răceli… de pardon. Aşa că Romică, poate că din nostalgie pentru anii tinereţii noastre boeme, mi-a încredinţat mie sarcina de a saluta Polonia, dar şi evenimentul artistic în sine.

Coperţile pliantului de expoziţie, cu Mareşalul Josef Pilsudski în prim plan

Coperţile pliantului de expoziţie, cu Mareşalul Josef Pilsudski în prim plan

*

Era de faţă, cu merite indiscutabile faţă de polonii din judeţul Suceava, deputatul Gervazen Longher, un băiat cuminte şi cu bun simţ, care mi-a făcut o bună impresie, la această primă întâlnire, când a şi vorbit, cu firească vibraţie, despre Polonia modernă, a ultimului secol european.

Vernisajul expoziţiei "Flori pentru Libertate"

Vernisajul expoziţiei „Flori pentru Libertate”

*

Cu Polonia, ţară, popor şi cultură faţă de care am o profundă admiraţie, mă descurc şi trezit din somn, dar cu arta plastică risc, mereu, să o dau în bară. Există, în istoria Poloniei, un exemplu… exemplar, de care noi, românii, nu ne molipsim cu nici un chip, cel al elitelor cu adevărat iubitoare de patrie şi de neam.

*

Nu mai ştiu când anume, dar cred că în 1772, când Polonia a fost dezmembrată de ruşi, de germani şi de austrieci, nobilimea polonă, din partea sudică a ţării, s-a adunat la Krakow, unde contele Sapieha le-a propus tuturor să transforme înfrângerea într-o victorie zdrobitoare. „La arme!”, au strigat, atunci, năvalnicii polonezi, dar Sapieha le-a cerut un altfel de război, cel al modernizării naţiunii. Ce-i drept, exista o veche Universitate cu renume la Krakow, dar nobilii, punând mână de la mână, au adus profesori din întreaga Europă şi au organizat un extraordinar sistem de învăţământ, de care beneficiau, mai ales, feciorii iobagilor lor, iobagii fiind eliberaţi şi despăgubiţi, dacă aveau copii deştepţi. Şi, astfel, în mai puţin de două decenii, Polonia cucerită şi de austrieci deţinea controlul asupra sistemului bancar, al celui feroviar, inclusiv construcţia de infrastructură, dar şi asupra aparatului funcţionăresc din întinsul imperiu. Şi asta, pentru că avea, cu adevărat, o nobilime, cât se poate de… nobilă.

Cu Gervazen Longher şi cu Iulian Dziubinski, rememorând crâmpeie din istoria Poloniei

Cu Gervazen Longher şi cu Iulian Dziubinski, rememorând crâmpeie din istoria Poloniei

*

Am zis eu mai multe despre rolul european al Poloniei, şi despre cel istoric, şi despre cel cultural (Adam Mickiewicz şi Henryk Sienkiewicz fiind dascălii mei de tehnica scriiturii), dar nu le mai reproduc aici, pentru că am de spus şi chestiile cu bucluc, adică opiniile mele despre pictura lui Iulian Dziubinski.

"Flori pentru Libertate" şi pentru Ziua Poloniei

„Flori pentru Libertate” şi pentru Ziua Poloniei

*

„Flori pentru Libertate” înseamnă o explozie cromatică, uneori stilizată simbolic şi cu trimiteri spre cosmicitate, alteori delicat nostalgică şi închinată, dibaci, maeştrilor asumaţi de Iulian Dziubinski, el însuşi ucenic al unui maestru sucevean, Dumitru Rusu. O senzaţie de nelinişte vibrantă, care te obligă la încleştarea cu timpul, parcă într-o adevărată bătălie dusă de vremelnicul răzvrătit, se degajă din fiecare lucrare. Bine realizate coloristic şi din punct de vedere al desenului, cum avea să ne asigure pictorul şi profesorul Iulia Andrieş, lucrările lui Dziubinski au inefabil şi au puterea de a cânta, ceea ce înseamnă, după formulările altui nepricepător, căruia îi seamăn şi îmi face plăcere că-s din osul lui, pe nume Mircea Streinul, calităţi triptice ale sfinţeniei. Iar noi, nepictorii, cam asta căutăm în viaţă, dar şi prin sălile de expoziţii sau de concerte: desluşiri ale divinităţii, prin cele trei dimensiuni omeneşti – cea plastică, cea muzicală şi cea poetică.

Interiorul pliantului expoziţiei, cu picturi de Iulian Dziubinski

Interiorul pliantului expoziţiei, cu picturi de Iulian Dziubinski

*

 

Vespasian Ionaşcu

Vespasian Ionaşcu

 

Pictorul şi profesorul Vespasian Ionaşcu, printr-o ciudată, dar benefică inversare de roluri, ne-a citit un pamflet, un adevărat rechizitoriu jurnalistic la adresa pârdalnicei de societăţi contemporane, apoi ne-a descifrat semnificaţiile unor simboluri din pictura lui Iulian Dziubinski, deşi abordările criptografice, care propun desluşiri singulare, anulează însăşi rolul creaţiei, cel al unei infinităţi de interpretări, la un număr neprecizat de intenţionalităţi.

*

Iulia Andrieş

Iulia Andrieş

 

Mai pragmatică, Iulia Andrieş, care îl cunoaşte pe artist încă din vremurile în care promitea în sculptură, ne-a iniţiat pe cei prezenţi în tehnicile de care s-a folosit Dziubinski, când a cedat în faţa „nevoii culorii”, insistând asupra destinului de „etern căutător” al artistului „în permanentă luptă cu sine”, care deja se defineşte prin „armonie şi unitate”.

*

Cam asta ar fi, în legătură cu trăirea celor două sărbători ale polonilor, cea a Libertăţii şi cea a Artei, la care au participat cu sufletul pictori, scriitori, jurnalişti şi, cum este şi bine, nici un politician. În fond, politicienii nici nu ştiu cum vine chestia asta, trăirea.

*

text de Ion Drăguşanul

fotografii de Tiberiu Cosovan


„Acorduri afective”, o expoziţie de excepţie

Artiştii plastici Iosif Csukat şi Tiberiu Cosovan

Artiştii plastici Iosif Csukat şi Tiberiu Cosovan

 

Ingeniozitatea expunerii

*

Până sâmbătă, 9 noiembrie văzusem doar două expoziţii, care să mă impresioneze şi prin ingeniozitatea expunerii, una, în tinereţe, la Bucureşti (20 iulie 1974), cu pictură (Liviu Suhar) şi sculptură (Nicolae Pădureanu), văzută şi trăită împreună cu regretatul Dorin Curechian şi cu poetul Roman Istrati, iar alta, la Suceava, în 22 august 2012, cu lucrări inspirat suprapuse în expunere, de Carmel Georgescu.

*

Oameni care au avut câte ceva de spus

Oameni care au avut câte ceva de spus

*

„Acorduri afective”, expoziţia de pictură (Iosif Csukat) şi grafică (Tiberiu Cosovan), de pe simezele „Galeriei tuturor – fără resentimente”, din incinta Centrului Comercial „Zimbru” din Suceava, este cea de-a treia, din viaţa unui om care nu a ocolit nici expoziţiile, vernisată, printr-un capriciu încântător al existenţei, sub „bagheta dirijorală” a aceluiaşi poet Roman Istrati.

*

Publicul: puzderie de oameni cu existenţă reală

*

Lume berechet, deşi zi de sâmbătă, deşi ora 12, ba încă lume-lume, adică din cea cu existenţă reală şi durabilă, pe care şi viitorimea o va putea, oricât de târziu, savura: Viorica Moruz, Iulia Andrieş, Lucia Puşcaşu, Carmen Veronica Steiciuc, Dumitru Rusu, Mircea Dăneasa, Vasile Angel Siminiuc, Radu Bercea, Viorel Corodescu-Cov, Iulian Dzubinski, Constantin Ungureanu-Box, Constantin Mândrişteanu, Mircea Nanu Muntean, Gabi Cărăbuş, Mugur Geu, Gabi Ghincea, Ioan Mareş, Viorel Guliciuc, Mihai Vicol şi mulţi, mulţi artişti tineri, pe care, din păcate pentru mine, încă nu-i ştiu după nume, din pricina exilului pe care mi l-am impus, în ultimii ani, prin megieşia memoriei bucovinene.

*

Oameni cu existenţă reală

Oameni cu existenţă reală

*

Şi mai erau de faţă consulul, ba chiar ambasadorul creatorilor, în România, în Ucraina şi oriunde în lume, domnul Vasyl Boiechko, inimosul vicepreşedinte al CJ Suceava, Ilie Niţă, dar şi eterna angelică doamnă Angela Zarojan.

*

Pescar, în barcă - de Iosif Csukat

Pescar, în barcă – de Iosif Csukat

*

Iar mai presus de toate, era atmosfera luminoasă şi caldă, parcă desprinsă din sufletul lui Tiberiu Cosovan, o atmosferă în care m-am trezit glumind cu Lucia Puşcaşu şi reciproca, de parcă am fost prieteni timp de o viaţă, deşi noi nu ne-am fost decât naiv de ostili, timp de un deceniu, chestie de care a făcut haz mai ales Lucica, înţelepţită înaintea mea.

*

Dezbateri: unitatea… polemicilor

*

Roman Istrati, cu strălucitorul lui spirit de „jupân” înnăscut, a dinamizat sărbătoarea, neaşteptată, a artei plastice, anulând timpul, pentru a face loc suficient minţii şi inimă, cum ar fi spus Heliade. Şi, începând cu rostirile oficiale (Ilie Niţă, Vasyl Boiechko, Angela Zarojanu), s-a subliniat frumuseţea expoziţiei, în care pictura, realizată cu trudă, cu ştiinţă şi vocaţie de Iosif Ciukat, şi grafica strălucitoare a lui Tiberiu Cosovan, pun în valoare virtuţi şi se pun în valoare reciproc.

*

Atenţie, vorbeşte Box!

Atenţie, vorbeşte Box!

*

Ungureanu-Box atenţionează asupra „picturalităţii depline” a operelor expuse, în ciuda binomului „organic-sincretic”, prin care se diferenţiază; poetul Mihai Vicol descifrează în cei doi artişti nişte superbi „idealişti, care conştientizează că arta lor are bariere”, deja istoricizate, de depăşit, de dărâmat; Lucia Puşcaşu insistă asupra profesionismului celor doi şi asupra caracterului „foarte, foarte pictural” al expoziţiei; universitarul Viorel Guliciuc, în baza unor temeinice lecturi, pune accentul pe binomul virtuţilor (în vechime, prin virtuţi se înţelegea trăiri, extaze), iar Iulia Andrieş, printr-un adevărat, dar concis curs de artă plastică, punctează nivelul devenirii şi în cazul lui Csukat, şi în cel al lui Cosovan.

*

Consideraţii de cronicar plastic de ocazie: Iosif Csukat

*

Pictorul Iosif Csukat

Pictorul Iosif Csukat

*

Iosif Csukat, ucenic al lui Virgil Parghel (în primele două faze, după cum descifrează Lucia Puşcaşu), dezlănţuie, în lucrările sale, o armonie cromatică a orizontului, a depărtării, rareori dibaci violentată cu suprapuneri de pastă, în aceeaşi nuanţă depărtată, dar care capătă o anume consistenţă, una apropiată de însăşi esenţa materiei. Stăpâneşte impecabil tehnica transparenţelor, dar pictura lui îmi lăsa impresia unei monotonii, până la această expoziţie, când i-am sugerat ca, în viitor, să folosească şi contraziceri ale stilului său, chiar şi asonanţe, deci nişte ruperi de exprimare, bazate pe mult alb dur, care să pună în valoare frumuseţea indiscutabilă a picturilor pe care le face, calm, meticulos, exigent şi cu multă trudă, de o viaţă de om.

*

Cromatica orizontului (griurile, de care vorbea Lucia Puşcaşu sau estompările manieristice, sesizate de Box), deci cromatica fascinantă a orizontului, de care se foloseşte chiar şi în lucrările cu natură statică, disimulează definitiva lui nostalgie faţă de „departele” naşterii, disimulează „dorul de dus”, cum îl numea universitarul Guliciuc. Toate lucrările mi-au plăcut, de astă dată, cu plusuri afective pentru „Singurătate”, „Casă de pescar”, „Ultimul stejar”, „Iarnă la Burdujeni”, „În drum spre casă”, „Casă cu nuci”, ca să nu mai vorbesc despre variantele de „natură statică”, în care îşi pune în valoare, în primul rând, şi meşteşugul, dar şi cultura de specialitate.

*

Casa cu nuci, de Iosif Csukat

Casa cu nuci, de Iosif Csukat

*

Flori de măr - de Iosif Csukat

Flori de măr – de Iosif Csukat

Consideraţii de cronicar plastic de ocazie: Tiberiu Cosovan

*

Artistul plastic Tiberiu Cosovan

Artistul plastic Tiberiu Cosovan

*

Linogravurile lui Tiberiu Cosovan, care mă impresionaseră, încă de când le-am văzut, la el, acasă, ca matriţe, prin forţa cu care pun în valoare albul strălucitor al… negrului (liniile de fugă, cum le numeşte Ungureanu-Box), vibrează de cosmicitatea vremelnicului, de memorie. Lucrate impecabil, fără lipsuri şi fără elemente parazitare, într-o exprimare binomică exemplară (nu există contrarii, ci doar unitatea trăirilor din alt unghi desluşite, spuneau cei vechi), cu încadrări inspirate, care să favorizeze contemplarea simbolurilor (iar memoria, în desfăşurările ei exhaustive, simbolistică înseamnă, simbolistica nefiind o anume sugestie, ci un declanşator de extaz), „frânturile” de memorie suceveană, pe care le-a trăit Tiberiu Cosovan pentru a provoca trăiri, merită o înveşnicire unitară, într-un spaţiu distinct, care, fără îndoială, se va şi împlini, dacă Ilie Niţă nu a minţit, când a susţinut că Preşedintele Ioan Cătălin Nechifor (al cărui salut îl transmitea) este, într-adevăr, „un iubitor de frumos”.

*

Căpitănia Districtului Suceava - de Tiberiu Cosovan

Căpitănia Districtului Suceava – de Tiberiu Cosovan

*

În arta lui Tiberiu Cosovan se depăşeşte pragul nostalgiei, în favoarea responsabilităţii faţă de memorie, o responsabilitate cu care te naşti sau nu, şi care nu poate fi niciodată asumată. „Strada Curtea Domnească” I şi II, Strada Regele Ferdinand”, „Turnul clopotniţei bisericii Sfânta Cruce”, „Imobilul din strada Petru Rareş”, „Turnu Roşu, al bisericii Sfântul Simion”, „Căpitănia Districtului Suceava”, „Hanul Domnesc”, „Strada Karl Marx”, „Csa Naţională”, Turnul clopotniţei mănăstirii Zamca”, „Palatul Administrativ” înseamnă tot atâtea incidenţe ale Sucevei cu istoria, cu civilizaţia urbană şi cu arta, care merită depuse în lada cu trăiri reale ale unui spaţiu geografic deja celebru prin dezinteres faţă de propria-i individualitate durabilă.

*

Hanul Domnesc - de Tiberiu Cosovan

Hanul Domnesc – de Tiberiu Cosovan

*

Turnu Roşu, Biserica Sfântul Simion - de Tiberiu Cosovan

Turnu Roşu, Biserica Sfântul Simion – de Tiberiu Cosovan

Concluzie de cronicar plastic ocazional

*

Aşa cum am mărturisit şi la vernisajul acestei splendide expoziţii, o voi propune juriului pentru premiere, ca expoziţie în sine, de Ziua Artelor Plastice Bucovinene. Nu ştiu ce va decide juriul, dar „Acorduri afective” înseamnă, după cum am şi precizat mai sus, a treia mare expoziţie, văzută, într-o viaţă întreagă, de un om care nu a prea ocolit nici expoziţiile.

 *

Box, Ioşca şi Coso, "flancaţi" de angelicele Lucia Puşcaşu şi Angela Zarojan

Box, Ioşca şi Coso, „flancaţi” de angelicele Lucia Puşcaşu şi Angela Zarojan

*

Post Scriptum: Tiberiu Cosovan împlineşte, astăzi, 12 noiembrie 2013, 59 de ani. Să-i dea bunul Dumnezeu o viaţă la fel de luminoasă precum ziua de vineri, 9 noiembrie, a timpului său artistic!


Gabi Teişanu, pe baricadele folclorului

 

Teisanu Gabriela         Într-o sărbătoare humoreană, când sala de festivităţi a Primăriei din oraşul condus de Marius Ursaciuc fusese mai plină decât oricând, Gabi Teişanu a cântat o doină. Putea cânta orice, pentru că aveam, cu mine, un grup instrumental de excepţie, dar a preferat o doină, pe care s-o aştearnă, precum lumina dimineţii, pe memoria Porumbeştilor.

 

Şi a fost o surpriză incredibilă pentru întreg publicul auditor, inclusiv pentru mine, ca să nu mai vorbesc de liderii dumneavoastră politici, prefectul Florin Sinescu şi subprefectul Harasim, preşedintele C. J. Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, şi vicepreşedintele Ilie Niţă, deputatul Ştefan Alexandru Băişanu (şi mai erau vreo trei aleşi de-ai dumneavoastră, dar nu le-am reţinut numele) şi pentru primarul oraşului Gura Humorului, Marius Ursaciuc.

 

Suna atât de tulburător vocea colegei mele Gabi Teişanu, încât, încă emoţionat, am rugat-o, după manifestare, să evite, în viitor, parazitarea cu acompaniament de orchestră, Gabi fiind unul dintre puţinii interpreţi de folclor care poate fascina doar cu propria-i voce.

 

Ulterior, am văzut-o în filmuleţele postate pe Internet sau evoluând în programe de televiziune şi am rămas, iarăşi, surprins să constat că este singura interpretă de folclor care foloseşte portul de răzeşiţă, deci de româncă get-beget (din Ilişeştii natali), şi că, dincolo de ţinuta scenică şi de interpretare, stă un bagaj temeinic de cunoştinţe despre datină, tradiţii şi obiceiuri, toate mereu oblonite, îmbrâncite, puse sub obroc de către foştii cârmuitori de tristă, ba chiar jalnică amintire, ai culturii sucevene, Călin Brăteanu, Sorin Filip, Călin Brăteanu, Petre Horbat, Călin Brăteanu.

 

Despre Gabi Teişanu voi mai scrie şi, cu siguranţă, vor scrie şi alţii. Astăzi, nu fac decât să evoc o amintire frumoasă, în care o valoroasă artistă ocupă locul central, profitând de faptul că, în 13 august, Gabriela Teişanu (printre altele, şi mama lui „Teiu”, basistul de la „Toy Machines”), îşi sărbătoreşte ziua naşterii.

 

La mulţi ani şi, în primul rând, Fericire!


Încă nu am apucat să-i aprind o stea…

 

 

          Despre Sava Bejinariu nu se poate vorbi la trecut. Ar fi o tragedie să vorbim la trecut despre omenie, despre prospeţimea sufletului, despre prietenie, despre zâmbetul în care se răsfaţă primăveri şi ceruri pururi albastre, oameni, munţi şi depărtări, despre însăşi definiţia omului corect, demn şi, prin faptă, creştin.

 

Sava Bejinariu 2         Născut, la Grămeşti, într-o vară binefăcătoare de prin anii ’50, Sava Bejinariu a fost, este şi va rămâne propria sa creaţie. Nu s-a visat jurnalist, dar când i s-a cerut să treacă la „Scânteia”, a acceptat, pentru că avea de slujit împrejurimile propriului său suflet. Nu a fost niciodată activist, deşi, vorba cronicarului, mereu s-a aflat „sub vremi”, dar şi „sub vremi” a stat, întotdeauna, firesc, drept, comunicativ şi cu sufletul desfăşurat, în faţa omenirii, într-un zâmbet aproape vindecător. Aşa era şi aşa este el, şi nimic nu o să-l mai schimbe, vreodată.

 

         La „Zori noi”, deci la şcoala de jurnalism şi de literatură a Sucevei, Sava Bejinariu s-a vrut şi a rămas cronică şi faptă, reportajele lui din Călimani, dar şi foile volante, pe care le realiza, întotdeauna, împreună cu echipe de scriitori, amintind şi de letopiseţe, dar şi de lumea visată de copilăria fiecărui om care a văzut sau vede lumina zilei într-un sat.

 

         Victimă a unei răscruci, care i-a afectat sănătatea, Sava Bejinariu nu a mai izbutit, ulterior, în redacţia cotidianului „Crai nou”, să-şi urmeze vocaţia de a păşi Bucovina cu pasul şi de a-i omagia oamenii cu toate literele şi cu toţi porii. Continua să o zugrăvească, dar fără a o mai trăi zi de zi.

 

         Suntem prieteni, rămânem prieteni. Sava Bejinariu a păşit pe cer, pe neaşteptate, şi încă nu am apucat să-i aprind vreo stea. Nu-i nimic, se descurcă Sava, orientându-se după reperele bucovinene, pe care le duce cu sine, pentru a le aşterne, recunoscător, în faţa Atoateziditorului.


Pagina 55 din 56« Prima...102030...5253545556