trilogie existenţială: încredinţarea

hai, pune şaua pe un cal de lut

s-aud copita cum măsoară clipa,

iar ierburile care m-au durut

să îmi atingă fruntea cu aripa

ca un balsam din veşnicii primare,

iar universul vremii ruginit

să-mi desluşească trecerea călare

prin ce-i vremelnic pururi răzvrătit

căci nu-s născut să cad în rugăciune,

să mă răsfăţ credul cu umiliri

când înţeleg ce nu-ndrăznim a spune:

doar cei supuşi au devenit martiri,

ceilalţi s-au dus precum le-a fost ursita

şi-asemeni lor cândva şi eu m-oi duce

când calul meu şi-o poticni copita,

dar nu o să mă las urcat pe cruce