Atestări inedite ale unor sate bucovinene

Pentru că există obişnuinţa ca unui sat să i se recunoască drept dată a atestării documentare pe cea a primului uric de confirmare a unui nou regim de proprietate sau a stabilirii unei hotarnice a unui sat megieş, aş vrea să atrag atenţia că există sate care beneficiază de atestări documentare mult mai timpurii. Un exemplu în reprezintă Boian, pentru care se revendică drept atestare data de 8 aprilie 1528, când Petru Rareş întărea Marele Boian fraţilor Ion şi Mihul Stârcea (uricul din 27 octombrie 1452, în beneficiul lui Manea globnicul este mai puţin cunoscut), are atestări şi mai vechi, prin primul proprietar al satului, Tăbuci cel Bătrân din Boian, boier în Sfatul Domnesc între anii 1407-1414, din care, prin copiii Olena, Pătraşcu[1], Nastea – măritată cu Ion Stârcea, Ion, Mihu şi Fedca, se ajunge la Stârcea Ion[2], părcălab de Hotin (1528, aprilie 8) şi la fratele lui, Mihu Stârcea, pârcălab de Cetatea de Baltă, şi sora lor Fedca, nepoţii lui Tăbuci cel Bătrân din Boian, fiul Nastei Tăbuci şi al lui Ion Stârcea. Tăbuci sau Tobuci (Tăbăciu, în 2 august 1414[3]) este menţionat în sfatul domnesc încă din 8 martie 1407[4],

Bucovineni, în 1871 – acuarelă de Szathmari

În documentele moldoveneşti, există menţionaţi boieri din Sfatul Domnesc, cărora li se menţionează, uneori, şi reşedinţa, data respectivă putând fi considerată atestare documentară şi a protopărintelui, dar şi a localităţii în care aceştia îşi aveau conacul. Astfel, „Mic de la Sinăuţi”, „Ion cel Bătrân de Vorona”, „Bârgău de Volhoveţ”, „Hodco de la Ţeţina” sunt menţionaţi, „după moda occidentală” – cum ar zice Iorga, în 7 ianuarie 1403[5], alţi boieri, precum „Vâlcea de Lipnic, Isaia de Baia (cel căruia i-au fost întărite, în 14 august 1432, satele Bosance, Selajanii, Dobrovleanii, Medjeva, Borâle, Satul lui Giurgiu, Dreslivele şi Jerdenii), Petru de Hudești, Uncleat de Zăbrăuți, Șteful de Șerbănești, Duma de Braniște, Lazăr de Tulova, Stan Bârlea de Voroneț, Vitolt de Ripujeni, Deneș Chropotowski, Stețco al lui Jurj de Toporăuți, Dămăncuș de Sirețel[6], Ioanăș de Șomuz, Sima al lui Mihăilaș din „Izgherț”, Mirea fiul lui Ravas (Litovoiu)[7], Boris de Cuciur, Mic de Silișău”, fiind menţionaţi pe actul jurământului lui Ilie Vodă față de Polonia, din august-septembrie 1435[8].

Cândva, am început un fel de genealogie moldavă (încă mai păstrez paginile), dar am renunţat datorită unor altor priorităţi. Amintindu-mi, am zis că e bine să le recomand monografilor de ocazie să nu omită şi proprietarul uricului anterior celui de după înstrăinare, care înseamnă un reper cronologic şi nu numai pentru localităţile lor.