Povestea aşezărilor sucevene: Preuteşti

PREUTEŞTI. Deşi ocolită de documente sau datorită pierderii unora dintre ele, care mărturisesc şi despre un boier pe Şomuzul Mare, încă din vremea lui Alexandru cel Bun, e greu de probat că există vreo legătură între curtea acelui boier de pe la anii 1400 şi curtea, peste vreo două veacuri, de la Preuteşti, cu biserică, o parte din sat fiind moştenită, „dinspre biserică, cu curtea şi cu livada lângă Şomuz, mai jos de curte”. Nici măcar biserica veche din Preuteşti nu mai beneficiază de memorie, deşi ar putea fi „biserica lui Mihail Dalh”, care nu putea fi cea din Dolheşti, în 11 ianuarie 1428, când exista la Dolheştii Mari şi era închinată mănăstirii Bistriţa, „biserica de la Şendrea”, dar există indicii care să ne îndreptăţească interesul pentru aşezările de pe dealurile de la izvoarele Şomuzului Mare.

1625, februarie 25, Suceava: În faţa Divanului lui Radu Vodă se înfăţişează „sluga noastră Condrea, păhărnicel, ginerele lui Vasilie, cu un zapis de mărturie şi împărţeală de la Ionaşco Băzăceanul, aprod, şi de la Drăghici Sălăgeanul, pitărel, şi de la Lupul, aprod, scriind şi mărturisind că a venit înaintea lor Istratie, călugărul, cu fraţii săi Grigorie şi Lazor, şi Anuşca, fiica lui Vasilie, şi şi-au împărţit între ei dreapta lor ocină şi dedină, jumătate din satul Preuteşti, ce este pe Şomuz, în ţinutul Sucevei. Şi a căzut în partea lui Istratie, călugăr, şi a nepoatei sale, Anuşca, de la pârâul satului, în sus, de la capul Râpşoara, pe matca acelui râu, până la un stâlp, la marginea drumului de sus. Aceasta este partea lui Istratie, călugăr. Însă partea Anuşcăi începe de la moară, de la acel stâlp în jos, şi de acolo, pe matca vâlcelei, până la văduleţul din acel pârâu, la drum, şi de la drum, de-a dreptul peste unghişor, ce se face de asemenea până la matca acestui râu şi spre livada pe unde a fost vatra în veci. Însă în partea lui Lazor şi Gligorie a căzut jumătate din acea jumătate de sat, dinspre biserică, cu curtea şi cu livada lângă Şomuz, mai jos de curte. Deci noi, văzând acel zapis de mărturie de la atâţia oameni buni, noi i-am crezut şi de la domnia mea încă am dat slugii noastre Condrea, păhărnicel, şi soţiei sale, Anuşcăi, această parte de ocină, care este mai sus scrisă în semne, ca să le fie ocină şi dedină”[1].

1635, noiembrie 30, Iaşi: „Iată dar noi, eu Patraşco Başotă, mare logofăt, şi Savin, mare vornic de Ţara de Jos, şi Dumitraşco Şoldan, mare vornic de Ţara de Sus, şi Gligorie Ureche, mare spătar, şi Gheorghie, mare ceaşnic, şi Gavrilaş, fost mare vornic, şi Grama, mare stolnic, şi Lupul Prăjescul, mare clucer, şi Iordachie, mare vistiernic, şi Ştefan Moimăscul, pitar, şi Neaniul, vornic de gloată, şi Eremiia, vornic, şi Tănasie, vornic, şi Stejeranul, vornic, şi alţi boieri de la Curtea Milostivirii Sale domnul, scriem şi mărturisim, cu acest zapis al nostru, cum a venit înaintea noastră Mihaiul Furtună, fost mare postelnic, de bunăvoia lui, nesilit de nimeni şi nici asuprit, şi a vândut dreapta sa ocină şi dedină şi cumpărătură, jumătate de sat din Preuteşti, care este pe Şomuz, în ţinutul Suceava, aceasta a vândut-o prietenului nostru Toader Şoldan pârcălab, pentru patru sute de galbeni ungureşti. Şi această jumătate de sat i-a fost cumpărătură de la Gligorcea Pisoschi. Deci noi, dacă am văzut între ei tocmeală de bunăvoie şi plată deplină, noi încă, şi de la noi, i-am făcut această întărire. Şi, pentru mai mare putere şi tărie, am pus peceţile noastre la acest zapis adevărat al nostru”[2].

1642, aprilie 5: „Noi Vasilie Voevod, cu mila lui Dumnezeu Domn Ţării Moldovei. Înştiinţare facem cu această carte a noastră tuturor cui vor căuta sau o vor auzi citindu-se, pentru acest adevărat şi credincios sluga noastră Ştefan Şoldan, din curtea Domniei mele, fiul răposatului Dumitraşcu Şoldan, biv (fos – n. n.) vel (mare – n. n.) vornic, care acest părinte a lut Dumitraşcu Soldachi a slujit Domniei mele cu curată inimă şi cu mare credinţă în toate trebile, după poruncile Domniet mele, până a sosit ceasul de s-a săvârşit. Noi încă de la moartea lui pentru acea cu dreptate şi cu credinţă a lui către noi slujbă, am miluit pe fiul său Ştefan Şoldan cu osebita noastră milă, de l-am apropiat în curtea Domniet mele, şi i-am dat, şi i-am întărit drepte ocinele şi moşiile lui, care i le-a dat şi i le-a dăruit unchiul său, Teodoraşcu Şoldan, cu limbă de moarte, deosebit de alţi fraţi ai lui, adică tot satul Şoldăneşti şi jumătate din satul Preuteşti, ce sunt pe Şomuz, în ţinutul Sucevei, cu iazuri şi cu mori în Şomuz. Drept aceia dar… etc. etc. / Scris în Iaşi de Dumitrachi Diac, din leat 7150 (1642), April 5. / Noi Vasilie Voevod”.

1645, iulie 24: Printre „megiaşii” martori la o tocmeală de împărţeală în Giurgeşti, s-a numărat şi „Pântea den Preuteşti”[3].

1803: Conform condicii liuzilor, „Preoteştii a cluceresei Adămoaei”, din Ocolul Şomuzului, ocupaţi cu „lucrul pământului, îndestul erau 110 oameni trăini, care plăteau proprietarei 1.496 lei pe an[4].

1878: „Sunt confirmaţi debitanţi, pentru a exercita vinderea de tutunuri, următoarele persoane: dl Niţă Costan, în comuna Preuteşti-Uniţi, cătunul Arghira, plasa Şomuz, judeţul Suceava; dl Mihai Macarescu, în comuna Preuteşti-Uniţi, plasa Şomuz, judeţul Suceava; dl Iordache Andreescu, în comuna Preuteşti-Uniţi, cătun Basarabia, plasa Şomuz, judeţul Suceava… Jitariu Costache, de ani 21, părul castaniu, fruntea mică, gura potrivită, statură de mijloc, fără alte semne, îmbrăcat cu iţari, sucman negru şi căciulă neagră pe cap, şi încălţat cu opinci. / No. 3.0b9. / 1878, Mai 9”[5].

1878, mai, Prefectura judeţului Suceava: „Toate autorităţile sunt rugate a lua măsuri ca să pună mâna pa tinerii: Ciota Ioan, din comuna Lămăşeni, Grădinariu Costache, din comuna Valea Glodului şi Jitariu Costache, din comuna Preuteştii Uniţi, înscrişi pe tablourile de recensământ a recrutaţiei clasei anului curent, la No. 4, 14 şi 4, care sunt dispăruţi din comune, unde nu se ştie, signalmentele lor sunt: 1). Ciota Ioan, nu se cunosc signalmentele; 2). Grădinariu Costache, de ani 21, părul, sprâncenele castanii, ochii căprui, nasul, gura potrivite, barba rotundă, faţa smeadă, fruntea potrivită, fără alte semne. 3). Jitariu Costache, de ani 21, părul castaniu, fruntea mică, gura potrivită, statură de mijloc, fără alte semne, îmbrăcat cu iţari, sucman negru şi căciulă neagră pe cap, şi încălţat cu opinci. / No. 3.0b9. / 1878, Mai 9”[6].

1881: „Tabloul premianţilor de juriul concursului agricol şi industrial din judeţul Suceava, în zile de 14, 15 şi 16 octombrie 1881: George Prisecaru, din Preuteşti-Uniţi (Huşi), pentru un viţel, un plug; Roza Costandachi, din comuna Preuteşti-Uniţi, pentru cultura de cartofi, medalie aurită; Tănase Petcu, din comuna Preuteşti-Uniţi, pentru cultura de fragi, ţelină, curechi, medalie de bronz; Elena Gh. V. Boroianu, din comuna Preuteşti-Vlădeşti, pentru ţesături de in şi cânepă, 20 lei”[7].

1887: „Prin îndeplinirea formalităților cerute de lege, comuna Preutești-Uniți s-a unit cu Preutești și Vlădești, sub numire de Preutești” (Monitorul Oficial, Nr. 92, 28 iulie 1887, p. 2219).

1894: „Preuteşti, comună rurală situată cam în centrul plasei Şomuzul şi la 6 km de Fălticeni. Se mărgineşte, la est, cu comuna Dolheşti, la vest cu comuna Şoldăneşti, la sud cu comunele Uideşti şi Ciumuleşti, şi la ord cu comuna Giurgeşti şi Valea Glodului. Forma-i teritorială este aceia a unui romb, ale cărui unghiuri obtuze sunt expuse spre sud-est şi nord-vest, înclinat de ambele părţi spre albia Şomuzului Mare, ce-l străbate prin mijloc, de la vest, la est. Se compune din satele: Preuteşti, Arghira, Basaraba, Fundoaia, Brana şi Huşii, cu reşedinţa în satul Basaraba. E populata cu 575 capi de familie, ce numără 2.324 suflete sau 1.168 bărbaţi şi 1.156 femei (72 izraeliţi). Contribuabili sunt 506. Are 3 biserici, cu 3 preoţi şi tot atâţia cântăreţi şi un schitişor, Adămoaea (Brana) cu cinci călugări. Două şcoli rurale mixte, cu câte un învăţător plătit de stat. Bugetul comunei, pe 1892-1893, are, la venituri, 7.141,51 lei, şi la cheltuieli, 6.439,75 lei; iar al drumurilor: 1.420,80 lei venit şi 1.370 lei cheltuieli. În toată comuna sunt 104 cai, 594 boi, 302 vaci, 1.498 oi şi 518 porci. Altitudinea comunei, de la nivelul mării, variază între 335-350 m. E udată de Şomuzul Mare (9.500 m), care în comună formează iazurile Basarabi şi Arghira, şi mai multe pârâuaşe. În comuna Preuteşti sunt 3 mori: una a statului, cu 2 pietre şi cu 600 lei venit pe an, alta, cu 4 pietre şi o piuă, a decedatului A. Gr. Bonavhi, cu 3.600 lei venit anual, şi a treia a dlui maior I. Giurăscu, cu două pietre şi o piuă, cu 800 lei venit. Moşia e parte a Statului, parte a altor proprietari. Suprafaţa teritoriului comunei e de 3.222 fălci, din care 1927 cultivabile, 1.046 pădure şi restul iazuri, mlaştini şi teren neproductiv. Anul din urmă, s-au cultivat 654 fălci porumb, 28 fălci grâu, 196 ovăz, 42 orz, 10 fălci hrişcă şi câte puţini cartofi, fasole, mazăre etc. împroprietăriţi în 1864 sunt 2 fruntaşi, 138 pălmaşi şi 164 codaşi, stăpânind 971 fălci. Comuna Preuteşti e străbătută de şoseaua judeţeană Fălticeni-Dolhasca, pe o lungime de 9 km, având şi o gară, Basarabi. Locuri mai însemnate în comună sunt: Schitul Brana (Adămoaia), Cetăţuia şi La cetate. Preuteşti, sat, numit şi Preuteşti-Adămoaei, pe moşia şi în comuna cu acelaşi nume. Primul nume şi-l trage de la o familie de preoţi şi secundul de la o proprietară. Aşezat pe ţărmul stâng al Şomuzului Mare, e străbătut de pârâul Brana şi numără 77 case, populate cu 93 capi de familie sau 385 suflete, din care 196 bărbaţi şi 189 femei (21 izraeliţi), având 62 contribuabili. Vatra satului ocupă 21 fălci; iar locuitorii tocmai buni gospodari nu sunt. Are o biserică, clădită din lemn, în 1830, de Constantin şi Elena Adamescu, cu patronul „Intrarea în Biserică”, servită de un preot şi un cântăreţ şi împroprietărită cu 8,5 fălci, şi o şcoală rurală mixtă, înfiinţată în 1859, cu un învăţător plătit de stat, frecventată de 40-45 şcolari, din 74 băieţi şi 72 fete între 7-12 ani aflători în raza şcolii. E împroprietărită cu 6 fălci şi 40 prăjini. Moşia, proprietatea statului, are 532 fălci, din care 312 fălci cultivabile, 200 pădure şi restul mlaştini şi teren neproductiv. Împroprietăriţi, în 1864, sunt 28 pălmaşi şi 29 codaşi, stăpânind 192 fălci. Drumuri principale sunt la Fălticeni (8 km) şi la Basarabi (3 km). În 1803, Preuteştii a cluceresei Adămoaia număra 110 liuzi (oameni străini, aduşi din Galiţia, care plăteau bir doar proprietarei, nu şi vistieriei – n. n.)”[8]. „Arghira, sat pe moşia cu acelaşi nume, din comuna Preuteşti. Este străbătut de pârâul Arghira. Numără 111 case, populate cu 103 capi de familie sau 458 suflete, din care 230 bărbaţi şi 228 femei, iar din aceştia 11 sunt străini. Are 115 contribuabili. Vatra satului ocupă o suprafaţă de 10 fălci şi 12 prăjini. Moşia e proprietatea dlui maior I. Giurăscu, în întindere de 500 fălci, din care 440 fălci cultivabile, 40 fălci pădure şi 20 fălci nefolositor. Împroprietăriţi, după legea din 1864, sunt 7 mijlocaşi şi 45 codaşi, stăpânind 140 fălci şi 40 prăjini. Biserica şi şcoala din Basarabi servesc şi acestui sat. Drumuri principale sunt la Dolheştii Mari (4.000 m) şi la Basarabi (1.000 m). La 1850, „Arghira, la ţinutul Sucevei, ocolul Şomuzului, moşie a dumisale medelnicesei Maria Arghiroaia, are un sat cu un bejenar hrisovolit, cinci nevolnici, două vădane, şase slujbaşi volnici, un jidov. Pe lângă moşiile Platoneşti, Manoli, Vlădeşti, Basaraba şi altele, cu un număr de 33 locuitori (Buciumul Român, An I, 1875, p. 41)”[9]. „Basaraba, sat, pe moşia cu acelaşi nume, din comuna Preuteşti, plasa Şomuzul. Unii spun că primul descălecător al satului ar fi fost un cioban, venit din Basarabia, de unde şi numele satului. Aşezat pe pârâul Duruitoarea, din dreapta Şomuzului Mare, numără 165 case, populate cu 170 capi de familie sau 680 suflete, din care 387 bărbaţi şi 393 femei. Din aceştia, sunt 27 străini. Are 149 contribuabili. Vatra satului ocupă suprafaţa de 20 fălci şi 25 prăjini. Între proprietarii vechi ai moşiei se ţin minte Alecu Forăscu, de la care a trecut la Smaranda Roseti Bălănescu, care a vândut-o doctorului A. Greceanu, de la care a fost cumpărată de actualul proprietar, Alexandru Grigore Bonache (acum e proprietatea moştenitorilor săi). Moşia e în întindere de 1.300 fălci, din care 610 fălci cultivabil, 600 fălci pădure şi 80 fălci netrebnic. Dl proprietar mi-a declarat că proprietatea sa nu are decât 1.276 hectare. Împroprietăriţi, după legea din 1864, sunt 42 mijlocaşi şi 48 codaşi, stăpânind 266 fălci. Are o biserică, cu patronul „Sfântul Andrei”, ridicată la 1836 de Alecu Forăscu, împroprietărită, la 1864, cu 8,5 fălci loc de cultură, servită fiind de un preot şi un cântăreţ; o şcoală rurală mixtă, înfiinţată la 1879, cu un învăţător plătit de stat, frecventată de 48 elevi. Numărul copiilor între 7-12 ani, din raza şcolii, e de 86 băieţi şi 69 fete. Drumuri principale sunt la Preuteşti (3.500 m) şi la Dolheştii Mari (5000 m). Pe la 1843, „Basaraba, la ţinutul Sucevei, ocolul Somuzului, moşie cu părţi şi ale domniei sale postelnicului Alecu Botez, zestre de pe cucoana dumisale Ralu, născută Başotă, şi a clironomilor lui Săndulache Lăpuşneanu, Negoiţă Radu şi alţii. Are sat cu o biserică, 2 preoţi, 2 dascăli, 13 nevolnici, 8 vădane, 11 slujbaşi volnici, 2 jidovi; pe lângă moşiile Platoneşti sau Manoli, Arghira, Preuteşti şi altele, cu un număr de 45 locuitori (Buciumul Român, an. I, p. 226). Basarabia. Pădure de fag, pe moşia cu acelaşi nume. Basarabia, iaz, în suprafaţă de 18-20 fălci, în comuna Preuteşti, format pe Şomuzul Mare. La iezătura sa este o moară a proprietăţii”[10].

1899: „Se publică spre cunoştinţa generală că, în ziua de 18 Noiembrie 1899, orele 11 a. m., se va ţine, în localul primăriei comunelor respective de care depinde fiecare din bunurile notate mai jos, licitaţiune publică orală pentru arendarea terenurilor de arătură, de fâneţe şi a golurilor de munte pentru păşune, încorporate pădurilor prin perimetrarea lor, cu ocaziunea vinderii de veci a moşiilor respective: Manolea: „396. Locurile de arătură, şi anume: poienile denumite la Muncelu de Sus, ca 32 hectare, 4.900 mp; Muncelu de Jos, ca de 45 hectare, 1.600 mp; Trestioara, 16 hectare, 1.100 mp; Poiana Mare, ca 6 hectare, 4.400 mp; poiana Luschi, ca de 7 hectare, 7.300 mp, şi marginea la Livadă, ca 1 hectar, 5.400 mp, dimpreună cu locurile de fâneţe, anume: la Fâneaţa din Marginea Livezii, ca 2 hectare, 1.500 mp; Borţile Floarei, ca 1 hectar, 5.800 mp; poiana lui Artiom, ca 1 hectar, 4.900 mp; Coasta Osoiului, ca 4 hectare, 3.900 mp, poiana lui Gavrilă, ca 1 hectar, 700 mp; în total întindere ca 120 hectare, 1500 mp, situate în perimetrul pădurii Statului Manolea-Platoneşti; garanţia provizorie de 950 lei” (Monitorul Oficial, Nr. 172, 2 noiembrie 1899, p. 5940).

1907: „Multe răzbunări mişeleşti s-au mai făcut prin sate. Până şi preoţi şi învăţători au fost bătuţi, după cerinţa unor favoriţi ai celor trimişi „să liniştească spiritele”. Îmi aduc aminte cum, într-o zi, au intrat, în curtea casei mele, peste o sută de ţărani din comuna Preuteşti, toţi îngroziţi şi hotărâţi să pribegească în Austria, pentru a scăpa de coloana volantă, care trebuia să vină, să liniştească spiritele şi în comuna lor. Eu ce puteam să le fac? I-am dus la procuror, ca să se tânguie şi să-i ia sub protecţia lui. Ce s-a mai petrecut cu dânşii, le-a fost ruşine să-mi mai spună; şi astăzi, când îi întreb, ei schimbă vorba”[11].

1921: „În baza Legea pentru reforma agrară, promulgată prin Înaltul decret regal No. 3093/921, Comisiunea judeţeană de expropriere Suceava, adică fostul judeţ din preajma Fălticenilor, compusă din Preşedinte, C. Dobrescu (uneori, M. Rădulescu) / Membri: C. Văleanu, consilier agricol, D. Tatos, supleantul proprietarilor, Gh. Ioniţă, delegatul sătenilor (în unele cazuri: I. D. Popescu şi Vasile Popescu). / Secretar, I. C. Manoliu, a emis următoarele extrase de hotărâri: No. 47. Din moşia Arghira, proprietatea Casei Rurale din comuni Preuteşti, judeţul Suceava, fiind expropriat terenul, în întindere de 67 ha 30 ari, s-a fixat ca preţ al terenului expropriat astfel: pentru 53 ha 30 ari, teren propriu pentru imaş, câte 750 lei de ha, iar pentru 14 ha, teren de arătură, câte 2.240 lei de fiecare ha”[12].

1931: Ministerul de Interne, prin Direcţiunea Administraţiunii Locale, a publicat un Tablou de regruparea comunelor rurale (Bucureşti, 1931). În care Arghira, împreună cu satele Basarabi, Fundoaia, Mănăstioara, Pleşa şi Preuteşti, făcea parte din comuna Preuteşti, judeţul Baia[13].

1942: „Se înfiinţează, pe ziua de 1 August 1942, următoarele parohii, cu posturi de preoţi, diaconi, cântăreţi şi canonarhi: Parohia Arghira, prin dezlipire de la Parohia Preuteşti”[14].

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[15], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Păduraru Victor, de la Bucşoaia, la Arghira; „Bârgoanu Ana, com. Arghira”[16].