desprinderea de urme pe sub paşi
*
cu trup de viscol te-ai născut, femeie,
şi-ascult în noaptea asta ireală
cum mâna ta se-nalţă şi descheie
prin ceruri primăverile de gală
ca să păşeşti apoi peste ninsoare
cu tălpile de iarbă şi-nfrunzire
să ţi se-nalţe iederi pe picioare
ca vegetalul să mi te respire:
*
credeam în timp, dar timpul nu există,
l-ai risipit dansând printre planete,
eu l-am văzut prelins pe faţa tristă
când tu te-ai întrupat în alte fete
doar ca să-apuci de suflete drumeţii
şi să îi legi la stâlpul infamiei
şi m-a durut în roua dimineţii
prelingerea-n tristeţe-a poeziei
*
pe care tu, femeie şi mesteacăn,
într-o tânjire cosmică o laşi
drept dâră de lumină ca să treacă-n
desprinderea de urme pe sub paşi