să plec cu frunzele: mă laşi?

*

e toamnă iar şi sunt mesteacăn

cu frunza risipită-n vânt

şi-aştept ninsorile să treacă-n

destinul altui legământ

în care soarele măsoară

renaşteri chiar şi-n trupul meu,

deci trec cu toamna subsuoară

şi nu-mi mai pasă că mi-e greu,

 *

că frunzele mi-s ostenite

şi nu ar vrea să se desprindă

din umbrele neprihănite

care se-ncheagă în oglindă

de câte ori îmi caut chipul

şi nu e chip să-l regăsesc

de când îl vântură nisipul

pe necuprinsul pământesc,

 *

dar bine, totuşi, că e toamnă,

strivind clipitele sub paşi

ceasornicele mă îndeamnă

să plec cu frunzele: mă laşi?