şi îmi respiră-n inimă răcoare

*

să nu mă laşi să mi te pierd pe drum,

copile care-am fost odinioară,

să nu-ţi trăiesc din visuri şi acum

când pietrele zvârlite mă-mpresoară,

când macii unor vremi s-au răzvrătit

şi s-au ascuns în sânge să-mi respire

doar rănile prelinse-n asfinţit

şi-n fiecare ultimă rostire,

 *

căci m-am făcut sub şiruri de cuvinte

ceva din acest zid care mă strânge

când viaţa merge, totuşi, înainte

cu patimă, cu versuri şi cu sânge

lăsând în urmă urme străvezii

şi irosiri doar ale vârstei tale

cu-nchipuiri mai clare şi mai vii

decât e tot ce-am irosit pe cale,

*

de-aceea-ţi cer, copile, să veghezi

să nu te pierd în clipa următoare,

pe lângă maci sunt boturi reci de iezi

şi îmi respiră-n inimă răcoare