e ziua României, Doamne Sfinte?
ce vini străvechi ne-ai pus să ispăşim
pe calea vremii efemere, Doamne,
deşi-nţelegi că încă te iubim
şi în lumina ta încărunţim
precum frunzişul anilor în toamne?
de ce n-ai milă, Doamne, de români
şi-i risipeşti sub ierburi ca martiri,
iar împlinirea încă ne-o amâni
şi-n ţara noastră nu suntem stăpâni
decât pe crezul sfintelor psaltiri?
ce ierni vrăjmaşe ne-ai zidit în jur
de ne-ai ascuns şi lumânarea-n piatră,
de ce nu dai visărilor contur
de parcă-am fi urmaşii unui fur
întemniţaţi pe propria lor vatră?
de ce nu vii ca să păşeşti cu noi
măcar în ceasul sfânt de sărbătoare
când neamul parcă uită de nevoi
şi resemnat în clipa de apoi
îşi află repetat crucificare?
de ce ne iei şi-această împlinire
şi-n loc să te slăvim prin cânt şi joc
îngenunchem doar ca să-ţi dăm de ştire
că-ţi aparţinem cu întreaga fire
aidoma scânteii unui foc?
de ce te rupi de neamul din colind
ce te păstrează-n suflet şi-n cuvinte,
de ce n-auzi cum rugile cuprind
un murmur pământesc doar întrebând:
e ziua României, Doamne Sfinte?