zăcând îşi află ultimul mister

*

călătoream prin veacuri căutând

un sens şi pentru ziua următoare

ca pelerin al zărilor flămând

doar de alean şi doar de depărtare,

purtam pe umeri cerul călător

şi apăsat de dulcea lui povară

cu vârstele mi-am tot dorit să zbor

dincolo de ferestre, dar afară,

*

în universul calm şi desuet

cu frânghiile razelor de lună

zăcea legat de-a pururi un poet

ce mă-ndemna să mergem împreună

să protestăm şi să aflăm dreptate

în spiritul acestui univers,

l-am slobozit din frânghii – din păcate

se-ncolăci pe trupul lui un vers

*

şi-l ferecă în singura distanţă

egal dispusă între noi şi cer

să înţeleg că lumea în speranţă

zăcând îşi află ultimul mister

*

*