trilogie existenţială: timpul

să vezi lumina vremii într-un sat

şi s-o desfaci în patru zări cu dinţii

e ca şi cum încă ai sta la sfat

pe lângă focuri sacre cu părinţii

şi dintr-odată fluierul se-aude

şi toţi se-nşiră-n jurul tău cu paşi

care frământă ierburile ude

din începuturi până în urmaşi,

hei, hei, cum simţi nevoia să păşeşti

în ritmul vechi al fiecărui dans

să-ţi urce-n sânge câteva poveşti

care să ţină cerul în balans,

astfel mă-nchin, iar bunii din străbuni

clipită de clipită mi-s aproape

împrăştiind pe nopţi nişte cărbuni

pe care răbdător îi sting sub pleoape