vecernii (III)

vesteşte clopotul în cele patru zări

speranţele din noaptea Învierii

şi degete închină lumânări

ce înfloresc în largul primăverii,

iar sufletele toate-s împreună

într-o lumină blândă ce străluce

de parcă cineva cu-un colţ de Lună

ne-nvie prin luarea de pe cruce,

deja sunt sigur: aripi au să-mi crească

în loc de tălpi şi de păşiri prin clipe

căci din văzduh o linişte cerească

foşneşte cu un freamăt din aripe

şi de mi-i somn, pun tâmpla peste file

şi-ascult cuvinte din adânc prelinse

cum făuresc de-a lungul vremii zile

pecetluind vremelnicii învinse,

dar se vorbeşte la altar de sânge

şi mi se-ntinde sânge ca să-l sorb

pe când Iisus cu sângele lui plânge

că mă supun bezmetic unui orb

şi-abia atunci când i se face milă

de sufletu-mi croit precum o stea

Iisus iluminarea inutilă

mi-o-ntinde şi îmi zice: Ia şi bea!