Anatol Viere, poetul din Colincăuții Hotinului

Anatol Viere, tânărul poet din nordul Moldovei de odinioară, s-a născut și a crescut într-un sat în care se vorbește doar limba ucraineană, limbă frumoasă și melodioasă, excelentă pentru cântece, dar, din respect pentru strămoșii săi români, a învățat singur limba antecesorilor și a început să scrie și să publice numai poezie românească. Fără îndoială, ca toți românii din jumătatea nordică a Moldovei de odinioară, și Anatol Viere poate număra, printre ai săi, și strămoși ucraineni, știut fiind că închinarea în aceeași biserică și petrecerea la aceeași „strânsură” au durat iubiri care nu au ținut cont de limba în care s-a născut un tânăr sau altul, dar Anatol ține la recuperarea simțămintelor românești străvechi prin retrăire lirică, o retrăire posibilă, în ciuda faptului că poetul Anatol Viere este unul de expresie modernă, fără rigori tradiționale, și, tocmai de aceea, lesne de tradus în alte limbi, inclusiv în ebraică, multe poeme văzând lumina tiparului în limba și în patria primilor mari poeți ai omenirii, înțeleptul împărat Solomon și regele David.

Nu l-am mai reîntâlnit de la o a nu știu câta ediție a Festivalului „Națiunea Poeților”, când Anatol Viere, ca și celebrul poet martir Vasile Tărâțeanu, primea un premiul literar, personalizat prin numele unui mare poet bucovinean de odinioară, dar cu semnificație și valoare financiară egală. De atunci a trecut ceva vreme, Anatol s-a însurat și mutat la Toporăuți, iar vremuirea noastră o putem estima, inclusiv în viitor, prin vârsta celei mai mari dintre cele două prințese ale lui, Eva și Lia, la care caut cu duioasă admirație.

La mulți ani, Anatol Viere,

și Dumnezeu să ni te ție

numai întru bucurie!