1914, în presa bucovineană (I)

Voinicii noștri – Cosânzeana din 16 august 1914

*

Dispărute în mare parte sau încă supraviețuind în colecții incomplete, ziarele bucovinene, deseori masiv cenzurate, și-au făcut datoria idelogică față de monarhia austro-ungară, adeseori negând realitatea, numai pentru a face pe placul stăpânului. De fapt, singurul ziar care avea să apară în Bucovina, pe durata războiului, Viața nouă, dar nu în Cernăuți, ci în Suceava, Calea Francisc Iosif nr. 12, cu Constantin Ieremievici-Dubău, redactor responsabil, dar sub autoritatea controversatului politician Aurel Onciul, prezenta doar repere și atitudini austriece, inclusiv cele care țineau de răfuielile cu cu Ion Grămadă, iredentist cu fapta, nu doar cu vorba. Dar există, și în acest ziar, preferat și de Românul ca sursă de informare, și texte gazetărești străvezii, prin care se conturează difuz și realitatea netrucată. Pentru că, dacă nu se menționează nimic despre ocuparea Cernăuților și a nordului Bucovinei de către ruși (”în urma gravelor evenimente, care se desfășoară în nordul țării noastre, apariția jurnalului a fost întreruptă”), o ”informațiune” de ultimă pagină precizează că, ”comunicația cu nordul Bucovinei fiind împiedicată, aprovizionarea țării se face prin Transilvania și din România. Este a se mulțumi măsurilor energice ce a știut a lua guvernatorul țării, contele Meran, că populațiunea, până astăzi, n-a dus lipsă de materiile de primă necesitate”. Ba, mai mult, la intervenția udeșteanului Dr. Euseb Popovici, contele Meran ar fi aprobat ”să exopereze, pe timpul duratei răzbiului, importul liber (contrabanda, deci – n.n.) de carne, făină și petrol, scutite de orișice impozit vamal, prin punctele Burdujeni și Mihăileni”.

*

Adevăratul guvernator al Bucovinei era, însă, locotenent-colonelul Eduard Fischer, comandantul Jandarmeriei din Bucovina, care deja convenise cu frații Brătianu (și cu prefectul Botoșanilor, Dr. Goilav), spre folosul acestora, asupra unei uriașe contrabande, fiind recompensat de ”Majestatea Sa cu ordinul Coroana de fier cu decorația de război”, dar merite mari în aprovizionarea cu mărfuri din România pare să fi avut și ”prefectul Dr. R. Korn” (Viața Nouă, III, nr. 139, 27 sept. n. 1914, p. 4). În 5 septembrie, murise, la 72 de ani, profesorul gimnazial Samuil V. Isopescul, autor de manuale școlare și o legendă a învățământului sucevean. A fost înmormântat în data de 7 septembrie 1914. Pe câmpul de luptă muriseră, spre mândria Bucovinei, deputatul creștin-social Franz Fuchs și deputatul Dr. Tobias Aschkenasy, președintele Baroului din Lemberg, care, la 53 de ani, se înrolase ca voluntar. Dintre români, 62 de feciori, din Regimentul 41 de Infanterie, fuseseră decorați cu medalia pentru vitejie, de către împărat. Femeile române din Suceava, în frunte cu Cornelia de Tarangul, din str. Sf. Nicolae (așa se numea actuala stradă Mihai Viteazu), în patriotismul lor, confecționau pentru vitejii de pe front mânecari de lână (Pulswarmer), iar Vasile cav. de Kalmuțchi scria un ”Ura, ura, Austria!” de să le înghețe cazacilor limbile în gură: ”Dar iată tunuri bubuiesc, / Șrapnele în vădhuh pocnesc, / Feciori, la bătălie! / Nu vezi, moscale pângărit, / Că un potop te-a nimicit / Cu-un glas de vitejie! / Ura, ura! / Austria!” (Viața Nouă, III, nr. 141, 4 oct. n. 1914, p, 1).

*

Avangarda rusă, spre Carpați – Săptămâna războiului din 23 noiembrie 1914

*

Ziua de 4 octombrie, a încoronării lui Frantz Iosif, era, de 66 de ani, ”o zi de înălțătoare serbare pentru toate popoarele din cuprinsul întinsei noastre împărății”, așa că românii bucovineni nu se puteau zgârci la vorbe omagiale la adresa acelui ”strălucit simbol”, în care vedeau ”cea mai înflăcărată dragoste de patrie”, dar și ”speranțe într-un viitor mai priincios”. Dragostea majorității românilor bucovineni față de împărat și împărăția lui, dincolo de faptul că era sinceră, avea și o mare încărcătură rațională, care nu este de condamnat. În Austro-Ungaria se trăia, din păcate, măcar înzecit mai bine decât în Regatul României, iar românii, deși țineau morțiș la identitatea lor națională, preferau statutul de europeni contemporani cu Europa celui de balcanici, rămași cu un secol în urmă. Nu avem voie să-i acuzăm, iar menirea cărții pe care o scriu nu este cea de a arăta acuzator spre trecute generații, ci doar de a contrazice lozincăria patriotardă a bicisnicului nostru prezent cu o cât mai onestă cunoaștere. Fără îndoială, simpatia mea înclină spre iredentistul Ion Grămadă (i-am scos cărțile pierdute prin gazete uitate, i-am făcut bustul de la Stroiești), dar simpatia nu-mi dă dreptul de a-mi acuza antecesorii, fără să fi putut face proba propriului comportament, într-o astfel de epocă.

*

Abia în 18 octombrie 1914, Viața Nouă recunoaște că ”a trecut aproape o lună și jumătate de când rușii au ocupat Cernăuțul, cu partea de nord a Bucovinei, până în jos, la apele Siretului”, ținând să facă distincția între ”poporul de la țară”, care a rămas statornic, și ”populațiunea de la orașe”, care forma grosul pribegiei celor care ”s-au risipit cu sutele și cu miile în toate părțile”, datorită spaimei pricinuită de zvonurile referitoare la ”cruzimile rușilor”.

În 7 octombrie, la Cernăuți, sub ocupație rusească, fusese înmormântată Iuvenala Cotlarciuc, stareța mănăstirii de călugărițe din Cernăuți, iar în Suceava creșteau îngrijorător ”prețurile alimentelor și ale materiilor de primă necessitate” (Viața Nouă, III, nr. 144, 18 oct. n. 1914, p, 4).

O ofensivă austro-ungară aproximativă, spre sfârșit de octombrie, aduce vești însuflețitoare la Suceava: ”Marți, după-amiază (20 oct. – n.n), rușii au părăsit Cernăuțul, mânați de tăișul săbiei noastre… Pe edificiile orașului se înălțară stindarde negre-galbene”. ”De la apa Siretului și până adânc, în inima Galiției, dușmanul a mistuit pâini și a jefuit turmele; el se va retrage iarăși în pustiul împărăției sale și va lăsa în urmă lipsă și mizerie”, scria precaut Aurel Onciul, sfătuind populația să fie ”cu cruțare”.

*

O luptă în Carpații Bucovinei – Gazeta Ilustrată din 10 ianuarie 1915

*

Odată cu vemelnica re-ocupare a nordului Bucovinei de austro-ungari, au început arestările celor care au pactizat, prin exces de amabilitate, cu rușii, mai ales preoții, care nu prea puneau preț pe națiune, cât pe visatul mondialism al ”adevăratei credințe”, sub sceptrul Țarului Rusiei. Printre cei arestați, s-au numărat preoții Adrian Andronic din Lucavița și Artemie Beraru din Ceahor (”Nestorul preoțimii bucovinene”), precum și ajutor de primar în Cernăuți, Titus Onciul, care, ajuns în fața ”comandamentului militar, nu numai că a documentat completa sa nevinovăție, dar a reușit să prezinte fapte atât de onorifice în interesul patriei, încât autoritățile militare l-au propus Majestății Sale pentru o înaltă decorație” (Viața Nouă, III, nr. 146, 1 nov. n. 1914, p, 2).

*

Retragerea rușilor – Gazeta Ilustrată din 29 august 1915

*

În Cernăuți, ”prezidentul Tribunalului penal, dl Dr, Vasile Iacubovici, care, în tot timpul ocupațiunii rusești, nu și-a parasit postul” a primit felicitările omologului său din Lvov, iar comandantul orașului, căpitanul de jandarmi Iaskiewicz, l-a numit comisar pe Dr. Anton Norst, înjghebând și un consiliu de administrație, formar din consilierul aulic i. r. Moritz Barleon, deputatul Dr. Dorimedont Popovici, inspectorul școlar Anton Klym și dentistul Elias Kempelmacher. Tot atunci, au fost lansate zvonurile despre ”purtarea rușilor în Bucovina”, prin mutarea responsabilității derbedeilor bucovineni de toate etniile în sarcina rușilor, care ar fi prădat mahalaua din Storojineț, în care trăiau numai români (au făcut-o niște lipovineni din apropiere), castelul din Budineț văduvei Dr. de Volcinschi (prădat de țăranii din vecinătate) și pe cel al moșierului Ianoș din Panca, și acesta prădat, în răstimpul ”vidului de putere”, de către statornica, dar neiertătoarea țărănime bucovineană.