Tăutuleştii Bucovinei şi conceptul de „neam”
*
O rugăminte, venită din partea unui stareţ (cred că din nordul Bucovinei), Ştefan, care se trage din neamul Teutul (Tăutul) din Vilauce şi Ivancăuţi, referitoare la ce ştiu despre străbunii domniei sale, îmi oferă şansa de a lua în discuţie (înainte de a vorbi despre străbunii materni, Iuraşcu, ai lui Mihai Eminescu) despre ceea ce înseamnă neam. Şi asta pentru că Tăutuleştii, boieri mari ai istoriei moldoveneşti, îşi au baştina, adică rădăcina neamului lor, în Bucovina, la Vijniţa. Moşii au avut Tăutuleştii (aşa se numea şi partea lor de sat din Vilauce) în multe, multe sate din Moldova, aşa că nu trebuie să surprindă pe nimeni dacă, vorbind despre un personaj dintr-o anume localitate, îl vom redescoperi cu proprietăţi şi în alte localităţi. Practic, despre toţi Tăutenii (un alt toponim bucovinean de ei impus) nu se poate vorbi decât ca despre un sigur neam, cu o singură baştină şi cu numeroase ocine.
*
Nu intenţionez să fac un arbore genealogic aici (nu am timp), ci doar să probez cum trebuie citită istoria fiecărui neam din Bucovina şi despre conexiunile obligatorii în descifrarea acestei necontenite spulberări sub vremi, folosindu-mă de informaţiile care se găsesc în cele două volume ale „Poveştii aşezărilor bucovinene”, sinteză de istorie obştească zonală unică în România, deşi conţine, voit, şi intenţionalităţi ale dicţionarului lui Em. Grigorovitza, dar şi ale dicţionarelor lui Lahovari.
*
Satul de baştină al neamului Tăutul (Teutul) este Vijniţa, sat atestat, de o cronică rusească, în 1158, dar generaţiile de Tăutuleşti, cu moşii individuale în mai multe sate, se pot afla nu doar în istoricul unui sat, ci în compexitatea de întâmplări dintr-o anumită perioadă de timp. Conform lui Ion Neculce, care confundă vremurile, atribuind primul tratat de graniţă cu Polonia lui Ştefan cel Mare, Ion Tăutul (originea cuvântului este maghiară şi înseamnă Slovacul) beneficia, datorită abilităţilor sale de diplomat, de o dublă împroprietărire cu moşii, din din Partea Regelui Polon Vladislav, dar şi din Partea lui Ştefan Vodă, fratele lui Ilie Vodă şi fiul lui Alexandru cel Bun.
*
În 13 decembrie 1433, când „Când au aşedzat pace Ştefan-vodă cel Bun cu leşii, fiind Ion Tăutul logofăt mare, l-au trimis sol la leşi. Şi au dăruit craiul leşescu Tăutului aceste sate la margine: Câmpul Lungu rusescu, Putila, Răstoaceli, Vijniţa, Ispasul, Milie, Vilavce, Carapciul, Zamostie, Vascăuţii, Voloca. Toate acestea le-au dăruit craiul leşescu Tăutului logofătului. Şi au pus hotar apa Cirimuşului, întru o duminică dimineaţa” (Neculce).
*
Ion Tăutul mare logofăt („pe unde a hotărât şi tocmit Tăutul mare logofăt, în zilele lui Ştefan Vodă cel Bătrân”[1] – 3 martie 1507[2]), care a avut doi feciori, pe Toader (stăpân în Grămeşti) şi pe Zaharia Tăutul, tatăl lui Mihai Tăutul logofăt.
*
În 23 octombrie 1598, este menţionat Tăutul vistiernic, proprietar în Călineşti pe Ceremuş, moştenirea fiind revendicată, în 19 septembrie 1724, de Ion (Iuon) Tăutul, drept moştenire „de pe moşul Tăuteştilor şi rămânând acea moşie a unui Andriaş, nepot Tăutului, a vândut-o lui Pârvu, fost şetrar, fără ştirea rudelor”, care rude, conform dreptului valah, aveau dcreptul de primă cumpărătură, numai că „oamenii au fugit din acel sat neavând dreptate”.
*
În 13 mai 1607, este menţionat Zaharia Tăutul, drept soţ al Anesiei, fiica lui Văsian, nepoata Crăstinei, care vindea o parte din Bahrineşti lui Orăş hatman. El se judeca, în 20 martie 1623, pentru o parte din Româneşti pe Horaeţ.
*
În 1 iunie 1613, este menţionat, ca diac domnesc la Suceava, Drăgan Tăutul.
*
În 2 aprilie 1623, menţionat Mihai Tăutul logofăt, fiul lui Zaharia Tăutul, proprietar în Milie, Vijniţa, Voloca, Grămeşti, Rudeşti, Vijniţa, Milie, Câmpulung Rusesc, Vascăuţi pe Ceremuş, Voloca pe Ceremuş, Ceartoria, Pleşniţa pe Brusniţa, Slobodca, Ivancăuţi şi Boianciuc, socrul vornicului Bucium (12 ianuarie 1644), al lui Ion Cucoranul (25 februarie 1663) şi al marelui vornic Toader Paladi (menţionat la împărţirea Ispasului, în 20 februarie 1772), Tăutul moştenind şi „parte cât i să va veni din satul Ivancăuţi, care aceste părţi îi sunt lui di pi giupăneasa Anghelina” (fata lui Onciul Vrânceanul).
*
În 14 noiembrie 1624, este menţionat ca martor Gavril Tăutul, tatăl Tofanei, strămoaşa răzeşilor Sandu Volcinschi, Alexandru Vasilco şi Gheorghe Răpta (Repta) din Budineţ, conform unei mărturii din 20 noiembrie 1766.
*
În 21 septembrie 1625, este menţionat Ionaşco Tăutul, la o mărturie a Iujineţului. Acest Ionaşco (Iuon sau Ioniţă), fiul lui Zaharie Tăutul, se judeca, în 30 ianuarie 1638, cu Tăutul fost mare logofăt, deci cu Mihai Tăutul, pentru Poiana Tisovarovna (viitorul sat Răstoace), din Ispas, pentru o parte din Ispas şi pentru câţiva iobagi (cu numele înşiruite).
*
Pentru Zaharia Tăutul, Theodor Balan dă şi o spită a neamului[3]:
*
Zaharia Tăutul, pe la 1600, însurat cu fiica lui Văsian, nepoata Crăstinei, avut avut 3 copii, pe Mihai Tăutul (pârcălab de Hotin, logofăt), Ionaşco Tăutul şi Avrămia, căsătorită cu popa Diiacul.
*
Mihai Tăutu logofăt a avut, aşa cum am găsit şi eu, şase copii, pe Grigorie Tăutul, Neculai Tăutul – ambii cu case în Vilaucea (1637), şi trei fete, Tudosia, Antimia şi Nastasia, măritate după vornicul Bucium, marele vornic Toader Paladi şi Ion Cucoranul) şi Toader, stăpân în Grămeşti. Balan nu menţionează continuatori ai acestei ramuri. Marele tezaurizator de memorie, Theodor Balan, îl omite pe un alt copil, Pătraşco, menţionat în testamentul Raiftei Tăutul-Cucoranul, din 14 noiembrie 1691, ca martor, drept „Pătraşco Tăutul, unchiul meu”[4], pe care îl găsim menţionat, ca probă că toţi Tăutenii descind dintr-o baştină (inclusiv falimie) comună, şi în mărturia din 20 iunie 1678, şi ca scriitor al zapisului.
*
În 16 august 1699, este menţionat Toader Tăutul, fiul lui Mihai Tăutul, pe care, în 11 iulie 1720, îl vor moşteni, în Vilauce, familiile Gheorghiţă şi Alexandru Onciul, Ilie Ţântă, Sandul Ciurar, Ion Peletiuc şi Cracalia, adică „nepoţii şi strănepoţii lui Toader Tăutul”[5]. „Strămoşul lor, Toader Tăutul, care a făcut trei feciori şi trei fete, iar la moartea sa a împărţit acel sat în şase părţi”, le-a garantat stăpânirea în pace a moştenirii, până la moartea „bătrânului Vasile Tăutul”, când fiul său, Sandul Tăutul, intra în conflict cu vărul său, Gheorghiţă Onciul, iar ulterior (25 iunie 1725, pentru părţi din Răstoace), şi cu cumnaţii săi, Toader Samson căpitan şi Gligoraş, fiul lui Crăciun vameş, .
*
Avrămia Tăutul, căsătorită cu popa Diiacul, este mama lui Lupu Popescul, care a avut două fete: Raifta, măritată cu Miron Cucoranul (în 14 noiembrie 1691, bolnavă fiind, împărţea partea de Ispas şi de Milie, cu iobagii nominalizaţi, între soţul ei şi nepoata Aniţa Grohovschi), şi Antimia, măritată cu polonezul Andrei Grohovschi. Din soţii Grohovschi se trag Aniţa, nevasta lui Gheorghe Goian şi mama lui Toader Goian, şi Ludovic Grohovschi. Cum s-ar zice, polonezii îşi cam luau înapoi o bună parte din ce dăruiseră, în 1433, lui Ioan Tăutul.
*
În 1650, este menţionat, ca martor testamentar al lui Ştefan Murguleţ, fiul lui Toader Tăutul, Constantin Tăutul, din Lehăceni, cel care, în 26 iulie 1720, avea să se plângă că şase iobagi nu-i plătesc dijma, şi care, tot pe atunci, avea să se judece, pentru partea de jos a satului Lehăceni, cu descendenţi ai neamului Murguleţ. Procesul avea să-l câştige Constantin Tăutul, în 5 mai 1754.
*
În 12 octombrie 1654, sunt menţionaţi martorii Ieremie Tăutul de Vilaucea şi Foca Tăutul de aici.
*
Un alt Ieremie Tăutul din Vilauce este menţionat, drept „om bun bătrân megieş”, în anaforaua despre satul Iurcăuţi, din 25 mai 1728, dar şi drept cumnat cu Sandul Nalivaico, Mihai căpitan şi Toader Păunel, într-o plângere din 17 august 1743.
*
În 30 mai 1705, este menţionat, ca martor la o danie, Andoni Tăutul.
*
În 11 mai 1706, este menţionat, ca martor întâmplător la o împărţire de moşii, inclusiv în Vilauce, Gheorghi Tăutul. Acest „Gheorghie Tăutu vornicul”[6] este soţul Ilianei, fata lui Alexandru Ilschi şi al soţiei sale Ana (născută Curt).
*
În 24 iunie 1710 este menţionat Vasilie Tăutul, căruia i se mai spunea şi Pătrăşcan, şi soţia sa, Safta (fata lui Isac Mironescu din Carapciu), drept proprietari peste o treime din Tureatca. Acest „Vasilie Tăutul din Vilaucea” (avea casă şi în Ispas[7]), avea să se plângă de încălcare acestei proprietăţi, în 22 septembrie 1754, împotriva marelui ban Lupu Balş. Vasilie, după cum aflăm dintr-o plângere, din 10 noiembrie 1754, era „ficiorul lui Istrati Tăutului din Vilavcea”. Fraţii lui Vasilie (14 decembrie 1757 şi 2 februarie 1724), erau Ioan sau Ioniţă (Ionaşco) Tăutul, Andrieş, Toader şi Gheorghe Tăutul, iar surorile, Maria (măritată cu Sandul Volcinschi) şi cea măritată cu Gligoraş Potlog[8]. Fiii lui Vasilie Tăutul Pătrăşcan au fost Ioniţă Tăutul (tatăl lui Constantin Tăutul), Velicico Tăutul şi Toader Tăutul, toţi din Ispas[9].
*
În 12 noiembrie 1711, este menţionat Ion Tăutul, care, în 19 septembrie 1724, se plângea divanului domnesc pentru jumătate de moşie Călineşti pe Ceremuş, căci „rămăind acea moşie, a unui Andriaş, nepot Tăutului, a vândut-o”, fără a ţine cont de dreptul „neamului celui mai apropiat”, unui oarecare Pârvu şetrar. Ion Tăutul a avut 6 copii: Gavril, Iuon, Dan, Mariana, Tofana şi Ileana, care aveau să moştenească părţile lui de moşii din Răstoace şi Panca[10]. Strănepoţii acestui Ion Tăutu erau, conform unui zapis din 28 aprilie 1783, Iuon Tăutul, Antohi Popovici, Vasile Marco şi rudele sale, şi Vasile Ghine.
*
În 25 iunie 1725, se hotărnicea „a patra parte (din Ispas) cu vecini, din vatra satului, din câmp şi vad de moară, venind partea de sus lui Vasilie şi lui Iuon Tăutul şi fraţilor lor”. Ion Tăutul şi soţia sa Casandra (fata lui Ilie şi a Zoiţei Cazacenco) aveau doi copii, pe Ştefan Tăutul şi pe Maria, care se va mărita cu Petre Giurgiuvan[11].
*
În 16 august 1723, la vânzarea Lehăcenilor, printre martori se numără şi Lupul Tăutul, şi Miron Tăutul din Lehăceni. Tot din Lehăceni, sunt menţionaţi, într-o hotarnică a Boianului, din 9 iunie 1726, acelaşi Miron Tăitul şi Constantin Tăutul.
*
În hotarnica Vijniţei, din 12 martie 1731, este menţionat Constantin Tăutul, pe care îl regăsim şi la Lehăceni, dar şi Sandul Tăutul, din Ispas.
*
În 16 iunie 1738, „Constantin Tăutul, fiul lui Ioniţă Tăutul, nepotul lui Pătrăşcan Tăutul” şi fraţii lui obţineau uric pentru „a patra parte de sat Ispas… care parte părintele lor, Ioniţă Tăutul, a primit-o danie de la unchiul său, Velicico Tăutul, arătând şi un zapis de mărturie de la Toader Tăutul, fratele părintelui lor, şi de la alţi oameni buni, cari mărturisesc precum au avut de la moşul lor un zapis de danie, care s-a pierdut în războaiele cu Leşii”.
*
Recensământul lui Rumeanţev[12], din 1772-1773, înregistrează la Vilauce, moşie răzeşească (6 ruptaşi şi 14 şleahtici), pe ruptaşii Toader Tăutul şi Tomiţă Tăutul, iar la Ivancăuţi[13], moşie răzeşească (2 mazili şi 9 ruptaşi), şi pe mazilul Grigori Tăutul. Acest Grigoraş Tăutul, mazil de Vilauce este menţionat şi într-o mărturie din 9 octombrie 1788.
*
În 14 aprilie 1783, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, Ionaşco Tăutul declara că stăpâneşte un sfert din satul Ispas, pe care îl moştenea de la Zaharia Tăutul, partea ce avea să fie împărţită între Antohi Popovici, Iuon Tăutul, Vasile Ghine, Ienachi Istrătuţă şi Dochiţa Cotomăniţa; un alt sfert de sat aparţinea lui Iordachi Darie, care o moştenea pe ruda sa Aniţa, fiica Ghergheloaiei; al treilea sfert de sat aparţinea lui Iordachi Tomuzei, care moştenea partea care fusese a lui Pătrăşcan Tăutul.
*
În 15 februarie 1785, sunt menţionaţi, cu vânzări de proprietăţi în Ispas, Grigori Tăutul, fiul lui Ursachi Tăutul de Lehăceni, şi Ileana Mălăiasa, fata lui Sandul Tăutul.
*
În 10 martie 1788, este menţionat un alt Ioan Tăutul, fiul lui Dumitru şi nepotul lui ŞtefanTăutul, care îi dăruia surorii sale, Maranda, partea sa din Rudeşti (Gropana, în Negosina).
*
În 1790, Alexandro Jăian din Chisălău, feciorul Saftii Jăeniţii, den fată Dochiţei Buţuroei, ce au ieşit den Vasăle Popovici, care se trage din Ionaşco Tăutul, vindea lui Ionaşco Vasilco, nepotul lui Ionaşco Tăutul, din a patra parte din satul Ispas, din vatra satului, 18 stânjeni împărăteşti.
*
În 8 februarie 1813, Eftimia Onciul înzestra pe fiica ei, Catrina, căsătorită cu Toader Stângaci, cu părţile ei din Vilauce, moştenite de la tatăl ei, „Gheorghi Tăuta”, iar în 25 aprilie 1831, Vasile Tăutul lăsa prin testament, copiilor lui, Sămeon, Neculai, Maria, jupâneasa lui Dumitru Cocea, Iftimia, jupâneasa lui Costachi Frunză, şi Ilica. Moşia din Vilauce a lui Vasile Tăutu provenea din părţi moştenite de la tatăl lui, Tanasă Tăutul, şi din cumpărătură sau danie de la Manole Băţu, Alexandru Dunuţă, Năstăsăe, fata Onciului şi de la Velăca Luca din Tăutuleşti, moştenire de la Istrati Tăutul.
*
În 29 noiembrie 1813, Gheorghe şi Mihalache Vlad vindeau lui Ioan Tăutul o moşioară din Vilauce, zestre de la soacra lui Gheorghe Vlad, Gafiţa Bărbăroe, fata răposatului Tanasi Tăutul, dar şi parte de schimbătură cu Ioan Tăutul.
*
Popa Ion Lucescul din Văscăuţi începe să cumpere moşii în Vilauce încă din 1 noiembrie 1822, când achiziţionează moşioara lui Ion Răpta şi a jupânesei lui, Maria, fata lui Ion Tăutul.
*
În 6 martie 1823, unor tranzacţii funciare, sunt menţionate numele răzeşilor din Vilaucea, Irina şi Todiraş Tăutul.
*
În 29 aprilie 1823 este menţionat Ion Tăutul, fiul răposatului Toma Tăutul ot Vilauce.
*
Fără îndoială, se mai pot găsi şi alte informaţii despre Tăutuleştii de mai târziu (în primul rând, în condicile parohiale ale bisericilor din satele lor (după 1800, populaţia bucovineană se cam stabileşte pe anumite ocine, care capătă valoare şi de baştină – ceea ce înseamnă, de fapt, o ultimă „stâlpire”), se pot găsi şi în cartea mea (nu le-am căutat chiar pe toate), dar se pot găsi şi actul înnobilării lor, drept „Teutul”, şi blazonul familiei. Numai că datoria asta revine descendenţilor Tăutenilor, şi nicidecum mie.
*
Ion Drăguşanul
*
[1] BALAN, Documente, I, p. 73
[2] BALAN, Documente, I, p. 2
[3] BALAN, Documente, III, p. 90
[4] BALAN, Documente, III, p. 82
[5] BALAN, Documente, IV, p. 3
[6] BALAN, Documente, III, p. 89
[7] BALAN, Documente, IV, p. 35
[8] BALAN, Documente, IV, p. 22
[9] BALAN, Documente, IV, p. 149
[10] BALAN, Documente, IV, p. 151
[11] BALAN, Documente, IV, p. 152
[12] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 452
[13] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 412