1914-1918: BUCOVINA SI SUFERINTELE EI | Dragusanul.ro - Part 5

1915, în presa bucovineană (I)

Atacul infanteriei austriece asupa pozițiilor rusești - Gazeta Ilustrată din 28 martie

Atacul infanteriei austriece asupa pozițiilor rusești – Gazeta Ilustrată din 28 martie

*

Din vara anului 1915, șirurile de morți încep să se ivească aidoma unor năluciri duioase, spulberând așteptări, disimulate sub „manifestări patriotice”, precum cea de miercuri, 23 iunie 1915, din Suceava, când, în cinstea cuceririi Lembergului, școlile au fost închise, iar „tineretul a ieșit în conduct festiv, până înaintea Palatului Administrativ, unde directorul Liceului greco-ortodox, dl Constantin Procopovici și consilierul aceluiași institut, Dr. Orest Tarangul, nobil de Valea Uței, au ținut alocuțiuni înflăcărate, la care a răspuns prefectul districtului, Dr. R. Korn. În seara aceeleiași zile, s-a aranjat, din partea cetățenimei, un frumos conduct de torțe, condus de noul girant al afacerilor orășenești, dl consilier guvernial i. r. Visarion Gribovschi”. Joi, 24 iunie, alte manifestații patriotice, la Liceul de copile din Suceava, iar la această „înălțătoare serbare școlară, conducătorul acestui institut, dl deputat Dr. Euseb Popovici a desfășurat, în fața elevelor liceului și a corpului didactic, adunați în umbroasa curte a edificiului, însemnătatea acestui eveniment, care reprezintă punctul de culminație în victorioasa ofensivă a armatelor aliate austro-ungare”. Din 22 iunie, reprezentanța comunală a Sucevei fusese dizolvată de către Guvernul provincial. În scaunul lui Franz Ritter Des Loges, care fusese primar al Sucevei vreme de 23 de ani, urcase, mai întâi, Dr. Ion Luția, care a murit după doar două luni, treburile comunale fiind preluate de inginerul Leo de Fuchs și de consilierul Epaminonda Voronca. „Pe timpul ocupației rusești, din 2 ianuarie, până în 5 faur, consilierul Epaminonda Voronca a întrunit, în persoana sa, întreaga autoritate administrativă, judiciară și polițienească pentru întreg orașul și districtul” (Viața Nouă, IV, nr. 156, 27 iunie 1915, p. 4). Între timp, adică în 10 iunie, „a fost promovat, în aula Universității din Viena, dl Calistrat Șotropa, profesor la Liceul din Rădăuți, în doctor în filosofie”, iar „Directorul Căilor Ferate Române, dl Cottescu, a vestit Centrala că trenuri special încărcate cu porumb vor intra în gara Burdujeni, în răstimpurile hotărâte, iar Președintele Țării, contele Meran, a pus la dispoziția Centralei, zilnic, 10 vagoane, pentru îngrijirea transportului”. Contrabanda guvernului Ionel Brăteanu continua cu folos, iar deputatul George Sârbu, slujitor al altarului, de profesie, se năpustea cu cădelnița austriacismului asupra refugiaților bucovineni din România, care, în fond, duceau o politică națională unionistă. După război, nu cei care au sângerat pentru Întregirea Neamului aveau să se bucure de onoruri, ci antiunionistul George Sârbu, căruia i se va da pe mână Fondul Religionar. Dovadă că niciodată nu e bine să mori pentru patrie, ci doar să te folosi de ea pentru a trăi ca în rai.

*

Cazacul ia prizonier un austriac - Gazeta Ilustrată din 14 martie

Cazacul ia prizonier un austriac – Gazeta Ilustrată din 14 martie

*

Măsluiri eroice și, în spatele lor, șirurile de morți, de răniți și de prizonieri la ruși, care încep să se ivească pe cerul Bucovinei aidoma unor năluciri duioase, spulberând așteptări. Textele sunt seci, de o insensibilitate contabilă.

 

Sergentul de miliție teritorială Nicolae Badragan, din Molodia, prizonier.

Sergentul de finanțe, adică vameșul Titus Bancescul, din Noua Suliță, rănit.

Rezervistul George Iftode, din Molodia, mort.

Glotașul George Ieremița, din Cuciurmare, rănit.

Glotașul Grigorie Cuțac, din Țureni, mort.

Glotașul Dumitru Moros, din Molodia, rănit.

Glotașul Ion Penteleiciuc, din Voloca, mort.

Glotașul Ion Sarafincean, din Molodia, prizonier.

Glotașul Vasile Beuce, din Mihalcea, prizonier.

Sergentul Toader Morar, din Boian, mort.

Infanteristul Dumitru Hrișcă, din Voitinel, mort.

Infanteristul Toader Crăciun, din Voitinel, rănit.

Infanteristul Ion Doboș, din Regimentul 30, rănit.

Cavaleristul Leontie Ursulean, din Regimentul de Dragoni 9, rănit.

 

Glotașii, pentru că nu purtau uniforme, aveau să fie spânzurați de ruși. Unora dintre luptători nu li se cunoștea obârșia, actele rătăcindu-se, în vremuri grele de război, dar nu-i bai, Suceava organiza conducte cu flori și torțe, vibra de discusuri patriotice, iar popa antionist George Sârbu avea să primească pleașcă pe mână, din partea României Mari, Fondul Religionar.

 

Cavaleristul Nicolae Vranău, din Regimentul de Dragoni 9, rănit.

Vânătorul Anton Hatiuc, de la Compania 9, mort.

Vânătorul Anton Cozorici, de la Compania 9, mort.

Cavaleristul Andrei Palamar, de la Regimentul 4 de Ulani, rănit.

Infanteristul Ilie Begei, de la Regimentul 41, rănit.

Infanteristul Vasile Cămmilar, din Poieni, , de la Regimentul 41, rănit.

Infanteristul Pavel Ciuhan, din Bălăceana, , de la Regimentul 41, rănit.

Infanteristul Amfilochie Caziuc, din Mitocu Dragomirnei, de la Regimentul 41, rănit.

Infanteristul Vasile Coymei, de la Regimentul 41, rănit.

Infanteristul Ioan Lăcătuș, de la Regimentul 41, rănit.

 

La Suceava, directorul Liceului de fetițe, udeșteanul Euseb Popovici, se specializa în discursuri patriotice. În curând, patriotismului său austriac va fi întregit cu patriotism rusesc, apoi românesc, apoi iarăși austriac și, în final, pe deplin românesc. Specific tradițional sucevean.

 

Infanteristul Chirilă Penteliuc, de la Regimentul 41, rănit.

Infanteristul Trifon Sasul, de la Regimentul 41, rănit.

Infanteristul Dumitru Curiș, de la Regimentul 20, rănit.

Infanteristul Vasile Palamarciuc, de la Regimentul 20, rănit.

Glotașul Teodor Ceuca, din Franzental, rănit.

Rezervistul Dumitru Andrișan, din Frătăuții Noi, de la Regimentul 22, rănit.

Corporalul Nazarie Arseni, din Mihalcea, de la Regimentul 22, rănit.

Rezervistul George Avram, din Brăiești, de la Regimentul 22, rănit.

Rezervistul George Balahura, din Vatra Moldoviței, de la Regimentul 22, rănit.

Rezervistul Ion Barta, din Iaslovăț, de la Regimentul 22, rănit.

*

Gazeta Ilustrată din 14 martie 1915

Gazeta Ilustrată din 14 martie 1915

*

La Cernăuți, oraș aflat, iarăși, sub administrație austriacă, „ocupațiunea de predilecție a populațiunii este de a privi zborul aeroplanelor, care se ivesc aproape zilnic în raza orașului. Grandioasă este înfățișarea unui biplan german, cu corpul său galben, cu ferești ca la un cupeu de vagon și cu aripile în culorile germane, roș-galben-negru” (Viața Nouă, IV, nr. 157 din 8 iulie n. 1915).


1914, în presa bucovineană (II)

Bătălie, cu bucovineni, în Polonia rusească - Gazeta Ilustrată din 20 dec. 1914

Bătălie, cu bucovineni, în Polonia rusească – Gazeta Ilustrată din 20 dec. 1914

*

Românii bucovineni, în mare majoritate mobilizați în Regimentul de Infanterie 41, s-au comportat admirabil pe fronturile Austro-Ungariei, iar Împăratul Francisc Iosif nu a întîrziat să-i onoreze cu medalii pentru vitejie, Medalia de Aur fiind conferită cadetului George Dan și sergentului major și chirurgului Dr. Ilarion Grosar, iar cea de Argint, clasa I, tamburului Toader Pomohaci, plutonierului Ștefan Corlățan, caporalului Rotariu, infanteristului Dumitru Frunză, cornistului Constantin Negrea, infanteristului Gavril Cornea, infanteristului Niculae Grigorasciuc, voluntarilor Ioan Popovici recte Popadiuc, Toader Erhan și Petru Coroliuc, infanteristului George Bejenar, sergentului major Petrea Lupescu, sergentului Samuil Piersic, segentului titular George Olar și infanteristului Tănase Lupuleac. Din alte regimente austro-ungare, au mai primit Medalia de Argint, clasa I, infanteriștii Alexandru Hrincu, George Colibaba, Alexandru Zus, caporalii George Grigorcean și Toader Pomohaci, de la Regimentul de miliție teritorială nr. 22, regiment care lupta âmpreună cu cel bucovinean de infanterie (Viața Nouă, III, nr. 147, 8 nov. n. 1914, p. 2).

*

În jurul Cernăuților, luptele continuau, după ce rușii, regrupați lângă Zalucze, au încercat să răzbată spre Noua Suliță, dar, întâlnind trupe austro-ungare, au luat poziții pe malul drept al Prutului, de unde au început să bombardeze capitala Bucovinei. Un atac al cazacilor dinspre Zucika (Jucica) a fost respins. Veștile despre sacrificii supreme pe câmpul de bătaie încep cu moartea unui ardelean, profesorul Alexandru Bogdan, care s-a prăbușit la Zunina, în Galiția, pe 20 octombrie 1914, lovit de o grenadă, pe când își îndemna ostașii la atac.

*

Tunarii noștri - Cosânzeana din 30 august 1914

Tunarii noștri – Cosânzeana din 30 august 1914

*

Până în 14 noiembrie, desele năvăliri rusești, dinspre Văcăuți pe Ceremuș, înspre Lencăuți, Jucica și Țureni, prevesteau o nouă retragere austriacă, Tribunalul Țării din Cernăuți, condus de vicepreședintele Dr. Vasile Iacubovici, fiind mutat, preventiv, la Suceava, unde și-a reluat activitatea în 14 noiembrie, în vreme ce închisoarea Sucevei nu mai izbutea ”să cuprindă poporul, adus cu sutele din părțile care fuseseră invadate de trupele rusești. Sunt, mare parte, ruteni, dar și români, bărbați, femei și copii din părțile Siretului, Storojinețului și Cernăuțului, învinuiți de a fi participat la jafurile întinse, făptuite de miliția rusească” (Viața Nouă, III, nr. 148, 15 nov. n. 1914, p. 4). Jafurile însemnau, de fapt, inițiative locale, care se vor perpetua pe toată perioada războiului, de cele mai multe ori fără nici o complicitate a miliției rusești. Sătenii ruteni, români și lipoveni luau de prin conacele boierești tot ce se putea lua, de multe ori conduși la pradă de primari, apoi puneau foc, fiind convinși că barbaria va fi pusă pe seama rușilor.

*

Un alt semn al previzibilei abandonări a Cernăuților o reprezenta deschiderea unei sucursale a Băncii Țării la Vatra Dornei, ca urmare a deciziei luate de mareșalul Bucovinei, baron A. Hurmuzachi, guvernatorul Meran poposind în Cernăuți doar o foarte singură dată ți timp de numai două zile, cică luând ”măsurile trebuincioase pentru îngrijirea orașului cu alimente și materiile de primă necesitate”. Între timp, erau mobilizați, prin ”Preaînalt apel la arme a tuturor gloatelor i. r. și r, u.”, cei născuți între anii 1892-1895, deci tinerii cu vârste între 19 și 22 de ani, care nu aveau nici o experiență militară.

*

În 16 noiembrie 1914, contele Meran, guvernator al Bucovinei, se afla la Vatra Dornei, de unde făcea un apel către cetățeni pentru susținerea „împrumutului de război austriac de 5 ½ % scutit de bir din anul 1914”, iar sublocotenentul Silviu Iliuț primea Medalia de Aur pentru vitejie, iar alți luptători români din Regimentul nr. 41 Infanterie, caporalul Gavril Rotar, plutonierul de la secția a IV-a mitraliere Ioan Cocârlă, fruntașul Grigore Pătrăucean, plutonierul Ioan Repta și voluntarul George Rusu, erau onorați cu Medalia de Argint, clasa a II-a.

*

Motocicliștii - Cosânzeana din 13 septembrie 1914

Motocicliștii – Cosânzeana din 13 septembrie 1914

*

Între timp, din deputatul Dr. Aurel Onciul lansa apelul, „adesat chiar țăranilor români din Bucovina, ca să se întrunească, duminică, în 22 noiembrie, la Suceava, în adunare țărănească”, apel semnat și de „George Hutu, gospodar și primar al orașului Câmpulung, Alexandru Buburuzan, gospodar în Mănăstirea Humorului și fost deputat în Sfatul Țării, Ștefan Forfotă, gospodar și primar al orașului Vatra Dornei, Ștefan Bârtoi, gospodar și primar în Stroiești, George Boncheș, gospodar în Vatra Dornei și deputat în Sfatul Țării, Zaharie Zub, gospodar în Horodnicul de Sus”, apel adresat Regelui României, căruia i se cerea să intre în război de partea Austro-Ungariei, precizându-se că „noi, țăranii români din Bucovina, am fost și rămânem pururea credincioși âmpărăției”, spre finalul textului răspicându-se: „Poporul Român Bucovinean a dat până acum cu prisos dovadă că este „neclintit în credința sa cătră Împărăție”, se luptă doară fiii acestui popor cu neasemuitî vitejie pe câmpul de luptă și mii de feciori de ai noștri au pornit de bună voie în război, ca să-și verse sângele întru apărarea Patriei și a Tronului” Viața Nouă, III, nr. 149, 22 nov. n. 1914, p. 4). Istoriografia românească ulterioară avea să nege, ba chiar să bășcălizeze expresia majoritară a acestui apel, pe care faptele aveau să o tot confirme, duplicitatea bucovineană manifestându-se ceva mai târziu, atunci când Regatul României avea să recompenseze duplicitatea și să ignore total eroismul faptic iredentist.

*

Și aici au murit români bucovineni: Lodz - Gazeta Ilustrată din 6 dec. 1914

Și aici au murit români bucovineni: Lodz – Gazeta Ilustrată din 6 dec. 1914

*

În Bucovina, apăsa dureros sărăcia, iar în 28 noiembrie 1914, după ce-i bătuse pe imperiali la Rarancea, rușii re-ocupau Cernăuții. „De aici, rușii au înaintat pe teritoriul cuprins între râurile Prut, Ceremuș și Siret, concentrându-se, în mase considerabile, pe malul Prutului, la Zalaucea, în drept cu orașul Sniatin, și pe malul Siretului, la Berhomet și Hliboca. Repetatele lor încercări de a înainta, de-a lungul poalelor Carpaților, în direcția Seletin, spre a câștiga trecătorile peste Carpați, în Ungaria, au fost respinse, într-un șir de lupte sângeroase, în care au pierdut numeroși prizonieri și însemnat material de război” (Viața Nouă, III, nr. 151, 20 dec. n. 1914, p. 4). Lucrurile nu stăteau deloc așa, rușii pregătind un asalt, peste ape și peste munți, până în vecinătatea orașului Vatra Dornei, în care sosise Arhiducele Moștenitor Carol Francisc Iosif, în 17 decembrie, pentru a primi raportul guvernatorului conte de Meran și a colonelului Eduard Fischer, iar în dimineața zilei de 18 decembrie începu, de la Câmpulung, o călătorie cu trenul spre Dărmănești (Hatna) și Dornești (Hadicfalva), cu intenția de a inspecta „toate stațiunile militare, înaintând, în urmă, până îm tranșeele din fața frontului dușman” (Viața Nouă, III, nr. 152, 27 dec. n. 1914, p. 1). S-a reîntors la Vatra Dornei în 19 decembrie, la timp retrăgându-se din fața ofensivei rusești, care, practic, îi călca pe urme, ocupând întreaga Bucovină, inclusiv Suceava, Gura Humorului și Câmpulungul. Ziarul „Viața Nouă” își suspendă activitatea până prin mai 1915, odată cu noua contraofensivă austro-ungară, când avea să fie publicată și povestea ocupării Sucevei, pe care v-am reprodus-o într-un capitol anterior, atunci când încă nu mă hotărâsem dacă voi reveni asupra „organului național” al lui Aurel Onciul, cu apariții teoretice în zilele de joi și duminică, pe parcursul anului 1914, și cu apariții duminicale, în 1915, redacția rămânând preventiv în Suceava, Calea Francisc Iosif nr. 12 (actuala stradă Ștefan cel Mare). Încă din 1914, spre sfârșitul anului, redactor responsabil al gazetei a fost, în locul lui Ieremievici-Dubău, Ambrosie Popovici.


1914, în presa bucovineană (I)

Voinicii noștri - Cosânzeana din 16 august 1914

Voinicii noștri – Cosânzeana din 16 august 1914

*

Dispărute în mare parte sau încă supraviețuind în colecții incomplete, ziarele bucovinene, deseori masiv cenzurate, și-au făcut datoria idelogică față de monarhia austro-ungară, adeseori negând realitatea, numai pentru a face pe placul stăpânului. De fapt, singurul ziar care avea să apară în Bucovina, pe durata războiului, Viața nouă, dar nu în Cernăuți, ci în Suceava, Calea Francisc Iosif nr. 12, cu Constantin Ieremievici-Dubău, redactor responsabil, dar sub autoritatea controversatului politician Aurel Onciul, prezenta doar repere și atitudini austriece, inclusiv cele care țineau de răfuielile cu cu Ion Grămadă, iredentist cu fapta, nu doar cu vorba. Dar există, și în acest ziar, preferat și de Românul ca sursă de informare, și texte gazetărești străvezii, prin care se conturează difuz și realitatea netrucată. Pentru că, dacă nu se menționează nimic despre ocuparea Cernăuților și a nordului Bucovinei de către ruși (”în urma gravelor evenimente, care se desfășoară în nordul țării noastre, apariția jurnalului a fost întreruptă”), o ”informațiune” de ultimă pagină precizează că, ”comunicația cu nordul Bucovinei fiind împiedicată, aprovizionarea țării se face prin Transilvania și din România. Este a se mulțumi măsurilor energice ce a știut a lua guvernatorul țării, contele Meran, că populațiunea, până astăzi, n-a dus lipsă de materiile de primă necesitate”. Ba, mai mult, la intervenția udeșteanului Dr. Euseb Popovici, contele Meran ar fi aprobat ”să exopereze, pe timpul duratei răzbiului, importul liber (contrabanda, deci – n.n.) de carne, făină și petrol, scutite de orișice impozit vamal, prin punctele Burdujeni și Mihăileni”.

*

Adevăratul guvernator al Bucovinei era, însă, locotenent-colonelul Eduard Fischer, comandantul Jandarmeriei din Bucovina, care deja convenise cu frații Brătianu (și cu prefectul Botoșanilor, Dr. Goilav), spre folosul acestora, asupra unei uriașe contrabande, fiind recompensat de ”Majestatea Sa cu ordinul Coroana de fier cu decorația de război”, dar merite mari în aprovizionarea cu mărfuri din România pare să fi avut și ”prefectul Dr. R. Korn” (Viața Nouă, III, nr. 139, 27 sept. n. 1914, p. 4). În 5 septembrie, murise, la 72 de ani, profesorul gimnazial Samuil V. Isopescul, autor de manuale școlare și o legendă a învățământului sucevean. A fost înmormântat în data de 7 septembrie 1914. Pe câmpul de luptă muriseră, spre mândria Bucovinei, deputatul creștin-social Franz Fuchs și deputatul Dr. Tobias Aschkenasy, președintele Baroului din Lemberg, care, la 53 de ani, se înrolase ca voluntar. Dintre români, 62 de feciori, din Regimentul 41 de Infanterie, fuseseră decorați cu medalia pentru vitejie, de către împărat. Femeile române din Suceava, în frunte cu Cornelia de Tarangul, din str. Sf. Nicolae (așa se numea actuala stradă Mihai Viteazu), în patriotismul lor, confecționau pentru vitejii de pe front mânecari de lână (Pulswarmer), iar Vasile cav. de Kalmuțchi scria un ”Ura, ura, Austria!” de să le înghețe cazacilor limbile în gură: ”Dar iată tunuri bubuiesc, / Șrapnele în vădhuh pocnesc, / Feciori, la bătălie! / Nu vezi, moscale pângărit, / Că un potop te-a nimicit / Cu-un glas de vitejie! / Ura, ura! / Austria!” (Viața Nouă, III, nr. 141, 4 oct. n. 1914, p, 1).

*

Avangarda rusă, spre Carpați - Săptămâna războiului din 23 noiembrie 1914

Avangarda rusă, spre Carpați – Săptămâna războiului din 23 noiembrie 1914

*

Ziua de 4 octombrie, a încoronării lui Frantz Iosif, era, de 66 de ani, ”o zi de înălțătoare serbare pentru toate popoarele din cuprinsul întinsei noastre împărății”, așa că românii bucovineni nu se puteau zgârci la vorbe omagiale la adresa acelui ”strălucit simbol”, în care vedeau ”cea mai înflăcărată dragoste de patrie”, dar și ”speranțe într-un viitor mai priincios”. Dragostea majorității românilor bucovineni față de împărat și împărăția lui, dincolo de faptul că era sinceră, avea și o mare încărcătură rațională, care nu este de condamnat. În Austro-Ungaria se trăia, din păcate, măcar înzecit mai bine decât în Regatul României, iar românii, deși țineau morțiș la identitatea lor națională, preferau statutul de europeni contemporani cu Europa celui de balcanici, rămași cu un secol în urmă. Nu avem voie să-i acuzăm, iar menirea cărții pe care o scriu nu este cea de a arăta acuzator spre trecute generații, ci doar de a contrazice lozincăria patriotardă a bicisnicului nostru prezent cu o cât mai onestă cunoaștere. Fără îndoială, simpatia mea înclină spre iredentistul Ion Grămadă (i-am scos cărțile pierdute prin gazete uitate, i-am făcut bustul de la Stroiești), dar simpatia nu-mi dă dreptul de a-mi acuza antecesorii, fără să fi putut face proba propriului comportament, într-o astfel de epocă.

*

Abia în 18 octombrie 1914, Viața Nouă recunoaște că ”a trecut aproape o lună și jumătate de când rușii au ocupat Cernăuțul, cu partea de nord a Bucovinei, până în jos, la apele Siretului”, ținând să facă distincția între ”poporul de la țară”, care a rămas statornic, și ”populațiunea de la orașe”, care forma grosul pribegiei celor care ”s-au risipit cu sutele și cu miile în toate părțile”, datorită spaimei pricinuită de zvonurile referitoare la ”cruzimile rușilor”.

În 7 octombrie, la Cernăuți, sub ocupație rusească, fusese înmormântată Iuvenala Cotlarciuc, stareța mănăstirii de călugărițe din Cernăuți, iar în Suceava creșteau îngrijorător ”prețurile alimentelor și ale materiilor de primă necessitate” (Viața Nouă, III, nr. 144, 18 oct. n. 1914, p, 4).

O ofensivă austro-ungară aproximativă, spre sfârșit de octombrie, aduce vești însuflețitoare la Suceava: ”Marți, după-amiază (20 oct. – n.n), rușii au părăsit Cernăuțul, mânați de tăișul săbiei noastre… Pe edificiile orașului se înălțară stindarde negre-galbene”. ”De la apa Siretului și până adânc, în inima Galiției, dușmanul a mistuit pâini și a jefuit turmele; el se va retrage iarăși în pustiul împărăției sale și va lăsa în urmă lipsă și mizerie”, scria precaut Aurel Onciul, sfătuind populația să fie ”cu cruțare”.

*

O luptă în Carpații Bucovinei - Gazeta Ilustrată din 10 ianuarie 1915

O luptă în Carpații Bucovinei – Gazeta Ilustrată din 10 ianuarie 1915

*

Odată cu vemelnica re-ocupare a nordului Bucovinei de austro-ungari, au început arestările celor care au pactizat, prin exces de amabilitate, cu rușii, mai ales preoții, care nu prea puneau preț pe națiune, cât pe visatul mondialism al ”adevăratei credințe”, sub sceptrul Țarului Rusiei. Printre cei arestați, s-au numărat preoții Adrian Andronic din Lucavița și Artemie Beraru din Ceahor (”Nestorul preoțimii bucovinene”), precum și ajutor de primar în Cernăuți, Titus Onciul, care, ajuns în fața ”comandamentului militar, nu numai că a documentat completa sa nevinovăție, dar a reușit să prezinte fapte atât de onorifice în interesul patriei, încât autoritățile militare l-au propus Majestății Sale pentru o înaltă decorație” (Viața Nouă, III, nr. 146, 1 nov. n. 1914, p, 2).

*

Retragerea rușilor - Gazeta Ilustrată din 29 august 1915

Retragerea rușilor – Gazeta Ilustrată din 29 august 1915

*

În Cernăuți, ”prezidentul Tribunalului penal, dl Dr, Vasile Iacubovici, care, în tot timpul ocupațiunii rusești, nu și-a parasit postul” a primit felicitările omologului său din Lvov, iar comandantul orașului, căpitanul de jandarmi Iaskiewicz, l-a numit comisar pe Dr. Anton Norst, înjghebând și un consiliu de administrație, formar din consilierul aulic i. r. Moritz Barleon, deputatul Dr. Dorimedont Popovici, inspectorul școlar Anton Klym și dentistul Elias Kempelmacher. Tot atunci, au fost lansate zvonurile despre ”purtarea rușilor în Bucovina”, prin mutarea responsabilității derbedeilor bucovineni de toate etniile în sarcina rușilor, care ar fi prădat mahalaua din Storojineț, în care trăiau numai români (au făcut-o niște lipovineni din apropiere), castelul din Budineț văduvei Dr. de Volcinschi (prădat de țăranii din vecinătate) și pe cel al moșierului Ianoș din Panca, și acesta prădat, în răstimpul ”vidului de putere”, de către statornica, dar neiertătoarea țărănime bucovineană.


Poezia războiului sau războiul în poezie (I)

Sângeroasă înfruntare între austro-ungari și ruși

Sângeroasă înfruntare între austro-ungari și ruși

*

Războiul începuse, în mod inexplicabil, cu entuziasm, cu surle și trâmbițe, cu declamări patriotice, pe motiv că războiu-i de viteji purtat şi viteji sunt toţi voinicii noştri, cari sunt azi chemaţi sub arme. Pronia cerească să le călăuzească paşii şi Dumnezeu să ni-i aducă iarăş sănătoşi şi bravi, ca la revedere în chipiul fiecăruia din ei să putem anina o floare şi pe fruntea fiecăruia să putem pune-o sărutare. Se vorbea, în presa din august 1914, chiar și despre o sacralitate a măcelului planetar abia început, inclusiv în corespondența mobilizaților, care, ce-i drept, nu au strigat într-un elan de însufleţire: trăiască războiul!, dar afișau ținute falnice, de veșnici biruitori, demni de fala multimilenară a neamului nostru. Iar ideologii neamului nu mai osteneau cu vânturările de lozinci, afișând un patriotism austro-ungar eclatant și o statornică evlavie față de cultul bietului împărat Francisc Iosif, în fața cărora și austriecii, și ungurii ar fi pălit de invidie și de neputință: Oştenii noştri o să lupte, căci nouă ni-e drag războiul, din strămoşi. O să lupte în nestrămutata credinţă, că după război va veni o pace binefăcătoare, va veni o răsplată, va veni o remuneraţie, care să fie echivalentă cu miile de vieţi ce eventual le-om pierde! În credinţa aceasta închinăm şi noi steagul şi strigăm cu glas hotărât: Ura! Cu Dumnezeu! (Cosânzeana, IV, nr. 31-32, 16 august n. 1914, p. 458).

*

O Doină nouă, scrisă de I. U. Soricu (Vântul bate, frunza sună / Dulce cântec mai răsună, / Dar nu-i doină din zăvoi, / Ci e cântec de război), vrafuri întregi de ideologie belicoasă, care deja introducea Bucovina în spatial distrugerii totale, alături de Galiția, Polonia rusească și capul de nord al Germaniei, și fotografii cu semeți ardeleni imperiali, îndreptându-se spre câmpurile de bătaie încă mai creau, pentru românii transilvăneni și bucovineni, tentația mitului eroismului, deși nici tușele de realism nu lipseau din gazetele românești, care întrezărea, totuși, că totul va fi zdrobit pe aceste câmpuri, risipit, ars, pustiit (Cosânzeana, IV, nr. 34, 30 august n. 1914, p. 486).

Entuziasmul războinic al publiciștilor ardeleni și bucovineni avea să se sleiască, până la sfârșitul anului 1914, când listele cu morții nostril acoperă pagini întregi prin gazete, făcând să se audă și muzica durerii, în vreme ce de pe fronturi doar poezia ostașilor mai însenina zările, unul dintre aceștia, caporalul de vânători Nicolae Bonjug, izbutind un tulburător poem, Din lagăr, publicat de Cosânzeana din 20 decembrie nou 1914 (IV, nr. 49):

*

La umbra scumpului meu cort

Din preajma unor bălării,

Îţi scriu iubita mea, să ştii

Iubirea sfântă ce ţi-o port:

Alt suflet nu-i pe-acest pământ

Să-şi ţină sfântul legământ,

Credinţa sfântă ce-a jurat

În clipa când s-a cununat;

Şi nu-i pe lume altui dat

Să-şi ţie sufletul curat

Cum mi-l ţiu eu, de nu-i aşa,

Săgete cerul steaua mea!

                     *

La umba scumpului meu cort

Din preajma tristelor câmpii,

Iubirea-mi sfântă de copii

Ţi-o scriu, iubita mea, s-o ştii:

Mi-i sufletul adânc rănit

De când de ei m-am despărţit,

Şi nu e clipă să nu plâng

Că nu-s la sânu-mi, să mi-i strâng.

Mă doare inima de ei,

Ah, dragii, copilaşii mei!

În grije aibă-i draga mea

Şi-n veci ne-o binecuvânta!

*

Sincerității dezarmante ale unor astfel de trăiri li se contrapun făcăturile eroico-patriotarde ale unor versificatori pricepuți, precum: Nicolae Vulovici din Fălticeni, Vasile cav. de Kalmuțchi din Bucovina sau ardelenii Zaharie Bârsan, Ada Umbra, I. U. Soricu etc., textul lui Kalmuțchi, ”Ura, ura, Austria!”, apărut în Viață Nouă (III, nr. 141, 4 oct. 1914, p. 1) fiind mai mult decât elocvent:

*

Din vârful munților Carpați

Cobor flăcăi, cobor bărbați

Ce vin spre luptă cruntă.

Vin șoimii munților fudui,

La pălării gătiți cu pui,

De crezi că merg la nuntă:

            Ura, ura!

            Austria!

*

Ura, ura! căci ne-a chemat

Iubitul nostru Împărat,

Să apărăm moșia.

Și vom lupta ca lei turbați

Noi, șoimii munților Carpați,

Scutind Împărăția:

            Ura, ura!

            Austria!

*

Mămucă scumpă, să nu plângi!

Nevastă, mâna drag să-mi strângi!

Iar eu mi-oi face cruce…

Pe dușman noi l-om pune jos,

Chiar dacă-ar fi el un colos,

Ca pulberea s-a duce!

            Ura,ura!

            Austria!

*

Dar iată tunuri bubuiesc,

Șrapnele în vădhuh pocnesc,

Feciori, la bătălie!

Nu vezi, moscale pângărit,

Că un potop te-a nimicit

Cu-un glas de vitejie!

            Ura, ura!

            Austria!


Rusia: Bucovina aparține României!

Crăciunul anului 1914 - Săptămâna Războiului din 25 decembrie 1914

Crăciunul anului 1914 – Săptămâna Războiului din 25 decembrie 1914

 

*

Alta ar fi fost soarta Bucovinei, începând din vara anului 1914, dacă Ionel Brăteanu ar fi dat curs strigătului disperat al lui A. D. Xenopol pentru intrarea în negocieri cu Austro-Ungaria și cu Rusia pentru ocuparea ei de Armata Regală, pe timpul conflictului, existând precedente austriece în istorie. Bucovina nu însemna un câmp strategic, de asta luptele din Bucovina erau răzlețe și, la scara măcelului european, nesemnificative, Rușii, de altfel, invitaseră Regatul României, recunoscând, atunci, fără nici un echivoc, că Bucovina aparține României.

*

1914 OPINIA sept 7 Bucovina apartine Romaniei

*

Cu ocazia deselor lor stăpâniri în Bucovina, rușii tipăriseră, cu tehnică primitivă, niște bonuri valorice care nu ajutau la nimic, sărăcind și mai mult populația de la care cumpărau și care, mereu și mereu, se vedea obligată să plece în bejenie, întâi în România, de unde erau expulzați în Ardeal, iar de acolo, iar în Bucovina, și tot așa, într-un epuizant calvar prin țara străbunilor, dar care nu mai era și a lor.

*

Bancnote rusești pentru Bucovina - Săptămâna Războiului din 23 noiembrie 1914

Bancnote rusești pentru Bucovina – Săptămâna Războiului din 23 noiembrie 1914

*

Prefăcuta îngrijorare politică românească față de soarta românilor bucovineni masca, de fapt, o uriașă contrabandă cu cereale și animale, pe care o puseseră la cale frații Brătianu, prin intermediul prefectului din Botoșani, partenerul lor fiind comandantul de jandarmi și, ulterior, comandantul militar al Bucovinei, colonelul Fischer, Afacerea avea să fie dată în vileag, fără consecințe, în perioada interbelică, de Teodor Balan, care s-a folosit de registrele vămii din Burdujeni.

*

Refugiați bucovineni, la Burdujeni - Săptămâna Războiului din 15 martie 1915

Refugiați bucovineni, la Burdujeni – Săptămâna Războiului din 15 martie 1915

*

Există, însă, și materiale iconografice, din vremea războiului, care ilustrează amploarea contrabandei cu suferință bjucovineană, dar și regățeană, pentru că cerealele și animalele erau rechiziționate de guvernul Brătianu de la soldații mobilizați, folosiți ca mână de lucru pe moșiile lui și ale camarilei lui. Și aceste dezvăluiri s-at făcut la timp, iar supraviețuitorii din Boroaia, Bogdănești și Rotopănești aveau să-și facă singuri dreptate, ocupănd părți din domeniul regal. Câteva fotografii din Gazeta Ilustrată, numărul din sunt mai mult decât edificatoare:

*

Depozite de cereale, la Burdujeni

Depozite de cereale, la Burdujeni

Care cu porumb, la Ițcani

Care cu porumb, la Ițcani

Descărcarea carelor

Descărcarea carelor

 


Pagina 5 din 9« Prima...34567...Ultima »