vârtejul vremuirilor, copile

rachiuri tari şi pâlcuri de femei

muşcau din tinereţea mea buimacă

până i-a fost cândva ursit să treacă

şi să se facă toamnă pe alei,

iar trecătorii ca o rătăcire

a altor tinereţi inconştiente

păşeau cu-aceleaşi vise inocente

pe frunzele ce-au prins să se înşire

şi să alerge tot în căutare

de niciodată nu vom şti şi unde

şi auzeam cum tot ţipau secunde

în frunzele pierdute pe cărare,

dar m-am mutat în faţa unei file

ca să aştept fără să ştiu şi ce,

iar viaţa este tot aşa cum e

vârtejul vremuirilor, copile