Primul deceniu al nepotului meu Darius-Andrei Ignat

Astăzi, nepotul meu, Darius-Andrei Ignat, îşi rotunjeşte primul deceniu de viaţă. E sărbătoare mare în familie, întregul meu clan împrumutând tinereţe fără de bătrâneţe din năvalnica lui vârstă, deşi Darius este un fecioraş cuminte, inteligent şi sârguincios, ca să nu mai vorbesc de delicateţea sufletului, care se manifestă şi atunci când ascultă muzică rock, pasiune pe care, ca şi mine, o moneşteneşte de la muzicianul familiei, Andi, de care toţi suntem mai mult decât mândri. Acuşi, acuşi, Andi îşi va vedea visul împlinit, adică va ieşi cu nepoţelul lui la prima bere, ca să-şi ureze unul altuia „La mulţi ani, Andrei!”, semn că sufletul meu trăieşte în mult mai multe trupuri decât am putut visa vreodată şi că, la bătrâneţe, am devenit atât de bogat, prin Darius, Carina, Andi, Cozmina, Mihai şi Viorica, încât o să-i rămân veşnic recunoscător bunului Dumnezeu mai ales pentru aceste haruri, care definesc familia, familia fiind, după spusa unui teolog cărturar din Transilvania veacului al XIX-lea, concreteţea lui Dumnezeu.

Între mine şi urmaşii urmaşilor mei stau punte, curcubeu şi aură Munţii Carpaţi, dar e atât de simplu de ajuns până la ei, într-o clipită, prin trăire, prin respiraţia pe care o numim dragoste. Ştiind toate acestea, încă din zorii zilei mă aflu, cu tot de am, în Cluj-Napoca, şi mă bucur de superba păşire întru sine, de care are parte Darius, astăzi, când deja se îndreaptă, fir de iarbă cu fir de iarbă şi frunză cu frunză, pe calea deceniului doi.

La mulţi ani, Darius-Andrei Ignat,

şi Dumnezeu să ni te ţie

numai întru bucurie!