Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Voloca pe Ceremuş

Valea Ceremuşului – foto Krepler

VOLOCA PE CEREMUŞ. Sat al Tăutenilor ca şi Vijniţa, Voloca este întărită în 2 aprilie 1623 logofătului Tăutul, iar în 25 februarie 1663, copiilor ginerelui său, Ion Cocoranul.

1731: Hotarnica satului Voloca, datând din 12 martie 1731, făcută din porunca lui Grigore Ghica Vodă pentru proprietarii satului, Sandul Sturza şi Macrei, cuprindea toponimele: Poiana Cireşului, hotarul Ispasului şi al Lucavăţului, poiana Tocarna, gura Soloneţului, unde cade Soloneţul în Mihodra, hotarul Vijniţii.

1760: În 12 iunie 1760, „preutul Iftemi” primea uric dee la Teodor Callimah Vodă pentru jumătate din satul Voloca, moştenită „pe doi bătrâni (bunici, adică), Văscanu şi Flore”.

1774: În 1774, satul Voloca pe Ceremuş avea 28 familii, adică, aşa cum rezultă din recensământul lui von Spleny din 1775, 15 răzeşi, 3 popi, 7 ţărani şi 7 umblători, adică strângători de impozite. Până în 1784, populaţia satului ajunge la 50 familii.

1784: Biserica Adormirii Maicii Domnului din Voloca a fost construită în 1784, restaurată în 1886 şi resfinţită în 1890. În 1843, biserica avea 907 enoriaşi, păstoriţi de preotul administrator Mihail SAVA, patron bisericesc fiind familia PETRINO. În 1876, patron bisericesc era Nicolai de PETRINO, paroh era Meletie HALIP, iar numărul enoriaşilor ajunsese la 1.508. În 1907, patron bisericesc era Roman FREITAG („vineri”), paroh fiind Dimitrie MASICHIEVICI, născut în 1854, preot din 1885, paroh din 1890, iar cantor, din 1900, Alexie SCRABA, născut în 1839.

1798: În 1 noiembrie 1798, Simion Munteanu moştenea partea din Voloca a strămoşilor săi (şi ai preotului Iftemi, care, se vede treaba, a murit), Văscan, Onciul Herţa, Vasile Tomca şi Fodor Miroş. Un alt moştenitor, Ilie Băluşescul, primea doar o poieniţă şi o bucată de pământ pe pârâul Volocina.

1782: În 8 aprilie 1782, vechilul Ion Mitescul căpitan, declară, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, că vornicul Nicolae Roset stăpâneşte satul Voloca.

1809, constituirea corpului de volintiri bucovineni, în sprijinul Austriei, în războiul napoleonian: „La dorinţa domnului consilier aulic (a căpitanului cercual de Platzer) şi a unor membrii ai ţării, întreprinde subscrisul ridicarea unui corp de călăreţi, din mijlocul nobililor şi răzeşilor Bucovinei; dară sub următoarele condiţiuni: / 1). Ca subscrisului, în înţelegere cu comanda militară, să i se dea decret de comandant de escadron, în înţelesul apelului din 9 al lunii curente, pe lângă păstrarea tuturor beneficiilor care sunt asigurate stării militare. / 2). Ca lui Mihalachi Ianoş, din Ivancăuţi, şi domnului Gregor Iacubovici, din Voloca, precum şi acelora pe care subsemnatul, la timpul său, îi va afla de trebuinţă, să se elibereze o acreditare ca subscrisului întru a aduna răzeşii să-i stea mână de ajutor”[1].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Storojineţ – Vaşcăuţi (Târg) pe Ceremuş, Banila rusească pe Ceremuş, Slobozia Banilei, Berbeşti cu Ostra pe Prut, Bobeşti, Ciartoria, Dracineţ, Hliniţa, Căbeşti, Călineşti pe Ceremuş, Carapciu pe Ceremuş, Costeşti, Stăneştii de Sus pe Ceremuş, Stăneştii de Jos (tribunal districtual), Vilaucea, Voloca pe Ceremuş, Zamostie, Zeleneu cu Samsonowka, Pleşniţa”[2].

1877: Din 1877, funcţiona, la Voloca, o şcoală cu 3 clase[3].

1890: În 1890, satul Voloca pe Ceremuş avea 1.150 locuitori. Paroh era Dimitrie Masichievici, iar Parftenie Danciul şi Vasile Cocea erau învăţători.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Voloca pe Ceremuş, comună rurală, districtul Storojineţ, aşezată pe pârâul Volocivca, afluent al pârâului Bruşniţa. Suprafaţa: de 9,76 kmp; populaţia: 1.079 locuitori, aproape toţi ruteni, de religie gr. or. Prin drumuri câmpene este legată cu Carapciu pe Siret şi cu Stăneştii de Jos pe Ceremuş. Are o şcoală populară, cu două clase, şi o biserică parohială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. La 1776, aparţinea unui preot, numit Semaca (Şeptilici, cu numele tradus în ucraineană – n. n.), şi se găsea aci o mănăstire, zidită, în anul 1742, de un monah din familia Donici. Populaţia se ocupă cu agricultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă 601 hectare pământ arabil, 133 hectare fânaţuri, 17 hectare grădini, 16 hectare imaşuri, 177 hectare păduri. Se găsesc 123 cai, 329 vite cornute, 1.901 oi, 129 porci, 51 stupi”[4].

1914-1918: Jertfa de sânge pentru Bucovina a fost făcută de „Glotaşul Ion Penteleiciuc, Voloca, mort”[5]; „Ioan a lui Aftanasei Doubei, născut în Voloca, la 5 aprilie 1881, a fost intrat, cu ocazia mobilizării generale, în serviciul militar. Îmbolnăvindu-se în Müzzuschlag, să fi murit la începutul lunii februarie 1915. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Ioanei Douhei, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[6]; „Gheorghe a lui Mihai Palamariuc, născut în Voloca, la 4 aprilie 1887, a plecat, în august 1914, la război şi e dispărut de la finea lunii august, nesosind, până în prezent, nici o ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Eugeniei Palamariuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[7].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Stăneşti făceau parte, ca reprezentant al ţăranilor, „Nasarie Baloşescul, agricultor, Voloca”, iar ca locţiitor, „Vasile Dumici, agricultor, Voloca pe Ceremuş”[8].