un cântec risipit prin lume

*

ne-om regăsi, tu sânziană,

iar eu lumină fără trup

în ziua ce va fi icoană

din care stelele se rup

ca o întoarcere discretă

în nevăzuţii mei părinţi

ce-n zarea zării îmi regretă

toţi paşii siguri şi cuminţi

 *

cu care am luat măsură

parcursului acestei vieţi

în care sufletu-i arsură

şi alt reper în dimineţi:

îţi voi vorbi despre lumină

punându-mi verbele pe masă

să simt că altceva te-nchină

ca să te-arăţi şi mai frumoasă

*

când, regăsindu-te, cu teamă

voi vrea să te întreb anume

de-o să mă naşti de-a pururi, mamă,

un cântec risipit prin lume