Un vernisaj ca o şedinţă de sindicat
*
După ce am văzut o expoziţie frumoasă, plină de haz, de viu şi de atitudine, am participat la un fel de şedinţă de sindicat al fotografilor, ţinută, într-o sală alăturată, departe, foarte departe de spiritul “Jupânu’“. Spuneri plate, vag afectate, monotonie, plictis de moarte. Au vorbit toţi, dar nu prea i-a auzit nimeni, pentru că muzica săltăreaţă care îl învăluie, precum o mantie de mag bătrân, pe jupânul Julius Mall, ne năucea auzurile. Nu mi-a plăcut şi nu pot minţi, chiar dacă o să-mi supăr prietenii. Dar, dacă mi-s prieteni, înseamnă că mă cunosc şi nu o să se supere.
*