"Ultimele momente din viaţa" lui Ştefan cel Mare | Dragusanul.ro

„Ultimele momente din viaţa” lui Ştefan cel Mare

 

LUCEAFARUL, 1904: Piatra mormântului lui Ştefan cel Mare

 

 

„Voi termina analiza documentelor găsite în Sanudo, rezumând o epistolă de cel mai mare interes, ce se află în tomul 6, pag. 19, al Diariului neobositului veneţian. Epistola este datată din Buda, 26 Iulie 1504, şi scrisă de medicul Leonardo de Massari. Ea povesteşte moartea lui Ştefan cel Mare şi ne face să asistăm la ultimele momente ale eroului ro­mân. Leonardo de Massari începe prin a des­crie spaima suscitată în Ungaria prin moartea lui Ştefan cel Mare, lăsând el doi fii, unul mai mare, în Moldova, şi altul mai mic, petrecător în Constantinopole, pe lângă Sultan, astfel că toţi se te­meau ca nu cumva turcii să încerce cu forţa să pună la domnie pe acesta din urmă, şi se şi auzise că armata otomană s-ar fi mişcat deja, în număr de 60.000, ceea ce a provocat, din partea Ungariei, un ordin, trimis în Transilvania secui­lor, de a sta gata să dea ajutor moldovenilor. Povesteşte, în urmă, ultimele momente din viaţa lui Ştefan, şi anume: având răni pe picioare, care deodată începură a se întinde aşa de mult, încât medicii, veneţianul Ieronim da Cesena şi un evreu de la Hanul tătărăsc, au fost siliţi a re­curge la ardere, pentru reducerea plăgilor, şi con­siderau cazul ca mortal; boierii s-au apucat a se certa despre alegerea unui nou Domn, unii pre­ferind pe cel mai mare fiu, alţii pe cel mai mic, ce se afla în Turcia; acestea ajungând la ştirea lui Ştefan, pe când era aproape de agonie, el s-a arătat la moarte, ca şi în viaţă şi sănătate, teribil şi prudent în acelaşi timp, qual cossi come in vita et sanita ita in morte mostro esser et terribile et prudente. Făcând  să-l  ducă cu patul în câmp, unde se discuta alegerea domnească, acolo porunci să prindă şi să taie pe principalii agitatori.

 

Pe urmă, ţinu aci un discurs, declarând că ştie că moare şi nu-i împiedică pe dânşii de a alege la domnie pe oricine vor voi dintre fii săi, dar acesta să fie cel mai capabil de a apăra ţara; atunci toţi au aclamat pe fiul cel mai mare, că­ruia au jurat pe loc credinţă, însuşi Ştefan urcându-l pe tron. După aceea, muribundul erou s-a întors în palat şi peste două zile a murit, urmându-i la domnie acel fiu (Bogdan-Vlad, finul lui Vlad Ţepeş, cunoscut drept Bogdan cel Orb – n. n.), căruia se spera că nu se vor opune nici turcii şi care are acum un ambasador în Ungaria.

 

Aci se opresc descoperirile mele asupra lui Ştefan cel Mare. Documente şi mai numeroase asupra marelui nos­tru Principe există, fără îndoială, ascunse încă subt pulberea seculară a arhivelor Italiei. Aceste documente, date la lumină, ne vor face cu desăvârşire cunoscută, subt toate aspectele sale, ma­rea figură a acelui principe, care a rezumat în­tr-însul, în cel mai mare grad, calităţile superioare ale unul adevărat şef de Stat, adică: eroismul militar şi înţelepciunea politică”[1].

 

 

[1] Atheneul Român, Documente Istorice descoperite în Arhivele Italiei de C. Esarcu. Conferinţă publică ţinută în seara de 8 Aprilie 1878, Bucureşti 1878, pp. 93, 94